11,661 matches
-
el dă realitatea pe care să probăm adevărul principiilor apriori, ci acestea-și justifică obiectul, și ele fac abia ca obiecte să fie posibile - totuși aceasta nu oprește ca să se poată crea o probă (o dovadă) a lor din izvoarele subiective ale posibilității unei cunoștințe a obiectului în genere; ba o asemenea probă ar fi chiar de trebuință, pentru ca teza să nu atragă asupra-și prepusul că e o aserție subreptă. Al doile, ne vom mărgini numai la principiile acelea cari
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
pe nici o vedere, adică nici o cunoștință apriori, și că așadar toată autoritatea lui nu se-ntemeiază câtuși de puțin pe necesitatea unei asemenea legi, ci numai pe o utilitate generală născută în cursul experienței și răsărită dintr-o necesitate numai subiectivă pe care el o numește obicinuință. Din neputința rațiunei noastre de a trece în întrebuințarea acestui princip peste orice experiență el conchide nimicnicia tuturor alegațiilor rațiunei de a trece peste cele empirice. O procedură de acest soi, de a supune
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
natura tezelor sintetice apriori) și dintr-asta se poate da sama sigură asupra cuprinsului și hotărnicei sale. Afară de această sferă (tărîmul experienței) nimic nu poate fi pentru ea obiect, ba chiar întrebările asupra unor asemenea pretinse obiecte ating numai principie subiective despre (determinarea) regularea prese tot a raporturilor cari pot proveni înăuntrul acestei [sfere] între noțiunile rațiunei. Suntem într-adevăr în posesia unor cunoștințe sintetice apriori, ceea ce se vede din principiele minții (Verstandesgrundsatze) cari anticipează esperiența. Dacă cineva nu-și poate
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
a puterei noastre de cunoștință se împarte și face două trunchiuri, din cari unul e rațiunea. Pricep aici sub rațiune întreaga facultate superioară a cunoștinței și contrapun cele raționale celor empirice. Daca, obiectiv privit, abstrag de la tot cuprinsul cunoștinței, atuncea subiectiv toată cunoștința este sau istorică sau rațională. Cunoștința istorică este cognitio ex datis, cea rațională însă cognito ex principiis. O cunoștință, fie ea primordial dată de unde a vrea, totuși la cel ce o posedă ea este istorică dacă el cunoaște
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
alta. El s-a format după rațiune străină; dar facultatea imitativă (formătoare după, nachbildend) nu este cea productivă, adică cunoștința la el nu s-a născut din rațiune, deși obiectiv a fost într-adevăr o cunoștință a rațiunei; la el, subiectiv, ea este numai istorică. El a priceput-o bine și a ținut-o minte, adică a învățat-o și este o întipărire (Gypsabdruck) în ipsos a unui (chip) om viu. Cunoștințe raționale care o sânt în mod obiectiv (adică cari
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
în ipsos a unui (chip) om viu. Cunoștințe raționale care o sânt în mod obiectiv (adică cari-n început nu pot izvorî [decît] din propria rațiune a omului), numai atunci pot purta acest nume și o sânt și-n mod subiectiv când au fost recepute din izvoarăle generale ale rațiunei, din cari poate răsări și critica, ba chiar reiectarea celor învățate, i[d] e[st] din principie. Orice cunoștință a rațiunei e sau din noțiuni sau din construcția noțiunilor: cea dintâi
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
noțiuni sau din construcția noțiunilor: cea dintâi se numește filozofică, cea de a doua matematică. Despre deosebirea internă {EminescuOpXIV 436} {EminescuOpXIV 437} a acestor două am tratat deja în capul întîi. O cunoștință poate fi așadar obiectiv filozofică, și totuși subiectiv să fie istorică, ca la toți ucenicii și la toți aceia cari nu pătrund cu privirea afară de școală și rămân ucenici cât trăiesc. Totuși însă e straniu ca cunoștința matematică astfel cum ai învățat-o să poată trece [și subiectiv
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
subiectiv să fie istorică, ca la toți ucenicii și la toți aceia cari nu pătrund cu privirea afară de școală și rămân ucenici cât trăiesc. Totuși însă e straniu ca cunoștința matematică astfel cum ai învățat-o să poată trece [și subiectiv] de cunoștință rațională și că la ea nu are loc deosebirea care se face la cea filozofică. Cauza este asta: izvoarele cunoștinței din care învățătorul a putut lua nu se află nicăiuri decât numai în principiele esențiale și veritabile ale
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
ci cel mult poți să-nveți a filozofa. Sistemul cunoștinței filozofice toate este dar filozofia. Trebui s-o iei obiectiv dacă pricepi sub ea prototipul dejudecărei tuturor încercărilor de a filozofa, care trebuie să serve la dejudecarea a orice filozofie subiectivă, a căror construcție e atât de varie și schimbăcioasă. În acest mod filozofia este ideea numai despre o știință posibilă, care nicăieri nu-i dată in concreto, căriea însă ne-ncercăm a ne apropia pe diferite căi până atunci până ce
