13,778 matches
-
cruciadă împotriva "schismaticilor, tătarilor și păgânilor" și, totodată, el oferea iertarea păcatelor celor ce își vor jertfi viața în război, favoare repetată în 1339, la cererea regelui, de noul papă Benedict XII. În 1345, după atacarea Poloniei de mongoli, același papă cerea organizarea unei cruciade și, totodată, el făcea demersuri diplomatice pe lângă hanul Özbäg de încetare a expediției în Polonia și Ungaria. Prin urmare, spre mijlocul secolului al XIV-lea, se profila schimbarea în raportul de forțe din regiunile carpato-dunărene: în timp ce
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Amlașul, iar la răsărit se afla "Țara Bârsei".24 Structura politică a societății românești, în prima jumătate a secolului al XIII-lea, se poate reconstitui, în datele cele mai generale, din cuprinsul a două documente de mare însemnătate: 1. Scrisoarea papei Grigore IX către viitorul rege Bela IV din 14 noiembrie 1234 și 2. Diploma (privilegiul) acordată de același rege al Ungariei, Bela IV, cavalerilor ioaniți din 2 iunie 1247. (Bibl.: Scrisoarea este repredusă în Hurmuzaki, I/1, p. 132-133 și
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
stăpânirea cumanilor. Abatele din Cârța (Făgăraș), "frumoasa mănăstire" (Iorga) de origine franceză, cisterciană, a fost solicitat să verifice hotarele încălcate-călugării cistercieni au dat dreptate regelui, s-a trecut peste cele "treizeci de pluguri" ale cuceririi, clauza monetară a fost încălcată. Papa a încercat o ultimă rugăminte pentru restituirea teritoriilor confiscate de rege. Iorga observa că hotărârea cu care regele Andrei lupta pentru expulzarea cavalerilor, sub pretextul că și-au depășit hotarele teritoriului primit, se explică și prin aceea că intervenția pontificală
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
jumătate a secolului al XIII-lea, românii de la sud de Carpați, unde pătrunderea cavalerilor apuseni "stârnise" (Iorga) o nouă viață în jurul fortificației (cloașterului) de la Câmpulung, rămași de-sine-stătători, începuseră opera de asimilare asupra oaspeților aduși de teutoni. De-aici intervenția (amestecul) papei cerând ajutorul regelui față de "acești oameni ce se zic vlahi" și, mai ales, față de acești "pseudoepiscopi" care îi convertiseră pe unguri și germani la confesiunea lor (cf. Scrisoarea papei din 1234). Or, tocmai "pseudoepiscopii" aceștia sunt de cea mai mare
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
de asimilare asupra oaspeților aduși de teutoni. De-aici intervenția (amestecul) papei cerând ajutorul regelui față de "acești oameni ce se zic vlahi" și, mai ales, față de acești "pseudoepiscopi" care îi convertiseră pe unguri și germani la confesiunea lor (cf. Scrisoarea papei din 1234). Or, tocmai "pseudoepiscopii" aceștia sunt de cea mai mare importanță (Iorga), ei nu sunt alții decât acei "chorepiscopi" de prin schiturile de lemn, menționați înainte de anul 1000. Pe acești stareți-episcopi (vlădici) nu-i puteau așeza cumanii, pe atunci
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
orice caracter ar fi fost, presupunea și pe conducătorul politic (voievodul) și ceata sa militară. Stăpânirea turanică (cumană) nu-l putea înlătura, hoarda neavând un caracter așezat și mulțumindu-se cu dijma și darurile localnicilor (autohtonilor) supuși. De aceea scrie papa, după făgăduința dată de rege că va aduce la dreapta credință (catolică) pe schismatici (ortodocși), să se impuie vlahilor înșiși un episcop catolic. Următoarea acțiune a regalității ungare a fost constituirea unei Cumanii vasale. În timp ce în prima jumătate a secolului
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
