34,839 matches
-
secat, în aval adîncimile ating 0,1-0,3 m. Viteza cursului de apă nu depășește 0,1 m/s. Albia este stabilă, pe alocuri cu rogoz și stuf, patul este neted, mîlos, la s. Pîrlița - lutos. Malurile sunt abrupte, cu înălțimea de 0,5-2,5 m, constituite din argile nisipoase și luturi, la muchii înierbate.La 1 km de la gura de vărsare rîul este închis cu un baraj de 400 m lungime. Lungimea lacului de acumulare format aici este de 3
Râul Delia () [Corola-website/Science/325150_a_326479]
-
care să se potrivească cu dovezile găsite în camera lui Soames. Cel de-al treilea student, Miles McLaren, refuză să deschidă ușa și nu-i lasă înăuntru; el se dovedește nepoliticos. În mod curios, Holmes îl întreabă pe Soames ce înălțime are McLaren. Profesorul afirmă că înălțimea lui McLaren este de aproximativ 5,60 picioare (1,65 m), fiind mai înalt decât Ras, dar mai scund decât Gilchrist, care este foarte înalt, fiind un atlet și săritor în lungime. Holmes a
Cei trei studenți () [Corola-website/Science/325196_a_326525]
-
găsite în camera lui Soames. Cel de-al treilea student, Miles McLaren, refuză să deschidă ușa și nu-i lasă înăuntru; el se dovedește nepoliticos. În mod curios, Holmes îl întreabă pe Soames ce înălțime are McLaren. Profesorul afirmă că înălțimea lui McLaren este de aproximativ 5,60 picioare (1,65 m), fiind mai înalt decât Ras, dar mai scund decât Gilchrist, care este foarte înalt, fiind un atlet și săritor în lungime. Holmes a dedus o mare parte din mister
Cei trei studenți () [Corola-website/Science/325196_a_326525]
-
masă și a afirmat că cel care a intrat în cameră știa precis că hârtiile sunt acolo. Când detectivul s-a uitat la fereastră din afară, abia a putut să vadă ce se afla în cameră, deși el are o înălțime de 1,80 m. Prin urmare, a dedus că persoana care a văzut hârtiile pe masă din exterior, trebuia să fie destul de înaltă. Principalul bănuit a fost Gilchrist care era cel mai înalt și singurul care putea să vadă prin
Cei trei studenți () [Corola-website/Science/325196_a_326525]
-
luncă și prima terasă este greu de făcut o delimitare din cauza diferenței mici de altitudine, a dezvoltării dunelor și a bălților de pe terasă. Grosimea stratului de dune scade de la vest la est, iar în apropierea locului de alimentare și formare, înălțimea dunelor depășește 10m. În sectorul Calafat - Rast, relieful prezintă o slabă înclinare de la nord la sud și de la vest la est, lucru aproape neobservabil pe teren. Din loc în loc se întâlnesc movile atrofice, care sunt dune de nisip fixate de
Poiana Mare, Dolj () [Corola-website/Science/325209_a_326538]
-
Londra împreună cu un prieten, Joseph Stangerson. Deasupra corpului său, scris cu sânge, este cuvântul "RACHE", despre care Holmes constată că acesta este cuvântul german pentru răzbunare. El continuă să deducă faptul că victima a murit otrăvită și descrie înfățișarea ucigașului: înălțime de șase picioare (aproximativ 1,83 m), picioare mici, obraji roșii, unghii lungi la mâna dreaptă, are ghete cu vârful pătrat și a fumat un trabuc Trichinopoly. El a venit într-o birjă, al cărei cal avea trei potcoave vechi
Un studiu în roșu () [Corola-website/Science/325210_a_326539]
-
lui, între armata confederată a Virginiei de Nord condusă de generalul Robert E. Lee și armata unionistă a Potomacului, comandată de gen.-mr. Ambrose E. Burnside. Zadarnicele atacuri frontale ale armatei unioniste de la 13 decembrie împotriva apărătorilor confederați cantonați pe înălțimile din spatele orașului a fost una dintre cele mai dezechilibrate ciocniri din Războiul Civil American, victimele unioniștilor fiind de peste două ori mai numeroase decât cele suferite de confederați. Planul lui Burnside era de a trece râul Rappahannock pe la Fredericksburg la jumătatea
