5,010 matches
-
sărit alți boieri, ca nu cumva moșiile să ajungă pe mâna oamenilor, să nu mai aibă dânșii cu cine să le muncească. Uite, acuma poate să fie un an, așa am umblat și noi, și-am alergat, și ne-am zbătut, și tot ca dumneavoastră am ieșit. ― Da matale de prin ce parte ești? întrebă Luca Talabă. ― De pe lângă Focșani, dacă cumva ați auzit dumneavoastră, răspunse omul. Departe. Tocmai în partea cealaltă... ― Am auzit! se lăudă Marin Stan. Eu am și fost
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
mă dau în lături să vând țăranilor. Le-am promis că vom sta de vorbă când va fi cazul. N-avem decât să stăm de vorbă! ― Cred că ar fi de prisos, coniță! făcu iar arendașul. Țăranii, și când se zbăteau să cumpere, se gândeau și la preț redus, și la mari înlesniri de plată, deoarece ei n-au alt capital decât munca lor... ― A, nu, în asemenea condiții nu! protestă Nadina. ― Ei vor, firește, și azi, să ia proprietatea dumneavoastră
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
și bătrân, își potrivi o mutră mai amărâtă și zise plîngător: ― D-apoi că alții mai beau și de bine, dar eu numai de supărări și de necazuri, măi nea Cristache! Că de când mi-a murit baba, uite-așa mă zbat, că noră-mea nu mă rabdă, și mă huiduiește, și nu mă-ngrijește... ― Lasă că-ți știu eu povestea, Spiridoane taică! i-o curmă Cârciumarul. ― Cum să n-o știi tălică, vezi bine c-o știi, bolborosi bătrânul jignit, întorcînd
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
că umbli toată ziulica de ici-colo, dar eu ce să mă fac cu copilașii ăștia, bărbate, ce să mă fac? Și cu ce să le astup gura? Că de unde am putut am cerut, și m-am împrumutat, și m-am zbătut de-am ajuns să nu-mi mai dea nimeni nici un pumn de mălai... Ignat înțelegea că femeia are dreptate și de aceea se supăra mai tare. Se apucase, că n-avea nici o treabă, să mai dreagă gardul, și cioplea, și
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
iacă am să mă spânzur ca să te mulțumesc... Că tu nu mai ai răbdare cum au și alți oameni și bați mereu din clanță: ham, ham, ham, parcă ai fi câine, și nu om! Că doar vezi bine că ne zbatem și trebuie să ne ajute Dumnezeu și nouă! Femeia boscorodea în tindă. Glasul ei tânguitor îi borșea sângele. Lângă dânsul, stătea liniștit, sorindu-se, câinele jigărit și flămând. Văzîndu-l, fu cuprins de o furie prostească, parcă odihna câinelui I-ar
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
București, ca să frângă rezistența ministrului. ― Încă o dată, băieți, bine v-am găsit! repetă Boerescu cu glas puternic de întrunire publică. Făcu o mică pauză, așteptând vreun răspuns de mulțumire, cum se obișnuiește. Oamenii tăceau. Numai câțiva în uliță se mai zbăteau să se apropie, bombănind și chicotind. Prefectul nu-și pierdu cumpătul. În clipa când vru să continue, primarul răcni energic: ― Oameni buni, faceți tăcere!... Tăcere!... S-auzim pe domnul prefect! Boerescu ținu apoi o cuvântare patriotică. Își umfla glasul, gesticula
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
sub greutatea bărbatului, legănîndu-și capul pe dunga canapelei: ― Nu vreau!... Ajutor!... Ajutor! Petre își ridică atunci capul dintre sânii ei și mormăi răgușit: ― Stai binișor... Stai, că doar nu te mă... Uite-așa! Nadina avu o cutremurare dureroasă. Se mai zbătu câteva clipe, apoi țipetele ei deveniră tot mai slabe, iar mâinile ei loveau numai ca niște aripi plăpânde. Apoi scâncetele ei se transformară în gemete sacadate, dominate, și acelea, de gîfîiturile flăcăului. Cu ochii strânși și gura întredeschisă, capul Nadinei
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
fi operat un purcel: ― Taci, cocoșelul tatii, taci, că ți-ai bătut joc destul de muierile noastre, de-acu să mai stai și cuminte... Ehei, cum m-a usturat inima pe mine toată iarna, și m-am plâns, și m-am zbătut pe la toți oamenii... Nicolae Dragoș, întunecat, se uita și bombănea și din când în când arunca ochii spre Platamonu care, mai deoparte, se zvârcolea în mâinile țăranilor, hohotind de plâns. ― Na, gata, uite-le! făcu Chirilă, ridicîndu-se. ― Pune-i-le
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
cu boierii și alte asemenea lucruri, care ar fi fost foarte bune înainte de izbucnirea răzmeriței, pe când azi... ― Eu am fost la Amara numai acum câteva zile și am pipăit pulsul țăranilor! urmă Grigore. Cu vreo lună înainte umblau și se zbăteau să cumpere moșia Babaroaga. Azi nici prin gând nu le mai trece așa ceva. Azi pretind foarte simplu să li se împartă toate moșiile. Și acestor oameni vrei dumneata să le duci acuma pe tavă făgăduieli de scutiri de taxe?... Ridicol
