5,495 matches
-
de zoologie. Confirmând acceptul încă din primul moment, imediat am apăsat pe butonul de comandă 4D și i-am introdus în programul de gestionare a memoriei. Eram convins că atât eu cât și elevii mei nu avem ce să ne reproșăm. În privința aceasta nu încăpea nici o îndoială... Intrăm pe neașteptate. Elevii, la locurile lor, mai liniștiți ca oricând, ceea ce a creat de la bun început o impresie foarte bună. Pentru a avea o perspectivă de ansamblu asupra activităților ce se vor desfășura
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
un tub de oxigen pe care mi l-a dat să il țin mamei la nas. Dar tubul era gol, nu funcționa. I-am rugat să-mi aducă altul. Ciuntu m-a refuzat și pe un ton ridicat ne-a reproșat: ,, Ați adus-o mult prea târziu” și apoi a ieșit izbind ușa. Cu mâna dreaptă țineam tubul gol de oxigen iar cu brațul stâng îi sprijineam capul mamei. Atunci a spus: ,,O să vadă tată-tu!”, apoi a tăcut privindu-mă
Memoria unui muzeu by Mărioara Buraga () [Corola-publishinghouse/Science/1656_a_3005]
-
se folosi de intervenția sovietică de la Budapesta ca de un instrument de propagandă nu au îmbunătățit situația. În februarie, reprezentantul SUA la Națiunile Unite i-a criticat pe sovietici pentru implicarea în afacerile interne ale Ungariei. Delegația română i-a reproșat Americii, în schimb, atacul împotriva Moscovei 899. Acest reproș era, însă, mai mult unul de formă decît de fond. După cîteva săptămîni, Chivu Stoica, președintele Consiliului Român, a ținut o cuvîntare în fața Marii Adunări Naționale, axîndu-se pe o temă ce
Relații româno-americane by Joseph F. Harrington, Bruce Y. Courtney () [Corola-publishinghouse/Science/1036_a_2544]
-
Austria, prin care țările occidentale se obligau să furnizeze României utilaje metalurgice și industriale 997. La sfîrșitul lunii, România a semnat un pact cu Moscova, prin care furniza petrol românesc în schimbul unor produse sovietice. Însă, după cîteva luni, Gheorghiu-Dej a reproșat Moscovei că trimite mărfuri inferioare, forțînd Bucureștiul să-și vîndă produsele petroliere sub prețul pieței 998. Dorința României de a face comerț cu Occidentul a atras atenția Statelor Unite. În ziarele americane apăreau deja articole de senzație despre înflorirea economică de la
Relații româno-americane by Joseph F. Harrington, Bruce Y. Courtney () [Corola-publishinghouse/Science/1036_a_2544]
-
arbitru ce poate să respingă dar și să accepte și să conlucreze cu harul dumnezeiesc. Dumnezeu, văzând în om această scânteie, o dezvoltă, o face să crească și astfel să rodească fructul cel mai de preț al mântuirii. Teologii romano-catolici reproșează Sfântului Cassian că prin această afirmație sugerează ideea că omul face începutul mântuirii. Bunăvoința din partea omului, care în felul acesta răspunde la tainica chemare de sus și este mijlocul de a îmbina libertatea umană cu harul dumnezeiesc, nu face
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
ortodox numai în anii bisecți nu putea rămâne fără un efect negativ, care s-a manifestat mai ales în folclorul religios și la alte popoare ortodoxe, prin așa zisa legendă a anului bisect. În această legendă Sfântului Cassian i se reproșează fuga de lume în pustie, ca și cum rugăciunile sale de acolo n-ar aduce nici un ajutor pentru Biserică, pentru transfigurarea lumii și a materiei în general, năzuind spre un pământ nou și cer nou. Ceea ce i-a impresionat pe toți
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
ia parte la întâlniri cu oameni de lume. Era de castitate rară, deși vedea zilnic soțiile altora; deși era mânat de firea pătimașă a celor mânioși. Vărsa lacrimi, mișcat de durere, când auzea cuvinte necuviincioase în timpul veseliei; postea fără să reproșeze celor care mănâncă. Mai mult, lua parte la mese, dorind ca între mâncările trupești să împărtășească, totodată, bogății sufletești. Că dacă mânca totuși undeva, mânca puțin și, mai ales, mâncăruri comune. Din această cauză, socotesc ca cel mai mare gen
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
1819), Louis de Bonald (Réflexions sur l'intérêt général de l'Europe, 1815) dar și Félicité de Lamennais, autorul lucrării Essai sur l'indifférence (1817); el era atunci unul din reprezentanții cei mai de seamă ai ultracismului, visînd la teocrație, reproșînd Restaurației, în primul rînd, faptul de a nu fi făurit societatea tradițională, de a nu fi permis revenirea la timpurile cînd religia conducea și organiza societatea. Din acest grup foarte omogen din punct de vedere ideologic face parte și elvețianul
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
care să protejeze munca, să apere micile proprietăți rurale, să introducă impozitul progresiv, să diminueze cheltuielile militare și să lupte pentru dezarmarea generală. Înzestrat cu un mare talent polemic, Murri, preot originar din Marches, ataca dur statul burghez și îi reproșa Acțiunii incapacitatea de adaptare. Din 1901, curentul lui Murri s-a lovit de numeroase probleme, în primul rînd de dorința exprimată de Leon al XIII-lea de a limita democrația creștină la o activitate socială, excluzînd o extindere în plan
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
dialog cu comuniștii, fiind însă în același timp suficient de lucid și de ferm în principiile lui încît să nu devină niciodată un "tovarăș de drum". Demersul său a rămas străin de cel al partidelor din democrația creștină cărora le reproșa compromisul. În 1934, îi scria lui Paul Archambault, filosof, discipol al lui Blondel, teoretician al Partidului Democrat Popular, autor, în 1913, al unui Essai sur l'individualisme, în care îl studia pe Laberthonnière: "Multora dintre creștini-democrați le reproșăm faptul de
