3,510 matches
-
forțat pe fostul președinte cehoslovac Emil Hácha (care a suferit un atac de cord în timpul negocierilor) să-și cedeze țara celui de-al Treilea Reich, Adolf Hitler a petrecut o noapte în Castelul din Praga, „supraveghind cu mândrie noua sa posesiune”. În perioada ocupației naziste a Cehoslovaciei din cel de-al Doilea Război Mondial, Cetatea din Praga a devenit reședința principală a lui Reinhard Heydrich, „Protectorul Reich-ului German pentru Boemia și Moravia”. S-a spus că el și-a așezat pe
Cetatea din Praga () [Corola-website/Science/324832_a_326161]
-
au permis să aibă mână relativ liberă în chestiunile italiene, însă după puțină vreme a intrat în conflict atât cu bizantinii, cât și cu papalitatea. O primă încercare de a profita de pe urma ofensivei arabe asupra Constantinopolului, în 717, prin atacarea posesiunilor bizantine din Italia s.a materializat prin rezultate nesemnificative; pentru a atrage papalitatea de partea sa, a trebuit să aștepte să izbucnească tensiunile cauzate de înrăutățirea situației de pe urma taxelor bizantine, culminând cu expediția din 724 a exarhului bizantin de Ravenna
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
emițând monede în stilul bizantin, regele și-a prezentat programul politic: strângerea laolaltă sub puterea sa a tuturor romanilor până atunci supuși ai împăratului bizantin, fără a-i uni în mod necesar cu longobarzii. Teritoriul exarhatului nu era omolog celorlalte posesiuni longobarde din Italia (altfel spus, nu a fost transformat într-un ducat longobard), ci își menținea specificitatea da "sedes imperii". În acest fel, Aistulf se autoproclama, în ochii romanilor din Italia, moștenitor al împăraților bizantini și ai exarhilor. Campaniile sale
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
Caiazzo, în condițiile în care apăreau alți pretendenți . După ce ducele Docibilis I de Gaeta a rupt relațiile cu papalitatea din cauza relațiilor sale cu sarazinii, cu care Docibilis se alise, papa Ioan i-a acordat lui Pandenulf anutorizația de a achiziționa posesiunile papale aflate sub guvernarea ducelui de Neapole, Athanasie. Trupele lui Pandenulf i-au constrâns pe cei din Gaeta să își restrângă controlul la propria lor peninsulă, însă Docibils a făcut apel la sarazinii stabiliți în Agropoli și a recucerit Fondi
Pandenulf de Capua () [Corola-website/Science/324856_a_326185]
-
iar în 788 regele francilor l-a judecat pe duce la Ingelheim și l-a condamnat la moarte pentru trădare. Însă Carol i-a comutat lui Tasilo pedeapsa capitală în intrarea într-o mănăstire, iar ducele bavarez a renunțat la posesiunile sale prin tratatul de la Frankfurt din 794. Gerold, unul dintre cumnații lui Carol cel Mare, a guvernat Bavaria până în 799, când a murit în timpul unor bătălii cu avari. Administrarea Bavariei a fost preluată de diverși conți franci, care au făcut
Ducatul de Bavaria () [Corola-website/Science/326005_a_327334]
-
cuviință să emită mai mult de două acte care să se refere exclusiv la chestiunile Bavariei. În secolul următor, istoria Bavariei se întrepătrunde cu cea a Imperiul carolingian. Ca urmare a partiției de la 817, Bavaria devine parte a componentă a posesiunilor regelui francilor răsăriteni, Ludovic Germanul, fapt confirmat în 843, prin Tratatul de la Verdun. Ludovic a transformat Regensburg în centrul posesiunilor sale și a contribuit la dezvoltarea Bavariei, asigurându-i securitatea prin numeroasele sale campanii împotriva slavilor. În 865, când și-
Ducatul de Bavaria () [Corola-website/Science/326005_a_327334]
-
