3,633 matches
-
privirea. Apropiindu-mă de apa care clipocea, am văzut ce era - un lebădoi bătrân, o vietate mare, preistorică parcă, bizară, care făcea eforturi ridicole să se cocoațe Într-o barcă acostată la mal. Nu izbuti. Fluturarea de aripi, greoaie și neputincioasă, sunetul alunecos pe care-l producea izbindu-se de barca ancorată care se legăna și Împroșca apă, licărirea lipicioasă a umflăturii Întunecate În locul unde captura lumina - totul păru pentru o clipă Încărcat de acea stranie semnificație atașată uneori În vis
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
cu totul pasiunea mea pentru Cleopatra. Întrucât părinții mei nu erau dornici să-i cunoască pe ai ei, o vedeam numai pe plajă; dar mă gândeam tot timpul la ea. Dacă observam că plânsese, mă cuprindea un val de furie neputincioasă care Îmi aducea lacrimi În ochi. Nu puteam să distrug țânțarii care-și lăsaseră amprenta pe gâtul ei fragil, dar puteam - și am făcut-o cu succes - să mă bat cu pumnii cu un băiat roșcovan care fusese grosolan cu
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
al revistei de jurisprudență, Pravo. Pe plan politic era „Kadet“, adică membru al K.D. (Konstitutionno-demokraticeskaia partia), rebotezat ulterior mai adecvat, Partidul Libertății Poporului (partia Narodnoi Svobodî). Fiind Înzestrat cu un ascuțit simț al umorului, ar fi fost extrem de măgulit de neputincioasa, dar răutăcioasa batjocorire a opiniilor și realizărilor sale de către lexicografii sovietici În puținele lor comentarii biografice cu privire la persoana sa. În 1906 a fost ales În Primul Parlament Rus (Pervaia Duma), o instituție umană și eroică, predominant liberală (dar pe care
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
decât acțiunea parei de cauciuc care-ți provoca dureri cumplite În cavități erau tampoanele de vată - nu suportam contactul uscat și scârțâitul lor - care erau vârâte Între gingie și limbă pentru bunul mers al operației; pe geamul din fața ochilor mei neputincioși se zărea o transparență, un peisaj marin mohorât sau niște struguri cenușii, tremurând din cauza reverberațiilor seci ale tramvaielor din depărtare, sub un cer sec. „In den Zelten achtzen A“ - adresa aceasta dansează din nou ca un troheu În mintea mea
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
la baza lui era parodierea unei abordări biografice, proiectată - ca să zicem așa - În viitor, transformând astfel prezentul amăgitor Într-un fel de trecut Încremenit, așa cum ar fi el văzut de un memorialist senil care Își amintește, ca printr-o ceață neputincioasă, cum a cunoscut un mare scriitor când amândoi erau tineri. De pildă, ori Lidia, ori eu (care din noi se Întâmpla să aibă inspirație) spunea - să zicem - pe terasă, după cină: „Scriitorului Îi plăcea să iasă pe terasă după cină
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
poate fi judecată din două puncte de vedere (ambele Îl iritau pe Nesbit, dintr-un motiv oarecare, În egală măsură): primul, prin prisma evoluției poliției (o forță ciudat de impersonală și detașată, funcționând uneori Într-un fel de vid, uneori neputincioasă, iar alteori depășind Guvernul În persecuții brutale); și al doilea, prin prisma dezvoltării unei minunate culturi. Sub țari (aș fi putut continua), În ciuda stupidității și ferocității fundamentale ce caracteriza regimul, un rus iubitor de libertate avea incomparabil mai multe mijloace
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Ștefan, fiul Stancăi, cu ajutor leșesc îl înfrânge pe Iliaș și-și răzbună mama, arzându-i lumina ochilor cu fierul înroșit tortură de la bizantini învățată. Iliaș, cu ochii scurși, a orbecăit ani și ani pipăind zidurile Sucevei, blestemând de ură neputincioasă, până și-a făcut sama aruncându-se din turnul cel mai înalt al Cetății. Ștefan, ajuns Vodă, dădea acatiste peste acatiste "pentru iertarea păcatelor", doar-doar o potoli mânia Cerească și ardoarea stafiei "iubitului frate Iliaș" ce-i bântuia nemilos, nopțile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Cazimir se teme să intre în horă, spune Vlaicu. A nu alege nimic, a sta cu brațele încrucișate e, totuși, a alege. Lașitatea. Crede el că Mahomed, în marșul său triumfal spre inima Europei, se va împiedica într-un bătrân neputincios? Cazimir o să-și muște mâinile când osmanlâii vor bate cu iataganele în porțile Cracoviei... Atunci, va fi singur, îngrozitor de singur. Chiribuță, cu o carafă pântecoasă, dă ocol odăii Domnului, umplând ulcelele pe care boierii, de necazul ăl mare, cu Ștefan
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
