3,568 matches
-
așezarea și cimitirul de la Brateiu (Sibiu). Astfel, se poate susține că năvala hunică (375-454) a fost doar un episod trecător, populația locală și-a continuat existența în această zonă. 21 Gepizii Goții rămași pe țărmul sudic al Mării Baltice, în regiunea vărsării Vistulei, după plecarea unei părți a lor spre est și sud, au evoluat ca un grup etnic distinct, sub numele de gepizi. După ce goții au plecat, pe la mijlocul secolului al III-lea, s-au pus în mișcare și gepizii, iar direcția
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
sub control și viața bisericească din partea de nord a fluviului. Caracterul creștin al credinței comunităților vechi din secolele VII-X, menținut și întărit prin intermediul Bizanțului, se concretizează prin existența (ființarea) unor edificii și centre ierarhice pe linia Dunării din Banat până la vărsarea în mare, centre de iradiere ale creștinismului în nordul regiunii. Izvoarele menționează existența a trei episcopate: Cenad-Morisena, Biharea și Bălgrad (Alba Iulia, localități ce erau, în același timp, și reședințe ale unor formațiuni statale. Instituirea bisericii creștine organizate este asociată
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
geografice stăpânite de slavi, la sfârșitul secolului al VI-lea, în nordul Dunării de Jos. S-a presupus că Dauritas stăpânea în sud-estul Câmpiei muntene, Ardagast în zona râului Ialomița, iar Musokios stăpânea de la Ialomița până la Buzău, mai precis până la vărsarea acestuia în Siret, în timp ce Piragast stăpânea în jumătatea de est a Câmpiei muntene. Alții susțin că Musokios ar fi un conducător local, dacic, iar Dauritas, având nume latin, ar fi exercitat o conducere militară autohtonă. Părăsirea masivă a regiunilor din
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
înființat o nouă provincie, o nouă Dacie, care purta numele său, pe malul drept al Dunării, între cele două Moesii. Această nouă provincie cuprindea partea de răsărit a Moesiei Superioare (în dreptul Orșovei) și partea de apus a Moesiei Inferioare, până la vărsarea râului Oescus (Isker), iar spre sud atingea râurile Axius (Vardar) și Stajkon (Struma). O inscripție din 283 ne indică faptul că Dacia Aureliană a fost împărțită în două: Dacia Ripensis, în preajma Dunării, cu reședința la Ratiaria (Arcar) și Dacia Mediteranea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
referă la secolele II-VI e. n. și axa acestei zone compacte latine era Dunărea. Jirecek o spune direct: "De la Augustus și până la Focas, în anul 600, timp de șase secole și mai bine, s-a vorbit latinește la Dunăre, de la vărsarea Savei până în Deltă".26 Mai dificilă este problema stabilirii graniței de apus a spațiului în care s-a format poporul român. O masă romanică se întindea în provinciile care legau nordul Italiei de apusul Balcanilor, dar acești romanici nu făceau
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Bononia (Vidin), unde probabil a fost botezat Glad. La începutul secolului al XI-lea, în Banat stăpânea un urmaș al lui Glad, Ahtum (Ohtum), care își avea reședința nu în sud, ci în nord, în cetatea Morisena (Cenad), situată aproape de vărsarea Mureșului în Tisa. Conducătorul formațiunii, Ahtum, era ortodox și fusese botezat, în 1002, la Vidin, ca și înaintașul său. Observăm aici o situație similară cu cea din Transilvania, relațiile strânse cu Bizanțul-episcopia de la Vidin aparținea acestuia, fiind condusă de ierarhi
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
au ndreptat spre nord, străbătând Moldova spre sudul Haliciului, dar acțiunea a eșuat. Apoi, în 1160, berladnicii sunt menționați în apropiere de gurile Niprului, la atacul Oleșiei. Berladnicii sunt urmăriți de oștile kievene și înfrânți lângă Dțiu, în apropiere de vărsarea Niprului în Marea Neagră. Mulți istorici asociază numele berladnici, pretendentul halician Berladnic și numele localității Bârlad. Bârladul este menționat numai o singură dată , în anul 1174, de cronicile rusești. Or, izvoarele scrise și arheologice exclud existența, în secolul XII, a unui
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
sale, Brătianu, fie indică prezența bulgarilor la Cetatea Albă, fie presupun extinderea țaratului în stânga Dunării. Astfel, în "Geografia" arabului Abul-Fida (1321) se susținea că Acdja-Kerman (Cetatea Albă) este un "oraș din țara bulgarilor și a turcilor", situat la Marea Neagră, la vărsarea Nistrului. Într-o scrisoare din 1323 a unui călugăr franciscan din Caffa este amintită martirizarea de către bulgari, în 1314, a unui călugăr franciscan la Cetatea Albă. Un document genovez din 1316 interzicea legăturile cu bulgarii, în urma refuzului lor de a
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
