5,716 matches
-
ar trebui s-o considerăm un avantaj enorm. A suferi de acest rău al existenței "ne așează deasupra animalelor, progres care ne distinge de ele altfel decât numai pe verticală și este un semn al verticalității noastre infinite, sau ,al sublimului spiritualității noastre..." Eroii lui Tolstoi și Dostoievski porneau deci zadarnic în căutarea inocenței pierdute. Nu voiau să accepte maladia mortală, turmentați de bănuiala că dacă renunțăm la divinitate atunci vom ajunge să gândim că totul ne este permis. Nu s-
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
fi într-o primă fază, comic în cele din urmă, prin amintirea a ceea ce idolul fusese odinioară în ochii noștri. Mi se pare tonică această viziune a acestui gânditor idealist care imaginează o asemenea utopie, care e în felul ei sublimă. Dar e utopie fiindcă niciodată omul nu și-a îmbunătățit condiția prin renunțare voluntară la ceva, prin virtute, ci prin epuizarea unei experiențe, chiar dacă cu rezultate previzibil tragice. Numai asta îl convinge, sau mai exact numai asta l-ar trezi
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
le ia... E o întîmplare adevărată, dar de prisos ca să mai sublinieze mărginirea lui Paraschiv, Nilă și Achim, la care în realitate copilul a ținut și scriitorul de mai târziu s-a ferit să-i ponegrească. În fond, abjecția sau sublimul nu sânt suficiente prin ele însele ca să pună în mișcare imaginația și inspirația unui scriitor. Scriind, totdeauna am admirat ceva, o creație preexistentă, care mi-a fermecat nu numai copilăria, ci și maturitatea: eroul preferat, Moromete, care a existat în
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
de ani, de viață trăită... Încep să recitesc, și curând sentimentul de vinovăție începe să se atenueze: Da, desigur, îmi reamintesc, iată cronicile istorice shakespeariene, sânt într-adevăr pasionante, comediile strălucitoare, Titus Andronicus, o oroare, dramele, mărețe, impresia de ansamblu, sublimă... Andromaca lui Racine, plină de vigoare și scrisă parcă astăzi, cu acel dublu conflict, Orest, Hermiona―Andromaca, iar Britannicus probabil că trebuie mai bine văzut la teatru, lectura fiind greoaie; Neron, al lui Suetonius, e mult mai pasionant. Fedra în
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
mai veridică creația. Curioasă și fascinantă e și sursa însăși de inspirație a lui Stendhal. Adevărata generozitate masculină, adevărata bărbăție, transfigurează date biografice urâte și le proiectează în creație, fără să le modifice legea secretă, dar căpătând, prin sufletul său, sublimul fără de care arta ar cădea în pornografie. Angela Pietragrua îl înșeală pe Henry Beyle și îi toarnă, fiind văzută goală în brațele amantului, o minciună nerușinată, spunîndu-i că a făcut-o pentru tatăl ei, care, chipurile, ar fi fost ruinat
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
Dumnezeu. La atare proclamație izbucni un hohot general, dar nu din pricina ideei altminteri comună, ci din cea a expresiei perplexe cu care autorul o clamase. Urcînd cu noi pe culmi extatice, mierosul reuși atunci să convertească rîsul într un sentiment sublim, fapt pentru care l-am admirat deoarece nimic nu e mai impunător decît să întorci opinia publică pe dos. Cea mai populară figură a cenaclului rămînea însă un pompier care, cu falca aruncată în jos, răcnea: P.C.I.-ul ne păzește
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
După dînsul, astea duceau la ceva dăunător, un intimism care în societatea actuală nu interesa pe nimeni. Dator să se ridice la imperativul vremii, artistul trebuie să creeze o poezie de idei. Așa făceau Neruda, Maiakovski, era singura cale spre sublim. Mie mi se părea că, falsificat de rețete, farmecul artei se ofilește. Dispărea curiozitatea față de o literatură care nu imagina realitatea, ci neantul rațional. Și totuși mă asaltau îndoieli: dar dacă ce preconiza Popescu era adevărat? Poate că exista și
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
Cea care face asta e numai tirania, de aceea Inchiziția sa declarat rațională. Actele omului însă nu pot fi decît conjuncturale. Iată de ce eu nu cred în doctrine ci în psihologii. Iubirea poate inspira acte abjecte, ura, din cele mai sublime. Aizic stărui cu încăpățînare: - Totul se va rezolva cînd vom dicta noi. - Mereu te-aud cu noi și voi. Ar trebui să știi că dictatura e individuală, ea nu sună noi, ci eu. Dictatura e o utopie, zic eu, sinistră
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