Bătălia de la Fredericksburg () [Corola-website/Science/324497_a_325826]
-
tirului inamic, au început lupte în oraș în zilele de 11-12 decembrie. Soldații unioniști s-au pregătit să ia cu asalt pozițiile defensive confederate de la sud de oraș și de pe o creastă puternic fortificată aflată la vest de oraș, denumită Înălțimile lui Marye ("Marye's Heights"). La 13 decembrie, „marea divizie” a gen.-mr. William B. Franklin a reușit să penetreze prima linie defensivă a gen.-lt. confederat Stonewall Jackson la sud, dar a fost respinsă. Burnside a ordonat marilor divizii
Bătălia de la Fredericksburg () [Corola-website/Science/324497_a_325826]
-
prima linie defensivă a gen.-lt. confederat Stonewall Jackson la sud, dar a fost respinsă. Burnside a ordonat marilor divizii ale general-maiorilor Edwin V. Sumner și Joseph Hooker să efectueze asalturi frontale multiple împotriva poziției gen.-lt. James Longstreet de pe Înălțimile lui Marye, toate acestea fiind respinse cu pierderi grele. La 15 decembrie, Burnside și-a retras armata, punând capăt unei noi campanii eșuate a Uniunii pe teatrul estic de operațiuni al războiului. În noiembrie 1862, președintele Abraham Lincoln avea nevoie
Bătălia de la Fredericksburg () [Corola-website/Science/324497_a_325826]
-
întârzierilor administrative, podurile nu au ajuns înaintea armatei. Întrucât gen.-mr. Edwin V. Sumner a sosit, a sugerat cu fermitate o traversare rapidă a râului pentru a împrăștia forța confederată de 500 de oameni din oraș, și pentru a ocupa înălțimile de la vest de el. Burnside s-a îngrijorat că ploile de toamnă vor face vadurile inutilizabile și că Sumner s-ar putea vedea separat de restul trupelor și corpul său distrus. A renunțat la inițiativă, ordonându-i lui Sumner să
Bătălia de la Fredericksburg () [Corola-website/Science/324497_a_325826]
-
președintele confederat Jefferson Davis și-a exprimat rezervele în ce privește planificarea pentru o bătălie atât de aproape de Richmond), și-a îndrumat restul armatei către Fredericksburg. Până la 23 noiembrie, tot corpul lui Longstreet sosise și Lee l-a plasat pe creasta denumită Înălțimile lui Marye de la vest de oraș, cu divizia lui Anderson în extrema stângă, cea a lui McLaws exact în spatele orașului, iar cele ale lui Pickett și Hood la dreapta. El a trimis după Jackson la 26 noiembrie, dar comandantul celui
Bătălia de la Fredericksburg () [Corola-website/Science/324497_a_325826]
-
avantajul numeric în termeni de forță a trupelor, Burnside beneficia și de avantajul de a ști că armata sa nu poate fi atacată cu eficiență. De cealaltă parte a Rappahannockului, 220 de piese de artilerie fuseseră amplasate pe creasta denumită Înălțimile Stafford pentru a împiedica armata lui Lee să întreprindă vreun contraatac major. Geniștii Uniunii au început să asambleze șase poduri mobile înaintea zorilor zilei de 11 decembrie, două la nord de centrul orașului, un al treilea la extremitatea sudică a
Bătălia de la Fredericksburg () [Corola-website/Science/324497_a_325826]
-
au făcut ca aceste intenții să nu fie clare. Mai mult, alegerea lui Burnside a verbului „a lua” ("to seize") era mai puțin fermă în terminologia militară a secolului al XIX-lea față de un ordin de „a cuceri” ("to carry") înălțimile. Franklin a ordonat comandantului Corpului I, gen.-mr. John F. Reynolds, să aleagă o divizie pentru atac. Reynolds a ales cea mai mică divizie a sa, de circa 4.500 de oameni, comandată de gen.-mr. George G. Meade, și