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
cărora le reproșa compromisul. În 1934, îi scria lui Paul Archambault, filosof, discipol al lui Blondel, teoretician al Partidului Democrat Popular, autor, în 1913, al unui Essai sur l'individualisme, în care îl studia pe Laberthonnière: "Multora dintre creștini-democrați le reproșăm faptul de a nu fi căutat (...) cu destulă măreție îndrăzneața tradiție care i-ar fi împins spre anvangardă, în loc să îi paralizeze în fluctuațiile moderate pînă la transformarea, prea deasă, în ultima și necuviincioasa remorcă a reacțiunii"11. Causticitatea față de cei
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
Recuzînd liberalismul și lupta de clasă, el relua tradiția mișcării catolice. Dar foarte curînd au apărut scindările în interior: părintele Gemelli, autorul unei mici lucrări împreună cu Francesco Olgiati, Il programma del PPI come non è e come dovrebbe essere, îi reproșa partidului că nu era atent la revendicările Sfîntului Scaun față de Statul italian. La celălalt pol, Guido Miglioli dorea reprezentarea proletariatului. Linia "centristă" a lui Sturzo, majoritară, promitea un partid democratic, cu o viziune pluralistă a societății. Organizarea PPI beneficia de
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
se opunea astfel stîngii din partidul său, reprezentată de Giuseppe Dossetti, Amintore Fanfani, Giuseppe Lazzati, Giorgio La Pira și de revista lor intitulată Cronache sociali, care dorea să profite de victorie pentru a construi un "Stat creștin"9. Ei îi reproșau lui De Gasperi alianța cu partidele moderate, conservatoare, dar nu excludeau posibilitatea unei înțelegeri cu stînga socialistă. Congresul DC de la Veneția din iunie 1949 a fost ocazia unei dure confruntări pe care De Gasperi a trecut-o cu bine. În
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
a încercat să controleze tensiunile care existau în relația cu Vaticanul întărind structurile partidului, capabile de a-l elibera de influența Acțiunii Catolice. Or, dificultățile existau chiar în sînul Acțiunii Catolice. Chiar din 1948, Giuseppe Lazzati făcea o contestație care reproșa insuficienta aprofundare a mesajului religios. La începutul lui 1948 și la începutul lui 1949, polemica cu Luigi Gedda a fost dură cu privire la devierea AC-ului spre un teren aproape exclusiv politic. Tineretul a fost zguduit de crize: plecarea, în 1952
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
în Senat la 20 februarie 1954, rechizitoriu profetic împotriva derivelor deja perceptibile în tînăra Republică Italiană, el se prezenta ca o "Casandră neascultată", dar adăuga imediat: Dacă aș tăcea, aș avea sentimentul de a nu-mi fi făcut datoria". El reproșa partidelor faptul că își depășesc limitele competențelor și nu mai joacă rolul de mediator între putere și cetățeni. Cea de-a doua mare problemă provine de la puterea politică și culturală a Partidului Comunist. Situația Italiei a fost bine definită de
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
Bisericii nu mai era aceeași. Ba mai mult, chiar în sînul ei pozițiile sînt diverse. Se știe că dezbaterile sînt vii în CEI și că Ruini este departe de a strînge majoritatea episcopilor; mulți dintre conducătorii mișcărilor sau ale revistelor reproșează ierarhiei de a fi fost prea timorată în fața compromisurilor democrației creștine, mai ales la sfîrșitul anilor 1980, și consideră că nu mai poate fi salvată. Bătălia dusă pentru unitatea catolicilor este, așadar, o nouă bătălie pierdută pentru Biserică. A doua
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
ecumenice, VIII, în PSB, vol. 3, p. 440) „Așadar, când menționează în învățăturile Sale și zice: Unde vor fi doi sau trei, acolo sunt și Eu cu ei, nu desparte pe oameni de Biserică Cel ce a făcut Biserica, ci, reproșând celor vicleni dezbinarea și recomandând celor credincioși pacea, arată cu propriile Sale cuvinte că El este mai degrabă cu doi sau trei care se roagă uniți în același cuget, decât cu mai mulți, dar dezbinați, și că se poate obține
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
evenimentelor în derulare. Până și un biograf encomiast al mentorului junimist, ca Z. Ornea, recunoaște: "Devenise avocatul unor samsari pentru aprovizionarea trupelor rusești, de origine evreiască, concesionari ai unor servicii pentru aprovizionarea armatei ruse [...]; apoi această calitate îi va fi reproșată în presă, până și de Eminescu."134 C. Popescu-Cadem comentează astfel episodul afacerilor de război ale lui Maiorescu: "M. Eminescu n-avea cum să-i ierte lui T. Maiorescu acest gen de jocuri de ipocrit "colaboraționism", cu trupele de ocupație
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
argumente." (16 aprilie 1878)153. Este adevărat, spune ziaristul, pe 26 aprilie, că Timpul, ca organ al opoziției, a combătut guvernul, dar a făcut-o "chiar cu multă amărăciune", neuitând că "acest guvern din nenorocire reprezintă statul român"154. Eminescu reproșează guvernului că a trecut dintr-o extremă în alta în atitudinea față de Rusia, cu pagubă de fiecare dată: "noi însă am rămas consecuenți, adică rezervați, plini de respect, dar demni și hotărâți." (30 aprilie 1878). Am văzut cum Ion C.
