5,469 matches
-
despicate. A plâns după aceea multă vreme, de rușine și de durere. Dincolo, Bozoncea privea lămpile albastre cu scârbă. Piele îi turna pahar după pahar. Se simțea bătrân, bătrân, și somnul nu-l mai cuprindea, îl usturau ochii și liniștea odăilor îl făcea să urle. Când s-a trezit gagica și i-a auzit țipetele, 1-a cuprins din nou furia. Scrâșnea numai din dinți și mușca paharul. Îi venea să se ducă peste ea și s-o jupoaie de vie
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Balta se umflase și clocotea. Puhoiul se lățise, apăsase pereții de lut, turtise magaziile lucrătorilor și cărase vreo două acoperișuri. Sipcile subțiri se frângeau, purtate de valul greu. Apa urcase până la ferestrele înguste, se strecurase pe sub cercevele și intrase în odăile pardosite cu lut. Femeile aruncau lucrurile pe paturi și pe scaune, plângând, cu copiii de mână. Măritei îi luase preșurile. Lui Matei potopul îi urnise dulapul cu scule. Meșterul, numai în izmene, alerga cu Petre, tinînd niște prăjini în mână
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
A adus meșteri, a uns cărămida cu catran, să nu se întindă răceala la pereți. Casele lucrătorilor se dărăpănaseră. Căpătaseră o coșcoveală și o spuzeală verzuie de igrasie. Mucegaiul urca pe neștiute. Iarna aceea degeaba au ars zidarii focurile. În odăi rămăsese un frig ascuns și un miros de putregai. Pereții nu mai prindeau varul, care se fărâmița și cădea. Cârciumarul își spoise casa pe afară, să nu se mai cunoască urmele prăpădului. - Uite ce face banul! spunea acarul lui Spiridon
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
nu mai prindeau varul, care se fărâmița și cădea. Cârciumarul își spoise casa pe afară, să nu se mai cunoască urmele prăpădului. - Uite ce face banul! spunea acarul lui Spiridon. Parcă pe casa lui n-a plouat! Și privea la odăile lui. Acestea aveau pe afară dungi albăstrii ca floarea de oțet, deschise pe margini și întunecate spre pământ. Când dădu zăpada, bălegarul proaspăt îngheță și pervazele se surpară. Noaptea, frigul se strecura pe sub cercevele. Oamenii se strângeau unul într-altul
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
de învîrtea afaceri peste afaceri, îi făcuse și o casă cât o corabie, plină de lucruri de preț, în care muierea se lăfăise ani de zile. Dar tinerețea ca și averile n-au viață lungă. Negustorul dăduse faliment, îî vânduse odăile și-o lăsase goală pușcă în stradă. Când s-a deșteptat coana Marița, avea și un copil de crescut. Greu lucru! Cu ce-i mai rămăsese, cu ce-au mai ajutat-o prietenii cei vechi, abia și-a încropit două
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
și-o lăsase goală pușcă în stradă. Când s-a deșteptat coana Marița, avea și un copil de crescut. Greu lucru! Cu ce-i mai rămăsese, cu ce-au mai ajutat-o prietenii cei vechi, abia și-a încropit două odăi în Cuțarida. Știa să facă farmece, să întoarcă bărbații la casa lor și se uita în cărți cum te-ai uita pe fereastră. Să fi privit la ea, tot mai vedeai urmele vechii frumuseți. Avea încă niște ochi negri care
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
când nu se zărea nimeni pe ulițele pustii, au intrat amândouă pe ușa joasă a casei dărăpănate. Marița le-a ieșit în prag. Era îmbrăcată într-o rochie înflorată, cam slinoasă. - Poftiți, poftiți pe aici... le-a spus. 325 În odaia igrasioasă, plină de mucegai, atârnau pe pereți covoare groase și fotografii vechi. Pe jos stăteau așternute niște cergi flocoase în care pașii se scufundau. Deasupra atârna o lampă aprinsă. Patul scund era plin de pisici, niște pisici boierești de Angora
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Eu, dumneata, dumnealui, noi toți și cei care te apără cu arma, să nu vie dușmanii să-ți ia viața și ce mai ai... - Păi, afară de viață, chiar că nu mai avem nimic... Și așa era. Stere o știa. În odăile lor nu se aflau decât un pat și un dulap. Dacă se mai găseau două, trei scaune alături și o masă. La o săptămână, perceptorii se întoarseră. După ei, abia se târa un camion tras de o gloabă. Muierile strigau
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
