16,454 matches
-
Vrând sufletul in sfârșit să mi-l găsesc, Am poruncit să ți-l trimit în inimă la tine Pe ascuns, Big Bang-ul lui să îl cunosc. Privesc din al tău suflet spre mine, m-a intâmpinat Cu speranța unui zâmbet de ceară, El mă aștepta-n tristețe , părea însingurat La margine de vis pierduse focul dătător de viață. In genunchi rugat-am soarele să-mi ajute Cu raze scântei să reaprind surdină iubire, Fiorul știe a topi gheața umbrelor mute
EMPATIE de GABRIELA DOCUȚĂ în ediţia nr. 2057 din 18 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/383878_a_385207]
-
plânge în tăcere tinerețea furată Și pierdută degeaba, tot tânjind după soare. Dacă știi să-i vezi dorul și să-i simți nostalgia, Îți va dărui o lacrimă mută de opal- Cheia cu care îi vei descoperi magia- Și un zâmbet tandru și rece cu parfum galben-pal. Dacă ai să înveți să suferi odată cu ea Te va săruta, leneșă, cu o licărire De zâmbet în colțul retinei și chiar s-ar putea Să accepte să-i mângâi amarul din privire. Atunci
SĂ MÂNGÂI LUNA de NICOLAIE DINCĂ în ediţia nr. 2050 din 11 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/383891_a_385220]
-
Îți va dărui o lacrimă mută de opal- Cheia cu care îi vei descoperi magia- Și un zâmbet tandru și rece cu parfum galben-pal. Dacă ai să înveți să suferi odată cu ea Te va săruta, leneșă, cu o licărire De zâmbet în colțul retinei și chiar s-ar putea Să accepte să-i mângâi amarul din privire. Atunci ea ar fi mai voioasă în orice noapte Și ar putea să rămână așa totdeauna Iară tu vei rămâne-mplinit până la moarte, Că ești
SĂ MÂNGÂI LUNA de NICOLAIE DINCĂ în ediţia nr. 2050 din 11 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/383891_a_385220]
-
mâinile ating tălpile verbului îmbrățișez propria-mi poartă cu simpatie trag zăvorul se opintește între a rugini și a luci mat în diminețile în care beau cafeaua alături de iluzia copilăriei pe care încă o trăiesc tata râde mama încropește un zâmbet frații mei apar de niciunde jucăm un joc absurd la finalul căruia fiecare stă singur într-o formă sau alta din care nu mai iese decât la ceasul amurgului să-și sperie visele fericiți cât trăiește un fulger aruncăm pe
MI-AM RĂZBUNAT TIMPUL de ANNE MARIE BEJLIU în ediţia nr. 2057 din 18 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/383877_a_385206]
-
mână. - Ai avut noroc, băi, Dane! N-a fost niciun oltean pe aproape, în afara noastră, că altfel erai un amărât pe aici, fără acte și fără gentuța asta ce te-arată că ești domn! - Bine zici! a răspuns el cu zâmbetul pe buze. La întoarcere, după cum era de așteptat, s-au format de la sine grupuri și grupulețe antrenate pe glume și poezie, la câte un păhărel, unde am rămas și noi, după ce am mâncat, până spre miezul nopții... §3. Ziua cea
de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 1390 din 21 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383791_a_385120]
-
Rodica nu ar fi rupt tăcerea. A fost ca o scânteie, pentru că „focul” s-a extins surprinzător de repede la poetul Horia Zilieru și, mai departe, de la un capăt al autocarului la celălalt, până la doamna Lidia Petrescu. Au apărut primele zâmbete, s-au auzit primele glume, versuri, aplauze și, bineînțeles, obișnuitele cascade de râs. Chitara Lidiei a prins viață și aproape toată suflarea s-a înscris în ritm și melodie până la oprirea neașteptată a autocarului. Ajunsesem la un alt obiectiv înscris
de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 1390 din 21 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383791_a_385120]
-
iritare aceasta. Surprinsă de ton, infirmiera îi aruncă o privire oțelită răspunzând: „ da’ știi că mă enervezi?” - și mopul ei descrise un semicerc cuprinzător. Glasul Soniei căpătase accente metalice. Răspunse rar. „Da... șiiii???”. Pe fața infirmierei se lățise repede un zâmbet încleiat, pe jumătate nedumerit și ca și cum nici n-ar fi vorbit până atunci cu Sonia spuse: „...Ei gaaata... am terminat! și luându-și mopul, părăsi salonul. Se auzea rumoare și curios, râsete în salonul învecinat. Câteva șoapte confirmaseră; venise medicul
