4,531 matches
-
înțelegînd și, apoi, rememorînd o narațiune echivalează cu a atribui înțelesuri lucrurilor care să ajute inclusiv la încărcarea cu înțeles a altor lucruri. Cît de profunde și importante sînt narațiunile orale sau scrise pentru viețile noastre devine limpede, în mod surprinzător, dacă ne gîndim la formele narațiunii de care depindem, ca suport și inspirație: biografii și autobiografii; texte istorice; istorii și articole de presă; scrisori și jurnale; romane, romane de senzație și romanțuri; istorii de cazuri medicale; casete pentru uz școlar
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
mod necesar, un vorbitor, separat de ceea ce se spune. Ceea ce deosebește narațiunile, în special cele literare sau cele orale, mai extinse, ar fi că povestitorul este deseori, și în mod special, sesizabil. Povestitorii din lungile narațiuni pot fi, în chip surprinzător, prezenți și perceptibili, chiar pe măsură ce desfășoară o povestire care ne atrage ostentativ atenția, ca cititori sau ascultători, către alți indivizi implicați în poveste. În consecință, putem simți că ne împărțim atenția între două obiecte de interes: indivizii și evenimentele poveștii
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
a cărei formă credeam că am înțeles-o deja. În concluzie, esența surprizei narative este aceea că un cititor consideră o nouă desfășurare a evenimentelor ca fiind imprevizibilă, deși se dovedește a fi previzibilă. Astfel, nu orice fel de "eveniment surprinzător” duce la o surpriză narativă în acest sens; cînd Scott este doborît de o mașină atît în The Bath cît și în A Small, Good Thing, această calamitate este într- un fel o surpriză, căci nu poate fi previzibilă la
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
uneori la reacții dramatice; foarte frecvent am constatat însă și apariția de pojare, care se manifestau brutal, fără nici o noțiune epidemică sau de contagiune. Bolnavul își făcea eliminarea sub formă de pojar, pentru că nu era drenat toxinic.” (Vannier) Sunt afirmații surprinzătoare. Oricât de ciudate ar părea ele sunt făcute de cercetători obiectivi și cu simțul răspunderii științifice și pe temeiul unor observații foarte atente ale realității morbide. Faptul că ele surprind, nu înseamnă că ar fi și inexacte: adesea, pretinsa eroare
Chirurgia modernă a sindroamelor posttuberculoase. Tuberculoză și homeopatie by Alexandru-Mihail Boțianu, Petre Vlah-Horea Boțianu, Oana-Raluca Lucaciu () [Corola-publishinghouse/Science/91974_a_92469]
-
Havel), rezultatul nu este deloc probant, chiar dacă rămâne în suspensie problema restituirii bunurilor imobiliare care aparținuseră Bisericii și astăzi încă, începând de la Prima Republică, sunt gerate de stat. În al doilea rând, acest clivaj continuă totuși prin supraviețuirea, pe cât de surprinzătoare în anumite aspecte 32 ale sale, pe atât de puțin cercetată 33, a principalului partid "religios" și cofondator al Republicii, Partidul Popular (ČSL), un partid care întotdeauna a fost bănuit în timpul Primei Republici, de a fi un partid "galben"34
Clivajele politice în Europa Centrală şi de Est by Jean-Michel de Waele [Corola-publishinghouse/Science/916_a_2424]
-
1990, 17 din 33 în 1992, 21 din 29 în 1996 și 32 din 37 în 2000 vin din partea formațiunilor minorităților. 5. Volatilitatea ambițiilor electorale Dacă avem în vedere ansamblul partidelor și uniunilor minorităților vom constata o evoluție electorală foarte surprinzătoare: numărul total al formațiunilor care au prezentat candidați singure sau în alianță cu altele se ridică la 186, din 1990 până în 2000. Cea mai mare parte a competitorilor 106 (adică 57%) se limitează la o singură tentativă 30; 43 de
Clivajele politice în Europa Centrală şi de Est by Jean-Michel de Waele [Corola-publishinghouse/Science/916_a_2424]
-