carpatice (de la curbura Carpaților), smulse în prealabil dominației cumane. Convertirea la creștinism a unor căpetenii cumane din stepa nord-pontică, stimulată de succesele militare ale cavalerilor teutoni, după 1211, și de irupția tătarilor în răsărit, după 1223, l-a determinat pe papa Grigore IX să răspundă favorabil, în 1227, la solicitarea arhiepiscopului de Esztergom de a-l învesti ca legat apostolic în "Cumania" și în "țara vecină a brodnicilor". Mai concret, mandatul de legat apostolic presupunea "dreptul de a predica, boteza și
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
dominicanii, miliție disciplinată a Sf. Scaun, au început opera misionară între păgâni (cumani)-probabil vor fi cunoscut noua credință prin contactele cu vechii locuitori. Regele, așa cum am văzut, proiecta constituirea unui nou episcopat, al Milcoviei, fiind în același gând cu papa, pentru "provincia sa ", Cumania. În urma reușitei, viitorul rege Bela IV, învestit încă din 1226 cu administrarea Transilvaniei, trecea munții în Cumania, însoțit de arhiepiscopul de Esztergom, și obținea convertirea unui însemnat număr de cumani. În primăvara lui 1228, odată cu înființarea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Transilvaniei, trecea munții în Cumania, însoțit de arhiepiscopul de Esztergom, și obținea convertirea unui însemnat număr de cumani. În primăvara lui 1228, odată cu înființarea episcopiei (diocezei) cumane, este numit primul titular al ei, în persoana dominicanului Teodoric, confirmat apoi de papa Grigore. În anul următor, noua "Episcopia Milcovensis" a fost așezată în dependență directă de Roma, fiind reactualizată situația anterioară referitoare la Ordinul teutonic, dar noua episcopie nu era dublată și de o autoritate seculară independentă de regat. În 1229, mișcarea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
teritoriile extra-carpatice pentru protejarea Transilvaniei, dar și o bază pentru viitoare acțiuni de cucerire în zona dunăreano-balcanică. În schimbul recunoașterii de către cumani a dependenței față de coroana ungară, regii Andrei II și Bela IV le-au garantat printr-un act întărit de papă, "libertatea, imunitatea și stăpânirea pașnică a țării lor". Prin urmare, la începutul secolului al XIII-lea, ungurii ajung la Carpați și apoi, treptat, încep să-și extindă influența și dincoace de munți. Această expansiune ungurească nu are aspectul unei colonizări
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
are aspectul unei colonizări, nici măcar forma extinderii pământurilor marilor feudali. Pecenegii și cumanii aflați la sud și est de Carpați prădau sistematic dincolo de munți, regatul ungar însuși fiind amenințat de ofensiva populațiilor turanice. În acest context, dar și la intervenția papei de la Roma și a relațiilor cu Imperiul latin de Răsărit, regele Ungariei Andrei II face apel la cavalerii cruciați (teutoni) pentru apărarea hotarelor regatului, dar, în același timp, și pentru a lansa atacuri asupra cumanilor de la sud de Carpați ce
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
rapidă a regatului ungar în teritoriile extra-carpatice, ca și noua politică antiortodoxă, urmată după 1204, au pus într-o situație primejdioasă entitățile politice românești, cnezatele și voievodatele, precum și structurile lor bisericești. Astfel dintr-o scrisoare târzie (25 iulie 1377) a papei Grigore XI către arhiepiscopul de Calocea aflăm despre preluarea cu forța a castrului (cetății) și domeniului românesc de la Medieș-Satu Mare, care au fost preluate "din mâinile valahilor schismatici". Contextul în care s-a produs preluarea a fost valul general antischismatic
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