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
n-a putut consimți la veleitățile politice pangermaniste ale lui Titu Maiorescu, cu care va și polemiza în Timpul 185. În 1917, Eminescu ar fi consonat cu Stere în privința Basarabiei, dar ar fi fost la fel de neîncrezător în expansionismul Puterilor Centrale. Stere reproșa, pe bună dreptate, României că un veac întreg n-a stabilit "nici o legătură sufletească" între ea și "moldovenii" din Basarabia (Basarabia și "țara-mumă", 26 octombrie 1917). Când, în 1905, pentru prima oară tineri din Basarabia se înscriu la Universitatea din
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
statele, nu și alianțele sunt subiecți de discuție. Faptul a fost prezentat de Moscova drept o obstrucție pusă de București în calea Conferinței. Budapesta, la rându-i, acuza România că nu a păstrat "confidențialitatea negocierilor", făcându-și publicitate, iar Varșovia reproșa că Bucureștiul "despica firul în patru și prelungea negocierile" împotriva intereselor statelor comuniste 305. În ultimă instanță, punctul de vedere românesc a biruit și efortul Bucureștiului de a nu transforma Conferința într-o confruntare între Tratatul de la Varșovia și NATO
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
Wittgenstein a reacționat cu sentimente contradictorii. Exigențele înalte față de sine îl făceau să se acuze că dorește uneori să impresioneze pe cei din jurul său mai mult decât dorește să respecte în modul cel mai strict adevărul. În jurnalul său își reproșa această înclinație în termenii următori: „Ceea ce cred alții despre mine mă preocupă deosebit de mult. Foarte adesea mi se întâmplă să mă port într-un anumit fel pentru a face o impresie bună. Cu alte cuvinte, gândesc foarte des asupra impresiei
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
a recâștigat astfel acea liniște de care avea neapărată nevoie pentru a și urmări mai departe, netulburat, gândurile. 3 Ca student la Cambridge, Wittgenstein a asistat la cursuri ale filozofului George Moore. El a încetat în curând să le frecventeze, reproșându-i profesorului că prezenta și discuta ideile altora, în loc de a înfățișa gânduri proprii. Mai târziu, autorul Tractatus-ului a fost tolerat, la aceeași universitate, ca un profesor cu totul neconvențional. (S-a observat, pe bună dreptate, că nici o altă universitate nu
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
453.) 104 Vezi R. Monk, op. cit., pp. 458-459. 105 W. G. Tilman, „Ludwig Wittgenstein“, în Portraits of Wittgenstein, vol. 3, p. 156. Și la urechile lui Tilman ajunsese legenda despre originea aristocratică a lui Wittgenstein. Se știe că Wittgenstein își reproșa, între altele, că nu dezmințise cu energie această legendă, care circula la Cambridge. 106 După R. Monk, op. cit., p. 468. 107 Ibidem, p. 481. 108 Ibidem, p. 295. 109 În august 1945, îi scria lui Malcolm: „Cartea mea se apropie
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
posesia unei copii a Tractatus-ului, iar Wittgenstein primește cartea lui Russell Introducere în filozofia matematică. Deja citirea acestei cărți a zdruncinat, cel puțin în parte, încrederea lui Wittgenstein în posibilitatea unei bune comunicări cu Russell. Într-o scrisoare, el îi reproșează lui Russell că nu a acordat atenția cuvenită unei observații cuprinse în notele dictate lui Moore, anume aceea că orice încercare de a enunța ceva despre limbaj reprezintă un nonsens. Fără a încerca să răspundă acestei observații, Russell a scris
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]