4,042 matches
-
atenție. Comandantul gărzilor îl trimise pe captiv la Muntele Ishii. — Cine e omul acesta? întrebă Hideyoshi, ieșind pe verandă. Vasalii țineau lămpi de o parte și de alta a lui, pe când Hideyoshi privea spre soldatul inamic, care îngenunchease sub streșinile ude de ploaie. Omul stătea în genunchi mândru, având mâinile legate cu o funie. — Acest om nu e un soldat de la castel. Pun pariu că e mesager al clanului Mori. Nu purta nimic asupra lui? îl întrebă Hideyoshi pe vasalul însărcinat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
deasupra capului, ochi o treaptă lată de piatră și o azvârli cu toată puterea. Vaza explodă într-o jerbă de apă, cu un sunet îmbucurător, iar stropii împroșcară fața și pieptul lui Mitsuhide. Acesta își ridică spre cerul gol chipul ud, râzând zgomotos. Râdea complet singur. Era noaptea târziu și, pe măsură ce se lăsa ceața, aerul devenea încins și umed. Vasalii terminaseră de împachetat și stăteau aliniați în fața porții. Cai nechezau sub norii de ploaie coborâți pe cer. — Au fost pregătite echipamentele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
-se cu respect. — Te-am așteptat încă din zori, spuse el, conducând pe Mitsuhide pe poartă. Cei vreo zece vasali principali din suita lui Mitsuhide își spălară de noroi mâinile și picioarele, își îngrămădiră într-o stivă pelerinele de paie ude și intrară în citadelă. Ceilalți vasali rămaseră dincolo de șanț, spălând caii și având grijă de bagaje, în timp ce așteptau să li se spună unde aveau să fie cazați. Nechezatul cailor și zarva vocilor omenești se auzeau până departe. Mitsuhide își schimbase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
ale castelului, fiecare preluând stilul de viață pe care i-l dicta propria-i inimă. „Ei, cred că de-acum s-o fi schimbat de haine,“ spuse, în sinea lui, Mitsuharu. Se ridică de la locul său din fața ibricului. Traversând veranda udă, parcurse coridorul până în apartamentul repartizat vărului său. Îi auzea pe vasalii apropiați ai lui Mitsuhide în altă cameră, dar Mitsuhide era singur, stând așezat țeapăn, cu privirea spre lac. — Aș dori să-ți ofer un ceai, spuse Mitsuharu. Mitsuhide se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Curentul râului Katsura descumpăni, un moment, caii de război, în timp ce încercau să treacă prin vad. Jerbe de spumă albă țâșniră în sus, răsturnându-se înapoi peste ele însele. Întreaga armată tremura, pe când oamenii plescăiau prin apă cu sandalele de paie ude. Deși erau leoarcă, nici unul dintre trăgători nu-și lăsa fitilele să se umezească. Valurile limpezi li se ridicau până peste genunchi și erau mai reci decât gheața. Fără îndoială, fiecare ofițer și soldat, trecând râul, era adâncit în propriile lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
mai bine pe altă dată. Altă dată când? Mai aveți timp de așteptat? Ștergătoarele încetaseră să scrâșnească poticnindu-se pe sticla acoperită de promoroacă, ci măturau de pe parbriz picuri rari de ploaie. Defilau de-a lungul străzii trunchiurile zgrunțuroase și ude ale salcâmilor. Cobora din mașină și străbătea scuarul scăldat în soare. Fusese o mare, mare greșeală că niciodată nu sărise șotronul împreună cu fetele. O greșeală de neiertat. Fustițele li se umflau de aer în timp ce săreau dintr-un pătrat desenat cu
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
precum „ciclu“ sau „tampon“. Asta o determinase pe Carol să își descopere singură anatomia. Apogeul fusese atins la dușurile de la școală, unde avusese ghinionul să înceapă în plin, fără tatonări prealabile, cu o descărcare vâscoasă, însângerată, revărsată peste gambele ei ude. Unele dintre fete țipaseră, iar Carol rămăsese împietrită de groază. Mama ei, foindu-se ca un șobolan, o blindase în seara aceea cu absorbante. La Llanstephan, Beverley fusese uimită să descopere cât de ignorantă era Carol în privința propriei anatomii. „Corpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
soarelui adăugânduse la libertatea imensă a spațiului și orizontului, acum deveniseră de-a dreptul acvatice, și cerul umed turna perdele de stropi de apă, printre tunete și fulgere. Frunzele pomilor și ierburile de pe câmpii, care prosperaseră în zilele recente, luceau ude, pământul proaspăt căpătând nuanțe noi. M-am grăbit să ajung la timp la adunarea de la clădirea principală, însă autobuzul se pierduse undeva în lungul șoselei, prin perdeaua de ploaie, așa că a trebuit să merg pe jos, cu umbrela ce-și
