4,124 matches
-
nimic în jur, îmi calculasem fiecare pas, că aproape nu mai trebuia să urmăresc scările și semafoarele. Evaziune combinată cu un soi de elitism secret. Aveam o plăcere perversă să îmi extrag mâna cu cartea dintre alte corpuri care mă striveau și să mi-o vâr sub nas, gândindu-mă doar la text. Dacă aveam curiozitatea să ascult ce vorbeau oamenii, mă apuca o greață la fel de elitistă: „Nu mi-a ieșit checul, că au fost mici gazele”, „Văru-so e responsabil de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
fi zis Mircea când medicul m-a anunțat că am păduchi? Că a avut dreptate madam Charbonier (toașa C.)? Zile în șir m-am simțit ciumată. Ai mei și au petrecut o noapte cu pieptenele de os în capul meu, strivind gângănii. Îmi arsesem pielea capului cu litri întregi de petrol. Umblam înfășurată, cât mai pe lângă ziduri, n-am mai făcut vizite. Îmi ardea creștetul și îmi ardeau obrajii. Puteam să mă duc să depun ouăle de păduchi pe biroul otrăvii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
primul meu impuls (și al lui Andrei) a fost: măi băieți, ce ar fi să încercați voi vreo zece ani de comunism ca să vă potoliți? Interesant e că sentimentul de fetiță cu chibrituri mi-a dispărut. În primii ani mă strivea tot ce era sfârșit de iarnă în Occident: străzile pline cu ghirlande și beculețe, vitrinele ucigător de bogate, rafturile tixite cu podoabe, muzica revărsată din toate ușile magazinelor. Comerț, ispită, capitalism. În mine trăia încă foarte acut memoria activă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
lor. Nu avem același obicei în biserica noastră. Dar în seara aceea de Ajun, țin minte că ne-am îmbrățișat unii pe alții, că ne-am simțit într-o mare familie iubitoare. A doua zi nu aveam decât să ne strivim iarăși la cozi la cotidianul nostru homo homini, însă atunci, pentru câteva clipe, ne-am simțit semeni. Nu am mai trăit același sentiment decât în Piața Universității, în ’90. Bunica m-a privit plină de speranță. Cred că atunci a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
30 dimineața și de la 17,30 la 19,30 seara. Schimbam două tramvaie de la garsoniera noastră închiriată din Bucur Obor. Eram în marș patru ore pe zi. Iarna mergeam ca o rață, ca să nu mă dezechilibrez și să nu îmi strivesc copilul din burtă de caldarâmul înghețat. Directorul intra răcnind în clasă, în timpul orelor, și mă obliga să mă ridic în fața lui. Fetele de la seral îl urau. Și, ca să îmi facă viața mai dulce, mă așteptau cu pateuri calde pe catedră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
rețele de solidaritate la intersecția banilor cu puterea. Practic atunci s-au separat „speciile”. Și chiar dacă „fraierii” s-au mai dezbinat și înstrăinat adesea unii de alții, ei au rămas în aceeași specie (extrem de pestriți interior) și, uneori, când sunt striviți de „ceilalți” (mult mai omogeni, de altfel), își mai aduc aminte cu nostalgie solidară despre comuniunea de mai an. Însetează după ea. Adesea o și refac. E drept ce ai spus tu, Mircea. Acum cred că pot să spun cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
capabilă să îl rețin deloc. Mi-am amintit de străbunica, de bunica, de imaginea din Sâncrai cu biserica. Vin dinspre ogradă și în fața mea e ea, biserica, singura așezare pe care ochii o pot vedea în afară de casa bunicilor. M-a strivit un sentiment uriaș de teamă, abandon, înstrăinare și jale. De când am venit aici, plâng aproape zilnic. Cred că pur și simplu, profitând de singurătate, plânsul meu cenzurat atâția ani din lipsă de intimitate cu mine însămi și-a dat drumul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
toată ziua cărți, să văd ce strategie de lectură îmi fac. Social Security Number a devenit cheia tuturor cerințelor. Fără el, nici cărți nu scoți din bibliotecă, cu ID cu tot. Nu se compară cu venirea din 2001, când te strivea încrederea reciprocă. Atunci am obținut permisul de toate accesele în 24 de ore și doar pe declarații de încredere. Azi i-am dus și mocofanului de la piscină un To whom it may concern pe care a păstrat-o solemn după ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