nume generic - «limba română». Limba română este numele corect al limbii noastre istorice, literare, de cultură și scrise“ <footnote Mircea Snegur, art. cit., p. 49. footnote> . Există însă un lucru care e nu de mirare, ci e de-a dreptul surprinzător: apariția la Chișinău a unui Dicționar moldovenesc-românesc, „încununarea unor preocupări științifice de-a lungul cîtorva decenii“ ale autorului, Vasile Stati, absolvent al „facultății istorico-filologice“ și doctor habilitat în științe istorice, specialist în probleme de etnolingvistică moldovenească, după cum el însuși se
A FI NA?IONAL SAU A NU FI by Gheorghe C. MOLDOVEANU () [Corola-publishinghouse/Science/83212_a_84537]
-
tradus cărțile exilului și închisorilor, este și aici un coșmar redundant, o derulare previzibilă spre izolarea definitivă a individului. Umbra poate fi citit și ca un roman al orașului și al semnelor lui ascunse, textul afirmând deopotrivă clișee și reprezentări surprinzătoare. Veritabil recviem pentru dizolvarea speranței, romanul lui Kadare are forța vizionară de a descoperi un nou infern. Acela al neputinței de a trece granița dintre eu și ceilalți, atunci când umbra totalitarismului se întinde peste cenușiul depărtărilor. "Dilemateca", anul III, nr.
Cărțile insomniei by Gabriela Glăvan () [Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
pe rând, Băiețișorul și Chibrita, Roboțelul, Zgâicioasa, Băiatul cu piroane în ochi, Puștiul-pată, Voodooțica, Roy, băiatul toxic, Brânzelul, Mumiuțul, Gunoiela, Cărbunelul și Copilul-ancoră. Fiecare poem anunță un nou personaj, iar caricatura din versurile minimaliste este transpusă în reprezentări grafice la fel de surprinzătoare, ținând tot de arta polimorfă a autorului. Volumul are aerul ciudat al unei cărți pentru copii monstruoși, de unde putem intui ușor că publicul ce-l va iubi este același cu cel ce îi apreciază lui Burton creațiile cinematografice. Făpturile sale
Cărțile insomniei by Gabriela Glăvan () [Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
închisă și temperament bilios, stă toată ziua lungit sub tejghea, cu ciocul vârât printr-o gaură sub podea". Urmând aceeași logică a sugestiei sonore, Grummer poate fi asemănat unui bătrân misterios, plin de intenții ascunse, manifestându-se neașteptat, prin reacții surprinzătoare și gesturi violente. Caracterul său este asemănător profilului comportamental al unui motan leneș ("stă toată ziua lungit sub tejghea") care își conservă energia pentru a putea să o consume într-un "asalt" intempestiv, adesea gratuit (joaca de-a "șoarecele și
Cărțile insomniei by Gabriela Glăvan () [Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
cum este aceea că sintaxa limbii române nu pare să fie sensibilă la distincția ergativ−inergativ (Avram 1999: 508), în română, distincția dintre inacuzative și inergative nu e codată gramatical, de unde și nefuncționarea testelor (Dobrovie-Sorin 2004). Aceste afirmații nu sunt surprinzătoare, în contextul în care nici în alte limbi nu există astfel de teste (greaca − vezi supra, 1. −, spaniola − vezi supra, 6.2.). O analiză mai atentă a funcționării acestor teste conduce însă către o altă concluzie: specificul tipologic și evoluția
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
naționalism. Cehii credeau, de asemenea, că trăiesc într-un mediu ostil. Majoritatea cehilor nu avea încredere în ruși (62%), polonezi (77%), români (77%), unguri (67%) sau bulgari (64%), dar doar 44% dintre aceștia nu aveau încredere în germani. Cea mai surprinzătoare descoperire este că o minoritate cehă semnificativă nu avea încredere în slovaci 24. Cum se poate explica o asemenea tendință? Lipsa de încredere între națiuni este în declin în Europa pentru că o supraconștiință națională apare cu greu dintr-o interacțiune
Comparaţii şi explicaţii în ştiinţa politică şi sociologie by Mattei Dogan [Corola-publishinghouse/Science/918_a_2426]
-
