3,927 matches
-
(sau venețiană; în , în venetă "vèneto") este o limbă romanică vorbită de două milioane de oameni, în principal în regiunea italiană Veneto. Este adesea considerată dialect al limbii italiene, inclusiv și de către vorbitori, dar prezintă diferențe structurale clare față de italiana standard. nu trebuie confundată cu italiana venețiană. Deși cele două limbi
Limba venetă () [Corola-website/Science/311998_a_313327]
-
Este adesea considerată dialect al limbii italiene, inclusiv și de către vorbitori, dar prezintă diferențe structurale clare față de italiana standard. nu trebuie confundată cu italiana venețiană. Deși cele două limbi s-au influențat reciproc, sînt clasificate pe ramuri diferite ale limbilor romanice italo-vestice: limba italiană aparține de grupul limbilor italo-dalmate (împreună cu limbi precum dalmata și siciliana), în timp ce limba venetă face parte din grupul limbilor galo-iberice, înrudindu-se astfel mai îndeaproape cu limba franceză decît cu italiana. De asemenea, limba venetă nu trebuie
Limba venetă () [Corola-website/Science/311998_a_313327]
-
bizantine. Îndeosebit în Moldova, și Țara Românească, această cultură se dezvoltă mai rapid. Spre deosebire de cele două țări românești, în Transilvania sunt prezente influențe ale curentelor artistice provenite din zona Europei centrale. Astfel, întâlnim influențe și chiar putem vorbi de arta romanică, gotică, renascentistă, sau barocă. În secolul al XIX-lea, numit și „secolul națiunilor”, datorită noilor condiții politice, se pune accent pe legăturile cu Occidentul și astfel, se produce trecerea de la epoca medievală la epoca modernă. Pe teritoriul României, multă vreme
Arta românească în secolele XIX și XX () [Corola-website/Science/312040_a_313369]
-
Verbe sunt una dintre cele mai complexe domenii ale gramaticii limbii spaniole. Fiind limbă flexionară, spaniolă, astfel ca și alte limbi romanice, are o flexiune verbală foarte dezvoltată. Sistemul verbal spaniol este împărțit în patru moduri: indicativ ("indicativo"), subjunctiv ("subjuntivo"), condițional ("condicional") și imperativ ("imperativo"), patru timpuri simple: prezent ("presente"), trecut imperfect ("préterito imperfecto"), trecut perfect simplu ("préterito perfecto simple"), viitor simplu
Verbe în limba spaniolă () [Corola-website/Science/312090_a_313419]
-
Pentru a crea un sistem de traducere mașină, trebuie dezvoltate datele lingvistice (dicționare, reguli) într formate XML bine-specificate. Datele lingvistice dezvoltate pentru el (în colaborare cu Universitatea Vigo, Universitatea Politehnică din Catalonia și Universitatea Pompeu Fabra) au suport pentru limbile romanice din Spania: spaniola castiliană, catalană și galiciană, mai având de asemenea și suport pentru engleză, portugheză, franceză, occitană și română. Apertium este un sistem de traducere automată cu transfer de suprafață, care folosește tranduceri de stare finită pentru toate transformările
Apertium () [Corola-website/Science/312195_a_313524]
-
Limbile "oïl" sunt un grup de limbi romanice vorbite în jumătatea de nord a Franței și în regiuni limitrofe acesteia din Belgia, Luxemburg și Elveția. Limbile "oïl" se situează în arborele limbilor romanice în felul următor: Grupul de limbi "oïl" cuprinde, după unele surse, două subgrupuri: În concepția
Limbi oïl () [Corola-website/Science/311058_a_312387]
-
Limbile "oïl" sunt un grup de limbi romanice vorbite în jumătatea de nord a Franței și în regiuni limitrofe acesteia din Belgia, Luxemburg și Elveția. Limbile "oïl" se situează în arborele limbilor romanice în felul următor: Grupul de limbi "oïl" cuprinde, după unele surse, două subgrupuri: În concepția de politică lingvistică oficială din Franța, din acest grup fac parte următoarele idiomuri, care au statutul de limbi regionale: În această concepție, limba francopronvensală este