părea și mie exagerat) și împărțea corespondența oficială. Cu ce autoritate ne făcea tovul O.B. programul de n-aveam vreme nici pentru pregătirea noastră? Nu eram muncitori de ședință, menirea noastră era să învățăm carte pe copii. Noroc că, sublime, frazele acestea n-au fost rostite niciodată. * Ușa se deschise larg. Cu chipuri buhăite, trei personaje îi pășiră pragul. În înaintarea lor elefantină, indivizii ne priveau sever ca și cum ne-ar fi zis: „Aha, v-am prins!” Directoarea le sări în
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
neputință, toate zgomotele și mirosurile din odaia celor trei zile, tratatul de Rezistența Materialelor, pielea albă, neînchipuit de caldă și ocrotitoare, lacul plesnit al mobilelor desperecheate, palmele reci pe umeri mei, rățoiul de cauciuc cu târtița Înnobilată de stihuri, scârțâitul sublim al somierei cu arcurile sărite și tapiseria rărită și destrămată, țoalele azvârlite de-a valma pe podea, ibricul mânjit cu zaț de surogat de cafea, paharele cu vin, bolborositul neîncetat al țevilor din baie, prăpăditul de fazan din hol, frigiderul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
uitat de vreme și de lume, Fără scoarțe, fără titlu, fără nume... Sunt ruina unui secol care moare. Poate sunt o carte dulce și intimă Unde jelea unui suflet se răsfrânge, Poezie dureroasă care plânge O iubire ne‐nțeleasă și sublimă? Am fost scrisă‐n ceasuri albe de veghere În genunchi lângă mormântul unei drame Prinsă‐ n ritmul unui cântec de durere? Cine știe câte lacrimi de fecioară N‐ au sorbit aceste pagini altădată... Câte inimi n‐ a făcut oare să bată Versul
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
cronic; celălalt trebuia să dirijeze luptele din lectică. Dar ajutorul considerabil pe care acei doi oameni i-l dădeau lui Hideyoshi le depășea posibilitățile. Ori de câte ori le privea figurile tragice, nu putea să nu fie mișcat până la lacrimi de niște emoții sublime. În acele momente, statul său major de campanie era unit trup și suflet. Numai datorită acestui lucru, moralul trupelor nu șovăia. Durase cel puțin un an, dar acum rezistența Castelului Miki începea să slăbească. Dacă statul major al trupelor asediatoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
în poală, ascultă mai departe, ca și cum n-ar fi putut îndura să piardă nici un cuvânt. Lampa gata să se stingă se mai învăpăiază cu putere o dată, chiar înainte de a muri. Așa era acum și viața lui Hanbei, preț de un sublim moment. Continua să vorbească, luptându-se, cu disperare, să-i spună lui Hideyoshi ultimele cuvinte. — Toate evenimentele... toate evenimentele și schimbările prin care va trece lumea de-acum încolo... le înțeleg cu adevărat. Japonia se află acum în pragul unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
de strâns? Fiindcă mă gândesc eu, ca tot românul, că unii dintre ei nu se gândesc de fel cartea fundamentală, ci doar la indicațiile de partid? Puterea presei adevărate, care să fie cataplasmă de adevăr pentru amărâtul de cetățean este sublimă, e înălțătoare, divină chiar, numai că lipsește cu desăvârșire cum zicea nenea Iancu. Ceea ce n-are poate vreo explicație, dar are măcar o scuză majoră: este singura putere pe care n-o plătim noi, proștii de contribuabili, prin impozite și
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
my dear, I dreamed to spend șo oft'. Close friends if we had been an hour În love's luring chains tied, Ăn hour's bliss under some bower And then I could have died. A rayshine from your eye sublime Your glory would have writ; And în the way of coming time A star would have been lit. You would have lived a thousandfold Of lives of glorious fame, And with your arms like marble cold You would have stayed
Roze, crini, metafore by Procopie P. Clonţea [Corola-publishinghouse/Imaginative/901_a_2409]
-
în rain, And laugh aș I pass în thunder. I sift the snow on the mountains below, And their great pines groan aghast; And all the night 'tis my pillow white, While I sleep în the arms of the blast. Sublime on the towers of my skyey bowers, Lightning my pilot sits; În a cavern under is fettered the thunder, It struggles and howls at fits; Over earth and ocean, with gentle motion, This pilot is guiding me, Lured by the
Roze, crini, metafore by Procopie P. Clonţea [Corola-publishinghouse/Imaginative/901_a_2409]
-
spusese Tolea aceste cuvinte? Întrerupsese discursul vecinului Gafton sau îl întrerupea doar acum, în gând, rememorându-și scena? „Să fi oferit șansa nelimitării, ratatul Adolf! Atunci să vezi dileme, convertiri, exces de zel, răsturnări de situație. Atunci să vezi ce sublimă bestie este semenul nostru umanist, grăbit să-și salveze pielea. Poate ar fi câștigat pariul, cine știe, dacă era artist. Nu, nu înțelesese marea șansă, marele experiment. Nu era artist, genialul Adolf, nu era. Nu se compară cu preotul din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