REFLEXII de TANIA NICOLESCU în ediţia nr. 2078 din 08 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383837_a_385166]
-
dedicație” - nu însă fără a se întreba dacă era destul. Timp de câteva secunde, se cântăriseră amândoi din priviri. „M-a sunat Jean; Poimâine te operăm” Sonia înghițise în sec. Apoi, forțându-se să-și aplice pe buze cu stângăcie zâmbetul ca pe un ruj, adăugase: „ știți, dacă nu reușește operația, voi avea pretenții la... un transplant... de organe” și intenționat îl măsurase din priviri de sus în jos. Echipa care-l însoțea râse zgomotos semn că apreciase aluzia ei ca
REFLEXII de TANIA NICOLESCU în ediţia nr. 2078 din 08 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383837_a_385166]
-
parcă din partea Soniei un semn de aprobare și adăugase: „Mâine mă operează, m-au asigurat că nodulul este benign, să nu-mi fac griji. Abia aștept ca să scap odată și să plec acasă” continuase ea însoțindu-și vorbele de un zâmbet ștrengăresc. Sonia o privise lung. Ce ar fi putut să-i răspundă? Ea nu avea nicio certitudine. Nimeni nu o asigurase de nimic, cu toate analizele și radiografiile pe care le făcuse. „Analiza citologică durează” îi spusese Cami. „Până atunci
REFLEXII de TANIA NICOLESCU în ediţia nr. 2078 din 08 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383837_a_385166]
-
și văzut frumoasa terasă de la intrare. Erau ocupate toate locurile de pe bănci, plus vreo trei scaune, cu femei și bărbați, care se întreceau în glume și bancuri. Am fost întâmpinați cu mare larmă, într-o atmosferă plină de veselie, cu zâmbete prietenești, exclamații și chiar cu vorbe de duh la adresa noastră. Atunci am cunoscut și alți membri ai grupului: Liliana Todirașcu, Carmen Prepeliță și mama sa, Mariana și Ali Bendou, Cristian Harnău, Lidia Petrescu, Dumitru Mălășincă, Mihai Zaborilă și, bineînțeles, doamna
de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 1386 din 17 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383818_a_385147]
-
și jumătate, de afară au început să pătrundă pe fereastră mai multe voci și, bineînțeles, cascade de râs ce păreau a fi nelipsite în tabără, dar și strigări de chemare la carnaval. Am coborât și noi, fără grabă, elegant, cu zâmbetul pe buze. Apariția noastră pe terasă a fost remarcată de îndată, aplaudată de cele șapte-opt persoane aflate acolo dar, spre nemulțumirea mea, am fost recunoscuți imediat. În schimb, noi nu am recunoscut toate persoanele. Era acolo o fată suplă și
de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 1386 din 17 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383818_a_385147]
-
a unei ființe dragi creează o suferință și mici probleme de viitor. Dar afișarea pe balcon a rufăriei, chiar și după spălare nu este chiar pe gustul tuturor. Este oare o diferență strigătoare la cer că primesc condoleanțele cu un zâmbet condescendent și nu cu hohote de plâns? Ce este în inima mea doar Domnul Dumnezeul Meu trebuie să știe. Afișarea publică este un teatru de bâlci. Morții cu morții dar și vii cu vii. De îndată ce plecatul este depus pe patul
PA, TIBIC MIC! de EMIL WAGNER în ediţia nr. 2022 din 14 iulie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383911_a_385240]
-
a nu da cumva prilejul unora, sau altora, să o invidieze, sau, poate cine știe, să apeleze cumva la ajutorul ei pentru ceva. Așa că îi zâmbi - ah, mușchii ăștia atât de rigizi nu învață odată să se modeleze într-un zâmbet cât de cât convingător - se mustră în gând și motivând că se grăbește porni în mers alert spre centrul orașului. Mergea fără vreo țintă anume, cufundată în propriile sale gânduri. Știa de fapt ce o iritase în acea expresie aruncată