Izvroul miraculos by Cristi Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1255_a_2900]
-
lac alb-negru îmi rămăseseră mici, așa că mai trebuia doar să-mi lustruiesc bocancii și eram gata, desigur mama n-a pierdut ocazia să-mi pună-n vedere să mă pieptăn, dar m-a scutit, măcar, de netezitul părului cu mâna udă, apoi m-a mai măsurat o dată din cap până-n picioare, mi-a potrivit cravata, m-a pupat și iată-mă gata de plecare. Ajuns în fața blocului, am dat cu ochii de mașina neagră, bunicul nu întârzia niciodată, mereu îmi spunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
să mă împingă spre ceva Mi s-a părut că greața a început să mi se ridice spre gât De fapt, greața îmi dispăruse fără urmă, înecată într-altă tonă de băutură. În timp ce urcam scările, curățindu-mi costumul de cioburile ude, am observat că tatăl meu mă privea prin crăpătura draperiilor roșii. M-am uitat la el zăpăcit, așteptând o reacție din partea lui Dar el îmi aruncă o privire scârbită, care îmi cerea să dispar, după care se retrase în umbră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
pus mâinile pe umeri și a apăsat. Mi-am spus: n-o să intre în mine, n-am să-l încap niciodată. Dar a fost așa de puternic, avea mâini incredibile, ca aurul de grele. M-a durut, dar eu eram udă și durerea a durat doar o clipă și a fost dulce. Mi-am zis: sunt o pulă, sunt toată o pulă. Mai târziu, în timp ce ea era întinsă lângă mine pe cearșaful de satin, am fumat un trabuc și mi-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
ultimă convulsie eroică, am țâșnit din pat, carcasa lui m-a lovit în tibie, după care a căzut ca o bombă pe piciorul meu gol... Douăzeci de minute mai târziu, timp în care durerea m-a chinuit cumplit, dezlipeam filele ude ale agendei mele de telefon. Am vrut să mă reasigur că numărul Martinei nu e trecut acolo. Era vorba de un singur telefon dat, de o întâlnire ratată, de o scuză pe care am adresat-o pentru a fi iertat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
cele din urmă aici, semiîmbrăcat, în bucătărie, cu țigări și cafele. Dependența se dovedește a fi uneori tare comodă: nu e nevoie decât să te dai jos din pat pentru ea. Mă uit pe geam - copacii, cerul de culoarea zahărului ud - ceea ce mă zăpăcește, mă uluiește, mă pune în încurcătură. Geamurile sunt ceva mai reale. Ele sunt acoperite de un strat dublu de mizerie. Geamul seamănă cu parbrizul Fiasco-ului după un drum de o mie de mile, pătat de sângele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
Oricum, abia dacă îl puteai auzi din cauza tobei și a apei de ploaie din aer. O, te înșeli, amice. Cerul e atât de stânjenit. Copacii din scuaruri își țin capul în pământ și copertinele de pe stradă acoperă cu grijă fațadele ude și roșii ale magazinelor. Ziarul de seară din cutia lui e stânjenit Ceasul de deasupra ușii de unde vorbește bătrânul e stânjenit. Până și toba e așa de stânjenită. * — Pentru numele lui Dumnezeu, cum ai reușit să ajungi în halul ăsta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
mansardat, de formă piramidală, cu ferestrele, adâncite spre interior. Prin toboganele astea de ardezie puteai inspecta starea vremii, care devenea iar variabilă, soarele, tot o pată de rugină și ieșit din formă, licărind, apoi stingându-se brusc, aidoma unei torțe ude. Selina și-a pus un șorț vârându-și părul sub o șapcă de baseball și s-a apucat, aferată, să-și pună la bătaie toată priceperea ei muierească, în timp ce jos Mandy și Debby încercau pe rând să mă amuze. Mandy
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
considerat excelent pentru secolul douăzeci. — Zău? am spus eu și mi-am pipăit măseaua cu vârful limbii. În timp ce eu mergeam spre casă, pe străzi de culoarea stridiilor și a cărbunelui, aerul se înfioră deodată, scuturându-și haina ca un câine ud, ca întinderea tulburată a unui lac. M-am oprit - cu toții ne-am oprit - și mi-am ridicat fața spre cer, așa cum un animal sau un sclav își ridică fața, înspăimântat de pedeapsă, dar asumându-și riscul. O scară de lumină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
acum pot sta oriunde le place, fără ca vreun bețivan picat din senin sau vreun vagabond să le strice cheful. E prea târziu, îmi spun eu. Ce-a fost a fost. Dar cine le-a lăsat nepedepsite? Și acum înapoi în udul Manhattan, în galeria fierbinte, unde mirosim cu toții a câine ud. O privesc pe Martina, care se uită fix și cu toată atenția la matadorul mort, și-mi spun - dea, femeile, sunt atât de diferite de noi, cam la fel de diferite cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
