6,112 matches
-
și proza lui Giacomo Leopardi au avut un rol fundamental în formarea multor personalități literare din ultima parte a secolului al XIX-lea și din prima jumătate a celui care a urmat. Epigonismul, uneori servil, alteori cu puternice accente de originalitate, s-a maturizat treptat, țesând influențele în pânză cea nouă a orientărilor literare din perioadele menționate. În secolul al XIX-lea, poezia italiană s-a aflat în mare măsură sub semnul Romantismului, accentele civice și patriotice constituind formă predilecta de
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
declara primatul sicilianului în reînnoirea vocabularului poeziei italiene. Același semnează o cercetare despre versurile recanatezului în care accentuează importantă termenului izolat; afirmă aici că cea mai profundă poveste a unui suflet este cea a cuvântului leopardian, care ne ofera măsură originalității sale în comparație cu gândirea și poezia secolului al XVIII-lea. Cuvântul leopardian, adaugă Floră, sublimează fiecare experiență și (...) transfigurează în mit orice realitate cotidiană.68 Dintre noile orientări ale criticii, cea care a apărut în cadrul ermetismului a avut un răsunet remarcabil
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
cele din urmă, ambii dovedesc o sensibilitate deosebită în redarea imaginilor acustice.70 În ciuda corespondentelor evidente de netăgăduit și în poetica pascoliană de sorginte leopardiană a copilandrului viziunile lor sunt adesea extrem de diferite, iar diferențele reprezintă, firește, un indiciu al originalității operei pascoliene. Ambii autori abordează tematica nimicniciei omului, însă, în viziunea lui Pascoli, omul este responsabil de propria-i soarta, autogenerată de egoismul și cruzimea care îl caracterizează, în vreme ce în gândirea leopardiană ostilitatea naturii transforma specia umană în victima. Ambii
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
și altele din volumul ungarettian Portul înmormântat; iată de ce își sfătuia corespondentul, care la acea vreme îi era încă prieten, să aleagă cu atenție poeziile publicate în reviste și să se ferească de strofe care ar putea stârni dubii privind originalitatea: Poeziile tale din Italia ('Italia letteraria', ÎI, 28 decembrie 1930: Toamnă, Nopții, Odihnă ierbii) aveau ceva ungarettian, lucru care a fost destul de observat. Fără ca un singur cuvânt să aibă iz de imitație, era ceva care amintea de cele mai bune
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
sicilianului și își trag seva dintr-o viziune asupra omului ale cărei trăsături literare fuseseră stabilite, în Italia, de Leopardi. Analiză mai atentă a acestor teme în poezia sicilianului și reliefarea ascendentelor promit concluzii interesante. Procesul intentat de presă împotriva originalității primelor volume quasimodiene a antrenat, alături de numele lui Ungaretti, pe cel al lui Montale. Într-o scrisoare adresată lui Salvatore Pugliatti (Imperia, 2 iulie 1931), Quasimodo menționa cu regret faptul că unii recenzenți îl catalogau drept urmașul unuia dintre cei
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
acestei orientări literare: spre deosebire de adepții celui dintâi, care au turnat în strofe cu mai multă sau mai putina pricepere niște formule poetice, Ungaretti, Montale sau Quasimodo au reușit să se mențină departe de orice clasificare limitativa, deoarece și-au păstrat originalitatea și individualitatea. Aceștia au influențat din afara curentul manierist, o formă literară inferioară. În operele minorilor rațiunile spirituale înalte, tulburate și complexe, vii în Montale, Ungaretti și Quasimodo, au fost coborâte în derizoriu. Iată de ce Quasimodo îi disprețuia pe ermeticii de
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
a rodit în opera de maturitate. Observând imaginile și modulațiile preluate de la cei doi literați, mai ales de la cel din urmă, criticii au formulat comentarii malițioase semnalând în cazul primului Quasimodo, naufragii iremediabile în pascolianism. Cu toate că era mereu în căutarea originalității, avea și vocația preluării, ce nu îl va părăsi în anii următori. La Messina Quasimodo a legat amiciții de o viață: i-a cunoscut pe viitorii săi recenzenți Glauco Natoli, Lionello Fiumi, Giuseppe Villaroel, Vann'Anto, Raffaelle Saggio, Enzo Misefari
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
disparate ecouri din Pascoli, de exemplu, sau din poeții futuriști, din Gozzano sau Ungaretti, din Montale sau din poezia altora? (...) Va aminti întotdeauna de alții, de poezia altora.223 În ciuda detractorilor, ecourile montaliene, ungarettiene, pascoliene sau leopardiene nu au știrbit originalitatea vocii lui Quasimodo; dimpotrivă, trebuie repetat, grație abilității de care autorul dă dovadă în procesul de reelaborare și filtrare, ele compun un mozaic interesant, atât pentru cititorul cult cât și pentru criticul erudit. Afirmațiile recenzentului De Robertis, care enumeră apoi
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