când nu mai putea, întreba: 346 ' - Coană Marghioalo, da cîte-un morcov nu ne dai? N-avea ce le mai face. Se scula, alunga mițele rămase prin casă, că nu ținea una, două, ținea vreo cinci, și trecea pragul într-o odaie, dincolo, întunecată, cu tavanul scund, unde păstra murăturile, butoiul cu varză și un săculețe de fasole, la vremea asta ajuns pe fiind. Ar fi trebuit să aprinzi o luminare dacă n-ai fi cunoscut, dar văduva cunoștea. Pe podeaua de
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
privim acum și la sărăcia iluminată de razele unei lumânări de său băgate în gâtul unui clondir ce ținea loc de sfeșnic. Ce vizunie - și aici, aici petrecea el vara și iarna. Iarna, de gerul cel amarnic, trăznea grinda în odaie, crâșcau lemnele și pietrele, vântul lătra prin gardurile și ramurile ninse; ar fi vroit să doarmă, să viseze dar gerul îi îngheța pleoapele și-i painjinea ochii. Surtucul lui pe lângă acestea era mai mult urzeală decât bătătură, ros pe margini
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Dan. Ușa se deschise și drept în fața lui Dan se ivi un om nalt, cu barba lungă și sură, cu fruntea mare, iar pe creștet avea un fes mic, asemenea iarmurcei judovești. El întinse călugărului mâna și-l duse-n odaie. În dulapuri vechi de lemn simplu erau cărți vechi legate în piele, crane de oameni și păseri împăiete pe polițele din părete, un pat și o masă pline cu pergamente și hârtii; iar în atmosfera, grea de mirosul substanțelor închise
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cărțile cele vechi asemenea... casa e aceeași, însă mobile nouă și elegante, covoare pe jos, numai patul e acelaș. Ciudat, gândi el, din minune în minune... eu nu mai știu ce se-ntîmplă cu mine. - Luna revărsa tot aurul ei în odaia lui și sub această smălțuire diafană mobilele și covoarele străluceau somnoros și mat; un orologiu zângănește încet și subțire în părete și prin mintea lui trec iute, turburi, amestecate, toate întîmplările abia trecute. Și toate îi păreau vise; mintea lui
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
sf-tului Ermil, el uitase pe Octavian August și aștepta felicitări de ziua lui. Tata i-a dat un ceasornic frumos - mama, o besectea de toaletă, - sora, o păreche de papuci - Elis, nimic - adică Cleopatra, vară - sa. El se retrăsese în odaia lui, unde clasicii erau așezați pe-un scrin în religioasă regulă și neviolabilitate și se primbla cu pași mari prin casă. Era brunet și cam poetic. Avea ochi albaștri, ceea ce vra să zică mult, și era frumos băiet. Acum stătu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
amiciție și intenție luătoare mâna acestuia, gândi că are multă cauză de-a se depărta, mai ales că tablele de la crîșmă-l invitau cu dragoste - deci pretestă ce pretestă și se duse. În vremea asta Cezara, curioasă și neastâmpărată, cotrobăia prin odaia pictorului. Ea s-apropie de tabloul acoperit c-o pânză, o ridică și se uită întrucît înaintase lucrarea "Căderei îngerilor". Cu fața de o senină seriozitate întindea Arhangelul Mihail spada sa de foc în aer. Pletele lui blonde fluturau împrejurul
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
din sus în jos, formă cu formă până la umeri, pe cari pictorul schiță două lungi și strălucite aripi negre... ședința era lungă. În vremea aceea Ieronim stătea pe piedestal drept, nemișcat, mândru ca un antic Apoll în semiîntunericul vânăt al odăii, pe care pictorul îl făcuse anume pentru a nimeri tonul fundamental al figurei. - Ieronim! întrerupse Francesco tăcerea ce domina în sală. Cezara se spărie la aceste sunete. Îi veni ideea ciudată că pictorul are de gând să deie paravanul într-
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
și Ieronim se depărtaseră în cabinetul alăturat. Ea sări repede, tiptil, încet, se repezi pe uș - afară în buduarul ei, s-aruncă pe pat, ș-ascunse fața în perini și boțea tot ce încăpea în mâni. Când Francesco intră în odaia ei, ea s-aruncă în gâtul lui, îl strânse spasmotic îl dezmierdă, îl sărută... - Ce-i, copila mea? - Nimic. - Îți place? Ea șopti ceva neînțeles, cu ochii plini de lacrimi și dorință. V Cezara către Ieronim Iartă dac-o femeie
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
strada aceea strâmtă și întunecoasă; numai într-un singur colț îi taie umbra o dungă de lumină, dar în acel loc pare c-a nins... Vino cu mine... vino cu mine acasă... Voi da-ntr-o parte perdeua din fereasta odăii mele și vom privi toată noaptea la cer... Ah! te iubesc!... țipă el apăsat... te iubesc!... o văd prea bine că te iubesc! El o strânse cu atâta putere încît se-ncleștase amândoi într-o îmbrățoșare lungă și nervoasă. Apoi