români, evrei, tătari, orașul avea o reședință episcopală ortodoxă. Orașul era situat într-un teritoriu stăpânit efectiv de tătarii Hoardei de Aur, cu numeroase frământări politice și militare, în urma dispariției lui Nogai, la sfârșitul secolului al XIII-lea. Aflată la vărsarea Nistrului în Marea Neagră, Cetatea Albă se bucura de o notorietate excepțională, ea este menționată în izvoare scrise și cartografice din secolele XIII și XIV. În oraș se desfășura o bogată activitate meșteșugărească și comercială, nu întâmplător, aici s-au aflat
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
au organizat o lovitură militară; armata a ocupat Sofia. Boris III, ale cărui relații cu Stamboliski erau încordate, a acceptat situația în momentul în care devenise clar că lovitura de stat reușise. Acțiunea a fost rapidă și aproape lipsită de vărsare de sînge. O parte a poliției și a Gărzilor Portocalii a încercat să reziste, dar a fost repede înfrîntă. Liderii Uniunii Agrare au fost arestați. În acest timp, Stamboliski se afla la Bazargic. Liderii revoltei știau cît de mari erau
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
convingîndu-l pe Spandidakis să se alăture acțiunii. Pattakos, care comanda corpul de tancuri de la Atena, a avut puține dificultăți în a pune stăpînire pe capitală, astfel că lovitura și-a continuat cursul fără a întîmpina o opoziție deosebită și fără vărsare de sînge. Constantin a aprobat și el acțiunea. El voia totuși un civil în fruntea guvernului și l-a propus pe Constantin Kollias, un monarhist apropiat de curte. Acceptînd numirea aceasta, ofițerii au format un guvern cu Kollias ca premier
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
Parrant semnala, în raportul menționat mai sus, că nici unul din râurile Moldovei nu este navigabil, în nici un sezon al anului. Excepție, continua Parrant, făcea Prutul, care era cel mai mare râu și care, pe o întindere de 140 leghe de la vărsare, ar oferi „câteva resurse” navigației. Siretul ar fi fost și el la fel de susceptibil acelorași avantaje. F. Sulzer considera că parte din râurile Principatelor Române pot fi făcute navigabile, iar parte din ele erau navigabile. În rândul acestora din urmă el
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
că navigația pe Prut este comună pentru cele două țări vecine, ceea ce înseamnă că Prutul era folosit pentru transporturi mici și cel mult mijlocii. După cum au dovedit-o cercetările din perioada regulamentară, Prutul și Siretul, în partea de jos, spre vărsare - Prutul până la Leova, iar Siretul până la Călieni - erau navigabile pentru ambarcațiuni mici în orice anotimp. În perioada când apele creșteau, cele două râuri erau navigabile cu dubasă pe aproape toată întinderea lor. Așa se explică de ce, în decembrie 1770, comandamentul
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
să-s coboare în gios”. Pregătirile pe care le-au făcut localnicii pentru a executa acea dispoziție dovedesc că acțiunea plănuită era realizabilă. Documentele scot la iveală faptul că pe Prut se transportau cereale și alte produse cu șeicele până la vărsarea râului în Dunăre. Înapoierea șeicelor, la locul de unde fuseseră încărcate, se făcea prin tracțiune animală sau cu oameni special însărcinați, pe care documentele îi numesc ,,oameni de tras la șeici”. Dacă problema navigației pe râurile noastre era mai degrabă o
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
reluate de către moldoveni trei ani mai târziu. Din răspunsurile isprăvniciilor la chestionarul Sfatului ocârmuitor din noiembrie 1835 reiese că, pe râurile de pe teritoriul ținutului Bacău, caicele nu puteau pluti. Pe teritoriul ținutului Tecuci, aceste ambarcațiuni puteau circula pe Siret, de la vărsare până la Călieni. Pe teritoriul ținutului Covurlui, caicele puteau transporta pe toată lungimea Siretului. Stărostia Putnei a confirmat și ea că Siretul era navigabil pentru caice până la Călieni. Acest gen de ambarcațiune putea naviga pe acea distanță cu o greutate de
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
greutate de 5.000-6.000 oca „și mai mult precât se prepune”. Isprăvniciile Botoșani și Dorohoi au răspuns negativ la întrebarea privitoare la navigabilitatea Siretului și, respectiv, a Prutului. Reiese din aceste informații că Siretul era navigabil pentru caice de la vărsare până la Călieni. Răspunsurile relative la navigabilitatea Prutului au fost următoarele: isprăvnicia Fălciu arăta că pe teritoriul ținutului, Prutul era navigabil până la Leova pentru ambarcațiuni cu 1.000-1.500 oca. Isprăvnicia Iași a răspuns că pe teritoriul ei Prutul era navigabil
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
cele de mai sus rezultă, după cum au remarcat și alți cercetători, că „Prutul a fost folosit pentru mici vase care se urcau până la Ștefănești și reveneau la Galați încărcate cu cereale”, că acest râu era navigabil pentru ambarcațiuni mici, de la vărsare până la Leova și chiar mai sus de această localitate. Există numeroase informații care ne dovedesc că Prutul era folosit, într-adevăr, pentru transportul mai multor categorii de produse. La 1 iunie 1844, otcupcicul poșlinei din Galați reclama „că ar fi
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
