KorAP: Find »[drukola/base=miros & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...134 135 136 ...695 >

17,356 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300

tot văzut cu ciudă sânii, îi văd țâța aia ieșită din plapumă și acum, ce invitație la ea, și eu - ce dobitoc!, ochiul minții mele cuprinde numai mărul rotund și bronzat, ieșind din plapuma veche, mi se umple gura de mirosul lui, m-a învins femeia aia și simt întâmplarea ca pe un eșec, prin umilința aceea m-am jurat să nu mai trec niciodată în viață. Și nici n-am mai lăsat să se întâmple așa ceva. Acasă, am stat cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
verzi, care miroseau amețitor. M-am înroșit ca o liceană și, când a intrat, am sărit de gâtul lui. Era înalt și-i ajungeam greu la gură, dar m-a ridicat în brațe. Parfumul bărbatului tânăr se amesteca perfect cu mirosul merelor verzi de pe masa aia de cafea... Ne-am tot sărutat ca doi adolescenți, grăbit și lovindu-ne dinții. Toată întâmplarea s-a petrecut anul trecut, într-o vineri, cam cu o lună înainte de Paște. Eu tremuram și el m-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
alte motive, i-a inundat o tristețe amară pe care nu o poate ascunde nici unul din ei. Fata e tânără și frumoasă, seamănă cu Anita!!!, gândește el și transpiră ciudat, trupul ei subțire și lung seamănă cu un altul, are mirosul unei promisiuni făcute demult, amușinează ca un câine neliniștit picioarele, inima, sânii, electrică ființă!, își plimbă mâinile lui frumoase de-a lungul cărnii, am să intru în tine ca piciorul în nea!, îi șoptește la urechea dreaptă, o simte tresărind

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
se strâng acolo toate... ca într-un măr din care s-a tot luat și, de atunci, se tot pune înapoi... Și memoria mea tot acolo merge. Acolo e universul meu, transferurile memoriei mele pe vârfurile de copaci. Simți ce mirosuri vin din grădina aia??? Băga-o-aș în pizda mă-sii... Nu o îngrijesc eu, e treaba Frumoasei Neli acolo, ea păzește paradisul, eu sunt cu admirația și gazonul de aici, de dincoace de gard, îmi plac ierburile, uite că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
regulile alea, nu mă trage ața... hâm, mai mult decât Teatru, Teatru, Teatru, nu am ce să... Se lasă jos, spre pământul care le știe pe toate, le rabdă și le judecă, spre pământul care își trage viața din moarte. Mirosurile se amestecă aspru și crud. Are în față atâta frumusețe - gazonul, copacii, cuptorul țărănesc, pergola pe care atârnă iedera ca o femeie îndrăgostită, pătlagina cu inflorescențe falice, tot pământul și tot cerul -, are în față atâta frumusețe și în minte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
Nu vei fi vrut tu, dar orice artist se dă pe mâna lumii... Timpul trece greu, ca și cum s-ar filma cu încetinitorul, se apropie prânzul și ei sunt tot acolo, între straturi. El, cu nasul lui mare în pământ, în mirosurile care se amestecă aspru și crud, el, cu obrajii roșii ca atunci când ai o criză de tensiune și stă să-ți plesnească ceva. Ea, în blugii subțiri, înghețată toată, strângând o vestă de fâș la piept. Așa arăta el în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
locul lui, nu mai era bărbatul meu acolo, în pat, doar cearșaful sub el se răsucise ca o funie și rămăsese acolo ca o dovadă grea, am coborât ușor scara din dormitor spre living să văd ce face și, în mirosul ăla al ei pe care îl știu atât de bine, că-mi mirosea tot livingul a parfumul ei ciudat, acolo, jos, bărbatul meu, transpirat, stătea în fața unui fotoliu gol și și-o lua la labă, era atent numai la fotoliul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
căsătorie, dar în noaptea aia îl trimitea sigur Tinei din fața lui, aia care nu era. Numai cât vă spun despre ea, că o să ziceți că sunt nebună, turbez. Cu ochii ei albaștri, cu pletele până la brâu, cu vocea ei, cu mirosul ăla de mă-nnebunea, un parfum de parcă ar fi căzut din cer, straniu, nu-l recunoșteam, i l-o fi luat Maestrul... ? — Cui trimiteai mesajul? — Nu-i treaba ta. — Și cu cine erai aici? Ești nebună, cu cine să fiu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
văzut cum e, îmi vine să mă duc pe lume... — Cică s-a dus Laszlo la Tina acasă, dar nu vrea să-mi spună unde stă nebuna, a intrat în apartamentul ăla al ei și s-a înecat întâi în mirosul de... ce-o fi fost?, i se părea că miroase a lut, ce-o fi fost?, a găsit-o încălțată ca pe o nebună, avea în picioare niște cizme din piele de ren, cu blăniță și talpa groasă, și le

