5,132 matches
-
Rieux ședea în atitudinea care îi era familiară, luminată de lampa de la căpătâi. În mijlocul odăii, departe de lumină, Rieux aștepta în fotoliul lui. Se gândea la soția lui, dar respingea de fiecare dată acest gând. La începutul serii, pașii trecătorilor răsunară limpede în noaptea rece. \ Ai avut grijă de tot ? îl întrebase doamna Rieux. \ Da, am telefonat. ÎȘI RELUASERĂ APOI VEGHEA TĂCUTĂ. DOAMNA RIEUX ÎȘI PRIVEA FIUL DIN VREME ÎN VREME. CÂND SURPRINDEA UNA DIN ACESTE PRIVIRI, LE ZÂMBEA. ÎN STRADĂ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
erau închise. La etajul al doilea totuși, unul din obloane părea pe jumătate desprins. Tăcerea era totală pe stradă. Se auzeau doar frânturi de muzică răzbătând din centrul orașului. La un moment dat, dintr-unul din imobilele din fața casei au răsunat două focuri de revolver și din oblonul scos din țâțâni au sărit așchii. Apoi a fost din nou tăcere. De departe, și după tumultul zilei, asta i se părea lui Rieux cam ireal. ― E fereastra lui Cottard, a spus deodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
cărămidă. În aceeași secundă, trei agenți au traversat șoseaua fugind și au năvălit pe ușa de la intrare. Aproape îndată, încă trei s-au năpustit într-acolo și tirul de automat a încetat. Din nou au așteptat. Două detunături îndepărtate au răsunat în imobil. Apoi s-a auzit un fel de freamăt și a fost zărit ieșind din casă, mai curând dus pe sus decât târât, un omuleț fără haină și care striga necontenit. Ca prin minune, toate obloanele închise de pe stradă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
drumuri aglomerate, trecând pe lângă o cafenea plină de femei cu baticuri negre. Lee ocoli câteva căruțuri trase de niște băieți tineri, pline cu fructe: pere, mere, căpșuni și kiwi. Toată lumea folosea șoseaua: oameni, mașini, animale. Era lentă și zgomotoasă, claxoanele răsunând fără întrerupere. — Am ajuns. Au parcat lângă o clădire care părea diferită de celelalte. Era masivă, cu piatra curată și sticlă groasă la geamuri. Văzu un indicator în care se mulțumea guvernului Japoniei și Uniunii Europene. Un minister. Imediat ce intrară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
dezlipi primele straturi de spumă și bandă adezivă, deveni neliniștit. Văzu un set de șase cutii muzicale, toate în formă de cabane elvețiene, pictate în culori țipătoare, de prost gust. Ridică acoperișul primeia și, spre mare lui dezamăgire, începu să răsune o melodie. Edelweiss. Sub ele erau niște sticluțe oribile, de proastă calitate, conținând mostre de pudră colorată, iar pe fiecare era lipită o etichetă, evident falsă, care le anunța ca fiind „Nisip veritabil din râul Iordan“. Al-Naasri nu-l dezamăgise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
în liniște și cu calm?! Stai frumușel acolo, iar unul din băieții mei o să vină să ia tăblița. Nu încerca să faci vreo prostie, că-ți zburăm creierii cât ai clipi. Maggie abia dacă putea gândi din cauza pulsului care îi răsuna ca un bubuit în vene. Era într-adevăr încolțită; ce altă opțiune mai avea în afara celei de-a se preda lui Miller? După tot ce înduraseră ea și Uri, Maggie trebui să accepte realitatea. El și banda lui de bătăuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
mă umflu. Doamna Reilly schimbă viteza și începu să dea încet înapoi. Pe când mașina se mișca, deasupra capetelor lor se auzeau desprinzându-se așchii, scânduri care trosneau și un scrâșnet de metal. Balconul începu să cadă în bucăți mari, care răsunau pe acoperișul mașinii cu pocnete seci, grele, ca de grenade. Automobilul, de parcă fusese bătut cu pietre, se opri din mișcare și o bucată de ornament din fier forjat făcu țăndări una dintre ferestrele laterale din spate. — Puiule, ești bine? întrebă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
biroul mai era încă rece și pustiu, iar șobolanii de pe chei se auzeau jucându-se cu frenezie. Pe râu, cargoboturile care alunecau prin negura ce începea să se ridice răgeau unele la altele, iar glasul adânc al sirenelor de ceață răsunau printre fișierele ruginite din birou. Alături, micul radiator pocnea și trosnea din cauza căldurii care îl făcea să se dilate. Ascultând în mod inconștient toate aceste sunete cu care își începea ziua de douăzeci de ani încoace, își aprinse prima dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
