3,713 matches
-
nu te dai bătut, ci dimpotrivă scoți din ele pofta nebună de a trăi și de a lupta". Premierul britanic, în 1939, îi declara Marthei Bibescu: "Va fi război. Praf și pulbere se va alege din Imperiul Britanic. Moartea ne pîndește pe toți. Iar eu simt că întineresc cu douăzeci de ani". E varianta luptătorului, cînd știi că euforia luptei, deși te simți copleșit de forța strivitoare a adversarului, te întărește, te umple de încredere, îți dă sens, se revarsă peste
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
zâmbet la melancolic, de la tristețe la bucurie și entuziasm ! Nu vrea să-l lași din brațe niciun moment. Vrea să trăiască o paletă foarte colorată de sentimente, lucru deloc ușor. Publicul este capricios. De multe ori, ai impresia că te pândește chiar. Trebuie să-l pipăi cu ochii secundă cu secundă. Ani întregi de exerciții și experimente continue au dus la perfecționarea actului scenic al lui Cristian Vasile. Pentru că nu doar vocea sa unică, liniile melodice ale tangourilor pe care aproape
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
trebuie și când nu unele principii morale sau de conduită, ceea ce se cheamă cu un termen vag - lipsă de tact (lucru stânjenitor într-o prietenie de grup în care membrii săi, inși vibrând de sensibilitate, imaginație și amor propriu, se pândesc și studiază la nesfârșit, „iubindu-se” - Nichita și Cezar adeseori se salutau cu un: - Te iubesc, Nichita! - Te iubesc, Cezar!Ă, era firesc că eu însumi uimeam sau șocam de multe ori prin reacțiile mele rigide, prea tranșante, punând adeseori
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
marea, rara creație, care e profund necesară oricărei comunități umane, dar și mai abitir unei tinere societăți de curând organizate statal, precum România, ce cu nici un secol în urmă s-a constituit într-un stat unitar și major, stat încă pândit de alte națiuni frustrate din interior și din afară! Am mai spus-o, una dintre „dovezile” cele mai peremptorii, mai indiscutabile ale existenței românești în Ardeal, chiar și în „acele secole” din care nu s-au găsit probe directe, materiale
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
și Nina au fost primii mei susținători în afara restrânsului meu grup literar. Primii dintr-o altă generație literară, făcând parte din establishment-ul cultural și politic, lucru ce atârna mult în epocă. Deși Ali, mai ales, nu ezita să-mi „pândească” opiniile filozofice, bănuindu-mă până la sfârșit de cochetărie cu „filozofia idealistă și reacționară”, simțind că nu eram „total convins, pătruns” de „justețea cauzei partidului și a Revoluției”, de „ideile leniniste” etc. În schimb, îmi acorda un credit profesional dincolo de orice
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
for era un semn, și pentru însinguratul Blaga de la Cluj, că ar mai putea găsi - el și alți nedreptățiți! - voci și umeri pe care să sprijine unele cereri sau proteste față de unele atât de frecvente injustiții ce-l asaltau sau pândeau. Și Beniuc făcea parte, în anii ’50, din Academie, dar nimeni, nici atunci și nici azi, nu-l confundă pe acest delator și cântăreț al lui Stalin și al criminalului de Dej cu, de fapt, falșii săi colegi de Academie
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
dreapta. Panourile indicatoare confirmă: The Baptism Site se află la sud de capitală. Peste o oră, voi ajunge, voi vedea, îmi voi înmuia un deget în apa sfântă și voi striga Victorie! Viraj după viraj, cu mâna streașină la ochi, pândesc apariția în zare a unui pâlc de verdeață anunțând un thalweg de viață în valea de un blond spălăcit, cu bucuria crispată a celui care va ajunge în sfârșit la locul mult dorit: acolo unde " cerul s-a deschis și
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
dacă vrei să spui o vorbuliță acestor campioni cronometrați, să-i prinzi din zbor, între două uși. Ceea ce ei acceptă, cu gentilețe, atâta timp cât n-a bătut clopotul. Un penitent care întârzie în fața vitrinelor sau care privește prostește în gol este pândit de răspopire: lui Dumnezeu nu-i plac intermitenții. A fost și prima mea surpriză de turist în arhipelagul mănăstirilor: contemplativul năpădit de ceasloave căruia nu-i rămâne nici măcar duminica pentru a respira. Despre faptul că Hristos va fi "în agonie
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
