4,565 matches
-
începutul (sic!) noii ere și al noii periodizări"124. Sofistica e dusă până la ultimele consecințe: deși nu există novum, rescrierea inaugurează o nouă eră. Așadar, ar fi existat, totuși, în istorie o eră în care doar s-a scris, pentru ca postmodernismul să inaugureze o alta, în care totul se va rescrie. Michel Foucault vorbea și el doar de două paradigme în istorie: era reprezentării, sfârșită în secolul al XVIII-lea, și era nonreprezentării, pe care încă o trăim. Postmodernismul rescrierii pare
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
scris, pentru ca postmodernismul să inaugureze o alta, în care totul se va rescrie. Michel Foucault vorbea și el doar de două paradigme în istorie: era reprezentării, sfârșită în secolul al XVIII-lea, și era nonreprezentării, pe care încă o trăim. Postmodernismul rescrierii pare a răsturna viziunea foucaultiană, fiindcă te întrebi: ce poate fi rescrierea altceva decât parodierea, imitarea ironică, adică "reprezentare-joc"? (Orice s-ar zice, din istorie nu poți ieși, ci doar să spui despre ea toate trăsnăile de pe lume!). Cu
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
le uite chiar a doua zi de după bacalaureat. Re-, ne asigură Lyotard, are sensul de întoarcere la punctul de plecare, evocând aceeași dialectică a eternei reîntoarceri nietzscheene. Interesant că, de data aceasta, Lyotard trebuie să reintroducă pe novum, pe care postmodernismul îl respinge, cu singura lui excepție. Doar această reîntoarcere garantează ceva nou. E o garantare, însă, ce nu funcționează la nivelul diacronic, ci doar la cel sincronic, fără periodizări, care ar fi invenții istorizante ale modernilor. Remai sugerează că orice
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
fiindcă eterna revoluție este etern ratată. Aici, Lyotard pune o problemă foarte gravă a istoriei, care nu l-a lăsat indiferent nici pe Eminescu, Bacovia numindu-l gol istoric, în capodopera sa Lacustră. Dar Bacovia, considerat azi un precursor al postmodernismului, era un eminescian profund. Constatarea lui Lyotard că eterna reîntoarcere înseamnă eternă "ratare" stă în centrul viziunii asupra istoriei la Eminescu, din Memento mori și din opera publicistică. Se rotesc aceleași mizerii, aceleași vicii, aceeași "piesă" de teatru, singurele "noutăți
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
loc revoluții, cum e cea americană, care n-a mai cunoscut violențe interne de la războiul de secesiune. Transbordând repetiția din planul istoriei în cel al literaturii, Lyotard ține să se delimiteze de repetiția ca parodie, care a făcut carieră în postmodernism, compromițând conceptul însuși de postmodernism. Cu asemenea argument, Lyotard ne reamintește șubrezenia întemeierii culturii pe simulacre. Și asistăm la o nouă punere în ordine a lucrurilor, riscând aceleași artificii sofistice, căci de astă dată nu se mai recunoaște noutatea revoluției
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
americană, care n-a mai cunoscut violențe interne de la războiul de secesiune. Transbordând repetiția din planul istoriei în cel al literaturii, Lyotard ține să se delimiteze de repetiția ca parodie, care a făcut carieră în postmodernism, compromițând conceptul însuși de postmodernism. Cu asemenea argument, Lyotard ne reamintește șubrezenia întemeierii culturii pe simulacre. Și asistăm la o nouă punere în ordine a lucrurilor, riscând aceleași artificii sofistice, căci de astă dată nu se mai recunoaște noutatea revoluției postmoderniste: "Postmodernitatea nu este o
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
căreia obținem o imaginație liberă. Și ca să fie precis, Lyotard spune că productivă e rescrierea modernității, nu și a postmodernității: "a rescrie modernitatea înseamnă a rezista la scrierea acestei presupuse postmodernități"128. Nicăieri nu se desprinde mai decisiv Lyotard de postmodernism ca în acest moment. Sporirea informației deja trimite la prezența arheității în repetiție. Postmodernii radicali renunțaseră la orice gând de potențare a misterului prin încercare, paradisul fiind însuși acest muzeu nelimitat de simulacre. Respingând erezia manieristă a simulacrelor, Lyotard nu
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
face viața imposibilă pe el. Așadar, destinul omului ține de lumina lui Dumnezeu iar nu de falsa lumină a diavolului. Cosmogonia eminesciană a întoarcerii la nimic, în cruzimea ei, pare să fie mai realistă decât proiectul monadei luciferice lyotardiene. VI. POSTMODERNISMUL ȘI SPAIMA DE IDENTITATE NAȚIONALĂ Postmodernismul a pretins că este și postideologie. Modernismul ar fi fost era marilor ideologii, iar postmodernismului i s-a cuvenit menirea de a pune capăt tuturor ideologiilor, așa cum a curmat și ființarea metafizicii și a
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