TĂBLIȚELE de TANIA NICOLESCU în ediţia nr. 2029 din 21 iulie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383905_a_385234]
-
ape și cer. Nimic nu părea să le tulbure chiotul triumfător care le însoțea zborul. Se gândi că dacă ar fi pictat un tablou cu pescăruși în zbor pe deasupra valurilor zbuciumate, l-ar fi intitulat pur și simplu: “Viața” Un zâmbet îi lumină fața. Începuse să picure și vântul se întețise. Se îndreptă spre centru cu gândul de a intra la ceainărie. Un ceai fierbinte de lămâie era tot ce își dorea în acel moment. În drum, traversând piața civică observă
TĂBLIȚELE de TANIA NICOLESCU în ediţia nr. 2029 din 21 iulie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383905_a_385234]
-
ne momesc cu oferte tentante Noi avem dorul astă nebun la superofertă ce ne ține permanent în dialog cu (Ne)liniștea. Dar am învățat să neutralizăm interferențele lumii apelând mângâierile dragostei la orice oră. - Hai, să ne abonăm doar la zâmbete! Am luat pe credit fericirea și am plătit-o cu prea multe lacrimi. De acum încolo, tu și cu mine ne vom întâlni dincolo de cuvinte, acolo unde ne vom dărui tăcerile prin care vom recunoaște că nu e nevoie de
INIMILE NOASTRE de ELENA LAVINIA NICULICEA în ediţia nr. 1881 din 24 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383948_a_385277]
-
Iar visele sfârșesc mereu în zori Am încercat să fac un compromis Și am chemat speranța-n ajutor! Trecuse ceva timp și nu venea, Dar într-o seară înspre amurg, Sosi la mine în prag și avea Pe față un zâmbet demiurg! Și mi-a șoptit: hai uită-te afară, Alungă de aicea suferința, Când vei avea în suflet primăvară, Ți se va-ndeplini dorința!... Și a plecat apoi în grabă mare, Eu o priveam și nu înțelegeam, Dar la fereastră
SPERANȚA MOARE ULTIMA.. de DORINA OMOTA în ediţia nr. 1881 din 24 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383949_a_385278]
-
o trăim plângând, sprijinindu-ne pe secunde, Pe orele ce picură râzând și-n clepsidră vor să se ascundă. Surâsul ochilor...ars de sarea lacrimilor născute din durere, Gândul curat ...ce tremură sub rănile vorbelor grele. Avem de pierdut: Grădina zâmbetelor...ce se-neacă în ploaia ipocriziei, Răsăritul soarelui...umbrit de cețurile verzi, ale invidiei. Privirea cerului... întunecată de norii faptelor înjositoare, Rețeaua arterelor... prin care curge spre iris culoare. Avem de pierdut: Mugurul încrederii... ce piere înghețat de viforul trădării
AVEM DE PIERDUT de MARIANA STOICA în ediţia nr. 1881 din 24 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383952_a_385281]
-
primăvară vor să mi te fure. În podul palmei tâmpla-ți caldă O adâncești îngândurat Privirea ți-e pierdută, fadă, Pe unde ești? Când ai plecat? Unde-i lucirea ce furase Un colț de-albastru de pe cer , Și unde-i zâmbetul pe care Îl adoram , copil stingher? Zăpezi te ning și-n gând și-n suflet Mâhniri ce stau să răbufnească Te strâng la piept și simt în tine Toată durerea omenească. Nu plânge, iarna de pe creste Va coborî cu ghiocei
LACRIMĂ ÎN IARNĂ de MARIA BĂLĂCIANU în ediţia nr. 1855 din 29 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383983_a_385312]
-
tipar și cam strâmbe. Dar avea doar șase ani, uitase că nici ea nu învățase încă să scrie așa cum o făceau copiii mai mari. - Pot să citesc? Pot? EA dădu din cap a încuviințare, iar Alexia deschise carnetul cu un zâmbet întins și începu să citească poticnit: - Mărțișorul se dăruiește de 1 Martie. Dacă dăruiești mărțișorul, faci un om fericit. Mama este cea mai bună și poți să îi dăruiești de Ziua Mărțișorului un mărțișor și să știi că mereu mama
MĂRŢIŞOARE de MIHAELA ALEXANDRA RAŞCU în ediţia nr. 1880 din 23 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383973_a_385302]
-