mai semnificativă decât în alte țări europene. Societatea italiană pare să fie, comparativ, sănătoasă în ciuda faptului că, sau poate în mod paradoxal, datorită unui stat slab. Comparând aceste două țări pe perioada a patru decenii (1945-1985) ne confruntăm cu tendințe surprinzătoare. Pe de o parte, vedem un sistem politic venerabil și solid, chiar dacă supus unor critici serioase, și care se bucură, pe scena internațională de un înalt prestigiu printr-o creștere economică (din mai multe motive care au fost analizate și
Comparaţii şi explicaţii în ştiinţa politică şi sociologie by Mattei Dogan [Corola-publishinghouse/Science/918_a_2426]
-
neinvitat „musafir” al cotloanelor mele psihice nu știam ce „atitudine” să iau. Toate acestea azi Își pierd total din „extravaganță”, iar, după decenii de coexistență cu acest „eu” care, lectorii mei, cel puțin, știu, a luat forme dintre cele mai surprinzătoare și mai ales „epice”, el s-a instalat, e aproape inutil să o spun, Într-unul dintre cele mai somptuoase „fotolii” ale „cămărilor” mele „de taină”. O „taină” falsă, se’nțelege, deoarece noi, scriitorii și poeții, se știe, avem insolența
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
Am definit Eul ca un valet, cum Îl știm din proza spaniolă și franceză de la Începutul secolului al XVII-lea: prost plătit, dezordonat, dar fidel În felul lui, complicele stăpânului În toate micile sale mizerii și eșecuri, posedând uneori acea surprinzătoare perspicacitate pe care o au cei care „vin de jos”, martor și uneori profet sâcâitor, cel care „salvează aparențele”, dar, din galeria valeților, mai degrabă Planchet, valetul lui D’Artagnan, decât Sancho Panza al Cavalerului Tristei Figuri. Despre Eu, În
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
iar arta, de orice fel ar fi ea - literară, picturală, sculpturală sau muzicală -, să se hrănească cu un orgoliu ce persiflează aroganța cea mai plată, cu detaliile, cu firimiturile marii arte trecute: cu culoare sau compoziție În sine, cu efecte surprinzătoare, cu sunete disparate ce imită suntele naturii În care omul și sentimentul său specific sunt evacuate, cu istorii care trebuie să conțină culori, mirosuri, accidente exotice, În nici un caz coerență sau simboluri, orice propunere de viziune părând o formă perimată
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
a metodologiei este comparatismul, a cărui adevărată rațiune spune autorul "nu e de echivalare, ci de diferențiere"; afirmație însă mereu înșelată pe parcursul studiului pentru că, iată, cea mai întinsă parte a volumului cuprinde o sumă întreagă de echivalări dintre cele mai surprinzătoare. Pornind de la faptul că Étiemble îl compara pe Dumézil cu Einstein, Theodor Codreanu caută punctele de contact dintre teoria relativității și versul eminescian; "blocul" lui Einstein este "ghemul, fuiorul" lui Eminescu, linia existenței unei particule materiale este "firul, torsul", vorbindu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
în poezia mondială", deși se întâmplă ca nici unii critici contemporani să nu creadă cu tărie într-un atare adevăr. Dovedirea universalității poetului trezește ambiții competițional-megalomane studiului, pentru care e pus în mișcare un imens angrenaj, de referințe, de cele mai surprinzătoare proveniențe, astfel încât la conectarea triumfală a dialecticii întreaga pilitură savantă, decupată de un spirit realmente informat, autoritar în decizii asociative, să se aștearnă concentric, în jurul columnei eminesciene. Așa de pildă, într-un "al doilea cerc dialectic" al studiului, consacrat universului
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
natura, națiunea și lumea întreagă..." (ibidem, p. 337). Prin viziunea cosmologică centrală în jurul său Eminescu trece și de alt obstacol al cunoașterii etapa simbolului, a metaforei și semnului în sensul lui Jacques Derrida, care elaborează conceptul de urmă, "concept cu surprinzătoare afinități eminesciene". Urma trimite la un trecut absolut, fiindcă timpul clasic nu este suficient pentru a o descrie. Urma face posibilă apariția sensului, dar nu este sens ca atare. Arhi-urma lui Derrida este chiar "timpul mort" eminescian. Devenirea-sens a urmei