Bătălia de la Fredericksburg () [Corola-website/Science/324497_a_325826]
-
amenința să-i împingă pe unioniști în râu. Orice altă înaintare confederată a fost descurajată de sosirea diviziei din Corpul III condusă de gen. brig. Daniel E. Sickles în dreapta. Generalul Burnside, care în acest moment era concentrat pe atacurile de la Înălțimile lui Marye, era furios că atacul din flancul său stâng nu obținuse succesul pe care-l spera mai devreme. El i-a ordonat lui Franklin să „înainteze pe dreapta și în centru”, dar, în ciuda repetatelor rugăminți, Franklin a refuzat, susținând
Bătălia de la Fredericksburg () [Corola-website/Science/324497_a_325826]
-
față de 3.400 ai lui Stonewall Jackson, ceea ce demonstrează ferocitatea luptei. Ciocnirile mai mici și tirul de artilerie au continuat până la căderea întunericului, dar nu au mai avut loc atacuri majore, în timp ce centrul bătăliei s-a mutat spre nord la Înălțimile lui Marye. La capătul nordic al câmpului de luptă, divizia condusă gen. brig. William H. French, din cadrul Corpului II s-a pregătit de înaintare, supusă tirului artileriei confederate îndreptată în jos, spre Fredericksburgul acoperit de ceață. Ordinele generalului Burnside către
Bătălia de la Fredericksburg () [Corola-website/Science/324497_a_325826]
-
Un canal se afla la circa 200 de metri vest de oraș, traversat de trei poduri înguste, care impuneau trupelor unioniste să se dispună în coloane înainte de a trece. Circa 550 m vest de Fredericksburg se afla creasta joasă denumită Înălțimile lui Marye ("Marye's Heights"), la circa 12-15 m peste câmpie. (Deși denumită popular Înălțimile lui Marye, creasta era formată din mai multe dealuri despărțite de ravene, de la nord la sud: Dealul lui Taylor, Dealul Stansbury, Dealul lui Marye și
Bătălia de la Fredericksburg () [Corola-website/Science/324497_a_325826]
-
poduri înguste, care impuneau trupelor unioniste să se dispună în coloane înainte de a trece. Circa 550 m vest de Fredericksburg se afla creasta joasă denumită Înălțimile lui Marye ("Marye's Heights"), la circa 12-15 m peste câmpie. (Deși denumită popular Înălțimile lui Marye, creasta era formată din mai multe dealuri despărțite de ravene, de la nord la sud: Dealul lui Taylor, Dealul Stansbury, Dealul lui Marye și Dealul Willis.) Lângă vârful porțiunii din creastă ce forma dealurile lui Marye și Willis, o
Bătălia de la Fredericksburg () [Corola-website/Science/324497_a_325826]
-
era protejat de un zid de piatră de 1 m, întărit în unele locuri cu bușteni și abatis, o foarte bună poziție defensivă pentru infanterie. Generalul confederat Lafayette McLaws avea la început 2.000 de oameni în linia întâi de pe Înălțimile lui Marye și mai erau 7.000 de oameni în rezervă pe creastă și în spatele ei. Artileria masată acolo acoperea aproape neîntrerupt câmpia de sub ea. Generalul Longstreet fusese asigurat de comandantul artileriei sale, lt. col. Edward Porter Alexander: „domnule general, acoperim
Bătălia de la Fredericksburg () [Corola-website/Science/324497_a_325826]
-
ordin pe care, după cum s-a arătat mai sus, comandantul Marii Divizii Stânga l-a ignorat) și a ordonat Marii Divizii Centru, comandată de gen.-mr. Joseph Hooker, să treacă Rappahannockul, să intre în Fredericksburg și să continue atacul spre Înălțimile lui Marye. Hooker a efectuat personal o recunoaștere (ceva ce nu făcuseră nici Burnside, nici Sumner, ambii rămânând la est de râu pe durata asalturilor nereușite) și a revenit la cartierul general al lui Burnside să-l sfătuiască să renunțe