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
curgea, n-ai avut ce să bei, adică de apă vorbesc, pe urmă ai dat-o pe bere, până-n miezul nopții era să dai gata o ladă, știi că mai și miroseai îngrozitor a... lut... a nu știu ce... un parfum, un miros pe care îl știu bine... miroseai... — A singurătate. O să moară cineva, o să moară de tot, poate mor eu, Loredana, de ce cântă cucuveaua aia pe casa noastră?, până acuma cânta departe, prin alte locuri, o auzeam slab, acuma vine doar la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
prostiile și vino încoace, miroși a fructe, îi spune el, adulmecându-i pielea îndelung. E un clișeu: a fructe. Chiar miroși crud, a mere verzi. E un pleonasm, corectează ea din nou. Haide!, mârâie el, bine, nu a mere, e mirosul pielii tale, recunosc, să știi că molecula pe care o degajă un parfum nu depinde numai de parfumul ăla, depinde de pielea pe care e dat. Iar pielea ta miroase a mere, punctează insistent. Îi desface halatul alb, o sărută

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
ciudă, apăsat, ține ochii închiși, repetă aproape dușmănos: zâno!... ca și cum ar fi spus „ștoarfo”. Ești caldă și transpiri ca ea, miroși ca ea... Când îl simte, Tina transpiră, nu se poate controla, o inundă o căldură și transpiră mirositor, ce mirosuri mai ai!, îi spune mereu Maestrul, o singură femeie m-a mai iubit așa... nu ți-am povestit niciodată de Anita? — Mi-ai scris într-un mail, odată... și Tina se încordează deodată în brațele lui, o simte ca pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
el o privea nu-i dădea voie să-i vadă căușul atât de curat, știa că ascunzișul ăla era acolo, între pulpe, doar că el nu-l vedea acuma, dar îi știa fiecare cută, fiecare pliere de carne, îi sorbise mirosul atent, și pe el mirosul nu-l păcălea niciodată, era unică, singura care mirosea crud, a mere verzi, chiar dacă ea zicea că e un pleonasm. Brațele tinerei erau întinse în lateral, cu palmele în sus, se deschideau misterios și senzual