Am muncit plângând. Am mâncat plângând. M-am culcat plângând. Am dormit plângând. Am visat plângând. Însă moartea se grăbește încet, foarte încet, imperceptibil de încet. Aproape de viteza unui fulger globular. Moartea nu se împiedică nici de lacrimi, nici de zâmbete. Deplasarea ei poate părea chiar triumfală. Moartea are liber la viteză: în toate sensurile posibile și imposibile. Moartea iubește poeții: un pic prea mult! Moartea nu visează. Moartea doar surâde, uneori. Costel Zăgan, ALTER EGO (14) Referință Bibliografică: 14. MÂINILE
14. MÂINILE MELE PLÂNG de COSTEL ZĂGAN în ediţia nr. 1865 din 08 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/384005_a_385334]
-
adusese-n dar mii de petale; Și mi-a șoptit sfios de pe-un ram, -Sunt ale tale...uită de supărare! Mi-a bătut primăvara în suflet, În curcubeu de fluturi și culori. Și mi-a adus în dar un zâmbet, Șoptindu-mi cald:-uită de nori! Mi-a bătut primăvara la poartă, Cu verde crud si muguri ce nu dor. -Hai vino mi-a șoptit, vino odată, Sărutul fericirii e-n roua zorilor! [Dorina Omota] 15.02.2015 Referință Bibliografică
MI-A BĂTUT PRIMĂVARA ÎN SUFLET... de DORINA OMOTA în ediţia nr. 1865 din 08 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/384003_a_385332]
-
te-ai născut dintr-un fulger/ Și din ploi înghețate de stele opace/ Voi zbura călărind albe aripi de înger,/ Însoțit pretutindeni de o tainică pace./ Heruvimi și arhangheli ne formează alaiul,/ Zeități necăzute ne contemplă iubirea,/ Între lacrimi și zâmbete ne vom duce noi traiul,/ Pentru-o clipă de dor, ne-am pierdut nemurirea...” ( Logodnă intelergalatică) Într-una din spovedaniile sale, autorul își scrie cu lacrimi dorințele, sculptând în lemn necioplit durerile care-i macină sufletul. Ceterașii, simbol de jale
DUMITRU MARIAN TOMOIAGĂ ŞI DREPTUL LA POEZIE de ALEXANDRA MIHALACHE în ediţia nr. 1874 din 17 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383990_a_385319]
-
declară el satisfăcut. Pentru eventuale nelămuriri aș putea să vă mai deranjez cu un telefon? - Bineînțeles, clipește ea sobră și parcă intuiește ceva. - Așa un telefon pe direct, insistă el... - Poftiți o carte de vizită...și îi înmânează, cu un zâmbet profesional bine studiat, un carton mic, verde cu sigla băncii. - “Evrika”!!! își spune în sinea lui bărbatul și după ce mulțumește pentru tot, părăsește instituția înaripat, și chiar plutește, nemaisimțind sub bocanci blindajul pestriț și rece al gheții atotcuprinzătoare. Ajuns la
CUIBUL VISURILOR, DE MARINEL GÎLCĂ de GABRIELA ANA BALAN în ediţia nr. 1880 din 23 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383933_a_385262]
-
și că ar fi mai bine ca întrevederea să se fi rezumat doar la salut și orice conversație în plus ar fi nepoliticoasă și fără sens. El simte că ea se teme de ceva, dar nu poate detecta motivul. După ce zâmbetul ei atât de încântător a dispărut meteoric la vederea sa,Ștefan i-a văzut fața lipsită de strălucire și ochii triști,încercănați. Pare doar un un trup muribund de sirenă, pe care valurile îl mișcă în voie și îl duc
CUIBUL VISURILOR, DE MARINEL GÎLCĂ de GABRIELA ANA BALAN în ediţia nr. 1880 din 23 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383933_a_385262]
-
distanța scurtă dintre bancă și imobilul unde este situat apartamentul său. Își aduce aminte de existența unui amic ce are într-o zonă mai îndepărtată a orașului o garsonieră nelocuită, dar mobilată. Îl contactează și acesta îi dăcheia cu un zâmbet subțire. După ce a trimis mesajul cu propunerea întâlnirii așteaptă răspunsul, se foiește în jurul biroului...așteaptă...iar clipele sunt chinuitoare. Speră să nu aibă din nou experiența primelor sale încercari de a-i capta atenția...toate soldate cu eșecuri. “Mă crede
CUIBUL VISURILOR, DE MARINEL GÎLCĂ de GABRIELA ANA BALAN în ediţia nr. 1880 din 23 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383933_a_385262]