Bătălia de la Fredericksburg () [Corola-website/Science/324497_a_325826]
-
a trimis divizia condusă de gen. brig. Charles Griffin să-i acopere pe oamenii lui Sturgis. În acest moment, divizia confederată a gen.-mr. George Pickett și una din brigăzile gen.-mr. John Bell Hood înaintase spre nord să întărească Înălțimile lui Marye. Griffin a aruncat cele trei brigăzi ale sale către solida poziție confederată, una câte una. Îngrijorat și el de soarta lui Sturgis, Couch a trimis cele șase tunuri ale bateriei B a căpitanului John G. Hazard Regimentul 1
Bătălia de la Fredericksburg () [Corola-website/Science/324497_a_325826]
-
care nu a reușit să-l convingă să abandoneze atacurile. În timp ce Humphreys încă mai ataca, Hooker a ordonat diviziei generalului George W. Getty din Corpul IX, să atace și ei, dar de această dată în cea mai din stânga porțiune a Înălțimilor lui Marye, dealul Willis. Brigada col. Rush Hawkins, urmată de cea a col. Edward Harland, a înaintat pe o cale ferată neterminată aflată chiar la nord de Hazel Run, apropiindu-se de linia confederată fără a fi văzut în întunericul
Bătălia de la Fredericksburg () [Corola-website/Science/324497_a_325826]
-
fost în cele din urmă reperați și respinși. Șapte divizii unioniste fuseseră trimise, în general brigadă cu brigadă, într-un total de paisprezece șarje individuale, toate eșuate, cu pierderi între 6.000 și 8.000 de oameni. Pierderile confederate la Înălțimile lui Marye au totalizat circa 1.200 de oameni. Căderea întunericului și insistențele subordonaților lui Burnside au fost suficiente pentru a pune capăt atacului. Longstreet a scris mai târziu: „șarjele au fost disperate și sângeroase, dar total fără speranțe.” Mii
Bătălia de la Fredericksburg () [Corola-website/Science/324497_a_325826]
-
lui Burnside au fost suficiente pentru a pune capăt atacului. Longstreet a scris mai târziu: „șarjele au fost disperate și sângeroase, dar total fără speranțe.” Mii de soldați unioniști au petrecut noaptea rece de decembrie pe câmpurile ce duceau spre înălțimi, incapabili să se miște sau să-i ajute pe răniți din cauza tirului confederat. În acea noapte, Burnside a încercat să dea vina pe subordonații săi pentru atacul dezastruos, dar ei au afirmat că el este unicul răspunzător pentru acesta. După
Bătălia de la Fredericksburg () [Corola-website/Science/324497_a_325826]
-
pentru atacul dezastruos, dar ei au afirmat că el este unicul răspunzător pentru acesta. După o întâlnire la cină în seara de 13 decembrie, Burnside a anunțat dramatic că el personal va conduce Corpul IX într-un ultim asalt pe Înălțimile lui Marye, dar generalii săi l-au convins a doua zi dimineața să renunțe. Armatele au rămas pe poziție toată ziua de 14 decembrie. În după-amiaza aceea, Burnside i-a cerut lui Lee încetarea focului pentru a îngriji răniții, ceea ce
Bătălia de la Fredericksburg () [Corola-website/Science/324497_a_325826]
-
luat sfârșit. Mărturie pentru proporțiile măcelului și pentru suferințele din timpul bătăliei, a fost povestea lui Richard Rowland Kirkland, sergent confederat din Compania G, Regimentul 2 Infanterie Voluntari Carolina de Sud. Staționat la zidul de piatră de lângă Drumul Scufundat de sub Înălțimile lui Marye, Kirkland a văzut îndeaproape suferințele și, ca și mulți alții, a fost impresionat de strigătele de ajutor ale unioniștilor răniți din noaptea rece de iarnă de 13 december 1862. După ce a obținut permisiunea comandantului său, gen. brig. Joseph
Bătălia de la Fredericksburg () [Corola-website/Science/324497_a_325826]