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
pământul slăninos, cu bulgări grei, izbea cadavrele, zvârlite și îngrămădite în groapă ca niște crăci putrede, cum morții, încetul cu încetul, își potriveau culcușul, se amestecau și se topeau cu pământul care îi ascundea de toate primejdiile. " Cît s-au zbătut ei să aibă pământ și iată că pământul i-a cules pe toți! își zicea Titu Herdelea cu o strângere de inimă. Și când te gândești că, în cele din urmă, toate străduințele noastre tot aici sunt sortite să sfîrșească
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Un corp solid și țeapăn îi căzu pe umeri. Întoarse ochii și dădu peste niște degete scheletice și cabușonul cenușiu al unui ochi. Un urlet de groază îi ieși din gât. Cu pântecele strânse într-o convulsie de scârbă, se zbătu frenetic. Creatura se răsturnă greoaie pe punte și rămase nemișcată. Dallas și Ash se repeziră spre ea. Cei trei oameni se holbau la forma strânsă pe podea. Degetele sale erau chircite, osoase, precum falangele unui mort. Numai umărul degetelor, coada
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
în mijlocul pântecului. Răzbiră atunci zgomote de sfâșiere, smulgere ale unui corp martirizat. Cămașa crăpă, explodă ca un pepene, se răsfiră ca buzele unei răni, când o lighioană, un căpușor cât pumnul, împroșcând cărnurile lui Kane, ieși la aer. Aceasta se zbătea ca un șarpe. Capul minuscul era de fapt o gură cu o sumedenie de dinți, lungi și subțiri șiroind de sânge. Pielea lucioasă, de o vâscozitate scârboasă se întunecă din cauza sângelui stacojiu care o acoperea. Nici un alt organ exterior nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
orb care se răsucea în pieptul lui Kane. În această acțiune de retragere instinctivă, disperată, motanul le-o luase înainte. Cu coada ridicată, cu blana zbârlită, cu gheruțele scoase, din două salturi părăsi masa și încăperea. Micul craniu dințat se zbătea convulsiv pentru a se extrage din ascunzătoarea lui. Brusc, parcă opintindu-se, țâșni din torsul zdrențuit al lui Kane. Capul și gâtul erau legate de un corp gros acoperit cu aceeași piele vâscoasă, Cu niște brațe și picioare mici înarmate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
luă de jos detectorul. ― Fir-ar să fie! oftă ea. obosită și înciudată. Liniștiți-vă, prieteni, ia uitați-vă! Parker lăsă plasa odată cu Brett. Amândoi recunoscură ceea ce prinseseră și nu puteau să-și înfrângă deznădejdea. O pisică, vizibil contrariată, se zbătea în împletitură și, înainte ca Ripley să apuce să protesteze, pieri în fundul pasajului. ― Nu, nu, nu-l lăsați să scape! Avertismentul veni prea târziu. Ghemotocul de păr dispăruse. ― Mda, ai dreptate, mormăi Parker. Trebuia să-l omorâm. S-ar putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
contactul cu solul. Jones, o zbughi afară pe sub picioarele Brett. Zburlit de frică, se fofilă printre Ripley și Parker care alergaseră auzind urletul, Dădură buzna în antrepozit fără să mai stea de gânduri și văzură picioarele lui Brett cum se zbăteau în gol. Ridicând ochii avură o ultimă viziune fugitivă a două tălpi înghițite de întuneric. Deasupra formei neputincioase și chinuite a inginerului, zăriră o siluetă vag umană, dar care, cu siguranță, nu era a unui om. O masă gigantică și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
ȘTIINȚA URMEAZĂ NUMAI INFORMAȚII RĂSTRÂSE. Bun, de aici se va descurca ea. Putea să încerce să afle mai mult. Voia să continue, dar o mână căzu lângă a sa, intrând până la cot în terminalul ordinatorului. Țintuită de spaimă, cu inima zbătându-i-se în piept, văzu nu creatura ci o formă și o figură care deveniră în ochii ei la fel de străine ca și entitatea, Ash schiță un zâmbet. Și totuși pe buzele lui răsfrânte nu era nici o urmă de umor. ― Sarcina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
Atât. Așadar se străduia să facă o selecție rapidă. Nu remarcă, preocupată fiind, că pe detectorul ei cadranul se lumină ușor... În sfârșit! Un Jones indignat mai opunea încă rezistență, dar Ripley îl ținea bine de pielea gâtului. Degeaba se zbătea, fiindcă ea îl și puse în cutia presurizată și activă motorul electric. ― Așa! Respiră și tu o dată propriul tău aer reciclat. Cele două aruncătoare de flăcări erau puse pe jos, în exteriorul sălii frigiderelor. Ieșind, Parker îngenunche și vru să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
