3,866 matches
-
dar, popoară! În glasu-adînc al stranei Voiu mesteca legenda cea vechie a Satanei. O, Satan! geniu mândru, etern, al desperării, Cu gemătul tău aspru ca murmurele mării... Pricep acum zâmbirea ta tristă, vorb-amară: Că tot ce e în lume e vrednic ca să piară"... Tu ai smuncit infernul ca să-l arunci în stele, 150Cu cârduri uriașe te-ai înălțat, rebele, Ai scos din rădăcine marea s-o-mproști în soare, Ai vrut s-arunci în chaos sistemele solare... Știai că răutatea eternă
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
a lor vieți, "Că-n tine nici îți pasă măcar de-ale lor păsuri, Că cu a lor micime de suflet tu îi măsuri, Că lauda, cu care i-incarci e o ocară, Că tot ce e ca dânșii e vrednic ca să piară". De-odată iar ascultă... se îmflă a lui nări, Aude glasuri multe și pași urcând pe scări Iar ușa de la mijloc dă aripele-n laturi De intră voievozii de țări și de olaturi, În fruntea lor c-un preot
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
lor albastru se împle bolta naltă, S-acopere mulțimea, iar flacările saltă, Toți în genunchi cu groază ascultă în tăcere Iar preotul începe cu glas plin de durere: "În numele Celuia, al cărui vecinic nume " De a-l rosti nu-i vrednic un muritor pe lume, Cînd limba-i neclintită la cumpenile vremii, "Toiagul meu s-atinge încet de vârful stemei "Regești, și pentru dânsa te chem? dacă trăiești, "O Sarmis, Sarmis, Sarmis! răsai de unde ești. " Pe ochi țiind o mână făcliile
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
a lor vieți; Că-n tine nici îți pasă măcar de a lor păsuri, Că cu a lor micime de suflet tu îi măsuri, Că lauda cu care i-ncarci e o ocară, Că tot ce e ca dânșii e vrednic ca să piară... Și-ntr-o astfel de lume credeam fără rușine, Că totuși e făcută pentru frumos și bine. Au nu ne-o spun aceasta religiile vechi? De mii de ani ne sună legenda în urechi, Ba am văzut virtutea
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
făcea că Mamaia l-a luat În brațe, l-a așezat pe patul din odaie, i-a pus o pernă sub cap, apoi l-a Închinat și prin ușa Întredeschisă, Va recepta difuz și confuz secvențe din ordinele date de către vrednica sa bunică, Ochenoaia: Doriță, Didiță, aveți grjă ca de icoană! Ochii șă băiatu’ că vă belește Victor iar eu ... vă omor, ați Înțeles, toantelor? Aveți grijă să aibă de toate că acolo Îi sărăcie și trăiește nefericit, gol, desculț și
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
mă puteam împotrivi. Mi-am dat seama că se umpluse paharul. Dar cum să înțelegeți asta voi care n-ați riscat nimic? Nu-mi iertați mie că mi-a fost frică. Trebuia, neapărat, să mă comport eroic pentru a fi vrednic de compasiunea voastră. Recunoaște că așa e. De ce taci? Mulțumesc, n-am nevoie de compasiunea nimănui. Viața mea e viața mea. Și n-am pus pe nimeni în pericol refuzând să mor. ― Te-ai înfuriat, liniștește-te. ― Mi-e silă
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
mâna și să nu-i lași decât atât cât să răsufle, altfel nu te mai respectă. Cumpără un loc și ridică o magherniță, pune o firmă, plătește statului ce-i al lui și nu te mai odihni! Prost nu ești, vrednic te știu, nițel noroc să ai, și atît! Dacă te mai încearcă vreo nevoie, ai să mă găsești. I-a pupat mâna și-a plecat. Tot în timpul ăsta murise și taică-su. A stat vreo două săptămâni între ai săi
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
gunoierii. Trăgeau spre bordeiul lui Grigore. Ei între ei se înțelegeau. Odăile lor erau joase, făcute din chirpici, nu le păsa, obișnuiți cu traiul prost. Unul, Tănase, ședea mai bine, avea gospodărie curată, spoită totdeauna cu var, că luase muiere vrednică, nu ședea. El tot pe la Stere petrecea. Îl vorbea pe cîrciumar: - Ăsta ne cumpără pe toți! Unii n-aveau de unde să-l știe pe negustor. Gunoierul le povestea cum picase într-o seară pe maidan, cum își ridicase o magherniță
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
pe fundul gropii și pe el, și pe armăsari, dar omul dăduse animalele serviciului edilitar. Când i-a adus înapoi, caii erau arătoși, că-i ținuseră bine cei de la primărie. Moș Leu îi hrănise mai mult cu răbdări, oricât de vrednici se dovediseră. Stere îi știa pe fiecare, cum ți-ai cunoaște sufletul: cu necazurile și încurcăturile pe care le aveau, pentru că la el se opreau la vreo nevoie, să-i ceară bani. Cârciumarul se lăsa greu. Unii se apucaseră să