Limbi oïl () [Corola-website/Science/311058_a_312387]
-
veche (care a dat "oui" în franceza actuală), "oc" în limba occitană și "si" în limba italiană. Și primii romaniști au folosit această denumire la singular pentru franceza veche, iar limbile "oïl" actuale erau considerate dialecte ale acesteia. În lingvistica romanică actuală se continuă folosirea termenului de dialecte pentru aceste idiomuri din Evul Mediu. Primele texte literare considerate ca aparținând limbii franceze au fost scrise în diferite idiomuri "oïl": "La Cantilène de Sainte Eulalie" (Cântarea Sfintei Eulalia), (secolul al IX-lea
Limbi oïl () [Corola-website/Science/311058_a_312387]
-
de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Trinitas, Iași, 2007, p. 7 21. ISBN 978-973-155-014-5. 45. Ein Fall orthographischer Inkonsequenz mit konfesioneller Motivation: I(i)sus H(ch)ristos, în vol. Sanda Reinheimer Râpeanu/ Ioana Vintilă Rădulescu (ed.), Limba română limba romanica. Omagiu acad. Marius Sală la împlinirea vârstei de 75 de ani, Editura Academiei Române, București, 2007, p. 397 412. ISBN: 978 973 27-1552-9. 46. Lexicalizarea în limba română a conceptelor de origine biblică, în „Tabor”. Revista de cultură și spiritualitate românească
Eugen Munteanu () [Corola-website/Science/311009_a_312338]
-
du Sud Est Européen, Thessalonique, 29 août 4 septembre 1994. 3. Slavon ou latin? Une rèexamination du problème de la langue source des plus anciennes traductions roumaines du Psautier, comunicare prezentată la al XXI lea Congres Internațional de Lingvistică și Filologie Romanica, Palermo, 18 24 septembrie 1995. 4. Der Unterschied zwischen Sprache und Metasprache beim heiligen Augustin, comunicare prezentată la a VII a Conferință Internațională de Istoria Ideilor Lingvistice, Oxford, 11 17 septembrie 1996. 5. Le Rôle de la Bible dans la formation
Eugen Munteanu () [Corola-website/Science/311009_a_312338]
-
are numeroase particularități ce îi dau o notă de unicitate și realizare tehnică. Remarcabila compoziție volumetrică este subliniată de accente decorative sculpturale, ca brâul de forma unui tor sau friza de arcade oarbe de sub streașină, amintind de decorul arhitecturii de romanic. Planul bisericii din Plopiș este aproape identic cu cel al bisericii din Șurdești, succesiunea încăperilor fiind de la est la vest, respectiv o absidă poligonală a altarului decroșată, un naos aproape pătrat acoperit cu o boltă, care în secțiune este trilobată
Biserica de lemn din Plopiș () [Corola-website/Science/311159_a_312488]
-
Orientul Mijlociu și nordul Africii. Ea include importante curente artistice și perioade, arte naționale și regionale, genuri, renașteri, lucrări ale artiștilor și artiștii înșiși. Istoricii artei clasifică arta medievală în: arta paleocreștină, arta popoarelor migratoare, arta celtică, arta preromanică și arta romanică, arta gotică, arta bizantină și arta islamică. În plus, fiecare „națiune” și cultură a Evului Mediu are stiluri artistice distincte care sunt studiate individual (spre exemplu arta anglo-saxonă, arta vikingă). Arta medievală include multe domenii artistice, dar a fost în
Artă medievală () [Corola-website/Science/311162_a_312491]
-
din cauza dezastrelor naturale, fie din cauza transformării bisericilor în moschee). Arta celtică a Evului Mediu descrie arta popoarelor celtice din Irlanda și Marea Britanie din secolul al V-lea, odată cu retragerea administrației romane și până în secolul al XII-lea la instaurarea artei romanice. Secolul al V-lea și secolul al VII-lea au fost în principal o continuarea a artei culturii La Tène cu câteva adăugiri romane, în timp ce secolul al VIII-lea a marcat fuziunea tradițiilor germanice cu cultura anglo-saxonă, născându-se astfel