fie teritoriu de cruciată. Astfel, după instalarea teutonilor în Țara Bârsei, în 1211, a urmat stabilirea în regiunile noastre, la Severin, a Ospitalierilor-cavalerii Sf. Ioan din Ierusalim. Actul din 2 inie 1247, pecetluit cu bulă de aur și întărit de papă, în 1250, privește (se referă) la întreaga țară a Severinului, cu formațiunile politice existente, "până la râul Olt". Regele Ungariei, Bela IV, le acorda un privilegiu (Diplomă) prin care ei beneficiau (primeau) în stăpânire mai multe ținuturi românești, dintre care cel
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
unui teritoriu din părțile Oltului, ceea ce denotă forța militară a voievodatului său aflat în luptă cu oastea regatului. Efortul de recuperare a regilor unguri, desfășurat după 1241, nu s-a limitat la Țara Severinului, ci includea și aria episcopiei cumanilor. Papa Nicolae III, cf. doc. din 7 octombrie 1278, încerca să reactiveze această episcopie misionară (Milcovia), într-un cadru politic favorabil. Din anii 1276-1277, datează și prima documentare sigură referitoare la românii de la est de Carpați:o cronică contemporană îi menționează
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
extra-carpatice. În această perioadă se deslușesc, cu putere și claritate, semnele maturizării politice în sânul societății românești, în strânsă legătură cu evoluția anumitor factori externi, precum criza regatului ungar la sfârșitul secolului al XIII-lea. După 1250, anul în care papa Inocențiu IV confirma Diploma ioaniților, iar regele Bela IV spera că instalarea cavalerilor la Severin va asigura securitatea regatului împotriva dușmanilor săi, a tătarilor, care dominau Rusia, Cumania și Bulgaria, situația politico-militară de la sud de Carpați și Dunăre se va
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
de Carpați (Ungaria) este tulburătoare. Aici, baronii (marii nobili) l-au ales rege pe Andrei III (1290-1301), nepot al lui Andrei II. Dar sub domnia lui, Ungaria a fost cuprinsă de o adevărată anarhie, încât la moartea lui, în 1301, Papa, suzeranul regatului apostolic, a desemnat ca succesor pe Carol Robert de Anjou, descendent pe linie feminină al Arpadienilor. Aceste evenimente petrecute în Ungaria au avut efect direct asupra românilor de la nord, dar și asupra celor de la sud de Carpați. Într-
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
de a ocupa tot teritoriul locuit de neam" (Iorga). Pe locul acela s-a ridicat o "curte", o modestă așezare, devenită apoi Curtea de Argeș, denumirea indică o reședință domnească. Ordinea bisericească, pe care am constat-o încă de la 1234 (vezi scrisoarea papei Grigore IX), înconjura și ocrotea, consfințea domnia. Existența unor vlădici la Argeș, înainte de Basarab, este în afară de orice îndoială. Cu cine, de la Seneslau înainte, s-ar fi sfințit domnia? A. Sacerdoțeanu a și găsit lângă biserica din secolul al XIV-lea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
primejdiei tătare și, în același timp, trimisese solii la Basarab și o armată peste munți împotriva păgânilor, "cei mai de seamă dușmani ai noștri". Atunci (1324) s-a dat o nouă luptă cu tătarii, iar în urma victoriei creștinilor, regele dăruiește papei doi prinși. Reiese limpede că Basarab, domnul transalpin, ajutat de regele ungur, suzeranul său, angajase o nouă luptă cu păgânii tătari, cf. Panaitescu. Folosindu-se de aceste mișcări, Băsarabă a luat, dincolo de moștenirea sa proprie, pământuri regești de dincoace de
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
fapt sau potențial al "necredincioșilor", în speță al tătarilor. Însă Basarab nu a ezitat să lupte împotriva tătarilor ("hostes crucis"), alături și cu sprijinul suzeranului său, pentru consolidarea poziției sale față de mongoli. Strădaniile sale împotriva păgânilor erau confirmate de scrisoarea papei Ioan XXII trimisă din reședința sa de la Avignon, în februarie 1327: Aflând de credința ta, ca principe catolic și favorabil sediului apostolic al Romei..., ești ca un stâlp neclintit ce susține credința adevărată, turn al puterii, apărător al evlaviei...Ne