la fiecare prânz cânta la pian un tânăr de la Music School. Născută în Transilvania. Pe atunci nu am înțeles ce mascaradă a fost acest vot. Eh, uneori o pățesc. Francezii sunt absolut intoleranți când greșești în limba lor. Te-ar strivi. În vara lui 2004 am făcut o emisiune în direct cu ascultătorii, la Chișinău. Cei mai mulți m-au întrebat dacă mai e vreo speranță să revină comunismul. Majoritatea erau bunici ale unor copii de care se ocupă fiindcă mamele sunt plecate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
a reproș. — Cât timp te afli aici, nu e nevoie să știi cât e ceasul. Se întoarce cu spatele discret și, fără nici o tragere de inimă, îmi scot ceasul. Apoi, ușor stângace, mă aranjez pe canapea, încercând să nu-mi strivesc prețiosul BlackBerry. Am văzut regula că n-ai voie cu echipament electronic. Și i-am predat dictafonul. Dar trei ore fără BlackBerry ? Pe bune, dacă intervine ceva important la birou ? Dacă e o urgență ? Și nici măcar n-are sens. Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
mi se plimbă pe trup, fusta îmi cade la pământ, blugii îi alunecă. Apoi tremur din toate încheieturile și îl prind în brațe și încep să-i strig numele. Și uit complet de zmeură, care se împrăștie pe pământ, storcoșită, strivită sub noi. După asta, rămânem nemișcați ore întregi. Sunt amorțită de euforie. Am urme de praf și de pietre pe spate, genunchi și mâini, și pete de zmeură pe tot corpul. Dar nu mă deranjează. Nu sunt în stare nici măcar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
a greșit, neîndoielnic, atunci când a Însoțit expresia „Îi vezi“ cu un gest disprețuitor În direcția adversarilor săi. Se Întind mâini, Îl trag de veșmântul care Începe să se sfâșie. Se clatină. Spatele lui izbește un genunchi, apoi netezimea unei lespezi. Strivit sub haită, nu găsește de cuviință să se zbată, Îngăduie ca hainele să-i fie rupte În bucăți și ca trupul să-i fie sfârtecat, se lasă deja pradă apaticei amorțeli a victimei jertfite, nu simte nimic, n-aude nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
-i cadă peste ochi. Khayyam ar trebui să fie copleșit - poate nădăjdui un iubit o agresiune mai tandră? N-ar trebuie oare, la rândul său, odată trecută clipa de surpriză, să cuprindă cu brațele mijlocul iubitei, s-o strângă, să strivească de trupul ei toată suferința depărtării, toată căldura regăsirii? Numai că Omar este tulburat de această năvălire. Cartea e Încă deschisă În fața lui, ar fi vrut s-o facă să dispară. Prima reacție este să se elibereze și, chiar dacă se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
uiți de tine, să nu te interesezi decât de alții, mai ales de cei nefericiți; pentru a ajunge la putere, trebuie să fii cel mai lacom dintre oameni, să nu te gândești decât la tine, să fii gata să-ți strivești cei mai apropiați prieteni. Iar eu nu voi strivi pe nimeni! Pentru moment, planurile celor două femei se vor opri acolo. Omar va refuza să se supună cerințelor lor. De altminteri, n-ar fi slujit la nimic, Înfruntarea dintre Nizam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
alții, mai ales de cei nefericiți; pentru a ajunge la putere, trebuie să fii cel mai lacom dintre oameni, să nu te gândești decât la tine, să fii gata să-ți strivești cei mai apropiați prieteni. Iar eu nu voi strivi pe nimeni! Pentru moment, planurile celor două femei se vor opri acolo. Omar va refuza să se supună cerințelor lor. De altminteri, n-ar fi slujit la nimic, Înfruntarea dintre Nizam și Hasan devenise inevitabilă. În acea zi, sala de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
un pocal plin, pe care-l ia cu el pentru o plimbare prin grădină. Face un ocol, se desfată suflând roua rămasă pe flori, apoi se duce să culeagă dude albe, pe care le așază, zemoase, pe limbă și le strivește de cerul gurii, la fiecare Înghițitură de vin. Astfel Încât, atunci când se hotărăște să se Întoarcă, s-a scurs deja mai bine de un ceas. E vremea ca Vartan să se trezească. Nu-l mai strigă, intră direct În odaia lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
ceilalți vizitatori, angajând, pe câțiva bănuți, un adolescent care se Îndeletnicea să-mi facă vânt cu evantaiul și să alunge insectele. Cel mai greu a fost să-l conving să le gonească de la masa mea fără să caute să le strivească, sub ochii mei, Între dolmas și chebapuri. Mă asculta o vreme, dar, de Îndată ce vedea o muscă În raza de acțiune a redutabilei sale ustensile, ispita era prea puternică, lovea. În cea de-a patra zi, mi-am găsit loc la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
