3,613 matches
-
dosnic a făcut-o. Biserica Maria-Magdalena Aproape de Grădina Ghetsimani se află, la aproximativ 300 m, Mănăstirea Maria Magdalena. Biserica acestei mănăstiri este foarte mare și frumoasă. Are 5 turle de aur care parcă sunt niște candelabre Înălțate către Cer spărgând văzduhul cu strălucirea În razele soarelui arzător. O frumusețe deosebită. Mănăstirea aparține rușilor și se slujește rusește. Biserica era parțial În reparații interioare. Am văzut multe acolo, dar cel mai mult m-a impresionat icoana cu Maria Magdalena. Este de o
Pelerinaj la Sfintele Locuri Și un buchet de poezii Duhovnicești by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1640_a_2956]
-
unesc cu toții În rugăciune, În cântări de Slavă, de Osana lui Dumnezeu. Se spune că-i foarte frumos și impresionant să vezi câți creștini iau parte și toți au crenguțe de finic, flori și ramuri de măslin. Toți cântă și văzduhul saltă de bucurie. O, ce momente minunate, câtă bucurie pentru toți cei de acolo și pentru cei de aici, pentru cei de sus, din Cer, și pentru cei de jos, de pe pământ! Se unește Cerul și pământul. Și păsările cerului
Pelerinaj la Sfintele Locuri Și un buchet de poezii Duhovnicești by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1640_a_2956]
-
Tu pe Fiul Tău Să-mi dea Har din Harul Său Crucea să-mi pot duce eu Din lume când voi pleca Nici atunci nu mă uita Prea Curată Maica mea Fii cu mine alăturea Să trec Vama Cerului Vămile Văzduhului Ca s-ajung și eu La Veșnicul Dumnezeu Pân-atunci te rog, mai tare Ai milă și Îndurare Lacrimi dă-mi cu-ndestulare Să-ntăresc a mea credință Sufletul să-mi pot spăla Alb precum e zăpada Iar Tatăl când
Pelerinaj la Sfintele Locuri Și un buchet de poezii Duhovnicești by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1640_a_2956]
-
fost nevoite să se hrănească cu coajă de copaci, în loc de pâine. În acel an - 1711 - stolurile de lăcuste s-au abătut pe malurile Prutului, distrugând recolta. Despre efectele dezastruoase ale lăcustelor, Moreau de Brasey scrie: „Am văzut [...] lăcuste zburând prin văzduh. Aerul era întunecat, atât de multe erau adunate împreună și nu mă mir că secătuiesc tot ținutul prin care trec, deoarece am văzut în Moldova o baltă uscată în care fuseseră trestii foarte tari pe care le roseseră până la două
Huşii de ieri şi de azi by Vasile CALESTRU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100993_a_102285]
-
care asculta închinându-se și ștergându-și ochii. efectele zvonurilor de pace De aici înainte, aproape două luni am trăit zbuciumul păcii de la Brest-Litovsk. Știrile soseau prin diferite căi: ziare germane, ziare bucureștene, zvonuri pornite de la Crucea Roșie sau din văzduh; cele de dimineață erau dezmințite seara, cele de seara contrazise dimineața sau amplificate ca să ne sperie. Puține se ade vereau, ca arestarea lui Constantin Diamandy, ministrul nostru la Pe ter sburg, în contra tuturor legilor și obiceiurilor, și liberat numai după
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
al XIX-lea veac la al XX-lea, nu era deloc ușor. Un anume stil universitar medieval nu lipsea nici la Iași. Același autor, Gh. Năstase, își amintește că, deseori, undeva, "din Țicăul care luneca pe nesimțite la vale, seara, văzduhul era aromat de liliac, iar balurile, întrunirile, manifestațiile la care se cânta majestuos "Gaudeamus igitur" mențineau această ambianță, amintind de un burg tipic universitar. Ne cunoșteam cu toții între noi, era multă prietenie între noi, iar pe profesori, care ne cunoșteau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
ontologică") care, pentru a putea comunica cu lumea omenescului, trece prin diverse transformări, "întrupări". O primă "apropiere" este aceea în care "lumina celestă a Luceafărului trece prin spațiul realității" din afara "spațiului răsfrângerii", prin cel al oglinzii și de aici "în văzduhul visului". E spațiul în care încearcă să se unească "fizicul cu metafizicul". O nouă treaptă intermediară se face prin foc "într-un spațiu tensional al flăcărilor iradiante". Și la această "pătrundere a absolutului în orizontul vremelnicului", Luceafărul o cheamă pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
la durere, Unde-s doi puterea crește Și dușmanul nu sporește. O! cine ar putea să descrie entuziasmul fără seamăn ce mișca acea sumedenie de oameni care își vânturau căciulele în aer, frământau pământul cu călcăile și cântau, de răsuna văzduhul. Erau valurile poporului cari, întocmai ca un șuvoi ce a rupt stavilile, nu mai întâmpină piedeci. În fața acestei priveliști impunătoare, oamenii poliției rămaseră încremeniți. Unde ar fi îndrăznit ei să ne atace sau măcar să ne zică un cuvânt, căci praf