destinul omului ține de lumina lui Dumnezeu iar nu de falsa lumină a diavolului. Cosmogonia eminesciană a întoarcerii la nimic, în cruzimea ei, pare să fie mai realistă decât proiectul monadei luciferice lyotardiene. VI. POSTMODERNISMUL ȘI SPAIMA DE IDENTITATE NAȚIONALĂ Postmodernismul a pretins că este și postideologie. Modernismul ar fi fost era marilor ideologii, iar postmodernismului i s-a cuvenit menirea de a pune capăt tuturor ideologiilor, așa cum a curmat și ființarea metafizicii și a teologiei. Adevărul e că ideologiile s-
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
eminesciană a întoarcerii la nimic, în cruzimea ei, pare să fie mai realistă decât proiectul monadei luciferice lyotardiene. VI. POSTMODERNISMUL ȘI SPAIMA DE IDENTITATE NAȚIONALĂ Postmodernismul a pretins că este și postideologie. Modernismul ar fi fost era marilor ideologii, iar postmodernismului i s-a cuvenit menirea de a pune capăt tuturor ideologiilor, așa cum a curmat și ființarea metafizicii și a teologiei. Adevărul e că ideologiile s-au născut din denaturarea metafizicii și a teologiei, care și-au conservat rostul atâta timp cât au
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
într-o ideologie a proletariatului. Este adevărat că marea metafizică a avut dificultățile și precaritățile ei, dar înlăturarea acesteia din arsenalul gândirii europene a inaugurat, în realitate, ceea ce s-a numit filosofie angajată, adică era ideologiilor de tot felul. Dacă postmodernismul ar însemna apusul tuturor ideologiilor, cum se anunță, el ar fi, într-adevăr, o schimbare de esență. În realitate, însă, postmodernismul se manifestă maniheist, ca o ideologie adesea exacerbată, sesizată și de cei care au crezut într-însul. E de
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
gândirii europene a inaugurat, în realitate, ceea ce s-a numit filosofie angajată, adică era ideologiilor de tot felul. Dacă postmodernismul ar însemna apusul tuturor ideologiilor, cum se anunță, el ar fi, într-adevăr, o schimbare de esență. În realitate, însă, postmodernismul se manifestă maniheist, ca o ideologie adesea exacerbată, sesizată și de cei care au crezut într-însul. E de învățătură că unul dintre fruntașii postmodernismului literar optzecist, Liviu Ioan Stoiciu, a ajuns să scrie: "Postmodernismul a devenit deja o ideologie
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
cum se anunță, el ar fi, într-adevăr, o schimbare de esență. În realitate, însă, postmodernismul se manifestă maniheist, ca o ideologie adesea exacerbată, sesizată și de cei care au crezut într-însul. E de învățătură că unul dintre fruntașii postmodernismului literar optzecist, Liviu Ioan Stoiciu, a ajuns să scrie: "Postmodernismul a devenit deja o ideologie literară exclusivistă a <<clasei gânditoare>>, a grafomanilor cu... studii înalte, atât de siguri pe ei"133. În schimb, un Ion Bogdan Lefter, ilustrând cu asupra
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
de esență. În realitate, însă, postmodernismul se manifestă maniheist, ca o ideologie adesea exacerbată, sesizată și de cei care au crezut într-însul. E de învățătură că unul dintre fruntașii postmodernismului literar optzecist, Liviu Ioan Stoiciu, a ajuns să scrie: "Postmodernismul a devenit deja o ideologie literară exclusivistă a <<clasei gânditoare>>, a grafomanilor cu... studii înalte, atât de siguri pe ei"133. În schimb, un Ion Bogdan Lefter, ilustrând cu asupra de măsură categoria "grafomanilor cu... studii înalte", a rămas fidel
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
nu-i decât ideologia numită a "neocomunismului american". Asta a constatat-o și a spus-o și un "filosof postmodernist" ca Horia-Roman Patapievici, încă din Politice. Chiar și în domeniul strict literar, cum a simțit-o și Liviu Ioan Stoiciu, postmodernismul este o ideologie bazată pe principiul comunist cine nu e cu noi e împotriva noastră, încât percepem cu stupoare că optzeciștii și nouăzeciștii (plus "douămiiștii") se comportă ca o grupare exclusivistă, deși pretind că sunt toleranți și rescriu tradiția și
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
poetului nostru. Desigur, există o grijă permanentă ca teoriile să nu se dea drept ideologie. De aceea, nu mă voi ocupa de doctrinari simplificatori ca Ion Bogdan Lefter 134, ci de gânditori descinși de pe terenul modernismului înalt, convertiți oarecum la postmodernism. Unul dintre ei este Virgil Nemoianu, autorul unei interesante teorii a secundarului, care dezvoltă, cu mijloace proprii, deconstructivismul american și european. Nota originală a lui Virgil Nemoianu e că nu mai distinge o falie între resorturile artei tradiționale și ale
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
oprimarea vieții. Supremația principalului înseamnă imperialism, iar supremația secundarului dictatură. Infernul nu e majoritatea, cum crede Virgil Nemoianu, fiindcă oricând minoritatea poate fi infernul și invers. Dacă admitem că modernismul a adus supremația majorităților (care e și cutuma democrației), iar postmodernismul pe cea a minorităților, depășirea ambelor forme de oprimare nu poate fi decât transmodernistă, căci numai transmodernismul se fundează pe antitetică pe care o întrevăd ca filosofie a viitorului. Astăzi, singura reacțiune validă împotriva omogenizării planetare în favoarea diversităților o pot