din senin sau vreun vagabond să le strice cheful. E prea târziu, îmi spun eu. Ce-a fost a fost. Dar cine le-a lăsat nepedepsite? Și acum înapoi în udul Manhattan, în galeria fierbinte, unde mirosim cu toții a câine ud. O privesc pe Martina, care se uită fix și cu toată atenția la matadorul mort, și-mi spun - dea, femeile, sunt atât de diferite de noi, cam la fel de diferite cum ar fi francezii, să zicem (femeile se apleacă în toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
prin sârma de diamant cum toți copiii țopăiau cu mingea sub gura inelului tremurător. Martina stătea tăcută pe terasă, cu un tricou și un șort comod, cu un braț în șold, în timp ce stropea cu furtunul... Am mâncat afară, pe platforma udă, salată, pâine, brânză, am băut vinul alb și ușor, învăluiți în mirosul dulceag și greu de compostat și turbă udă. Shadow moțăia cu o mutră imploratoare lângă stăpâna lui, trăsăturile câinelui, în repaus, compunând imaginea cea mai fidelă a spaimei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
un tricou și un șort comod, cu un braț în șold, în timp ce stropea cu furtunul... Am mâncat afară, pe platforma udă, salată, pâine, brânză, am băut vinul alb și ușor, învăluiți în mirosul dulceag și greu de compostat și turbă udă. Shadow moțăia cu o mutră imploratoare lângă stăpâna lui, trăsăturile câinelui, în repaus, compunând imaginea cea mai fidelă a spaimei și somnului. Eu stăteam cu Hitler în poală - noaptea generalilor, pământ pârjolit, prăbușire, umilință și moarte; un final fericit. Acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
de reacție, după tine, după tine, după tine. Am făcut brusc la dreapta pe o scurtătură nemaiîncercată până atunci, un unghi inedit desprins din rețeaua exterioară. Fiasco-ul era probabil primul vehicul care încercase această stradă toată dimineața. Macadamul părea ud, dar era uscat. Am accelerat îndreptându-mă spre intersecție, am călcat frâna și m-am trezit pe o pantă cu gheață neagră pe care aderența era zero. O microsecundă sau două am simțit zvâcnetul de satisfacție că Fiasco-ul era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
câteodată: fiecare sugea din câte o țâță. Cât fusese cu Tim, avusese două sarcini, dar le pierduse. Pe urmă, din teamă, ocolise perioadele fertile. Casa cerea mână de bărbat. Țigla, din loc în loc, o sucise vântul, tavanul era mai mult ud. Și gardul se șubrezise: uneori, în ogradă pătrundeau câini. Tim se vârâse iar în cine știe ce afacere și, dacă avea asociați, nu putea să se retragă chiar așa, după voia lui, Donna Iulia își dădea seama. Se gândea la el, îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
genunchii. În capătul târgului se așeza pe trunchiul unui copac răsturnat. Pe iarba deasă și moale, când nu ploua. De zile în șir, cernea iarăși mărunt, ca toamna. Umezeala făcea frigul și mai pătrunzător. Pelerina Donnei Iulia avea poalele mereu ude și nici de cald nu prea ținea. Sub umbrelă era, parcă, și mai rece. Dar vremea s-a îndreptat brusc. Soarele s-a ivit iar. Așteptarea redevenea suportabilă, chiar avea savoarea ei. Pe un asemenea timp era cel mai nimerit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
nici doar pentru că o dată, pe când o conduceam acasă, ca de obicei, într-un decembrie înzăpezit, s-a oprit cu mine într-o piațetă triunghiulară, luminată doar de un Pentru D., vingt ans après 17 bec chior, și-a strecurat mânuțele ude în buzunarele palto nului meu și m-a privit în ochi, în întuneric, fără să-mi spună nimic, pe când în lumina becu lui ningea cu o furie nemai po menită. Pentru asta o iubesc abia acum. Adevărul este că D.
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
băiat fardat și epilat ca pe scenele elisabetane, zâmbindu-ți tandru și che mându-te cu degetul. Trecând pe lângă vitrinele ace lea baroce și exuberante, mă gândeam cât de mult semănau ele cu închipuirile mele din adolescență, când, înfășurat în cearceafuri ude de transpirație și feromoni, îmi imaginam femei goale, femei obscene, femei nerușinate, fără chip, fără per sonalitate și fără voință proprie, pure animale sexuale ce-mi ofe reau de-a valma fesele, pulpele, cefele lor parfumate. Acum eram singur la
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]