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
Bun zicea ambasadorilor împăratului din Bizanțiu că: România nu are alt ocrotitor decât pre Dumnezeu și sabia sa!" Când Kogălniceanu își isprăvi discursul, toată lumea plângea în tribune, căci bucuria mare ca și durerea mare tot prin lacrimi se exprimă. Afară văzduhul clocotea de sunetul clopotelor tuturor bisericilor din oraș și de bubuitul a 101 lovituri de tun. Dacă astăzi, după 42 de ani de regim constituțional, punem un interes atât de arzător pentru o simplă alegere parțială de deputat, își poate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
cu sufletul și cu ochii plini de farmecul acestei priveliști dumnezeiești. Ciudat!... Niciodată n-am avut simțimântul izolărei, al înstrăinărei de orice legături omenești, niciodată nu m-am simțit mai dus, mai pierdut în haosul nemărginirei ca atunci când din înălțimea văzduhului priveam roată împrejur întreaga pădure de vârfuri înzăpădite, o lume de pe ceea lume, creată parcă pentru locaș de ciclopi. Și totuși niciodată n-am fost încunjurat de o mai mare adunare de oameni eleganți, veseli și vorbareți ca în acea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
fetei din Iglița. Și atunci, ce face? Flăcăul uriaș rupe o stâncă din creasta Urligei, câțiva mii de metri cubi, cum am zice noi astăzi, și-l aruncă spre uriașii din Iglița pentru a le zdrobi palatele. Stânca parcă despică văzduhul, iglițenii sunt îngroziți de uriașul aerolit ce vine cu putere, dar care se abate tot mai mult, spre stânga și cade în baltă, în fața Igliței, peste Dunăre. Nici fata nu s-a lăsat mai prejos, apucă un bolovan din vârful
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
atmosferici, și, mai ales, fantezia, dătătoare de emoții tari, a jocului nostru cu zmeul Înălțat din plin, cu toată sfoara de pe ghem și ținut strâns, ca În frâu, și jucat“ când la dreapta, când la stânga, sau descriind cu el În văzduh cercuri elegante, mari sau mici, sau dându-l „În cap“ cu viteză spre pământ, fornăind din vâjâitoarea de țiplă și cu coada răsfirată ca un armăsar - redresându-l brusc cu capul iarăși spre Înălțimi; sau, În sfârșit, dându-l „la
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
îmi las deoparte corpul tot așa cum, de pildă, într-o dimineață de vară senină cineva și-ar lăsa deoparte casa natală și ar porni pe o cărare șerpuitoare, pe câmpul înverzit spre școala de la oraș. Agale, agale, mă înalț în văzduh și spre marea mea uimire privesc de sus toată scena, cu limpezime văd, parcă mă aflu într-o lojă, la teatru: mă văd pe mine însumi cum stau întins, nemișcat pe patul acoperit de mușama albăstruie, văd chipul meu care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
asta? Deocamdată nu realizez eu prea bine, nu mă acomodez, nu mă-mpac cu noua condiție, dar aștept să văd ce urmează. 7 TC "7 " \l 1 După teribila încercare reprezentată de moartea mea, în acest moment, când plutesc în văzduhul de deasupra orășelului Serenite (sunt aici sub formă de nici-mort-nici-viu, sau și-mort-și-viu, sau sub formă de fantomă, sau ce voi fi fiind, nu prea știu...), simt deodată cum mă cuprinde o binecuvântată stare de osteneală și simt că pune stăpânire
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
cer nu a fost decât un vis nefericit, un vis urât din care acum m-am trezit urmând să-mi reiau viața mea cea de fiecare zi. Însă, de îndată ce privesc mai atent, observ că, într-adevăr, mă găsesc undeva în văzduh, pe un nor, orășelul Serenite se vede mic de tot, departe, jos, ca și cum ar fi schițat cu creioane colorate de un copil pe planșa de desen. Decepționat, îmi spun că nu e o glumă, chiar am plecat dintre cei vii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
o lume închisă pentru mine. Mă arunc în zăpadă și stau întins, cu brațele depărtate, cu fața în sus. Curând, prind să mă înalț, lesne, fără greutate, fără corp, mă îndrept spre noua mea casă sau noua mea patrie, din văzduh. 8 TC "8" \l 1 Aici, în văzduh, sunt stingher, stângaci, cum trebuie să fii când nimerești într-o țară străină, fără hartă, fără să cunoști limba, obiceiurile, firea oamenilor. Habar n-am regulile locului, habar n-am ce se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