lupta pentru supraviețuirea celui mai bun. Ignatius mușcă din primul său sandviș, reducându-l la jumătate și mestecă un timp mulțumit. Sper din toată inima să vină domnișoara Trixie, spuse el, după ce terminase primul sandviș și scosese niște râgâieli care răsunau de parcă i se dezintegra tubul digestiv. Mi-e teamă că valva mea nu tolerează sandvișuri cu carne la dejun. Pe când trăgea cu dinții din pâine carnea celui de al doilea sandviș, intră domnișoara Trixie, purtând cozorocul verde de celuloid în dreptul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
Profită de lecția pe care ți-o dă“, l-am apostrofat eu. „Când o termini am să-ți cer să-mi dai în scris o recenzie a cărții și o analiză a mesajului ei pentru umanitate.“ Cât încă ordinul mai răsuna impresionant în aer, am plecat mândru mai departe. Apoi, dându-mi seama că uitasem căruciorul, m-am reîntors mândru să-l recuperez. (Căruciorul acesta este o responsabilitate teribilă. Am impresia că mi s-a încredințat un copil handicapat, care necesită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
Doamne! Dar spune-mi, ce Dumnezeu faci în costumul acesta bizar? Arăți ca Charles Laughton costumat în Regina Țiganilor. Pe cine vrei să întruchipezi? Vreau și eu să știu. Pleacă de aici, filfizonule. Ignatius râgâi și eliminarea gazelor sale din stomac răsună cu ecou printre zidurile aleii. Asociația artistică a doamnelor își întoarse pălăriile în direcția de unde se auzise sunetul vulcanic. Ignatius privi lung la sacoul de catifea bej al tânărului, la sveterul de cașmir și la bucla blondă de păr care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
și șapte de ani ai ei, ajunsese la o abordare complet diferită. — Încă un deochi! exclama Petite-Ma de fiecare dată când una din căni se crăpa și se spărgea. Ai auzit sunetul ăla rău prevestitor? Crac! Parcă mi-a răsunat direct În inimă! E deochiul cuiva, atât de invidios și de răutăcios. Allah să ne apere pe toți! Ori de câte ori se spărgea un pahar sau o oglindă, Petite-Ma scotea un suspin de ușurare. La urma urmei, având În vedere că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
dacă avea un coleg de apartament, avea să se simtă mai puțin singur În Arizona, Însă rezultatul fusese cu totul altul. Noaptea, singur În patul său, la mii de kilometri de familia lui, nu se putea Împotrivi vocilor care-i răsunau În minte. Voci care Îi puneau nenumărate Întrebări și Îl Învinovățeau pentru ceea ce era. Dormea prost. Petrecea multe nopți uitându-se la comedii vechi sau navigând pe internet. Asta Îl ajuta. În momentele acelea gândurile Îl părăseau. Însă se Întorceau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
vestici, cânta imnuri naționale debordând de fervoare patriotică. Oaspeții aclamau și aplaudau. În special În 1933, când a fost compus imnul celei de-A Zecea Aniversări, „Marșul Republicii“, a trebuit să-l cânte iarăși și iarăși. Imnul era peste tot, răsunându-le În urechi și atunci când dormeau. Era o vreme când până și copiii În leagăn erau adormiți pe acest imn plin de Însuflețire. În consecință, Într-o perioadă În care femeile turce treceau printr-o transformare radicală În sfera publică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
Însă poate auzi ritmul Învârtindu-se ca un titirez. Îi place să audă vocea de bariton a lui Cash prelingându-se din căști În Încăpere, la fel cum Îi place să audă diferite zgomote dinăuntru sau dinafară: rugăciunile de dimineață răsunând dinspre moscheile Îndepărtate; zăngănitul lăptarului când lasă sticlele cu lapte În fața băcăniei de vizavi; respirația uimitor de ritmată a lui Sultan al Cincilea și a Asyei, un amestec șuierător de sforăituri și tors, deși nu e Întotdeauna ușor să-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
atât de frică de djinnul ei. Niciodată nu-i fusese atât de frică de faptele pe care era capabilă să le comită. CAPITOLUL ȘAISPREZECE Apă de trandafiri — Încă un deochi. Ai auzit sunetul ăla rău prevestitor? Crac! Parcă mi-a răsunat direct În suflet! Era deochiul cuiva, atât de invidios, de răutăcios. Allah să ne apere pe toți! Așa spunea Petite-Ma duminica dimineața, la micul dejun, pe când samovarul fierbea În colțul camerei. Pe când Sultan al Cincilea torcea sub masă, așteptând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
Îi lucra febril, iar vârtejul scrisului Îl Înghițea cu totul. Cu fiecare rând adăugat la această ultimă poveste din cartea lui pentru copii, generații de povețe se Învălmășeau din nou În mintea lui, unele descurajante, altele ridicându-i moralul, Însă răsunând toate dintr-un alt timp, un timp fără Început și fără sfârșit. Poveștile pentru copii erau cele mai vechi povești din lume, prin cuvintele lor vorbeau fantomele generațiilor trecute. Nevoia de a termina această carte era atât de instinctivă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