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
pe care o întrevăd ca filosofie a viitorului. Astăzi, singura reacțiune validă împotriva omogenizării planetare în favoarea diversităților o pot da națiunile, identitățile culturale, altfel spus, și identitățile individuale. E de învățătură că, după ce a trecut prin iluziile postistoriei (adică ale postmodernismului), Francis Fukuyama a scris lucrarea Construcția statală: guvernare și ordine mondială în secolul 21, carte în care-și schimbă doctrina, spre transmodernism, susținând nevoia întăririi statelor naționale și părăsind euforia slăbirii acestora propovăduită de ideologii postmodernității. Într-o lume transparentă
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
civilizației. La sfârșitul secolului al XX-lea, constată Noica, " Întregul glob stă sub semnul modelului european"163, dar tot el trage semnalul de alarmă că niciodată acest model cultural nu s-a găsit într-o mai mare primejdie de dispariție. Postmodernismul pare să fie hărăzit a-i da lovitura de grație. A încerca să deconstruiești această civilizație europeană, să-i subminezi temeiurile înseamnă a contribui la distrugerea ei, fără puterea de a prevedea ce-o să rezulte. Numai în fundamentele ei creștine
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
cuprins ca un cancer elitele Europei. Deosebirea esențială dintre Constituția Americii și cea a Noii Europe aceasta va fi: America se recunoaște, în legea fundamentală, o creație creștină, pe când Europa Nouă instituie, din capul locului, echivocul, după logica sofistică a postmodernismului: e și nu e creștină. Dacă elitele Europei nu vor reuși să-și dea seama de partea diavolului pe care au strecurat-o în textul Constituției, ele se vor face, într-o bună zi, responsabile de înghițirea micii Europe de către
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Dacă elitele Europei nu vor reuși să-și dea seama de partea diavolului pe care au strecurat-o în textul Constituției, ele se vor face, într-o bună zi, responsabile de înghițirea micii Europe de către leviathanii altor arhei civilizaționali. VII. POSTMODERNISM ȘI PRAGMATISM Europenii au împrumutat de la americani ideologia postmodernismului și, în virtutea acesteia, și-au croit o Constituție ateistă, ignorând că America nici nu se gândește să-și schimbe Constituția, care nu este postmodernistă. America a rămas, în esența ei, pragmatistă
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
seama de partea diavolului pe care au strecurat-o în textul Constituției, ele se vor face, într-o bună zi, responsabile de înghițirea micii Europe de către leviathanii altor arhei civilizaționali. VII. POSTMODERNISM ȘI PRAGMATISM Europenii au împrumutat de la americani ideologia postmodernismului și, în virtutea acesteia, și-au croit o Constituție ateistă, ignorând că America nici nu se gândește să-și schimbe Constituția, care nu este postmodernistă. America a rămas, în esența ei, pragmatistă, pe când postmodernismul n-a fost decât un vânt al
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
PRAGMATISM Europenii au împrumutat de la americani ideologia postmodernismului și, în virtutea acesteia, și-au croit o Constituție ateistă, ignorând că America nici nu se gândește să-și schimbe Constituția, care nu este postmodernistă. America a rămas, în esența ei, pragmatistă, pe când postmodernismul n-a fost decât un vânt al modei. Cât privește România, o impresie pe care vor s-o lase optzeciștii e că s-au sincronizat cu postmodernismul de factură anglo-saxonă, preponderent cu cel american. Ceva adevăr este aici, dacă ne
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Constituția, care nu este postmodernistă. America a rămas, în esența ei, pragmatistă, pe când postmodernismul n-a fost decât un vânt al modei. Cât privește România, o impresie pe care vor s-o lase optzeciștii e că s-au sincronizat cu postmodernismul de factură anglo-saxonă, preponderent cu cel american. Ceva adevăr este aici, dacă ne referim, mai cu seamă, la politica corecturilor, care, totuși, nu atinge America profundă, în caz că admitem că există și o asemenea Americă, aceea a lui Edgar Poe, a
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
a determinat ca moda venită din Franța să fie relativ destul de repede abandonată și să revină la sănătosul filon al pragmatismului sau să exploreze calea nouă a transmodernismului. Cazul, bunăoară, al lui Richard Rorty, care a simțit saturația conceptuală a postmodernismului: "Termenul a fost atât de des folosit încât pricinuiește mai multe probleme decât soluționează"165. Judecată tipic americană, fiindcă rostul filosofiei este să soluționeze probleme, nu să le încurce speculativ și inflaționar. Consecința, o delimitare limpede față de postmodernism, cu expresa
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]