mort, sfârtecat” (151). Un sentiment pe care îl împărtășesc cu Valeriu Cristea este acela al ororii de spectacolul funerar. Sau, mai exact, ne desparte o nuanță: la mine e oroare, la el rușine: „... mi-e rușine să fiu mort; adică neputincios, umilitor și neputincios, caraghios ca un ins legat fedeleș, ajuns la cheremul oricui, expus privirilor...” (278). Viața e atât de aspră încât, uneori, și cei slabi sunt nevoiți să ucidă pentru a supraviețui: „O făptură sleită de puteri încearcă să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
Un sentiment pe care îl împărtășesc cu Valeriu Cristea este acela al ororii de spectacolul funerar. Sau, mai exact, ne desparte o nuanță: la mine e oroare, la el rușine: „... mi-e rușine să fiu mort; adică neputincios, umilitor și neputincios, caraghios ca un ins legat fedeleș, ajuns la cheremul oricui, expus privirilor...” (278). Viața e atât de aspră încât, uneori, și cei slabi sunt nevoiți să ucidă pentru a supraviețui: „O făptură sleită de puteri încearcă să ucidă sau să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
mult, reușiseră să apuce o pradă îndelung jinduită? Fusesem cumva de față la capturarea unui spion sau agent deghizat? Îmi amintesc că am rămas consternat de violența micului spectacol derulat în viteză, plin până la greață de un sentiment de indignare neputincioasă și de arzătoare umilire. Îmi reproșam (mai exact spus: eram disperat) că lăsasem lucrurile să se desfășoare cum s-au desfășurat, că nu intervenisem, că nu sărisem în ajutorul victimei, orice ar fi fost cel agresat. Nici un argument: de pildă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
se ocupe tocmai de noi! Are ea treburi mai importante!” Sau „Nici tu, nici eu nu am făcut un gest limpede, nu am spus un cuvânt răspicat; de ce ne-ar lua securitatea în vizor?” Degeaba! Toate raționamentele mi se sfărâmau neputincioase, lovindu-se de incasabila construcție a unui delir organizat. Dar și foarte colorat politic. Nu numai omul era bolnav, bolnav era și regimul. „Condamnarea la moarte” (până la urmă executată totuși) era opera ambilor bolnavi. Marcel Mihalaș a fost unul din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
permitea pe atunci „să te desfășori”). Petrecerea a ținut până dimineață, când, cu prima „rată” am plecat la București: eu, Doina, Raicu, Sonia, Chiropol și încă un prieten al nostru din acea perioadă, un tânăr inginer, care, spre disperarea mea neputincioasă (n-avea rost să-l mai opresc acum din moment ce nu reușisem să-l potolesc până atunci, în timpul petrecerii), dovedise și dovedea o inadmisibilă familiaritate față de marele Lucian Raicu (idolul nostru din acei ani), numindu-l întruna, „Lucică”. Un sfert de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
mânca mai nimic, dormind, în schimb, aproape tot timpul. Începuse să uite, repeta de zece ori același lucru, o lua razna și devenise din cale afară de suspicios. El, care dusese până atunci greul gospodăriei, era acum un biet bătrân complet neputincios, rămas în grija unei bătrâne la fel de neputincioase, dar perfect lucide, care, la 84 de ani, își mobilizase toate forțele (ultimele!) pentru a face față situației. Și totuși, până la urmă, tot ea a murit prima; ca pentru a respecta o ordine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
tot timpul. Începuse să uite, repeta de zece ori același lucru, o lua razna și devenise din cale afară de suspicios. El, care dusese până atunci greul gospodăriei, era acum un biet bătrân complet neputincios, rămas în grija unei bătrâne la fel de neputincioase, dar perfect lucide, care, la 84 de ani, își mobilizase toate forțele (ultimele!) pentru a face față situației. Și totuși, până la urmă, tot ea a murit prima; ca pentru a respecta o ordine a „ieșirii din scenă” pe care, în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
la care locuim. Cum însă nu-și pot permite să cadă prea des și cum ferestrele sunt prevăzute cu plase împotriva țânțarilor, de obicei se rezumă la a scoate un sunet cu totul special, un fel de clămpănit de ciudă neputincioasă, de jalnică furie. Viteze cu vrăbiile, se tem, în schimb, de enormii guguștiuci, a căror apropiere le face să se tupileze și să bată în retragere. * Pot afirma cu certitudine că pisicul cel mic învață de la pisicul cel mare‚ îl
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
urmare, ca să le ascundă, ca lumea să nu afle de ele: „să nu spui la nimeni că X are cancer”, auzi pe câte unul; mie, în schimb - afirmă în stilul lui caracteristic V.M. - îmi este rușine să fiu mort; adică neputincios, umilitor de neputincios, caraghios ca un ins legat fedeleș, ajuns la cheremul oricui, expus privirilor înspăimântate, scârbite sau chiar critice, ale tuturor. Să nu mai fii în stare să alungi o muscă, să nu mai poți să ridici măcar un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