o Întorsătură complet diferită. Dar fiindcă atinsese limita de vârstă a bărbaților din familia Kazanci, moartea era oricum aproape, o zi În plus sau În minus nu avea să schimbe nimic În acest punct al vieții lui. În minte Îi răsuna o veche poveste - povestea unui om care fugise până la capătul pământului sperând că va putea scăpa de Îngerul Morții, doar ca să dea peste el acolo unde le era menit să se Întâlnească de la bun Început. Era vorba mai puțin de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
costruit Allah vreun stadion În ceruri? Sunt campionate În rai? Neștiind ce să răspundă la această ultimă Întrebare, Asya s-a foit stânjenită În scaun, Însă apoi atenția șoferului a fost din nou atrasă de taxiul galben. O melodie mecanică răsuna din mobilul suporterului aplecat pe fereastra din față. Ținându-se Încă de taxi cu o mână, dirijând Încă orașul cu cealaltă, huliganul solid a făcut o Încercare de a răspunde la telefon, uitând că nu mai avea Încă o mână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
cînd fac portretul unui bărbat, la tatăl tău mă gîndesc“, „camioanele de mare tonaj circulă devreme“, „ți-e teamă că Îți vei Încornora părinții“, „n-ai nici un viitor“, „n-ai vrea să mi-o tragi?“, și alte refrene asemănătoare care răsună ca niște cîntece În bătrînul tonomat cu care aduce uneori memoria mea. Și maică-mea? CÎnd am vorbit cu Zscharnack, am uitat să ajungem la o concluzie În privința ei. Tata consacrase o Întreagă carte soției lui: „Nu este o visătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
ei, nu-i vine încă să creadă că a fost atît de aproape. A trecut pe lîngă el. Chiar s-au aflat față în față. Orele trec, încăperea se umple de oameni care dansează, de sticle și de fum, boxele răsună și scutură clădirea cu tot ce este în ea, luminile traversează ringul de dans și clipesc obositor de insistent și dement, timpul trece și atmosfera nu se schimbă, doar el începe să nu mai aibă răbdare, se uită la ceas
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
bărbați. Cântărețul fu ridicat în picioare și convins să meargă mai departe, fiindcă tovarășii săi erau fără îndoială nerăbdători să meargă mai departe. Virginski continua să le țină urma în timp ce aceștia o luară în sus pe Porspect, cu versurile cântecului răsunând în aerul rece: Pamânt și cer, va las cu bine, La râu eu plec, Unde apele sunt adânci, Peste inima-mi să treacă... Virginski era peste măsură de agitat de aceste cuvinte. Bineînțeles, râul nu curgea în timpul ăsta al anului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
mea, Înțeleg mai bine decât crezi. Cele două femei se urcară În mașină și-și continuară plimbarea printre canioanele Înverzite. — Vrei să asculți ceva care să te Înveselească? zise Diane dând drumul la muzică. Vocea profundă, șoptită, a lui Sade răsună În mașină, cântând Smooth Operator. — Doamne, strigă Kitty râzând. Ăsta e ultimul cântec pe care-aș vrea să-l ascult acum! Spre asfințit, mașina părăsi dealurile superbe și se târî Înapoi În traficul aglomerat din centru. Cerul Își schimbă hainele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
nefăcând nimic; Își imagina scenariul de seducție al lui Matthew la Paris, de Sf. Valentin; asculta Sade; tot fără să facă nimic. Telefonul sună din nou, dar nu mai răspunse. — Bună, sunt Ken Eric, auzi ea vocea vechiului ei prieten răsunând În cameră. Îl cunoscuse pe Ken În noaptea de după 11 septembrie Într-un bar cu pian, de homosexuali, transformat pe loc În cuib al jurnaliștilor pentru că se afla aproape de locul evenimentelor. Voiam să-ți spun că Friday Dateline a difuzat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
se îndreptă spre camera tatălui. Aici, pe măsuța unde Cipriano Algor își ținea socoteala cheltuielilor și câștigurilor olăriei, stătea un telefon de modă veche. Formă un număr al centralei și ceru legătura cu serviciul de securitate. Aproape în aceeași clipă răsună o voce seacă de bărbat, Serviciul de securitate, rapiditatea răspunsului n-o surprinse, se știe că atunci când e vorba de chestiuni de siguranță până și cea mai neînsemnată secundă poate conta, Doresc să vorbesc cu gardianul de clasa a doua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]