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
duse pân-la un hățiș și-l împinse afară din grădină. Apoi se întoarse și, îmbrățoșînd un trunchi, zise încet și c-un fel de ciudă: "Ieronim! te mușc! " Ea bătu cu pumnii în trunchiul de copac; apoi se duse-n odaia ei și, rupîndu-și cu furie pieptarul de catifea, încîlcindu-și părul atât de blond, ea se uita în oglindă cu ochii înecați de lacrimi și cu buzele tremurătoare. Apoi se aruncă în pat și șoptea încet, foarte încet și înecată de
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
unui dulap răzimat de-un părete și, mirosind apa din ulcior, văzând că ea-i răsuflată și băhnită, presupuse că bătrânul trebuia să fi murit. Astfel el, moștenitoriul firesc al acestui locaș de pace, a acestei grădini închise ca o odaie, răscoli cărțile, cari erau toate alese și-i promiteau multă petrecere; scrierile moșneagului, în cari fiecare cugetare era un monogram al acestui cap adânc și fericit și a căror rezonanță era atât de mare încît fiecare construcție trezea o lume
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
și cu-n fel de ciudă: "Ieronim, te mușc de nu vii cu mine... vin - la mine-n cămăruță... te-oi culca lângă mine... la sânul meu!... ah! ", ea bătu cu pumnișorii ei trunchiul de copac, apoi se duse-n odaie, se dezbrăca iute, lepădând tot de pe ea și, rămâind în hainele Evei, un instinct natural când o persoană tânără este foarte aprinsă, și, tologindu-se astfel enervată în patul ei alb ca zăpada, își mușca * perinile, strîngîndu-le-n brațe, sau {EminescuOpVII
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
rezemat de un părete și, mirosind apa din ulcior, {EminescuOpVII 150} văzând că ea-i răsuflată și băhnită, presupuse că bătrânul trebuie să fi murit. Astfel el, moștenitorul firesc al acestui locaș de pace, [a] acestei grădini închise ca o odaie, răscoli cărțile, care erau toate alese și-i promiteau multă petrecere, scrierile moșneagului, în care fiecare cugetare era un monogram al acestui cap adânc și fericit și a căror rezonanță era atât de mare încît fiecare construcție trezea o lume
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
untdelemnul candelei. Știu că n-am să simt c-am să mor. Va fi o trecere molcomă. Voi adormi... de nu m-aș trezi numai iar... Îți sărut fruntea,? f?? e? efa??? Euthanasius. IV Cezara, curioasă și neastâmpărată, cotrobăia prin odaia pictorului. Ea s-apropie de tabloul acoperit c-o pânză, o ridică și se uită cât înaintase lucrarea "Căderei îngerilor". Cu fața de-o senină seriozitate întindea Archangelul Mihail spada sa de foc în aer. Pletele lui blonde fluturau împrejurul
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
și sub mînă-i se născură formele modelului, din sus în jos, până la umeri, pe cari pictorul schiță două lungi și strălucite aripi negre... Ședința era lungă. În vremea aceea Ieronim stătea pe piedestal ca un Apoll în semiîntunericul vânăt al odăii, pe care pictorul îl făcuse prin mijlocul perdelei pentru a nimeri tonul fundamental al figurei. - Ieronim! întrerupse Francesco tăcerea ce domina în sală. Cezara se spărie la aceste sunete. Îi veni ideea ciudată că pictorul are de gând să deie
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
soarelui. Își astupă iar ochii și auzi cum pictorul și Ieronim se depărtară. Ea sări repede, tiptil, încet, se repezi pe ușă afară în buduarul ei, s-aruncă pe pat și-și ascunse fața în perini. Când Francesco intră în odaia ei, ea s-aruncă de gâtul lui, îl strânse spasmotic, îl desmierdă, îl sărută... - Ce-i copila mea? - Nimic. - Îți place? Ea șopit ceva neînțeles, cu ochii pe jumătate închiși. V Cezara cătră Ieronim Iartă dac-o femeie îți spune
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
o Dumnezeire? Privește... strada aceea strâmtă și întunecoasă, numai într-un singur colț îi taie umbra o dungă de lumină, dar în acel loc pare c-a nins... Vino cu mine..., vino... Voi da-ntr-o parte perdeaua din fereastra odăii mele și vom privi toată noaptea la ceruri... Ah! te iubesc!... o văd prea bine că te iubesc! El o strânse cu atâta putere încît se-ncleștase amândoi într-o îmbrățoșare lungă și nervoasă. Apoi el recăzu obosit de-o
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]