4,088 matches
-
ca de obicei. (Dar oare cu mine nu se petrece același lucru, indiferent dacă mă consider mai profund decât Viky? Se va schimba ceva, așa cum cred în momentul acesta? Nici acum, când mă simt invadat de bucurie, nu s-au potolit întrebările, semn că nu sunt complect vindecat.) Ca să-mi înăbuș bănuielile care se ridică în mine, spun: "Te iubesc, Ioana! Pot să ți-o afirm fără nici o ezitare. Ce să socotesc? Să precizez? La socoteală desigur ca oricărei dragoste i-
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
plecare. Hanemon înțelegea foarte bine deznădejdea stăpânului său, iar de pe chip îi dispăru, dintr-o dată, orice culoare. — Atunci, viața Domnișorului Shojumaru este... Hanbei observă că bătrânul tremura și, ca să-l liniștească, îi spuse zâmbind: — Nu, nu va fi decapitat. Voi potoli furia Seniorului Nobunaga, fie și cu prețul propriei mele vieți. De îndată ce a fost eliberat din Itami, tatăl lui Shojumaru s-a dus în campania din Harima, arătându-și astfel, fără cuvinte, nevinovăția. Acum, nu mai rămâne decât crima mea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
în patru labe, supus, și când, dintr-o dată, strănută băiețașul îi căzu din cârcă. Doamnele de onoare și ajutoarele râdeau atât de tare, încât se țineau cu mâinile de burtă. Nici chiar la căderea nopții, râsetele și hărmălaia nu se potoliră. Atmosfera din apartamentele femeilor era la fel de diferită de aceea din camera lui Mitsuhide, în citadela principală, ca o pajiște primăvara de o mlaștină înzăpezită iarna. — Unchiule, acum când înaintezi în vârstă, spuse Mitsuharu, ți-aș fi recunoscător dacă ai sta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
înaintau, când porniră în susul pantei, caii începură să stârnească pietrele sau să calce pe lemne putrede, și până și ecourile unor asemenea sunete mărunte deșteptară păsările adormite. De fiecare dată când se întâmpla acest lucru, Mitsuhide și partizanii săi își potoleau, în grabă, caii. După îngrozitoarea înfrângere, fugiseră la Castelul Shoryuji și se odihniseră. Mai târziu, discutaseră ceea ce aveau de făcut, dar, în cele din urmă, singurul plan viabil rămăsese acela de a se retrage la Sakamoto. Toți vasalii insistaseră ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
se întoarcă acasă fără luptă! Și astfel, în ziua a douăzeci și cincea a lunii, imediat după ce-și aduse mama, în siguranță, la Nagahama, Hideyoshi plecă spre Mino. În Mino fusese agitație dar, de îndată ce armata lui începu să avanseze, regiunea fu potolită. Dându-i mai întâi lui Nobutaka în dar Castelul Inabayama, Hideyoshi își demonstră loialitatea față de clanul fostului său stăpân. Apoi, așteptă calm consfătuirea de la Kiyosu, care urma să înceapă în cea de-a douăzeci și șaptea zi din lună. RĂZBOIUL
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
formă un fel de scară umană. — E primejdios, stăpâne. — N-aveți nevoie de o scară? Oamenii de jos îl strigau, dar Hideyoshi ajunsese deja la peste douăzeci de picioare înălțime. Furtuna violentă care bântuise câmpiile din Mino și Owari se potolise. Cerul era senin și împânzit de stele, iar Lacurile Biwa și Yogo păreau două oglinzi aruncate pe câmpie. Când Hideyoshi, care păruse obosit de pe drum, ajunse în vârful turnului - cu silueta hotărâtă profilându-i-se pe cerul nopții - se simți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
clanului Maeda alergau tăcuți ca apa printre toate urletele și, răsfirându-se, cu repeziciune, la o oarecare distanță de tabără, se culcară la pământ. Observând această acțiune, Genba răcni un ordin cu glas pătrunzător și, în sfârșit, zăpăceala se mai potoli puțin. Faptul că luptătorii odihniți din armata clanului Maeda intraseră pe teren deveni o extraordinară sursă de putere pentru soldații lui Genba, precum și pentru Genba și ofițerii care-i mai rămăseseră. — Nu vă retrageți nici un pas până nu văd capul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