și în comunitatea grecească. Cu bărbile vâlvoi, cu fețele posomorâte, cu mantii negre (rossanul cu mâneci largi), mai mulți călugări patrulează pe străduțele patriarhiei ortodoxe grecești din Ierusalim, în vreme ce alții le barează intrarea pe poarta principală. Cele două tabere se pândesc una pe cealaltă. Tensiunea e palpabilă în acest labirint de străduțe făcut parcă pentru filmul negru (Rififi chez les popes) și în care, dincolo de zidurile sumbre, se joacă în secret o partidă politico-economică mai apropiată de Cu mâinile pe oraș
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
contra unei sume frumușele, leagă vârful muntelui de oraș. Dar cine să-l ia? Ceva animație în jurul sicomorului evanghelic. El a fost plantat în acel colț al grădinii care pătrunde până în inima orașului. Niște băieței se tot învârt pe acolo, pândesc eventualul pelerin, rar de altminteri, pentru a-i vinde o carte postală și pentru a mai cere ceva de pomană. Dacă locul e banal, povestea biblică e savuroasă, căci nu e lucru obișnuit să vezi un notabil bogat, cu decorații
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
de rațe trec pe de-asupra. Un bâtlan stă neclintit pe o cioată. Pare o statuetă lucie, în colțul unui salon, în umbră, între plante exotice. Lișițe umblă pe aproape. Pui de rață îs la plimbare, iar rața probabil îi pândește din desiș. Trec vulturi. Lopătari. Muete. Pescari. Martin pescarul. Căldura e spăimântătoare. Numai din când în cînd vine o adiere de vânt. La cherhanale, pe când stam în lumina dimineții (îmi aduc aminte), veneau dubele cu pește de pe Dranov, dube românești
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
MOȘIE Săvenii e un târgușor în întregime ovreesc, ca multe alte târguri din partea aceasta de țară Moldova de Sus. Case urâte, magherniți îngropate pe jumătate în pământ. E Sâmbătă și nu-i nici-o mișcare pe străzi. Numai ochii lucrează, ochii pândesc. Aici am văzut un fel de pavaj-trotuar-foarte economic și zgârcit făcut, care, se zice, a îngăduit primarelui să-și cumpere o moșie după săvârșirea lui, de unde înainte era calic pușcă. Trecem prin domeniile generalului Sergiu Băicoianu, pe care treeră încă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
70 de oameni 30 localnici și 40 soldați. Tot eri, ofițerii au făcut o recunoaștere în urmă și au găsit bolnavi căzuți în lungul drumului unii muriseră, alții mureau, Bulgarii îi despuiaseră de arme și muniții, și câni hămesiți îi pândeau și le așteptau sfârșitul cu limbile atârnate. Holera, grozavă și înfiorătoare, începe să râdă hidos în preajma noastră. Azi pleacă la Dunăre ofițeri bolnavi: maiorul Mihăescu, sublocot. Chirculescu ș.a. Vremea e frumoasă și foarte caldă. Wolf și Cordelea. Vremea e frumoasă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
parte. Într-altă zi văzând pe bătrân că se pregătește iar de plecare, se duce și se așază la pândă în viișoara din preajma orașului, o viișoară "de nimic" unde mai-mai n-avea ce face. În ziua aceea nu vine. Îl pândește și-l așteaptă ascuns și-n altă zi. Din locul lui nevăzut, din ierburi vede pe tatu-său sosind cu fereală mare, intrând în livadă, săpând și scoțând dela rădăcina unui pom ceva. După ce pleacă bătrânul, se duce și băiatul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
se lipise de spinare. * I. În drumul lui spre Iași, François de Pavie găsește multe râuri și lacuri, și admirabile locuri de vânat; mai ales nenumărate și felurite paseri. Vânat mai mare au întâlnit urși și mistreți pe care îi pândeau în pădure cu archebuzele. * I. Tot în acest drum Pavie zice că a mâncat pori, un fel de plantă cu miros și gust de usturoiu, care însă nu lasă nici gustul nici mirosul după ce ai mâncat-o. * I. Oamenii, zice
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
larg. Această înștiințare a fost însoțită și de câteva informații asupra unor furtuni similare ce s-au produs în scurta lui carieră de marinar tânăr. Deci toți ai mei n-au putut nici as-noapte adormi, bântuiți de haucinațiile primejdiilor ce pândeau ieșirea noastră din portul Constanța pe un bric admirabil cu vele semețe (1400 m. ). Dimineața furtunii în perspectivă până la acest aceas 90.30' nu și-a vestit sosirea. Soarele biruitor se înalță spre amiază. Bricul, neclintit, viseză călătorii eroice în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
cu mare uimire: Dar bine, frate, eu nu înțeleg un lucru. Cum mai pot trăi oamenii din Hârlău cu atâția Jidani? Am tresărit; m-am întors spre junele camarad. Fața lui bucălae, cu obraji roși, era plină de mirare. Am pândit prilejul să-l trag deoparte și l-am întrebat grabnic: Știi unde ai găzduit astă noapte? Da, îmi răspunde camaradul cu nevinovăție, la Ronetti Roman proprietarul de aici. M-a ospătat și m-a găzduit foarte bine. Și zic eu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