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
cartea naturei, o carte care trebuiește citită pentru-a fi o carte. Așadar numai în neîntrerupta consecutivitate a acelor știutori trăiește-ntr-adevăr știința. Într-asta consistă demnitatea chemărei științifice și tot într-asta lipsa de valoare a diletantismului curat personal și subiectiv, în genere van, întra-sta-n fine rușinea mărunțușerilor literari, a căror spirit samănă pe deplin bibliotecelor de-mprumut unde opurile de știință se câștigă și se-mprumută... pentru groșița de citit. După aceea lucrarea omului singular în și la științe mai
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
numai că nu există un raport inamic, ci din contra unul cât se poate de îndatoritor; și acest raport iar se cîș[t]igă prin aceea cum că despărțirea lucrului nu are loc decât, obiectiv, în productele științei, iar nu subiectiv în producenții și autorii ei; din contra, fiecare care e activ or pe partea teoretică, or pe cea empirică să cunoască și să priceapă și cealaltă lature, unul să fie capabil și pregătit de-a recepe principiile, cellalt materialul, productivi
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
unde esperiența n-ajunge. Un fel de literatură oficială, elegantă în formele ei exterioare însă căreia-i lipsește profunditatea și viața. Profunditatea e esența însăși, măsura aceleia e și a acesteia. {EminescuOpXIV 929} raport obiectiv există, nu există însă ideea subiectivă. Când însă se manifestă o mișcare în sens invers de ceea ce-am indicat-o noi, o mișcare a decadenței și a decompozițiunii, când în regiunea inteligenței totul decade și se decoloră, atunci epoca morții sau, în cazul cel mai
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
arhaice în cadrul fenomenului cultural complex al mitologiei române. Poziția maximalistă adoptată de unii cercetători este spectaculoasă și seducătoare, dar nu mai puțin exagerată (câteodată nocivă) decât cea minimalistă, adoptată de alții. În ambele cazuri este vorba adesea de o implicare subiectivă a cercetătorului. În fond, nu ne putem aștepta la un nivel zero al subiectivității. Ea nu este negativă în sine, ci doar prin unele forme de manifestare (rea-credință, tezism, națio- nalism, traco manie, protocronism etc.). Cultura populară beneficiază de sufi
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
la capitalul de reproducțiune și care face ca aceasta din urmă să fie mai mult decât producțiunea care-a precedat-o. De aceea fiecare producțiune la noi stagnează și, fiindcă o stagnațiune e cu neputință înmulțindu-se trebuințele - adecă dezvoltarea subiectivă a dorințelor omenești-, de aceea realizarea acestor trebuințe începe din ce în ce a nu mai sta în proporțiune cu producerea; omul consumă din ce în ce mai mult decât produce, într-una ș-aceeași măsură - și, producțiunea, pierzând și capitalul ei primitiv, dă
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
din viața popoarelor are două forme fundamentale, deosebite în esență, care duc la 2 moduri de a privi lucrurile, dintre care unul s-ar putea să devină dezavantajos pentru cunoaștere. Una dintre modalități este aceea care aplică faptelor date criteriul subiectiv de judecare. Cealaltă care privește faptele fără vreo părtinire interioară și se străduiește să le găsească justificarea intrinsecă în însăși condiția lor de existență. Pentru a înțelege însă un popor în dezvoltare nu trebuie aplicată la el unitatea de măsură
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
calității de narator a lui Esther Summerson. Însă, dacă am dori să o înlocuim cu cineva precum Dickens însuși, nu am putea recunoaște trăsătura fundamentală a structurii romanului Casa umbrelor, și anume contrastul dintre o perspectivă omniscientă panoramică și una subiectiv limitată. Dacă am încerca să asimilăm personalității autorului personalitatea individuală a unui narator ficțional de dragul clarității și al credibilității narațiunii, am renunța la cea mai importantă utilitate pe care o are intermedierea narațiunii: aceea de a revela natura subiectivă a
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
una subiectiv limitată. Dacă am încerca să asimilăm personalității autorului personalitatea individuală a unui narator ficțional de dragul clarității și al credibilității narațiunii, am renunța la cea mai importantă utilitate pe care o are intermedierea narațiunii: aceea de a revela natura subiectivă a modului în care înțelegem realitatea. Nu rareori un astfel de narator devine un simplu purtător de cuvînt al autorului. Romanul, precum și, într-o măsură mai mică, formele narative de dimensiuni mai reduse au fost întotdeauna nevoite să se apere