mustrări după mustrări. Un număr de subordonați se repeziră afară, încă o dată, anunțându-i ordinele stricte. Însă chiar și după aceea, Katsuie fu auzit țipând cu glas strident: — Nu vă agitați! Nu vă pierdeți capul! Dar intențiile lui de a potoli tumultul nu reușeau decât să adauge încă un glas în acel vacarm de neînchipuit. Era aproape de ziuă. Strigătele războinice și focurile de muschete, care se deplasaseră din regiunea Shizugatake, spre malul apusean al Lacului Yogo, răsunau peste apă. — După cum merg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Secretar! răcni Hideyoshi, privind peste umăr. Pune să se înalțe peste tot pancarte cu următorul mesaj: „Omul care ia capul lui Ishikawa Kazumasa va primi răsplată zece mii de banițe.“ Însă chiar și cu acest ordin, furia lui Hideyoshi nu se potoli și, chemându-i pe generalii care, întâmplător, erau prezenți, dădu el însuși o comandă de ieșire. — Deci, așa se poată blestematul ăla de Kazumasa! tuna și fulgera Hideyoshi. Vreau să luați un corp de rezervă și să-i ajutați pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
de membrană. Mi-am scuturat capul cu putere într-o parte și în cealaltă, simțind șuvițele de păr atingându-mi fruntea și sprâncenele. Chiar în clipa în care mă trânteam înapoi pe scaunul acoperit cu pluș, închizând ochii pentru a potoli ploaia de scântei aurii produse de retină, mi-am dat seama că totul fusese în zadar. Mă aflam încă în vagon, iar profesorul era tot în fața mea. — Nu încerca să fugi, spuse el. Monstrul îmi citea gândurile. — Băiete, tu ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
lui vâscoasă. Termină exploziv, împingându-și pentru ultima dată penisul aproape amorțit în dosul lui Dan, cu pieptul slab și sfârcurile excitate împinse în față ca și când ar fi rupt banda de la linia de sosire într-o competiție atletică, apoi se potoli. Se potoli, privi în jur și îl văzu pe Dan cu o expresie de agonie în ochi, o privire de căprioară muribundă, de o stupizenie inocentă, și observă cum, din craniul lui zdrobit, se prelingeau bucăți sure, un terci cenușiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
Termină exploziv, împingându-și pentru ultima dată penisul aproape amorțit în dosul lui Dan, cu pieptul slab și sfârcurile excitate împinse în față ca și când ar fi rupt banda de la linia de sosire într-o competiție atletică, apoi se potoli. Se potoli, privi în jur și îl văzu pe Dan cu o expresie de agonie în ochi, o privire de căprioară muribundă, de o stupizenie inocentă, și observă cum, din craniul lui zdrobit, se prelingeau bucăți sure, un terci cenușiu care păta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
de imitație ciudată, ca un cartof în formă de penis. Margoulies simți că-l ia cu leșin. Așa era. Respiră adânc și prin față începură să-i defileze toate materialele din literatura de specialitate legate de anomaliile genitale. Dar se potoli în câteva secunde. Se liniști pentru că luase două decizii, decizii cu bătaie lungă, care, cel puțin după părerea sa, îl deosebeau de alți medici generaliști care s-ar fi pomenit confruntați cu o astfel de situație. Erau niște decizii ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
Naomi. Am mai vorbit despre solilocviile oribile ale lui Alan. Era ocazia excelentă pentru unul dintre acestea.) Încă avea în fața ochilor imagini șocante, numai că acestea se estompau. Știa că, odată cu trecerea timpului, după ce furia lui Bull se va fi potolit, vor dispărea cu totul. Privea atent trăsăturile frumoase ale soției sale. Așadar, aceasta era explicația pentru mirosul ca de ouă - „crea”. Își dădu seama că, devenind conștient de sarcina nevestei, starea de repulsie fiziologică îi dispăruse. Ba chiar își imagina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
și anume că manifestarea mult prea îndelungată a acestei trăsături specifice incredibilului spirit uman poate duce în foarte scurt timp la dispariție. Și cum nici eu, nici el nu prea aveam chef să murim, iată că am încercat să ne potolim, revenind la locurile noastre. - Mda. Genial... spuse Euripide răvășit, încercând să se regăsească. N-am mai văzut niciodată așa ceva, mă jur... Doamne Dumnezeule... Genial domnul Bobby Giordano, nu-i așa? întrebă el ceva mai tare, nesigur, pentru a vedea dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
ca fiind un biet delincvent, un delincvent excentric și vulgar, nimic mai mult! - Hiii! se auzi din sală, din nenumărate locuri, auzi ce nesimțire... să vorbească așa despre domnul Giordano... incredibil... Un murmur de nemulțumire străbătu întreaga sală. Euripide îl potoli însă rapid, printr-un simplu gest al mânii, înfruntându-l pe Maro cu cea mai aspră privire de care era capabil. - Un moment. Un moment! spuse Euripide, încercând să-l domine pe vecinul meu cu vocea sa puternică. Cu tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