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
-i acestuia pe plac și predându-te apoi unui editor isteț. Henry Colburn e o mină de aur: ideea de a lansa o colecție de romane și memorii fashionable Îl face În scurtă vreme nu doar foarte bogat, ci și vrednic de stimă. Căci el o publică nu doar pe ambițioasa irlandeză, ci, până la jumătatea veacului al XIX-lea, pe mulți dintre autorii englezi respectabili, pe care i-ar include azi orice antologie serioasă a dandysmului. Flerului său i se datorează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
celor scrise de Théophile Gautier În prefața la Florile răului 2, care nu numai că nu i-a făcut pe tineri să devină conștienți de slăbiciunile lor intelectuale cele mai rele, ci i-a convins că ele reprezentau o superioritate vrednică de a fi păstrată și chiar sporită. El declară aici că stilul decadenței, „limba Împestrițată cu putreziciunea verde a descompunerii și fezandată parcă” este „idiomul necesar și fatal al popoarelor și al civilizațiilor a căror viață factice a Înlocuit viața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
care îl căptușise prima cu porecla asta, date fiind țipetele înspăimântate pe care le scotea încă de când era un țânc, de fiecare dată când se amintea în fața lui de un obiect sau de o faptă pe care el le socotea vrednice de dispreț. „Astaghfirullah! Astaghfirullah! Dumnezeu să mă ierte!“ zbiera el la simpla menționare a unui vin, a unei crime sau a unui strai femeiesc. A fost o vreme când oamenii îl luau peste picior, cu amabilitate sau în chip feroce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Andaluziei, dar nu-mi vine a crede una ca asta, căci pribegia lui Boabdil era fără speranță de întoarcere, iar rumii i-ar fi îngăduit să ia cu el tot ce dorea. El a plecat așadar spre uitare, bogat, dar vrednic de milă, iar în momentul când străbătea ultima trecătoare, de unde încă mai putea vedea Granada, a rămas nemișcat o clipă, cu privirea tulbure și mintea amorțită; castilienii au numit acel loc „Ultimul suspin al maurului“, căci sultanul detronat vărsase acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
la Revoluția Franceză, la masonerie, sau liberalismul lui Guizot, voiau cu tot dinadinsul să transforme Portugalia într-o republică europeană sau, în cel mai rău caz, într-o monarhie ultrademocratică. Sinceri sau nu, acești oameni credeau că viața devine mai vrednică de a fi trăită într-o Portugalie europenizată, într-o Portugalie care-și caută izvorul spiritual la Paris sau la Londra, iar nu în tradiția ei multiseculară și glorioasă. Oamenii aceștia erau în permanent neastâmpăr, căci voiau necontenit să se
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
de plugari și pescari - și glasul acestor plugari și pescari nu se auzise până atunci în orașe, în, piețe publice. Zeci de mii de Portughezi străbăteau oceanele, schimbând mărfuri, înflorind ținuturi noi, adunând bogății în colonii - dar glasul acestor oameni vrednici nu colaborase la alcătuirea "opiniei publice" portugheze. Pe acești oameni se sprijină Salazar și de la ei așteaptă dinamizarea și sporirea revoluției naționale. Dar, în același timp, știe că nu-și poate face prea mari iluzii. Trebuia să treacă mulți ani
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
erau primite cu Întristată uimire sau cu rânjete politicoase de către democrații englezi in situ, un alt grup, ultraconservatorii englezi, trecea entuziast de partea mea, dar o făcea determinat de o motivație reacționară atât de primitivă, Încât mă stingherea sprijinul lui vrednic de dispreț. Mă mândresc Într-adevăr că am detectat Încă de atunci simptomele fenomenului atât de clar astăzi, când s-a format treptat un fel de cerc de familie, care-i unește pe reprezentanții tuturor națiunilor, pe jovialii constructori de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