Polonii au folosit întreg anotimpul verii pentru a se deplasa pe îndelete de la Hotin până la apa Prutului, cam la înălțimea Hușilor. Le era teamă să treacă dincolo de Prut, unde-i așteptau dealurile înalte, cu codrii de nepătruns. Aici, primejdia îi pândea de pretutindeni și, când au îndrăznit să treacă râul, pe la începutul lui septembrie, au fost mai bucuroși să primească propunerile de pace pe care le oferea Bogdan, decât să-l urmărească pe voievod. Mulțumiți de noile avantaje pe care Bogdan
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
ajuns la nici un rezultat și, în anul următor, 1451, un alt fiu al lui Alexandru cel Bun, Petru Aron, își încerca norocul tot cu ajutor polon. De data aceasta noul pretendent nu intenționa să ridice o oaste împotriva domnului moldovean. Pândind la graniță, el așteptă un moment potrivit pentru a-și suprima fratele. Era acțiunea cea mai simplă și mai puțin costisitoare care ar fi putut să-l ducă pe scaunul Moldovei. Și prilejul n-a întârziat să se ivească. În
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
s-au ridicat împotriva suveranității regelui Ungariei din cauza unei fiscalități excesive. Veniturile realizate de cămara regală nu erau folosite pentru apărarea țării, ci pentru acțiuni militare, prin care regele urmărea să realizeze cuceriri în centrul Europei, în timp ce marea primejdie care pândea Transilvania, regatul ungar și Europa se afla la hotarul de sud ale acestora. La 18 august 1467, nobilii jură la Cluj Mânăștur să ia armele și să obțină independența Transilvaniei. Îl aleg ca șef pe comitele sașilor, Benedict Roth, iar
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
sau în munte. Ținuturile, pe unde vor trece turcii, sunt pârjolite. Hrană nu se găsea nici pentru oameni, nici pentru animale. Numai moldovenii știau semnele gropilor arse, unde se păstra grâul. Pentru dușman, țara era un pustiu - tăcut, primejdios. Moartea pândea din toate părțile. Cei ce se despărțeau de grosul oastei nu se mai întorceau, de parcă-i înghițea pădurea, pământul. O asemenea înverșunare nu le mai fusese dat turcilor să vadă până acum. În drumul lor nu întâlneau, ca în alte
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
Beltraneja), pătrunde în Castilia, dar este înfrânt la Toro, nu departe de Zamora. Un conflict dinastic cu implicații de ordin local. În Franța, Ludovic al XI-lea duce lupte și o activitate diplomatică inteligentă urmărind consolidarea puterii regale. Țara este pândită de un mare pericol, atunci când Eduard al IV-lea, regele Angliei, se înțelege cu Carol Temerarul, ducele Burgundei, ca să atace Franța. Eduard debarcă la Calais, în 1475. Ludovic îl convinge să se întâlnească la Picquigny, în august, și, în urma discuțiilor
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
asupra Moldovei, cum știți înșivă”. La 9 iulie 1480, Ștefan îi înștiința pe brașoveni că turcii și muntenii au prădat în secuime. „Totuși iscoadele noastre care ajung la ei, așa ne spun, că turcii au și alte oști gata și pândesc undeva, să ne ia înainte sau nouă sau vouă”. El cerea ca brașovenii să afle ce fac turcii „și să ne trimiteți iute de știre, și noaptea și ziua, ca să fim și noi gata și să ne ridicăm împreună cu domnia voastră
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
armata - 30.000 -, și faptul că acestea nu se puteau deplasa decât pe un singur rând, și socotind o distanță de cel puțin 10-20 m între care, devine evident că ar fi fost o adevărată aventură traversarea unei păduri, unde pândeau adversarii. Nici timpul nu îngăduia o irosire de forțe numai de dragul unei aventuri, cum era traversarea Codrilor Cosminului. Regele a avut ocazia să aleagă acest drum, dacă ar fi ținut să-l parcurgă. Nu avea decât să treacă podul de la
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
în care superioritatea numerică sau superioritatea armamentului erau în cea mai mare parte anihilate. Un cavaler greu înarmat nu se poate mișca ușor într-un loc mlăștinos sau în pădure. Iar în pădure, un țăran cu un țepoi sau coasă, pândind după un copac, îl poate răsturna de pe cal pe adversar. Domnii români au imaginat și anumite procedee tactice: simularea unui atac, apoi retragerea în fugă, atrăgându-l pe inamic într-un loc unde putea fi atacat din toate părțile și
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]