acestor oameni cumsecade? Nu se poate! Dați-mi arme și sânge suficient încât să sfâșii, într-o ultimă încercare de revoltă, ordinea universului! Iar voi pregătiți cea mai severă și organizată exorcizare a lumii pentru ca demența din mine să se potolească ! Dar nu, nu poate fi așa, animale spumegânde ale lumii, nu aceasta este moartea voastră, n-ați înțeles, și nici a mea, suflet stricat și încă pierdut. Ci moartea a ceea ce e întunecat în noi este pedeapsa pe care o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
totdeauna, acela de a-și împlini menirea salvându-se... Dar stați, SALVAT?! Am fost salvat, am spus parcă, nu de mult? Dar ce vorbă mare-i asta? Nu mi-e rușine locului o clipă? Dar eu chiar nu mă pot potoli naibii odată? Întunecată trebuie să fi fost ziua în care mi-a dat naștere acest pământ și nefastă clipa în care mi-a fost hărăzit destinul, de vreme ce nici o creatură n-a fost mai teribilă decât mine în întunecimea minții ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
piciorul roibului s-a prins între crăcile unui stejar. In clipa aceea Rinaldo l-a apucat de grumaz și punându-și toată puterea la bătaie, a izbutit să-l trântească la pământ. De îndată ce atinse țărâna, turbarea lui Bayard s-a potolit ca prin farmec. El a devenit blând și liniștit, dar plin de demnitate în blândețea sa. Paladinul l-a bătut ușor pe gât, i-a mângaiat fruntea și-i netezi coama, armăsarul a nechezat de bucurie sub dezmierdările stăpânului său
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
mare zarvă s-a stârnit la Paris pentru că Roland ținea să fie primul care să-și încerce norocul la scara lui Merlin. Ceilalți pețitori ai Angelicăi se supărară grozav și cu toții îi tăgăduiau dreptul la întâietate. Cearta lor s-a potolit cu greu prin hotărârea de a trage la sorți, iar întâietatea a fost caștigată de Astolfo. Ferrau, sarazinul, a cazut al doilea și Grandonio, al treilea. Apoi veneau Berlingheri, Otho, după aceștia însusi Carol Magnul și după vreo alți treizeci
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
atâta drum, și-a gasit un loc mai ferit unde se întinse, cuprins aproape numaidecât de un somn adânc. Curând după aceea sosi și Angelica, dar ea a venit dintr-o direcție opusă, se opri la cealaltă fântână și-și potoli setea acolo. Apoi pornind din nou la drum a dat peste Rinaldo. Dragostea a pus stăpânire pe ea și a rămas pironită locului. De jur-imprejur livada era plină de lăcrămioare și trandafiri sălbatici. Angelica, neștiind ce să facă, a cules
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
mă prindă în puterea sa. Apropiindu-se de noi ea ne-a vorbit: Aceasta este ora la care cea mai frumoasă dintre zâne iese în fiecare zi pe malul insulei de colo și cântă atât de dulce încât valurile își potolesc freamătul s-o asculte. Dacă vreți s-o auziți, veniți cu mine la peștera ei. Spunând aceasta, Alcina a arătat spre balenă, pe care noi o credeam insulă. Eu, care eram cam repezit, n-am șovăit a o urma și
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
simțit pe ea, s-a pus în mișcare întinzându-ți aripile și spintecând apea cu o iuțeală de săgeată. Abia atunci am văzut cât de nebun fusesem, dar era prea târziu pentru ca să mai dau îndărăt. Alcina se srtădui să-mi potolească furia și se jura că numai din dragoste pentru mine făcuse aceasta. În scurt timp am ajuns la această insulă, ea a făcut totul pentru a mă împăca cu soarta mea și pentru ca viața să-mi fie plăcută aici. Dar
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
dar nu a avut decât să sune din corn pentru ca toți s-o rupă la fugă. Străbătând numeroase provincii, în drumul său a ajuns, într-o zi trecând printr-o pădure, la o fântână și a descălecat pentru a-și potoli setea. În vreme ce el se aplecă deasupra fântânei, un tânăr țăran sări dint-un tufiș, încălecă pe Rabican și o luă la fugă. Acesta nu era decât un nou șiretlic al vrăjitorului Atlantes. Astolpho, auzind zgomot, a întors capul tocmai la timp
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
dar nu a avut decât să sune din corn pentru ca toți s-o rupă la fugă. Străbătând numeroase provincii, în drumul său a ajuns, într-o zi trecând printr-o pădure, la o fântână și a descălecat pentru a-și potoli setea. În vreme ce el se aplecă deasupra fântânei, un tânăr țăran sări dint-un tufiș, încălecă pe Rabican și o luă la fugă. Acesta nu era decât un nou șiretlic al vrăjitorului Atlantes. Astolpho, auzind zgomot, a întors capul tocmai la timp
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]