din Oase de sepie prin limpezimea lor muzicală.224 Cuvintele se asociau într-o rețea de rezonante, procedeu ce amintește de poezia lui Ungaretti. Recenzentul admitea ascendentă versurilor în discuție în anumite poezii de Montale, dar accentua componentă de indiscutabila originalitate, care le transformă în continuatoare, iar nu în imitatoare. Hrănindu-se cu operele mai marilor literaturii și grație stilului sau original Quasimodo începea să fie tot mai vădit exponentul unei poezii inexistente până atunci. Salvatore Pugliatti vedea pulsând în el
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
Indiferent de tonalitatea discursului critic, favorabil sau contrar, primele recenzii au contribuit la constituirea unei formule de receptare a scrierilor poetului nostru, care s-a perpetuat și pe baza căreia detractorii s-au simțit întotdeauna datori să sublinieze lipsa de originalitate a versurilor sale, iar apărătorii unicitatea și rafinamentul lor. Obiceiul de a judeca aspru, adânc înrădăcinat în exegeza, a continuat cel puțin până în deceniul al șaptelea al secolului trecut.230 În cadrul unui congres dedicat autorului ermetic Giancarlo Vigorelli recunoștea următoarele
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
unește casele unui sat, ca o șoaptă divină purtată pe drumul în formă de cruce: Ulicioara: o cruce de case / ce se cheamă încet (idem, trad. MB). Aceste linii ce țin de un geometrism tipic quasimodian constituie un punct de originalitate și îl distanțează de poezia lui Leopardi din care preia contaminarea dintre motivul sunetului și cel al drumului, dar nu și traiectoria sinuoasa a vocii ce se pierde, pe cale. Ascultând chemarea glasului drumului, Quasimodo creează, s-a precizat, un spațiu
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
Fontana).331 Quasimodo interiorizează ecouri ale poeziei lui Leopardi și le rescrie trecându-le, așa cum ne asteptam, prin propriul filtru, tehnica care îl ferește de orice servilism. Prezența lor în versurile poetului novecentist nu numai că nu le știrbește acestora originalitatea, ci pune în lumina, cu atat mai evident, meșteșugul autorului lor. Este suficient să observăm modalitatea singulară cu care sicilianul rescrie motive leopardiene precum cel al tăcerii, al pieței inundate de glasul copiilor, al vântului și, nu în ultimul rând
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
fiecare certitudine atinsă constituie, de fapt, o victorie aparentă; că stabilizarea este iluzorie și că anunță apropierea unei viitoare rătăciri. Dinamică respectă fidelitatea quasimodiană față de ciclicitatea ritmurilor ancestrale, ce face posibile reîntoarcerile, retrăirile, repetiția. Remarcam în această un punct de originalitate al tehnicii quasimodiene, cu siguranta nepreluat de la Leopardi, a cărui gândire, odată ce a ajuns la un adevăr stabil, nu mai cunoaște cale de întoarcere. Eul poetic quasimodian caută totuși cu ardoare momentele de întrerupere a rătăcirii: odihnă insulelor pe fundul
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
trezire accentuează la Quasimodo dedublarea eului, ce izvorăște din dorința constantă de a se află într-un alt spațiu și într-un alt timp și nu reprezintă o preluare din versurile sau din gândirea lui Leopardi, ci un punct de originalitate. La autorul romantic eul nu pare scindat nici atunci când intelectul trăiește experiențe extraordinare, precum cea descrisă în Infinitul. La Quasimodo, cea care stabilește din nou contactul eului cu realitatea, cea care îl readuce în pezent pe poetul cufundat în viziuni
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
ajung a vă mai contemplă o dată (Amintirile, vv. 1-2).520 Pe fondul grecității și al deschiderii spre opera anticilor, poetul sicilian, un clasic modern, oferă în versurile sale un leopardism nuanțat, cu o puternică amprenta personală, care face de netăgăduit originalitatea vocii sale. 5. Concluzii Spre sfârșitul secolului al XIX-lea și în primele decenii ale secolului al XX-lea, poezia lui Giacomo Leopardi, ce atrăsese atenția publicului larg prin fervoarea civică din primele canturi, apoi prin rafinamentul clasic și tematica
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
care l-a inserat în matricea amintitului ecou leopardian. Exemplul este emblematic pentru manieră în care Quasimodo a înțeles să rescrie motive literare preluate de la antemergător, adăugându-le elemente deosebit de personale. Diferențele dintre original și răstălmăcirea creatoare 524 oferă măsură originalității noului poet, care își conturează propriul profil literar original în cadrul tradiției. Stabilindu-se în capitala în anii douăzeci, Quasimodo a avut ocazia să observe modul în care Vincenzo Cardarelli, imitata prea servil opera lui Leopardi și să asiste la insistența
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
mutevole d'aria e di colli (Mobile d'astri e di quiete). 362 Cfr. Paolo Valesio, "Quasimodo, la fitomorfosi e l'(în)(di)visibile", Quaderni quasimodiani 1, Centro Nazionale di studi quasimodiani, Modica, 1990, pp. 127-139. Autorul consideră că măsura originalității versurilor lui Quasimodo este dată de asimilarea imaginara a corpului cu elementul vegetal: În me un albero oscilla (L'eucalyptus). Fitomorfoza poate fi încadrată într-un pre-umanism specific sicilianului. 363 Printre numerosele studii ce au abordat tematica religioasă în opera