zăpadă și stau întins, cu brațele depărtate, cu fața în sus. Curând, prind să mă înalț, lesne, fără greutate, fără corp, mă îndrept spre noua mea casă sau noua mea patrie, din văzduh. 8 TC "8" \l 1 Aici, în văzduh, sunt stingher, stângaci, cum trebuie să fii când nimerești într-o țară străină, fără hartă, fără să cunoști limba, obiceiurile, firea oamenilor. Habar n-am regulile locului, habar n-am ce se petrece cu mine și încotro s-o apuc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
genul: oare și pe lumea aceasta trebuie să mă hrănesc ca pe lumea dintâi? Oare am corp? Și aici se îmbătrânește? Percep în jur tot soiul de foșnete, de mișcări, însă le percep confuz, fără să înțeleg deocamdată cine populează văzduhul: sunt aidoma unui copil în primele zile de la naștere, neacomodat cu noua realitate exterioară, incapabil încă s-o dibuiască. Mă pomenesc întrebându-mă cum să țin socoteala zilelelor scurse aici. Îmi zic să număr zilele după perioadele de somn: când
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
naștere, neacomodat cu noua realitate exterioară, incapabil încă s-o dibuiască. Mă pomenesc întrebându-mă cum să țin socoteala zilelelor scurse aici. Îmi zic să număr zilele după perioadele de somn: când adorm înseamnă că a trecut o zi în văzduh, când mă trezesc înseamnă că a început o altă zi în văzduh. Cu soluția la această problemă în cap, chiar mă cuprinde somnul. Dar n-am parte de odihnă până la capăt. După o vreme mă trezesc brusc niște zgomote puternice
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
pomenesc întrebându-mă cum să țin socoteala zilelelor scurse aici. Îmi zic să număr zilele după perioadele de somn: când adorm înseamnă că a trecut o zi în văzduh, când mă trezesc înseamnă că a început o altă zi în văzduh. Cu soluția la această problemă în cap, chiar mă cuprinde somnul. Dar n-am parte de odihnă până la capăt. După o vreme mă trezesc brusc niște zgomote puternice și amenințătoare. Ies din adăpostul meu și observ că e noapte, așadar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
lumii?... Nu îndrăznesc să-l întreb mai mult și nici el nu îmi dă vreun semn că ar avea de gând să mai stăruie asupra acestui subiect. În schimb, Lazarus se arată dispus să-mi dea lămuriri despre spațiul acesta, văzduhul, și despre noua mea existență, se arată dispus să-mi fie călăuză, să-mi limpezească ceva din tainele noii mele lumi, să mă ajute să mă descurc și să înțeleg. 9 TC "9" \l 1 Lazarus sau Victor Doi își
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
să mă descoși tu cu întrebări, nu să țin eu un discurs plictisitor. Mă ia prin surprindere cererea lui, dar imediat îmi vine în minte potopul de întrebări cărora nu le dădusem de cap, așa că zic repezit, școlărește: -Aici, în văzduh, noi, sau, mă rog, locuitorii văzduhului se hrănesc precum cei de jos? Și trece timpul peste noi, îmbătrânim și aici? -Ia-o încet, pe rând, spune Lazarus cu glas molcom, surâzând. (Nu pricep de ce zâmbește, poate îl distrează precipitarea mea naivă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
nu să țin eu un discurs plictisitor. Mă ia prin surprindere cererea lui, dar imediat îmi vine în minte potopul de întrebări cărora nu le dădusem de cap, așa că zic repezit, școlărește: -Aici, în văzduh, noi, sau, mă rog, locuitorii văzduhului se hrănesc precum cei de jos? Și trece timpul peste noi, îmbătrânim și aici? -Ia-o încet, pe rând, spune Lazarus cu glas molcom, surâzând. (Nu pricep de ce zâmbește, poate îl distrează precipitarea mea naivă, omenească.) Întâi: dacă ne hrănim. Da
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
Cele câteva ore de somn reprezintă hrana noastră, modalitatea noastră de a acumula energia cu care ființăm. Și doi: dacă îmbătrânim. Și aici timpul se scurge, dar nu lasă urme asupra noastră, noi nu suportăm ravagiile lui. Altceva!... -Altceva... Dar văzduhul acesta în care locuim ce fel de lume e, e lumea dintre lumi? -Ai intuit corect. Aici, în văzduh, e un spațiu intermediar, spațiul dintre lumea oamenilor și lumea lui Dumnezeu, e un spațiu care ține de domeniul invizibilului. Se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
dacă îmbătrânim. Și aici timpul se scurge, dar nu lasă urme asupra noastră, noi nu suportăm ravagiile lui. Altceva!... -Altceva... Dar văzduhul acesta în care locuim ce fel de lume e, e lumea dintre lumi? -Ai intuit corect. Aici, în văzduh, e un spațiu intermediar, spațiul dintre lumea oamenilor și lumea lui Dumnezeu, e un spațiu care ține de domeniul invizibilului. Se spune că un asemenea spațiu intermediar desparte și lumea oamenilor de lumea tenebrelor, de lumea demonică. Dar eu unul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]