Artă medievală () [Corola-website/Science/311162_a_312491]
-
inclusă și arta hiberno-saxonă. Acest stil artistic a interacționat atât cu arta creștină, cât și cu stilul zoomorf și cu cel policromatic. Arta preromanică definește arta dezvoltată de la încoronarea lui Carol cel Mare în anul 800 și până la începuturile artei romanice în secolul al XI-lea. Ea cuprinde arta carolingiană, arta ottoniană, arta anglo-saxonă, precum și arta Franței, Italiei și Spaniei. De-a lungul acestei perioade, își fac simțită prezența influențele artei romane clasice, iar arta carolingiană devine sămânța din care mai
Artă medievală () [Corola-website/Science/311162_a_312491]
-
Ea cuprinde arta carolingiană, arta ottoniană, arta anglo-saxonă, precum și arta Franței, Italiei și Spaniei. De-a lungul acestei perioade, își fac simțită prezența influențele artei romane clasice, iar arta carolingiană devine sămânța din care mai târziu se vor dezvolta arta romanică și arta gotică. Arta romanică se referă la perioada dintre anul 1000 și nașterea artei gotice în secolul al XII-lea. Acestă artă s-a dezvoltat odată cu nașterea monarhiilor Europei de vest (Franța mai ales), dar a cuprins și Spania
Artă medievală () [Corola-website/Science/311162_a_312491]
-
ottoniană, arta anglo-saxonă, precum și arta Franței, Italiei și Spaniei. De-a lungul acestei perioade, își fac simțită prezența influențele artei romane clasice, iar arta carolingiană devine sămânța din care mai târziu se vor dezvolta arta romanică și arta gotică. Arta romanică se referă la perioada dintre anul 1000 și nașterea artei gotice în secolul al XII-lea. Acestă artă s-a dezvoltat odată cu nașterea monarhiilor Europei de vest (Franța mai ales), dar a cuprins și Spania creștină, Anglia, Flandra, Germania, Italia
Artă medievală () [Corola-website/Science/311162_a_312491]
-
un termen variabil în funcție de opera de artă, loc și timp. El își are originea odată cu nașterea arhitecturii gotice în anul 1140, deși pictura de stil gotic nu a apărut decât în jurul anului 1200, când s-a desprins total de stilul romanic. Sculptura gotică s-a născut în Franța în 1144 odată cu renovarea abației Saint-Denis și s-a răspândit în Europa devenind, în secolul al XIII-lea un stil internațional care înlocuia stilul romanic. Goticul internațional descrie arta gotică dintre anii 1360
Artă medievală () [Corola-website/Science/311162_a_312491]
-
1200, când s-a desprins total de stilul romanic. Sculptura gotică s-a născut în Franța în 1144 odată cu renovarea abației Saint-Denis și s-a răspândit în Europa devenind, în secolul al XIII-lea un stil internațional care înlocuia stilul romanic. Goticul internațional descrie arta gotică dintre anii 1360 și 1430, după care aceasta se va transforma, în momente diferite și în timpuri diferite în artă renascentistă. Arta islamică a Evului Mediu este reprezentată de o varietate de lucrări precum manuscrise
Artă medievală () [Corola-website/Science/311162_a_312491]
-
Zosimos (Zosimos, Istoria contemporană, IV, 34) scrie.... Theodosius II respinse pe sciri și pe carpodacai ...peste Istru. "Carpodacai" e o mențiune a autohtonilor daci sau carpi din secolul al V-lea. Secolul al VI-lea Prima mențiune a unui cuvânt romanic oriental (din Europa de sud-est) apare în cronica lui Theofilact din Simocatta, datând din anul 587 (episodul cu expresia "Torna, torna, fratre!"). Ulterior, Primul Imperiu Bulgar cucerește bazinul Dunărei de Jos și partea de răsărit a peninsulei Balcanice, despărțind astfel
Vlahi () [Corola-website/Science/311317_a_312646]
-