roman prin imperiu“. Și ce mentor avusese acel împărat vizionar! „Fantasticul Gerbert. A visat și imperiul lumii și renunțarea absolută la lume.“ Ascultau, n-ascultau, ce importanță mai avea. Urechiușa tranzistor înregistra, desigur, și avea să transmită: „Divinul Gerbert anticipa sublimul. Mulțimea se stăpânește nu numai prin forță, nici doar prin inteligență. Adâncul firii omenești cere și altceva“. „Hai să facem lista, amantissime“, spusese nea Gică Teodosiu și era miercuri și ploua. Tovarășii Măndiță și Teodosiu se aplecaseră gospodărește asupra listei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
clipă, atât. Atât, plinul uitării. “Sotia si iscoada si supraveghetoarea lui Ianuli? Dar el, primejdiosul Ianuli, dar el, eșuatul? Dar tovarășul Ianuli?“ Nu-l auzise, surdina de gemete nu o atingea, zeii o protejau de un astfel de bruiaj mizer. Sublimă, perfectă, surdă la asemenea scâncete. Surdă, surdă ca o ridiche! Adormitul zâmbise, vinovat de meschina comparație. Bucuros, totuși, că nu fusese auzit. Emilia surâdea, în continuare. Chipul părea să se schimbe. Subțiri variații de linii, imperceptibile migrări de culoare. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
două pungi foșnitoare, din plastic, două cadavre-model, din congelatorul măcelului cotidian. Suntem împreună, iată, toți trei, în marea pungă a zilei, în fața șinelor de tramvai, gata să ne aruncăm, să stopăm bâlciul. O clipă, o fracțiune morbidă, o șansă enormă, sublimă, să redevenim stăpâni, să încheiem parodia. Traversăm strada în dreptul semaforului, lumina ne orbește, iată, v-am dat soare, vi-l păziți, vi-l măriți, până vă orbește, aici, în fața șinelor ucigașe, traversăm, cu grijă, sub pedeapsa soarelui nemilos, soarele turbat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Emilia, zisă Mila, Mila Ianuli. Curvoiul. Zeitatea înlocuirilor și înlocuitorilor, Curvoiul marelui anotimp păgân, batjocura seducătoare... da, da, asta voise, de fapt, să-l întrebe pe amuțitul combatant, exilat în lună... ce mai face Curvoiul, cum te mai descurci cu sublima, spurcata? Dar nu mai are timp, mâinile și lacrimile și scâncetul pornesc simultan și bărbatul e acolo, la un pas. O glumă idioată, pe care nu mai are timp s-o livreze, s-o elibereze. O glumă din care nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
pe strada preferată a lui Tom din tot Brooklynul. Plecasem de la premisa că exagera atunci când începea să vorbească despre „puterea hipnotică“ a Mamei Frumoase Perfecte, dar s-a dovedit că mă înșelasem. Femeia era într-adevăr perfectă, într-adevăr încarnarea sublimă a angelicului și a frumosului, iar vederea ei, așezată pe treptele de la intrarea casei, strângând în brațe cei doi copii mici, era suficientă pentru a face să tresară inima unui bătrân morocănos. Tom și cu mine stăteam pe partea cealaltă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
Wendell Holmes au invocat diverse pretexte ca să nu vină. Doar Walt Whitman s-a deranjat să facă drumul. Dat fiind că opera lui face mai mult decât a tuturor celorlalți la un loc, mie mi se pare un act de sublimă justiție divină. În mod interesant, și Stéphane Mallarmé s-a aflat acolo în dimineața respectivă. Nu în carne și oase, dar celebrul lui sonet, Mormântul lui Edgar Poe, a fost scris special cu această ocazie și, chiar dacă nu a reușit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
vibrând pe toate corzile nefericitei iubiri. Finalul se pierdu într-un delir general. Ovații, aplauze, lacrimi, în timp ce Nanone, cu ochii închiși, neclintită, cu fața încă udă, nu reușea să se mai desprindă de vraja muzicii, de ecoul ei dureros și sublim. Ridicat în picioare, Iancu o privea cu totul răpit, uitând să mai aplaude. Nanone îi apărea dusă, îndepărtată într-o lume inaccesibilă muritorilor de rând, lumea poeziei și a muzicii, lumea în care el însuși visase adeseori să ajungă, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
în eternitate. ― O clipă! Oprește-te, pisar! Se ridicase. Venise până în dreptul generalului. I se adresase doar acestuia: ― Noi doi am vorbit de multe ori, dar nu îndeajuns de sincer. Cred că ar trebui s-o facem acum. Majestatea Sa Sublimă, țarul, posedă deja o întindere imensă de teritoriu. Zău, generale, fă-mă să înțeleg! La ce i-ar mai folosi prăpăditul ăla de petic de pământ? Ce foloase așa de mari crezi că va avea Rusia din posesia lui? Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]