ascundă, ca lumea să nu afle de ele: „să nu spui la nimeni că X are cancer”, auzi pe câte unul; mie, în schimb - afirmă în stilul lui caracteristic V.M. - îmi este rușine să fiu mort; adică neputincios, umilitor de neputincios, caraghios ca un ins legat fedeleș, ajuns la cheremul oricui, expus privirilor înspăimântate, scârbite sau chiar critice, ale tuturor. Să nu mai fii în stare să alungi o muscă, să nu mai poți să ridici măcar un deget! O, dacă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
răspuns. Nu din cauza că nu știam, pentru că știam, dar rușinea a ieșit la suprafață pe obraz. Doamne, numai a manca nu-mi mai era. Și nici foame nu-mi era deloc. Dar și Bunul Dumnezeu a stat la masă cu neputincioșii, vămeșii și păcatoșii. Eu eram dintre cei din urmă iar ceilalți erau ca sfinții, așa i-am văzut eu. Masă a durat cam o oră. La sfârșitul ei, o măicuța Nicodima i-a cântat duios și dulce părintelui „Mulți ani
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
sunt vânați în plină stradă, mai ales străinii. Chiar și Boni (Herlin) spune deodată că străinii au fost primiți aici din milă. Văd rasismul ascuns, izbucnit din cauza frustrării lui masculine. Până acum au fost omorâte zece persoane, și poliția e neputincioasă. Se oferă o recompensă de 100 000 de coroane suedeze celui ce va da un indiciu clar asupra anonimului care omoară în plin Stockholm, producând o tensiune fără precedent printre oameni. Februarie Lionel a împlinit 89 de ani și mă
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
sunt asigurate condiții corespunzătoare și are cu cine intra în competiție, drumul spre performanță e ca și garantat. Deseori vedem artiști (stăpâni la un moment dat pe situație) excelând în anumite roluri, dar care se plafonează pe parcurs, secătuiți, părând neputincioși și nemaiavând resurse de a da mai mult din ceea ce ar putea fi în stare! În spectacolul ieșean din 2 iulie 2003, a fost rândul sopranei Cristina Simionescu-Sandu să depășească ștacheta ridicată la înălțimea unei interpretări de performanță artistică. Cu
PANORAMIC ARTISTIC (consemnări de regizor) by MIHAI ZABORILĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91815_a_93193]
-
de dezvoltat și pe tot atâta de armonios spiritul comunitar la Câșlița. Calendarul marilor întâlniri ale sătenilor era bine construit și pentru iarnă. După ieșirea din postul Crăciunului sfatul bătrânilor hotăra ziua, locul și tot programul de “vânătoare comunală”. Doar neputincioșii și copiii mici, alături de ei păzitoarele cuptoarelor intrate în lucru, nu participau. Până și cavalerii familiei Brumă erau notați pe hârtia gonacilor. Se vânau iepuri, baza mesei vânătorești de la primărie. și nu lipsea aproape nimeni. Dea Domnul să nu se
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
-i mai avantajos să folosească terenul ca pășune, pentru creșterea animalelor, a scos chibriturile și a dat foc pădurii. Era un spectacol de coșmar, cu mii și mii de arbori carbonizați, în întregime, pe trei sferturi, pe jumătate, crengi atârnând neputincioase și parcă și cerul se înnegrise de la atâta cărbune! Ideea a fost una criminală și ilogică, fiindcă din cauza umezelii din zonă copacii nu au ars complet și pentru extragerea trunchiurilor carbonizate și a rădăcinilor ar fi trebuit fonduri uriașe, în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
România devine republică pentru prima oară. Românul, moldoveanul, munteanul, ardeleanul n-au fost de când își cunosc moșii și strămoșii republicani, că au trăit bine-rău au avut în fruntea lor „domnul”, regele! La aflarea abdicării regelui mulți hlipicenari erau întristați și neputincioși la acest act politic al comunismului, dar și mulți s-au bucurat. Odată cu insurecția armată din 23 August 1944, pe valea Jijiei și a Sitnei viața locuitorilor încearcă să intre în normal: se întorc refugiații, răniții din spitalele militare, ca
Confluenţa de la Hlipiceni by Petrru Rezuş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/668_a_1264]
-
România devine republică pentru prima oară. Românul, moldoveanul, munteanul, ardeleanul n-au fost de când își cunosc moșii și strămoșii republicani, că au trăit bine-rău au avut în fruntea lor „domnul”, regele! La aflarea abdicării regelui mulți hlipicenari erau întristați și neputincioși la acest act politic al comunismului, dar și mulți s-au bucurat. Odată cu insurecția armată din 23 August 1944, pe valea Jijiei și a Sitnei viața locuitorilor încearcă să intre în normal: se întorc refugiații, răniții din spitalele militare, ca
Confluenţa de la Hlipiceni by Petrru Rezuş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/668_a_1264]