din Europa de sud-est) apare în cronica lui Theofilact din Simocatta, datând din anul 587 (episodul cu expresia "Torna, torna, fratre!"). Ulterior, Primul Imperiu Bulgar cucerește bazinul Dunărei de Jos și partea de răsărit a peninsulei Balcanice, despărțind astfel populațiile romanice de Imperiu, care între timp devine din ce în ce mai puțin roman, și din ce în ce mai grec. Apariția cuvântului βλάχοι (Vlahi) în scrierile lui Skilițes și în „Compendiul” lui Kedrenos este legată de lipsa lor din Imperiu timp de mai bine de două veacuri, datorată
Vlahi () [Corola-website/Science/311317_a_312646]
-
oláhok" sau "vláchok" (magh.), "vláhoi" (neogr.), "iflaklar" (turc.) și variante ("moshovlahi, kuțovlahi, mavrovlahi" sau "morlahi"...). Înainte de 1991, istoriografia română nu a folosit niciodată calcul lingvistic „Valahi”, nici pe cel de „Valahia” pentru Țara Românească ; cel mult apăreau cuvântul „Vlahi” pentru romanicii sud-dunăreni, și cuvântul „Vlahia” în titulatura bisericească „Mitropolia Ungrovlahiei”. Odată cu înmulțirea traducerilor aproximative din lucrări străine, a apărut obiceiul greșit de a folosi în limba română „Valahi” pentru Români înainte de 1859 și „Valahia” pentru Țara Românească. Dicționarul Enciclopedic acceptă „valahică
Vlahi () [Corola-website/Science/311317_a_312646]
-
și pradă în Galia, în anii 110-100 î.e.n. Migrația ulterioară a triburilor germanice în Europa, în secolele III-IV, în contact cu slavii și cu celelate popoare migratoare, a răspândit acest etnonim de "walah" în Europa centrală și orientală (pentru populațiile romanice). La rândul său, "walah" duce la cuvintele Wales (în Marea Britanie), Walcheren (în Olanda), Valonia (în Belgia) și numeroasele toponime de tip "Welch", "Walsch", "Walchen" înșiruite de-a lungul vechii limite dintre arealul limbilor germanice și cel al limbilor romanice, în
Vlahi () [Corola-website/Science/311317_a_312646]
-
populațiile romanice). La rândul său, "walah" duce la cuvintele Wales (în Marea Britanie), Walcheren (în Olanda), Valonia (în Belgia) și numeroasele toponime de tip "Welch", "Walsch", "Walchen" înșiruite de-a lungul vechii limite dintre arealul limbilor germanice și cel al limbilor romanice, în Alpi. Popoarele slave au preluat cuvântul, folosind inițial numele de "vloh" în legătură cu toate popoarele romanice inclusiv strămoșii românilor. Mai târziu, forma cuvântului a evoluat: de exemplu, Italia în limba poloneză este numită "Włochy", iar în limba maghiară "olász" sunt
Vlahi () [Corola-website/Science/311317_a_312646]
-
în Belgia) și numeroasele toponime de tip "Welch", "Walsch", "Walchen" înșiruite de-a lungul vechii limite dintre arealul limbilor germanice și cel al limbilor romanice, în Alpi. Popoarele slave au preluat cuvântul, folosind inițial numele de "vloh" în legătură cu toate popoarele romanice inclusiv strămoșii românilor. Mai târziu, forma cuvântului a evoluat: de exemplu, Italia în limba poloneză este numită "Włochy", iar în limba maghiară "olász" sunt italienii, "oláh" fiind românii. Termenii proveniți din "walh" și "vloh" erau exonime, deci folosiți numai "în
Vlahi () [Corola-website/Science/311317_a_312646]
-
tuturor Rusiilor" », de ceilalți. Controversa identitară a cunoscut trei perioade de acalmie: În restul timpului, controversa a fost activă, « moldovenismul » fiind principala pîrghie a politicii țariste, sovietice și ruse în teritoriile din răsăritul Prutului și față de România, sau față de revendicările romanicilor dinafara acesteia, în timp ce « românismul » a fost pîrghia politicii culturale românești, a mișcărilor naționaliste din România și a partidelor politice pro-occidentale din Republica Moldova. Odată cu renașterea mișcărilor comuniste și recunoașterea internațională a zonei de influență excluzivă a Rusiei asupra a 12 dintre
Controversa identitară în Republica Moldova () [Corola-website/Science/312954_a_314283]