Bavariei se întrepătrunde cu cea a Imperiul carolingian. Ca urmare a partiției de la 817, Bavaria devine parte a componentă a posesiunilor regelui francilor răsăriteni, Ludovic Germanul, fapt confirmat în 843, prin Tratatul de la Verdun. Ludovic a transformat Regensburg în centrul posesiunilor sale și a contribuit la dezvoltarea Bavariei, asigurându-i securitatea prin numeroasele sale campanii împotriva slavilor. În 865, când și-a divizat posesiunile, Ludovic a acordat Bavaria fiului său mai vârstnic, Carloman, cu titlul de rege, care deja se ocupa
Ducatul de Bavaria () [Corola-website/Science/326005_a_327334]
-
răsăriteni, Ludovic Germanul, fapt confirmat în 843, prin Tratatul de la Verdun. Ludovic a transformat Regensburg în centrul posesiunilor sale și a contribuit la dezvoltarea Bavariei, asigurându-i securitatea prin numeroasele sale campanii împotriva slavilor. În 865, când și-a divizat posesiunile, Ludovic a acordat Bavaria fiului său mai vârstnic, Carloman, cu titlul de rege, care deja se ocupa de administrarea provinciei. După moartea acestuia, în 880, și a scurtei domnii a lui Ludovic al III-lea "cel Tânăr", Bavaria a devenit
Ducatul de Bavaria () [Corola-website/Science/326005_a_327334]
-
Ludovic, Otto al II-lea de Wittelsbach, devenit Otto al IV-lea ca duce de Bavaria și supranumit "cel Ilustru" ca urmare a loialității față de Hohenstaufeni, a fost plasat sub interdicție papală. Ca și tatăl său, Otto și-a sporit posesiunilor sale prin cumpărări de terenuri, întărind puterea ducală a Bavariei înainte de a muri în noiembrie 1253. Strădania primilor duci din familia Wittelsbach de a spori puterea centrală și de a menține unitatea ducatului s-a bucurat inițial de succes. Însă
Ducatul de Bavaria () [Corola-website/Science/326005_a_327334]
-
Ducatul era astfel consolidat, situație care a mai durat șapte ani. Însă la moartea sa, în 1347, cei șase fii ai săi și-au împărțit ducatul între ei în 1349. Situația s-a complicat și prin faptul că și celelalte posesiuni ale Ludovic (dobândite din poziția de împărat), precum Brandenburg, Olanda, Hainaut și Tirol, au fost afectate de partiție dintre cei șase frați. Ei au exercitat o autoritate mai mare sau mai mică în Bavaria, însă doar trei dintre ei au
Ducatul de Bavaria () [Corola-website/Science/326005_a_327334]
-
de ducele Ștefan al II-lea. Provincia Brandenburg a fost pierdută în 1373. Stăpânirile dobândite de ducii Albert I și Wilhelm I (Bavaria-Straubing) au continuat o istorie separată până în 1429, când, ulterior morții lui Ioan al IV-lea din 1425, posesiunile au fost împărțite între diferitele ramuri ale ducilor din Bavaria Inferioară. Bavaria Inferioară, cu reședința inițială la Landshut, a suferit la rândul său o partiție în 1392, când cei trei fii ai lui Ștefan al II-lea, după o domnie
Ducatul de Bavaria () [Corola-website/Science/326005_a_327334]
-
stat. Ca urmare, domnia sa a reprezentat un șir continuu de lupte cu diferite orașe, precum și cu fratele său, Ioan al II-lea, duce de Bavaria-München. La moartea sa din 1413, fiul său Ludovic al VII-lea "cel Bărbos", a preluat posesiunea asupra Bavariei-Ingolstadt. Anterior succesiunii, acesta din urmă jucase un rol important în afacerile Franței, unde sora sa, Isabella se căsătorise cu regele Carol al VI-lea. Ulterior, în 1417, Ludovic "cel Bărbos" a fost implicat într-o dispută violentă cu
Ducatul de Bavaria () [Corola-website/Science/326005_a_327334]
-