calea ascunsă a înaintării în mine, a apropierii de mine, cel pierdut în cețurile atâtor neîmpliniri. În acest chip, ruga mea pare că se întoarce de la Domnul luminată, deschizându-mi calea. Spre a mă apropia de El, spre a fi vrednic de ruga Lui, mai întâi, simt, trebuie să mă întorc spre mine. Ecoul rugilor mele să-l las să-mi învolbure sufletul, să răscolească amorțirea mea, să învârtejească acest univers meschin al gândurilor mele, alegându-se doar ceea ce-i cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
să mă ajute să mor cu lumină.”. Rugăciunea îi este ascultată, sfârșitul vine în pridvorul Sfintei Biserici, așa cum într-un fel intuise - „Îmi vine și așa cuget, că ce bine ar fi să mor în biserică, dar, nu sunt eu vrednic de așa moarte.”. Nu va muri deloc singur, cum se temea, dimpotrivă, trece dincolo înconjurat fiind de un întreg sobor de credincioși, purtători ai luminii învierii și tămâiat de preotul slujitor, cu tămâia dreptei credințe: „Pe bunul meu tată, care
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
rog pe Dumnezeu să se milostivească de mine păcătosul și să nu mă lase, ci să mă ajute să mor cu lumină. Îmi vine și așa cuget, că ce bine ar fi să mor în biserică, dar, nu sunt eu vrednic de așa moarte. Încercasem să-l încurajez să creadă că Domnul îi va purta de grijă, dar până atunci mai are de trăit că noi mai avem nevoie de el. Peste încă un an revenisem. Găsisem poarta legată. Tata nu
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
mumă-ta Să nu-mi mai aibă grija Și să-și poarte grija ei, Că i-e ruptă iia'n poale Și-i e mintea sburătoare, De sboară pe arături S-adune fermecături, Să farmece trupul meu, Dar nu-i vrednic neamul tău. Trupul meu e trup subțire De scoate voinici din fire Și te-oi scoate și pe tine. 136 Pe dealul mănăstirii Plimbă-se călugării, Blăstămîndu-și părinții De ce i-o călugărit, De nu i-o căsătorit... O chilie ș-
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
toată casa vacă grasă Și o casă prea frumoasă, De gustare gonitoare Și de noapte fată mare. Cinzeci de oca de vin, Cinsprezece de rachiu, De rachiu cam mermeziu Ce este bun și dulciu. Și cu această urmare Ce-i vrednică de mirare, Tot târgul că săvârșiră Și cheful că-și făcură, Că nici o fată frumoasă 280 {EminescuOpVI 281} {EminescuOpVI 282} {EminescuOpVI 283} Nu au rămas sănătoasă. Împăratul cu dreptate Pe rând i le da pe toate, Ca să scape de urgie
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
281} {EminescuOpVI 282} {EminescuOpVI 283} Nu au rămas sănătoasă. Împăratul cu dreptate Pe rând i le da pe toate, Ca să scape de urgie Și de a lui grozăvie. De la toți au împlinit Și rândul că au venit La Doncilă bolnavul, Vrednicul și viteazul. Iar a sa sor prea iubită Întru toate iscusită, Ea de veste că prindea, Și afară că eșea, Fața-n cap că-și sgîria, Părul galben că-și rumpea, Cu amar tare plângea Și din gur - așa zicea
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
EminescuOpVI 284} Și în casă că-i intra, De perini m-oi rezima Doar să pot încăleca. Ea toate că asculta Și grajdul că descuia Și pe negrul că-l gătisă Și la dânsul că-l aduse. Iar Doncilă bolnavul, Vrednicul și viteazul, De perini se rezima Și pe negru-ncăleca Și afară că eșea, Mâna -n streșină punea Și sulița c-o scotea, De rugină c-o ștergea, Că ea tare ruginise De când el se bolnăvise. Buzduganul că-și luase
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
blăstemate, N-am venit să mă-nvoiesc, Ci-am venit să mă lovesc, Inima să-mi răcoresc De ahtul ce pătimesc. Deliul Dacă-l auzia Tare că se mânia, Mâna pe buzdugan punea Și într-însul repezea. Iar Doncilă bolnavul, Vrednicul și viteazul, Cu mâna se aținea 284 {EminescuOpVI 285} Și în palmă că-l prindea, De genunchi că mi-l trântea, Patru bucăți că-l făcea Și paloșul că scotea Și din gur - așa grăia: Ațin-te a te sprijini
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
i-l tăiă, În suliță îl luă Și în pământ îl înfipse. Iar împăratul privea Și pe scări se cobora, La Doncilă că mergea Și pe spate că-l bătea, Cu mîngîiere-i grăia Și pe dânsul veselea: Ah, Doncilă bolnave, Vrednice și viteze, De când tu te-ai bolnăvit Deliii s-au îmmulțit. Așterne-ți mantaua ta Ca să-ți plătesc leafa ta; Măntăluța-și așternea, El de gălbeni i-o umplea. Galbenii că și-i lua Și pre cal încăleca Și pe
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]