3,800 matches
-
cu bucurie aceeași întâmplare; de fiecare dată, mă prefăceam surprins pentru a nu-mi jigni interlocutorul, pentru a-i lăsa plăcerea de a mai adăuga ceva de la sine. Și zâmbeam, dar de fiecare dată tot mai puțin, căci îngrijorarea îmi sfâșia pieptul. Mă întrebam pentru ce Yahya îi lăsase pe reprezentanții lui Ferdinand să intre în orașul asediat și, mai cu seamă, cum anume nădăjduia el să-i ascundă dușmanului mizeria care îi chinuia pe toți la Basta, dacă la Granada
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
nu amintesc de problema asta în fața Wardei. În zilele următoare, tunurile și catapultele au rămas tăcute; zăpada continua să cadă peste Granada, acoperind-o cu un văl de liniște și de seninătate pe care părea că nimic nu-l va sfâșia. Nu se dădea nici o luptă și doar câteva țipete ale copiilor mai însuflețeau străzile. Orașul ar fi dorit atât de mult ca timpul să-l dea uitării! Numai că timpul se pusese în mișcare: anul creștin 1492 a început în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
o învălmășeală ce prevestea un mare atac, ostașii lui Ferdinand pregătindu-se în mod evident să pornească la cea din urmă luptă, sau mai curând să doboare orașul încolțit, tot așa cum în arenele Granadei era dată lovitura de grație taurului sfâșiat din toate părțile de o haită de câini. Chiar în seara zilei de 1 ianuarie a anului 1492, vizirul, care rămăsese alături de ostateci, o porni din nou spre Granada, însoțit de data asta de mai mulți ofițeri creștini pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
sat, am văzut oamenii strânși laolaltă și, înspăimântați, pentru că o familie tocmai fusese devorată de fiarele acelea sălbatice! De câte ori, voind s-o iau pe un anume traseu, am fost întors din drum de către călăuze pentru simplul motiv că leii tocmai sfâșiaseră o întreagă caravană! S-a întâmplat chiar ca o singură astfel de fiară să atace un detașament de două sute de călăreți înarmați și să omoare cinci-șase dintre ei înainte de a bate în retragere. Cu siguranță, leul este animalul cel mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
săbii dintre cele mai obișnuite, exact cum erau cele pe care fasioții le vindeau îndeobște oamenilor din Tefza. Când, înapoindu-mă de la suk, i-am povestit foarte țanțoș tatei despre voluminoasa mea achiziție, a fost cât pe ce să-și sfâșie veșmântul de consternare și de jale: — O să ai nevoie de cel puțin un an ca să poți plasa atâtea săbii într-un orășel! Și, cum oamenii vor afla că ești grăbit să te întorci, ți le vor cumpăra la prețul cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
un gest tare greu de crezut: mă aplecam spre mâna întinsă a cumplitului Selim, care mă răsplătea dând protector din cap și afișând o umbră de zâmbet. Prada, se spune, este adesea atrasă de colții care se pregătesc s-o sfâșie. Poate că asta era explicația nebunei mele cutezanțe. Dar, pe moment, nu așa o văzusem. Mă mulțumisem să urmez, potrivit bunei mele chibzuințe, mersul evenimentelor, străduindu-mă să-mi refac viața pe acel petec de pământ de pe care nu mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
puneau din nou pe țipat unul la altul, ignorând-o pe Maggie. Ca în vremurile bune, își spuse zâmbind. La urma urmei, cu asta era obișnuită. Cu negocierea divorțului unor oameni care nu se suportau și care s-ar fi sfâșiat unul pe celălalt. O imagine îi trecu prin fața ochilor, dar o îndepărtă imediat. Însă aceasta o ajută. Îi dădu o idee sau mai degrabă o făcu să realizeze ceva de care încă nu-și dăduse seama. —OK, Brett și Kathy
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
și aici năvălește tineretul, dornic de a lichida într-un fel sau altul, cu relicvele trecutului. Portretele sunt împunse cu săbiile și găurite de gloanțe. Iar în altă sală, unii studenții găsesc robele profesorilor de la Teologie, arhaicele veșminte negre sunt sfâșiate în bucăți - pentru a se pune odată capăt acestei medievale superstiții, care este studiul Teologiei, - Oliveira Salazar nu participă la entuziasmul dezordinii. Politica încă nu-l interesa. Calm, modest, cumpătat - aștepta cămăruța sa din "Cetatea de Sus" ca liniștea să
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