i-a răspuns: - Dă, fă, Măndiță, ți-o intrat chișcarul unde nu a mai intrat alt chișcar de la moartea lui bărbat-tu. Și dă-i pe râsete. - Să-ți hie rușine, om bătrân ce ești! Și cum biata femeie se zbătea și-și scutura corpul într-o parte și alta, a băgat bine mâna între picioare și trage afara ditamai chișcarul lung de vreo două palme, cu un cap gros. Noi am crezut că-l va arunca, dar ea cu chișcarul
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
a căzut în veriga lacătului. Am stat cât am stat, până când câinii ne-au lăsat în pace. Dăm să ieșim din lădoi, dar mai ieși dacă poți. Eram închiși, fără să putem să mai ieșim. Atunci am început să ne zbatem în lădoi, nu să strigăm, căci nu near fi auzit cineva, dar făcând balans la lădoi, acesta a venit pe o parte și am putut să dăm capacul la o parte și să ieșim. Am luat lădoiul și am început
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
bucurie și mulțumire sufletească și alinare simți când găsești, într-o carte un sfat, o indicație, o soluție pentru rezolvarea unei probleme, în special de sănătate, atunci când toți te părăsesc și te lasă să-ți suporți singur durerile, să te zbați în suferință. A da cuiva un sfat înseamnă un mare ajutor pentru cel ce poate să-l primească și să-l accepte, în funcție de nivelul lui de „prostie”, de dezvoltare a puterii, a capacității lui de înțelegere și de acționare. Pentru că
Războiul cu întunericul by Ivone Narih () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91642_a_93256]
-
părut un dușman tocmai potrivit. Așa că, într-o dimineață, l-am învăluit grijuliu, asemenea senatorilor pe Cezar, l-am înșfăcat și l-am târât înspre rețeaua de canalizare. Voiam să-l facem vrăjitroacă. Băiatul se proptise în călcâie și se zbătea îngrozitor. Privită de aproape, fața lui era cu totul diferită de a oricărui copil pe care îl văzusem până acum. Părul îi era castaniu, ușor buclat. La îndoitura fiecărei bucle, reflexe aurii țâșneau în toate părțile. Firele de păr de
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
așa că s-a putut apăra multă vreme, o oră întreagă, până când un bulgăre l-a lovit cu putere în cap. Atunci l-am văzut în penumbră lăsîndu-se încet la pământ, arcuindu-se în ceafă și călcâie și începînd să se zbată cu o forță înspăimîntătoare. Ne-am apropiat de el, dar părea să nu ne vadă. Din ochi i se prelingeau pur și simplu șuvoaie de lacrimi. Gemea și răcnea scurt, din când în când, printre spasme care îi contorsionau corpul
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
să reînceapă școala, lucru care nu mi se mai întîmplase niciodată. Pentru că mă simțeam mult prea singur, ca un înger căzut sau în mare primejdie de cădere. Dar știam că a rămâne înger însemna să neg mai departe ceea ce se zbătea în mine, poate ceva malign, dar care avea o putere din ce în ce mai mare asupra mea. De multe ori mă trezeam plângând de singurătate. În fine, am început și clasa a douăsprezecea și revederea figurilor cunoscute mi-a făcut pentru prima dată
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
inelele de pe trunchiul lui de copac, iar crotalul clinchetea amenințător din coadă. Toate aceste ființe păreau încă amețite, dar își reveneau văzând cu ochii. Ca niște inimi leneșe, meduzele pulsau în spirt, iar peștii grei, de poate zece kilograme, se zbătuseră până răsturnaseră cilindrii și acum izbeau cu cozile ude dalele podelei, căscând din fălcile dințate. Gâfâind, am ajuns în fine în sala mineralelor, care aruncau umbre colorate pe pereți. Am găsit maneta de unde aprinseserăm lumina, dar nici urmă de ușă
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
urcat o scară monumentală, aspră ca de granit, și-am intrat pe o ușă rotativă. Construcția imensă era goală pe dinăuntru. Nervurile subțiri ale bolților păreau coastele unui torace gigant. Lumina venea în dungi violete prin cupola în care se zbătea leneș acel ceva hidos, translucid. Marmura mozaicară a pardoselei se curba după curbura Pământului. Ne-am oprit aproape de mijlocul sălii și-același gând ne-a venit tuturor: să naștem un om. Prima a ieșit în fața noastră (cum stăteam ghemuite una
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]