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Porto-Franco", Galați, 1992] conceput de profesorul de la Huși, Theodor Codreanu, un împătimit cercetător și partizan al păstrării neștirbite a valorilor spirituale eminesciene. Cartea era gata în 1989 dar, ne atrage atenția autorul, a devenit mai acut actuală în condițiile unei surprinzătoare resurecții a "galaxiei Grama". Autorul ambiționează să pună o stavilă atacurilor sosite cam din senin împotriva lui Eminescu, iar momentul amintește de anii triști și penibili ai atacurilor proletcultiste. Deosebirile nu sunt de sens, ci de direcție. Față de cei care
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
și le face publice după cincisprezece ani de cercetări arhivistice, N. Georgescu. Substanțiala lui analiză se bucură de o riguroasă documentație, în bună parte din izvoare inedite, pe care le disecă cu o minuție și o dexteritate chirurgicale, diagnosticând tainele surprinzătoare și dând soluții plauzibile. [...] În Misterul morții lui Eminescu, Ed. Paco, 1996, medicul român Ovidiu Vuia, stabilit din 1970 în Germania, argumentează cu autoritatea specialistului neuropsihiatru, că Eminescu nu a suferit de nici o boală ereditară. [...] Deși împărtășește aceeași perioadă a
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
valoarea romanului se găsesc în subtext, acesta fiind o critică incontestabilă a regimului comunist care a guvernat România până nu demult și care a fost o copie fidelă a celui din imperiul sovietic. Ceea ce transpare din subtext, într-un mod surprinzător, este valabil și astăzi, în plină escaladare a procesului de globalizare, fenomen obiectiv care, conform părerii scriitoarei Patricia Nolan din Irlanda, intensifică sentimentul "omului fără patrie" și toate "ciudățeniile" varvarienilor rămân în picioare, adică se ajustează perfect la comportamentul omului
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
în cazurile lui Eminescu, Arghezi, Marin Preda ori Sadoveanu. Lupta pentru reașezarea lui Bacovia nu pare a întâmpina totuși dificultăți serioase. Atât exegeții tradiționaliști, cât și adepții metodologiilor moderne reușesc să se pună de acord și să descopere aspecte uneori surprinzătoare prin noutate și diversitate. În Bacovia după Bacovia (1998), Daniel Dimitriu era de părere că diversele modalități de receptare a operei bacoviene "stau sub semnul haosului". Criticul număra nu mai puțin de șaisprezece determinante, câte i-au fost atașate poetului
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
de dragoste pe seama poeților, artiștilor, sau personajelor politice considerabile". S-a spus, și așa este în bună măsură, că între poezia și proza lui Bacovia este o perfectă corelație, până la identitate, pe considerente de teme și structuri, de tehnică chiar. Surprinzătoare rămâne însă deosebirea: poezia se "prozaizează" din ce în ce mai mult, o dată cu trecerea timpului, iar proza e numai poematică, pe linia prozei lirice românești din primele decenii ale veacului XX. Să privim, pe rând, cele două situații. "Deliteraturizarea" poeziei (către abolirea "literaturii" însăși
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
de caz internat în stabilimentul craiovean de la Madona Dudu?! Greu de crezut, chiar dacă demența (cu individualizările cunoscute) s-a clarificat puțin mai târziu (începutul secolului XX). Diagnosticul, "anticipat" în 1883, avea să fie infirmat în scurtă vreme, începând cu limpezirea "surprinzătoare", miraculoasă (după unii), la ieșirea (în primăvara lui 1884) din sanatoriul vienez. O revenire "spectaculoasă", de tipul remisiunilor specifice episoadelor de PMD (Psihoza maniaco-depresivă, între accese "readuce" bolnavul în deplină luciditate și responsabilitate). Corecțiile la diagnosticul inițial nu s-au
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]