cazurilor când precizez că este un altul) Îmi evocă tenta lemnului ars de intemperii, În timp ce un a franțuzesc Îmi sugerează abanos lustruit. Acest grup negru mai include g tare (cauciuc vulcanizat) și r (o cârpă murdară de funingine care e sfâșiată). N, ca făina de ovăz, l, neputincios și prostănac, precum și oglinjoara de mână cu dos de fildeș a lui o, fac parte din grupul alb. Mă derutează franțuzescul on, pe care-l văd ca suprafața tensionată, care dă pe afară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
hymenopteroide și niște caracteristici baroce, permițându-i extraordinarei individe să joace două roluri simultan (ca actorul din spectacolele orientale care joacă rolul unei perechi de luptători Înlănțuiți): acela de larvă cârcită și acela de furnică mare care pare s-o sfâșie. Când un fluture de noapte anume seamănă cu o viespe anume, la formă și culoare, el umblă și Își mișcă antenele ca o viespe, și nu ca un fluture. Când un fluture trebuie să atare ca o frunză, nu numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
veranda luminată. Mi-am dus fata adorată În toate locurile tainice din pădure, unde o Întâlnisem și o creasem cu patimă, În visurile mele cu ochii deschiși. Într-un anumit crâng de pini, totul s-a petrecut firesc, acolo am sfâșiat țesătura imaginației și am gustat realitatea. Întrucât unchiul meu lipsea de acasă În acel an, am putut rătăci În voie și prin parcul lui imens, des, bisecular, cu lespezi clasice de piatră Înverzită pe aleea principală și cu potecile de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
și după plecarea lui. Apoi, Într-o zi de primăvară a anului 1918, când puful roz al florilor de migdali Însuflețea versanții mohorâți ai munților, bolșevicii au dispărut, fiind Înlocuiți de o armată germană ciudat de tăcută. Rușii patrioți erau sfâșiați Între senzația de ușurare animalică de a fi scăpat de călăii băștinași și necesitatea de a recunoaște că Își datorează izbăvirea unor invadatori străini - și pe deasupra germani. Aceștia pierdeau Însă războiul În vest și veneau la Ialta În vârful picioarelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
pentru ea, își chinuiseră viețile pentru ea. Până să o desăvârșim, noi ne treceam visurile, viețile în pulberea de file înghesuite în milioane de dosare stivuite pe rafturile kilometrice din subsolurile Idealului Suprem. Discutam așa, aiurea, în molcomeala nopților când, sfâșiați de îmbrățișări înrobitoare, ne prindea abureala gândurilor în zadar. Am privit-o dintr-odată cu un aer prefăcut speriat. Mi-am aplecat capul spre ea, făcându-i semn complice cu ochiul. — Să nu mă torni. Sunt vreo câțiva morți acolo. De la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
vedeam nimic, eram doar eu cu paharul la buze, marele Ștefan (nu-l făcuseră sfânt pe atunci) pârjolind totul și Ana, cu mâna la gură, privindu-mă cum birui și ultimele legi ale intuiției care se zvârcoleau în capul ei, sfâșiate de certitudinea că din mine acuși-acuși au să țâșnească șuvoaie de votcă. N-a fost să fie. Am golit paharul. Am rămas cu gura larg deschisă, de parcă pândeam să-mi intre înțelesul ultim în suflet. Stomacul cedase și începuse să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
se vedea. Olarul le poleise cu un fel de abur, duh și lumină, care le făcea să pară asemeni îngerilor. Dar păpușile au vrut să afle ce era sub giulgiul acela în care le învăluise Olarul. Și l-au tot sfâșiat, l-au tot sfâșiat până n-a mai rămas decât smalțul ultim. Spunea Ester că d-aia multilateral dezvoltata noastră e așa de aiuritoare: ne sfâșiase sufletele și ne adusese la smalțul ultim. ...Îmi frământ doar sufletul, lutul fumuriu al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
poleise cu un fel de abur, duh și lumină, care le făcea să pară asemeni îngerilor. Dar păpușile au vrut să afle ce era sub giulgiul acela în care le învăluise Olarul. Și l-au tot sfâșiat, l-au tot sfâșiat până n-a mai rămas decât smalțul ultim. Spunea Ester că d-aia multilateral dezvoltata noastră e așa de aiuritoare: ne sfâșiase sufletele și ne adusese la smalțul ultim. ...Îmi frământ doar sufletul, lutul fumuriu al zilelor, căutându-mă. Știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ce era sub giulgiul acela în care le învăluise Olarul. Și l-au tot sfâșiat, l-au tot sfâșiat până n-a mai rămas decât smalțul ultim. Spunea Ester că d-aia multilateral dezvoltata noastră e așa de aiuritoare: ne sfâșiase sufletele și ne adusese la smalțul ultim. ...Îmi frământ doar sufletul, lutul fumuriu al zilelor, căutându-mă. Știu că sunt ascuns în bulgărele acela inform. Nu știu încă să mă descopăr, să mă fățuiesc, să dau deoparte straturi hidoase, impure