otcupcicul poșlinei din Galați reclama „că ar fi întâmpinat îngreuiere în luarea poșlinei de la acei care au început a transporta zaherele pe apa Prutului”. Așadar, pe Prut și Siret, în afară de plutărit, se mai efectuau transporturi cu caice. Pe Prut, de la vărsare până la Leova și chiar până la Sculeni, iar pe Siret, până la Călieni. Cu toate acestea, râurile noastre nu puteau fi considerate ca navigabile. Mai întâi, pentru că micile ambarcațiuni izbuteau să pătrundă pe cursul lor numai când debitul de apă era suficient
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
depărtării și a mărimii dealurilor de la Strunga sau Movileni, care ar trebui tăiate, în sfârșit nu ar ieși altă ispravă decât a noroci porturile străine a Renilor și a Ismailului cu mare sfărâmare al ai nostrului Galați; precum ca atunci vărsarea mai sus numitului râu în apa Dunării s-ar muta din josul portului moldovenesc, în vreme ce acum se află din sus...”, iar Siretul, micșorându-și debitul prin construcția canalului, n-ar putea susține nici măcar plute. „Socotințele” lui C. Conachi sunt întemeiate
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
legăturile religioase. Nu uitați că și dumneavoastră aparțineți acestei mari familii ortodoxe care ocupă Orientul și care are în frunte Rusia". Giers vrea să joace rolul intermediarului între guvernul Cuza și patriarhale, și să controleze negocierile care ar conduce spre vărsarea unei părți a veniturilor mănăstirilor la statul român. Cuza tranșează problema prin forță și decretează în 1866 secularizarea pământurilor mănăstirești. Relația Principatelor cu rușii, importantă, este ocultată printr-o compensare diplomatică orientată spre susținerea franceză. Cuza este constrîns să abdice
by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
sub autoritatea Constantinopolului. Aceste mănăstiri controlează 11% din pămînturile arabile. 1864 Mai Lovitură de stat a prințului Cuza, care își atribuie puteri depline. Legea agrară impusă de Cuza și de ministrul său Kogălniceanu. Pămîntul din proprietăți este împărțit țăranilor în schimbul vărsării de anuități statului pentru 15 ani. 1866 Februarie Cuza, devenit nepopular, este răsturnat printr-o lovitură de stat militară și abdică. Conspirația împotriva lui Cuza reunește conservatori și liberali Mai Prințul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen din ramura catolică a Hohenzollernilor, susținut
by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
sau părți sociale. Operațiunea juridică de aportare se prezintă sub forma unui contract translativ de drepturi și oneros. Momentul asumării obligației de aport se numește subscriere și este momentul semnării contractului de societate (actului constitutiv), iar momentul executării se numește vărsarea capitalului (efectuarea vărsământului). De regulă, subscrierea aportului se realizează prin clauza cuprinsă în actul constitutiv. Prin excepție, în cazul societăților pe acțiuni sau în comandită pe acțiuni asumarea obligației de aport se poate realiza și prin subscrierea pe un exemplar
Dreptul societăţilor comerciale by Maria Dumitru [Corola-publishinghouse/Science/1418_a_2660]
-
în comandită pe acțiuni: capitalul social vărsat de fiecare acționar nu poate fi mai mic de 30% din capitalul social subscris, restul urmând să fie vărsat în 12 luni de la data înmatriculării societății iar pentru aporturile în natură este obligatorie vărsarea acestora în termen de 2 ani de la data înmatriculării societății, conform art. 9 din L.S.C.. Expresia valorică a aporturilor asociaților este capitalul social și este înscris în contabilitate la pasivul bilanțului. b) Obiectul aportului. Așa cum precizează art. 1881 C. civ
Dreptul societăţilor comerciale by Maria Dumitru [Corola-publishinghouse/Science/1418_a_2660]
-
coproprietari ai unui bun proprietate comună pe cote părți pot aduce bunul ca aport la capitalul social. În acest caz potrivit art. 83 din L.S.C. și a art. 1900 C.civ, asociații sunt ținuți solidar să-și îndeplinească obligația de vărsare a aportului prin predarea efectivă a bunului către societate. Dacă bunul subscris ca aport constituie obiect al dreptului de proprietate pe cote-părți, este necesar acordul expres al tuturor coproprietarilor, chiar dacă numai unul dintre coproprietari subscrie aportul și dobândește calitatea de
Dreptul societăţilor comerciale by Maria Dumitru [Corola-publishinghouse/Science/1418_a_2660]
-
fiecare acționar nu va putea fi mai mic de 30% din cel subscris, dacă prin lege nu se prevede altfel. Restul urmează să fie vărsat în termen de 12 luni de la data înmatriculării societății afară de aporturile în natură a căror vărsare este obligatorie în termen de 2 ani de la data înmatriculării societății, conform art. 9 din L.S.C. În societatea în nume colectiv, societatea în comandită simplă și societatea cu răspundere limitată asociații sunt obligați să verse capitalul social subscris integral la
Dreptul societăţilor comerciale by Maria Dumitru [Corola-publishinghouse/Science/1418_a_2660]