-lea a alungat populația evreiască din ducatul său, a sprijinit negustorimea și a îmbunătățit atât administrarea justiției, cât și situația financiară. În 1472 a înființat universitatea din Ingolstadt. A luat măsuri pentru reformarea mănăstirilor și și-a apărat cu succes posesiunile în fața ingerințelor markgrafului de Brandenburg, Albert Achilles. Ludovic a fost urmat în ianuarie 1479 de fiul său, George I "cel Bogat". Întrucât acesta din urmă a murit fără urmași în decembrie 1503, a izbucnit un război de succesiune pentru ducatul
Ducatul de Bavaria () [Corola-website/Science/326005_a_327334]
-
murit în 1460, lăsând cinci fii, dintre care la conducerea ducatului au ajuns succesiv Ioan al IV-lea, Sigismund I și Albert al IV-lea "cel Înțelept", acesta din urmă fiind inițial instruit pentru preoție. Albert "cel Înțelept" a adăugat posesiunilor sale districtul de Abensberg, iar în 1504 s-a implicat în succesiunea ducatului de Bavaria-Landshut, după moartea lui George I "cel Bogat". În acest conflict, principalul rival al lui Albert era Rupert, ginerele lui George I și fost episcop de
Ducatul de Bavaria () [Corola-website/Science/326005_a_327334]
-
mai mare parte a câmpiilor grecești s-au aflat sub controlul ferm al Imperiului Otoman. Singurele teritorii care nu s-au aflat sub controlul otoman au fost regiunile muntoase, greu accesibile forțelor regulate și administrației otomane, și câteva insule și posesiuni litorale aflate sub controlul Republicii Venețiene. Această situație a rămas relativ neschimbată până în 1821, deși și după această dată unele regiuni precum Macedonia sau Epirul au rămas sub stăpânirea otomană până la începutul secolului al XX-lea. Această perioadă istorică poartă
Kleft () [Corola-website/Science/326138_a_327467]
-
este o mică insulă situată în vestul Mării Mediterane. Parte a posesiunilor spaniole din nordul Africii, cunoscute sub numele de Plaza de soberanía. Este situată la 300 m de coasta Marocană și la 84 km de Melilla, cel mai apropiat teritoriu spaniol. Împreună cu alte două insule (Isla de Mar și Isla de
Peñón de Alhucemas () [Corola-website/Science/326379_a_327708]
-
sub numele de Plaza de soberanía. Este situată la 300 m de coasta Marocană și la 84 km de Melilla, cel mai apropiat teritoriu spaniol. Împreună cu alte două insule (Isla de Mar și Isla de Tierra) formează insulele Alhucemas. devine posesiune spaniolă după ce sultanul Muley Mohamed cedează insula regelui Filip al II-lea în scopul contramandării atacurilor piraților berberi. A fost ocupată în timpul domniei lui Carol al II-lea în 1673. Devenine ulterior închisoare. În 1838 aici are loc o revoltă
Peñón de Alhucemas () [Corola-website/Science/326379_a_327708]
-
a fost cumpărat de familia Medici în 1549 și a devenit reședința familiilor care conduceau Marele Ducat al Toscanei. A crescut transformându-se într-o casă-comoară, deoarece generațiile care au urmat mai tarziu au adus aici picturi, plăci, bijuterii și posesiuni de lux. La sfârșitul secolului al XVIII-lea, palatul a fost folosit că sediu al puterii de către Napoleon, iar mai târziu a servit pentru o scurtă perioadă că palatul regal principal al Italiei recent unite. Palatul și conținutul său au
Palazzo Pitti () [Corola-website/Science/322610_a_323939]
-
1276, păstrat ca copie din secolul al XVII-lea, sunt fixate hotarele între satul Egyházfalva (stăpânit de consistoriul din Arad) și satul Sânmiclăuș pe care l-a primit Banul Mikud de la regele ungur Béla IV (1235-1270). Hotarul între celor doua posesiuni "începea la pârâul Peșeleu (Valea Săndulești) aproape de capela din satul Sânmiclăuș, înaintând la cetatea patrulateră Saxodonia (fostul castru roman Potaissa)...". În 1279 se înființează Comitatul Turda (unul din cele 7 comitate ardelene). Nobili maghiari își construiesc case în tot orașul