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Roha m-a invitat să citesc, am scos din servietă alte foi. Rătăcisem textele, luasem altceva în locul lor. Am zorit și le-am adus pe cele pentru lectură. Îmi blestemam aiureala, speriat că, la întoarcere, va ieși rău. Voi fi sfâșiat, credeam. Atunci, traversând zorit parcul, m-am încrucișat cu Ester. N-o văzusem de ani buni. M-am oprit năuc în fața ei. Și ea a rămas să caște gura. N-am mai apucat să-i văd reacția. Am ridicat doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
și himeruri. Sar idealele din el ca puricii la stână. Sau de pe javrele astea comunitare. Apropo, știi că ieri, când să mă dau jos din mașină, chiar la poarta Guvernului, a sărit o jigodie d-asta și mai să-mi sfâșie bucile? Râse amuzat, apoi cu ochii țintă la blondină, urmărind cum intră cuvintele în ea. — Sare idealele din el, Momoloiul taichii, mai ceva ca la directivele de la congresele alea a lu’ Ceaușescu, de nu le-ai mai apucat să le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
peșterile sale, nici un vas Întreg, nici un scaun care să poată fi folosit, iar comoara lui cea mai de preț, chihlimbarul obținut după ani de recoltă răbdătoare pe țărmul mării, dispăruse cu totul. Văzînd că pînă și mizerabila lui saltea fusese sfîșiată cu cuțitul, se prăbuși abătut pe frunzele uscate, observînd cum acestea se lipeau de miile lui de răni și Îngăduind, pentru prima oară de cînd se ținea minte, ca lacrimile să-i curgă pe obraji. Își dădu frîu liber lacrimilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
pretind să se Încoroneze regi ai oricărui domeniu de-al lor? Le smulg limba și le scot ochii, le dau de băut plumb topit și, dacă și atunci se Încăpățînează să mai trăiască, fac În așa fel Încît să fie sfîșiați de patru cai... - Mi se pare foarte drept, admise Oberlus cu calm, și s-ar spune că Într-adevăr i se părea lucrul cel mai firesc din lume. Dacă n-ar fi teama de astfel de pedepse, orice laș ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
Lassa refuză din nou: - N-am s-o fac. E o crimă. - E legea... „Legea mea”, și pentru prima dată nu mă voi arăta din cale-afară de crud, poruncindu-ți să-i dai să bea plumb topit sau să-l sfîșii În trei - făcu o pauză și Îi privi amenințător. Data viitoare o să mă port ca un rege adevărat, torturîndu-l pe vinovat pînă cînd mă va implora să-l omor - Îi oferi din nou maceta francezului. Fă ce-ți poruncesc. - Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
să provoace o nouă reacție de violență, și mai virulentă. Așa se Întîmplase de fapt, și revenindu-și după agresiunea brutală, se trezise atît de aberant pedepsită, Încît fusese cum nu se poate mai fericită, cu toate că penisul acela uriaș o sfîșia pe dinăuntru și În cele din urmă nu avusese Încotro și trebuise să implore milă. Dar chiar În această implorare supusă de a nu mai continua să o chinuiască găsise o plăcere specială, pentru simplul fapt că, după cum era de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
-i mai făcea plăcere, se simțea iritat, iritat împotriva lui însuși. Știa cine-i Melania, avea impresia că poate să străvadă până în cele mai ascunse pliuri ale sufletului ei și totuși încerca o ciudată părere de rău. Parcă ar fi sfâșiat cu degete grosolane o țesătură scumpă, diafană, ar fi smuls brutal filele unei cărți de povești. Căci ce era tot ce vedea în jurul lui - și își plimbă privirea mohorâtă prin încăpere ― dacă nu o poveste pe care bătrâna o broda
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
un soare de iarnă, aspru, spăla florile de gheață, migălite peste noapte. * Valerica Scurtu crăpă subțire pleoapele. Întâlni privirea trează a sculptorului și închise reflex ochii. Matei începu să râdă încetișor. Nu dormea nici unul, în afară de Panaitescu al cărui chip părea sfâșiat de viziunile de apocalips ale unui coșmar. Grigore Popa își frecă mâinile înghețate: ― Bine că a plecat! Aș bea ceva fierbinte... ― E o idee! exclamă Melania Lupu. Se descotorosi de pledul gros, ridicîndu-se sprintenă din fotoliu. Sînteți invitații mei! Vă
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]