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
poate defini decît prin raportare la cei doi poli cunoscuți. Ea nu poate fi o doctrină autentică, ci un mixaj specific fiecărei conjuncturi spațio-temporale. Ea nu poate fi decît o excepție, tranzitorie și temporară, tocmai pentru că nu are consistență și originalitate doctrinară. Dar, în postmodernitate totul e posibil; se caută făgașe noi. Noua propunere politică s-ar baza pe modernitate și pragmatism, pe urmărirea egalității ca obiectiv final, pe considerarea Statului ca principal garant al justiției sociale, pe promovarea consensului ca
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
început ca troțkiști, pentru a termina la cealaltă extremă a spectrului politic, și integriștii protestanți din sud, fundamentaliști creștini de dincolo de așa-numita "centură biblică" (Bible Belt), aceștia din urmă cu o influență tot mai mare în cadrul Partidului Republican, iar originalitatea provine tocmai din această asociere oarecum inedită a celor două curente ideologice într-un cocteil ce poate deveni exploziv. Avîndu-l ca lider pe Paul Wolfowitz, evreu provenit dintr-o familie de învățători, cu studii strălucite în universități estice, neoconservatorii americani
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
multe ori legea, iar cazurile de corupție sunt tot mai numeroase. Din punct de vedere cultural-ideologic asistăm la o revenire în forță a confucianismului, iar sectele religioase, taoiste în special, se extind în pofida interdicțiilor oficiale. Aceasta asigură, în bună măsură, originalitatea sistemului, pe care unii îl anunță nefericit ca fiind nimic mai mult decît o invazie a capitalismului sălbatic. Nu este chiar așa, iar autoritățile par să țină încă lucrurile sub control, deși cu tot mai multe dificultăți și compromisuri. În
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
paratextual și de Monica Spiridon 31). Literatura se scrie în raport cu lumea, dar și în cadrul unei relații cu ea însăși, cu istoria sa, cu imaginea cronologică a producerilor sale, cu lungul drum al originilor ei. Dacă orice text construiește propria origine (originalitate), el se înscrie, totodată, într-o genealogie trădată mai mult sau mai puțin. Este imposibil să conturezi tabloul analitic al relațiilor ce leagă textele între ele: de aceeași natură, ele se nasc unele din altele, se influențează unele pe altele
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
pare a fi secolul repetării (ibidem, 21). După ce trece conceptul prin sistemele filosofice ale lui Kierkegaard, Nietzsche, Gilles Deleuze, Maurice Blanchot, Jacques Derrida, autoarea remarcă un alt paradox redat de statutul repetării. Contrar ideii că esența operei trebuie căutată în originalitatea ei, teoriile literare ale secolului XX nu au încetat să repete că textele noi se fac din vechi (du neuf avec du vieux), că scrierea nu este niciodată altceva decât rescriere (ibidem, 25). În volumul colectiv Intertextualité, interdiscursivité et intermédialité
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
realitatea originară există expres pentru a face posibile devierea și diferirea prin raportare la ea" (1989,18). Linda Hutcheon abordează aceeași temă. Termenii sistemului ei dialogic sunt: identificare și depărtare. "În parodie, ca în orice formă de reproducere, noțiunea de "originalitate" ca raritate, unicitate și valoare, este pusă sub semnul întrebării" (1997, 101). Anne Claire Gignoux definește raportul intertextual ca o continuă luptă pentru supremație între repetiție și variație. Fiecare cititor trebuie să clasifice diferite experiențe lectoriale din care să extragă
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
intertext (nu este vorba despre o criză culturală). Orice poet suferă de "anxietatea influenței", veritabil complex al lui Oedipe trăit de creator, ceea ce îl determină să se abată de la model. Istoria literară oferă scena conflictelor între generații dornice de afirmarea originalității. De cealaltă parte a înțelegerii fenomenului intertextual se situează McLuhan, convins de faptul că explicația nu se ascunde în istoria subiectului creator, ci în evoluția media. Înnoirea tehnicii de informare ar provoca, de la o epocă la alta, un aflux de
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
și intelectu-ale, de extracție mai curînd "arabescă". Se află în derulările lor narative suficiente detalii care să-l includă pe autor în galeria romanticilor (deopotrivă europeni și americani), însă există, concomitent, și o doză vizibilă de unicitate ce subliniază, indubitabil, originalitatea lui Edgar Allan Poe. Întregul decor ficțional se mulează pe un motiv dominant, asemenea mănușii pe degetele întinse perfect. Este vorba despre motivul morții, față de care autorul a avut, se pare, o fascianție bizară și care merită o discuție separată
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]