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
dădea voie să-i vadă căușul atât de curat, știa că ascunzișul ăla era acolo, între pulpe, doar că el nu-l vedea acuma, dar îi știa fiecare cută, fiecare pliere de carne, îi sorbise mirosul atent, și pe el mirosul nu-l păcălea niciodată, era unică, singura care mirosea crud, a mere verzi, chiar dacă ea zicea că e un pleonasm. Brațele tinerei erau întinse în lateral, cu palmele în sus, se deschideau misterios și senzual, mult mai senzual ca un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
Oltenia în Moldova, în mijloc de Moldovă, venise să îmi cânte un bocet de la Cristești, când îi povestisem în amănunt cum a murit fata aia, jelise încet la urechea mea, mirosea a lapte când m-a lipit de ea, un miros de demult m-a inundat și m-a mai liniștit, dar bocetul era teribil: Omule-pomule/ Nu te milui,/ Nu te jelui,/ Bucură-te, bucură/ Că rădăcina ta,/ murind în pământ,/ A prins în cer și în lutul tău,/ S-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
ceilalți/ Oamenilor-pomilor,/ Femei și bărbați,/ Beți și mâncați,/ Cântați și jucați/ Că Ana n-a răpus,/ E numai dus, e numai întors/ În lumea ce-a fost... M-a mângâiat pe creștet și pe ochi, ca și cum m-ar fi descântat, mirosul ei de Mama Ploii, mirosul ei de lapte îmi acoperea durerea, o să treacă, dragul mamei, o să treacă, ai muncit atâta pentru Teatru, eu pentru Teatru te-am pregătit, nu pentru femei, astea vin și se duc. Nu m-ai pregătit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
Beți și mâncați,/ Cântați și jucați/ Că Ana n-a răpus,/ E numai dus, e numai întors/ În lumea ce-a fost... M-a mângâiat pe creștet și pe ochi, ca și cum m-ar fi descântat, mirosul ei de Mama Ploii, mirosul ei de lapte îmi acoperea durerea, o să treacă, dragul mamei, o să treacă, ai muncit atâta pentru Teatru, eu pentru Teatru te-am pregătit, nu pentru femei, astea vin și se duc. Nu m-ai pregătit pentru Iubire, mamă? Nici pentru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
rău, mă simt foarte bine, mi-a zis. — Plecăm în Deltă, la pescuit, apoi la Constanța, să-mi iau niște haine. Sunt fericită, Tina dragă, soțul meu vrea să-mi cumpere de toate, inclusiv parfum, că-i place lui cum miros când mă dau cu Light blue, mereu îmi zice: femeia mea trebuie să miroasă bine... Tu de ce nu pleci undeva? Stai în casa aia toată ziua și toată noaptea. Te ascunzi? — Îîî, o să plec și eu undeva. Sigur că o să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
drumul greu, aglomerat, de la mare până în București, așa gândea Loredana, dar mașina a făcut față drumului și soarelui arzător, tipul a îmbătrânit, uite ce privire pierdută are și cum respiră, cearcăne și burtă, miroase urât, a bătrân, urât îmi e mirosul ăsta, dar!!! Frumoasa Neli le pregătise masa, îi servise repede, apoi plecase acasă la ea, Tara lătra pe afară, nefericită, Loredana ar vrea s-o aducă înăuntru, dar Maestrul fusese categoric: miroase a câine prea tare în casa asta, să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
presa de ulei, lui îi place numai uleiul ăla, de la presa din sat, pe spaliere, strugurii nu sunt copți bine, încă, dar mai e timp în toamna frumoasă de aici, frumoasă și deloc crudă. Realitatea României, a Olteniei, e pătrunzătoare, mirosurile pe care el le detectează ca nimeni altul, gardurile, stâlpii de telegraf care, în satul lui, rămăseseră de lemn, cuvintele, tonurile, miturile, culorile, cântecele, pe toate le simte acut și toate îl înviorează. Eliade e acolo, lângă el, așezat pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
tot gustă din fiertura acră, e așa de buuun!, e bun, așa-i?, e grozav de bun... — Băgai la cuptor pieptul și copanele. Octavăăă!, uitai în cuptor copanele!, vai de mine și de mine, ce făcui??? Femeia deschide cuptorul și mirosurile se ridică arse, cerurile cad pe bătrână, mă ținu drumul la poartă, că nu mai veneai, sărace bine, ce rău te-așteaptăăă!!! — Pune tot ce-a rămas acolo, e mai bun ars, face bine la stomac, nu-ți mai face atâtea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262

erau fie proști, fie prea dezinteresați ca să recunoască dacă nu Înțelegeau, iar Amory se număra printre cei din urmă. El considera că este imposibil să studiezi secțiunile conice: ceva din respectabilitatea lor calmă și provocatoare, respirând sfidător În sălile cu miros stătut În care muncea domnul Rooney, le deforma ecuațiile, transformându-le În anagrame fără cap și coadă. În noaptea de dinaintea examenului a făcut un ultim efort, cu proverbialul prosop Înmuiat În apă rece, și, resemnat, s-a prezentat la examen

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
stătea. Voi veni la „Vanderbilt“ la prânz. A pornit grăbit și a cotit pe Fifth Avenue. Întors la hotel, s-a simțit mai bine, dar când s-a dus la frizerie, cu intenția de a cere un masaj la cap, mirosul loțiunilor și al pudrelor i-a amintit de zâmbetul lătăreț, sugestiv, al Axiei, așa că a ieșit numaidecât afară. În pragul ușii sale l-a Învăluit o beznă bruscă, ca apele despicate ale unui fluviu. Când și-a revenit În simțiri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
iubirea de asfințit... Copacii, tăcuți până la ultimul vârf... fără patimă... Vânturi subțiri și, departe, un râset pierit...“ CAPITOLUL 4 ÎNFUMURATUL SACRIFICIU Atlantic City. La sfârșitul zilei, Amory se plimba pe promenada de scânduri, calmat de necontenita tălăzuire a mării, adulmecând mirosul pe jumătate funebru al brizei sărate. Marea, se gândea el, Își păstrează amintirile mai profund decât pământul lipsit de credință. Parcă și acum șoptea despre galerele norvegiene ce brăzdaseră lumea apelor, sub stindardul cu figuri de corbi, despre navele de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
ai căror ochi, de cum ieșeau, cercetau invariabil mai Întâi strada udă, apoi aerul impregnat de ploaie, iar la urmă cerul deprimant; la sfârșit, o masă deasă de lume, mergând agale, care l-a dezgustat cu miasma ei grea, compusă din mirosul de tutun al bărbaților și fetidul iz senzual al pudrei râncezite pe fețele femeilor. După grupul compact au ieșit alți spectatori răzleți - cam o jumătate de duzină -, un bărbat În cârje și, la urmă, pocniturile În serie ale scaunelor rabatabile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]