Istoria Turzii () [Corola-website/Science/322828_a_324157]
-
cu fiica lui, cerându-i lui Shrike să o vindece. PErmisiunea îi este acordată cu câteva săptămâni înainte ca Rachel să atingă momentul nașterii. Căpitanul Het Masteen dispare, iar Lenar Hoyt descoperă sânge prin camera acestuia. În urma lui rămân câteva posesiuni Templiere și un cub Moebius, care, după cum bănuiește Kassad, conține un mic "erg" - o formă de viață pe bază de siliciu cvasi-telepatică, capabilă să genereze și să controleze câmpuri de forță extreme. Templierii îi folosesc pentru a proteja și propulsa
Hyperion (roman de Dan Simmons) () [Corola-website/Science/322274_a_323603]
-
De aceea nu au avut loc mari bătălii, ci doar mici ciocniri și asedii. Pe 10 mai Turenne preia comanda supremă a armatei franceze. Prima țintă este Charleroi, care datorită locației sale pe Sambre, domină legătura dintre sudul și nordul posesiunilor spaniole. Marchizul de Castel-Rodrigo nu dispune de mijloacele necesare pentru a păstra această poziție importantă și este nevoit să o abandoneze după distrugerea tuturor fortificațiilor. Turenne ocupă Charleroi pe 2 iunie și apoi este chemat inginerul șef Vauban, pentru a
Războiul de Devoluțiune () [Corola-website/Science/329685_a_331014]
-
Gjergj Kastrioti Skanderbeg, eroul național al Albaniei. După primul război balcanic, Albania și-a declarat independența față de Imperiul Otoman în 1912, devenind un principat. După 1928, țara a fost condusă de către Regele Zog I până în 1938 când a devenit o posesiune a Italiei. Comuniștii au preluat controlul țării în timpul celui de-al doilea război mondial în noiembrie 1944, sub liderul rezistenței, Enver Hoxha. Din 1945 până în 1990 Albania a avut unul din cele mai represive guverne din Europa. Partidul comunist a
Istoria Albaniei () [Corola-website/Science/328128_a_329457]
-
longobard, urmărindu-i pe adversari pe o lungă distanță, înainte de a se întoarce pentru a sprijini pe Umfredo și pe Robert Guiscard din dinastia Hauteville, întorcând soarta bătăliei în favoarea normanzilor. Richard s-a aflat în mod constant în căutarea lărgirii posesiunilor sale prin războaiele împotriva vecinilor săi longobarzi, Pandulf al VI-lea de Capua și Gisulf al II-lea, fiul și succesorul lui Guaimar al IV-lea în Principatul de Salerno. El a extins hotarele în detrimenul acestuia din urmă, până când
Richard I de Capua () [Corola-website/Science/328119_a_329448]
-
și al lui Gisulf de Salerno. Deși Robert Guiscard a reușit cu rapiditate să înăbușe toate amenințările din interior, el a căzut bolnav și nu a mai putut să întreprindă expediția împotriva lui Richard, care a fost imediat confirmat în posesiunile sale de către noul papă, Grigore al VII-lea, aliatul său. În 1076, ca răspuns la depunerea papei de către împăratul Henric al IV-lea, Robert Guiscard și Richard au trimis mesageri unul către celălalt. A fost stabilită o întâlnire a celor
Richard I de Capua () [Corola-website/Science/328119_a_329448]
-
s-a reconciliat cu biserica, după care a murit. Fiul său mai mare, Iordan, care invadase domeniile ecleziastice din Abruzzi, a călătorit la Roma pentru a reînnoi jurământul de credință față de papă și pentru a-i fi confirmate titlurile și posesiunile tatălui său. În ceea ce privește Napoli, acesta a rămas necucerit. Pe lângă Iordan, Richard a mai avut un fiu, Ionatan, care va deveni conte de Carinola.
Richard I de Capua () [Corola-website/Science/328119_a_329448]