text, iar eu am citit cu emoție: „Nu sufăr pentru că sunt ținut prizonier, nu mă tem de moartea apropiată. Singurul meu motiv de deznădejde este acela că n-am văzut Înflorind semințele pe care le-am semănat. Tirania continuă să strivească popoarele din Orient, iar obscurantismul să le Înăbușe strigătul de libertate. Poate că aș fi reușit mai bine dacă mi-aș fi răsădit semințele În solul fertil al poporului, În locul pământurilor aride ale curților regale. Și tu, popor al Persiei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
În fața mea, un șir întreg de capete se răsucește. Se aude o respirație adâncă la unison, după care are loc o revărsare de fete, care se îndreaptă spre mine. Mă trezesc fugind spre ușă, doar pentru a evita să fiu strivită în picioare; și, deodată, mă aflu în mijlocul încăperii, ușor șocată, în timp ce toate celelalte se năpustesc spre hainele atârnate pe stative. Mă uit în jur, încercând să mă orientez. Sunt zeci de stative pline cu umerașe cu haine, mese acoperite cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
vor ști niciodată ce e nefericirea, zeii nu vor ști nici ce e fericirea. Prin toate cîte mi s-au Întîmplat, ei au vrut să mă facă să regret răspunsul dat sfinxului. Au vrut să mă vadă tîrÎndu-mă și strivit și apoi să rîdă batjocoritor: Iată, Oedip, omul de care erai tu atît de mîndru! Îți dai seama că numai trufia a omorît sfinxul! Privește acum adevărul, omorîtorul sfinxului nu e decît o rîmă!... Am Învățat de la sfinx că un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
oribile, dar acest vinovat de paricid și incest, acest vagabond măreț este stăpînul universului, căci el este vinovatul și nimeni altcineva. Fiind singurul vinovat, e singur În univers. Vina este pentru Oedip o treaptă Încă și mai glorioasă decît revolta. Strivit de nenorociri, el răstoarnă totul În favoarea orgoliului uman cu o singură afirmație: Eu Însumi. O afirmație cu care pustiește cerul. Căci nu milă cere cel care se acuză singur și se pedepsește singur. Măreția lui stă În aceste vorbe: SÎnt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
pe care fiecare dimineață mi-o reamintește și mie pe acest țărm. La orizont se preling vapoare care nu deșteaptă În mine nici o poftă de drum. Dimpotrivă, sînt bucuros să stau la această fereastră; să văd aceeași mare și să strivesc Între degete aceleași frunze de oțetar de lîngă zidul casei. Mă Întreb dacă există vreo recompensă pentru cei care nu pot rătăci jovial; și-mi spun: da, satisfacția de a descoperi sub acest gest retractil o iubire fără condiții. Nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
tot ce ofereau lotofagii ca viitor era o absență. Surîsul lor pustiește totul. Cadavrul sfinxului zace aruncat undeva Într-un trecut unde nimeni nu mai pune Întrebări și doar vîntul șuieră risipind spuma amară a mării peste florile de lotus strivite pe un țărm pustiu. Adulmecînd vîntul sărat care-i aduce miros de cadavru, lotofagul se crispează fără să știe de ce. Poate că Andromaca e mai Îndreptățită decît Ulise să se Împotrivească lotofagilor. Îmi amintesc scena descrisă de Seneca În Troienele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
de lîngă patul de hotel unde s-a Întins Îmbrăcat, avînd totuși grijă să-și scoată pantofii; gest de supremă și inutilă delicatețe.) Inima celui care iubise cu Încăpățînare zeițe sălbatice cu glasul răgușit s-a prăbușit pînă la urmă strivită de singurătate. Poate dacă În locul acestor zeițe cu ochii nemișcați, transparenți și măriți Înlăuntru... S-ar cuveni să citesc de pe ultima pagină a jurnalului său „Trebuie umilință, nu orgoliu”, dar cred cu toată puterea că dragostea e capabilă să Învingă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
cuvîntul destin. Sa surîd? Știu prea bine că acesta e un subterfugiu vulnerabil. Și dacă pe zei i-am stîrnit prin cuvinte, nu Înseamnă că propriile noastre cuvinte ne omoară. Prefer să stau cu ochii deschiși În soarele care-mi strivește pleoapele. Căci știu, de asemenea, că toate trădările s-au plătit pînă la urmă prin singurătate și frică. Scepticismul profesat Îmi amintește acel club al Hedoniștilor Osteniți de care pomenea Oscar Wilde, purtînd roze fanate la butonieră și avînd cultul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]