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
purtând numele țarului din Târnovo, cu care era înrudit, se arată dispus față de noul rege al Ungariei să presteze jurământul de credință, ca suzeran al său, încă din 1343. Apoi, în 7 octombrie 1345, într-o scrisoare către regele Ludovic, papa Inocențiu VI îi amintește despre "nobilul bărbat" Alexandru Basarab, un "ocrotitor al credinței catolice". Dar regele Ludovic, ocupat cu campaniile sale în Italia, nu răspunse imediat dorinței de pace a domnului. Totuși, în 1345, o solie de pace și bună
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
de la Vicina, apoi începe demersurile pe lângă patriarhul de Constantinopol pentru mutarea oficială a sediului mitropoliei de la Vicina la Argeș și așezarea țării sub jurisdicția patriarhiei răsăritene. Aflat la o răscruce a istoriei, Alexandru Basarab se hotărăște să renunțe la protecția papei și să se adreseze celuilalt cap al creștinătății, patriarhul de Constantinopol. În vremurile medievale, o căpetenie statală fără legătură cu Biserică era de neconceput. Acest demers al voievodului Alexandru Basarab îl va duce nu numai la înființarea Mitropoliei Ungrovlahiei, dar
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
de Carpați, în condițiile slăbirii presiunii mongole în regiunile noastre. În același timp, politica ofensivă a regatului ungar la est de Carpați ne oferă date suplimentare despre realitățile politice și confesionale din aceste teritorii. Ajungem la asemenea deducții din scrisoarea papei Nicolae III adresată lui Filip, episcop de Fermo, la 7 octombrie 1279, în care este menționată reorganizarea Episcopiei cumanilor, sub numele de Episcopia Milcoviei. Ulterior, într-o nouă scrisoare din 1288, papa Nicolae IV poruncea unor călugări din Ordinul dominicanilor
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
aceste teritorii. Ajungem la asemenea deducții din scrisoarea papei Nicolae III adresată lui Filip, episcop de Fermo, la 7 octombrie 1279, în care este menționată reorganizarea Episcopiei cumanilor, sub numele de Episcopia Milcoviei. Ulterior, într-o nouă scrisoare din 1288, papa Nicolae IV poruncea unor călugări din Ordinul dominicanilor (predicatorilor) să acționeze pentru extinderea credinței catolice în mai multe regiuni de la răsărit de Carpați, printre care și în "țara valahilor", fără a oferi și alte amănunte. Declinul temporar al Hoardei de
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
anonimă moldovenească ", scrisă la începutul secolului al XVI-lea. Ce spune Cronica anonimă? La anul 1359, frații Roman și Vlachata părăsesc "cetatea Veneției" și își zidesc o cetate la "Vechiul Râm" (Roma), trăind acolo cu neamul lor "până ce au trecut papa Formos de la pravoslăvie la lătinie". După alte peripeții, în cele din urmă, Vladislav, craiul unguresc, îi cheamă pe toți la luptă împotriva tătarilor. Dintre urmașii lor, se ridică apoi Dragoș și însoțitorii săi, care pornesc pe urmele zimbrului, peste munți
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
toți la luptă împotriva tătarilor. Dintre urmașii lor, se ridică apoi Dragoș și însoțitorii săi, care pornesc pe urmele zimbrului, peste munți, pentru a descăleca țara Moldovei" (cf. și I. Bogdan, Cronici inedite și Cronici moldovenești). D. Onciul, în studiul Papa Formosus în tradiția noastră istorică (București, 1900), a analizat episodul "Craiului Laslău": "în fond, tradiția noastră, influențată de legendele ungurești, are în vedere întemeierea Moldovei, în urma acelei expediții împotriva tătarilor a regelui Ludovic, din 1343 sau 1345, sprijinită și de
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]