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
în sens strict materialului narat, ci părții mimetice a unui text. Dacă sînt reproduse în vorbirea indirectă sau în stilul indirect liber, acestea își pierd imediat pretenția la valoare universală și devin nici mai mult, nici mai puțin decît opinia subiectivă a unui personaj ficțional. O asemenea opinie poate fi "narată", ceea ce înseamnă că ea nu va mai fi exprimată la timpul prezent, ci la trecut: El știa că emoțiile sînt periculoase", " Ea a acceptat situația ca atare: bărbații au obiceiul
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
care conțin informații alese oarecum arbitrar și scoase din context. Dacă ar fi să pun conținutul acestui pasaj în gura unui personaj-narator, înșelesul său ar fi schimbat în mod semnificativ. Fragmentul astfel modificat nu ar mai pune accentul pe impresiile subiective pe care scrisoarea le creează în conștiința unui personaj-reflector, Stephen, ci mai degrabă pe conținutul concret al scrisorii. Acest experiment de transpunere arată că substituirea unui personaj-narator cu unul reflector poate avea ca efect o schimbare decisivă în enunțarea narativă
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
lui Gottfried Keller. De cealaltă parte, Spielhagen, susținătorul hotărît al obiectivității în roman, era de părere că realizarea cea mai fidelă a programului său era tocmai acea formă a narațiunii care, în opinia secolului al XIX-lea, era cea mai subiectivă, și anume narațiunea la persoana întîi. Spielhagen credea că în romanul la persoana întîi autorul mai întîi își schimbă "eul" într-un "el": Atunci cînd El devine din nou un Eu, acesta poate, desigur, să nu mai fie "Eul" vechi
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
un Eu, acesta poate, desigur, să nu mai fie "Eul" vechi, care trăiește, naiv, limitat și obtuz. Trebuie să fie un "Eu" nou, ficționalizat, eliberat în mod artificial de limitările sale autobiografice"191. În această transformare dublă a "eului" auctorial subiectiv din romanul la persoana întîi, Spielhagen a văzut fuziunea "obiectivului cu subiectivul" în sensul pe care îl dă Schiller acestor termeni. Pentru Spielhagen și pentru mulți dintre contemporanii săi, această fuziune era echivalentă cu o soluție oferită problemei narative. Totuși
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
trăiește, naiv, limitat și obtuz. Trebuie să fie un "Eu" nou, ficționalizat, eliberat în mod artificial de limitările sale autobiografice"191. În această transformare dublă a "eului" auctorial subiectiv din romanul la persoana întîi, Spielhagen a văzut fuziunea "obiectivului cu subiectivul" în sensul pe care îl dă Schiller acestor termeni. Pentru Spielhagen și pentru mulți dintre contemporanii săi, această fuziune era echivalentă cu o soluție oferită problemei narative. Totuși, cît de ușor pot fi inversate conceptele "subiectiv" și "obiectiv" devine evident
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
văzut fuziunea "obiectivului cu subiectivul" în sensul pe care îl dă Schiller acestor termeni. Pentru Spielhagen și pentru mulți dintre contemporanii săi, această fuziune era echivalentă cu o soluție oferită problemei narative. Totuși, cît de ușor pot fi inversate conceptele "subiectiv" și "obiectiv" devine evident în opera primului teoretician german al romanului la persoana întîi. Kurt Forstreuter scrie despre diferența dintre narațiunea la persoana întîi și aceea la persoana a treia: Diferența esențială este faptul că în forma la persoana a
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
valoare și fiecare interpretare poate pretinde o validitate obiectivă, întrucît își are originea în interiorul autorului, în timp ce judecata naratorului la persoana întîi depinde de persoana acestuia și astfel nu mai este în nici un fel obligatorie pentru cititor"192. Pe lîngă problema subiectiv/obiectiv, un postulat important este implicat aici. Pentru Forstreuter, naratorul la persoana întîi nu mai este în primul rînd o portavoce pentru autor, ci mai degrabă un personaj ficțional independent. Această recunoaștere a caracterului ficțional al naratorului la persoana întîi
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
unui asemenea narator în lumea personajelor ficționale și înzestrarea acestuia cu o individualitate care este de asemenea determinată fizic conduce la o limitare a orizontului său de percepție și de cunoaștere. Din acest motiv el poate avea numai o perspectivă subiectivă și, prin urmare, doar condițional validă a întîmplărilor narate. Această credibilitate condițională nu este suficientă în calitate de criteriu, totuși, pentru că unii naratori auctoriali la persoana a treia Lockermann trece cu vederea acest aspect 215 sînt doar condițional credibili, din moment ce ei, la
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]