35,463 matches
-
murit. Santa Anna, președintele Mexicului, a căzut prizonier a doua zi. După trei săptămâni, el a semnat tratatele de pace care au dictat părăsirea regiunii de către armata mexicană, deschizând calea spre independența Republicii Texas. Aceste tratate nu au recunoscut efectiv independența Texasului, dar au stipulat ca Santa Anna se angajează să facă lobby în acest sens la Ciudad de Mexico. Sam Houston a devenit o celebritate națională, iar strigătele de luptă ale texanilor, „Remember the Alamo!” și „Remember Goliad!” au rămas
Bătălia de la San Jacinto () [Corola-website/Science/321352_a_322681]
-
Anna se angajează să facă lobby în acest sens la Ciudad de Mexico. Sam Houston a devenit o celebritate națională, iar strigătele de luptă ale texanilor, „Remember the Alamo!” și „Remember Goliad!” au rămas în istorie. În primii ani de independență ai Mexicului, în Texasul Mexican (pe atunci parte din statul Coahuila y Tejas) s-au stabilit numeroși imigranți americani, încurajați de guvernul mexican. În 1835, ei s-au revoltat împotriva guvernului mexican al lui Santa Anna deoarece acesta a abolit
Bătălia de la San Jacinto () [Corola-website/Science/321352_a_322681]
-
dizolvat Congresul Mexicului și legislativele statelor și și-a asumat controlul dictatorial asupra întregii țări. După capturarea unor mici avanposturi și după înfrângerea tuturor garnizoanelor mexicane din regiune, texanii au format un guvern provizoriu și au întocmit o declarație de independență. Sute de voluntari din Statele Unite ale Americii s-au îndreptat spre Republica Texas pentru a o ajuta să-și cucerească independența. Două regimente de voluntari au fost organizate pentru a completa armata regulată texană. Alți voluntari localnici s-au organizat
Bătălia de la San Jacinto () [Corola-website/Science/321352_a_322681]
-
după înfrângerea tuturor garnizoanelor mexicane din regiune, texanii au format un guvern provizoriu și au întocmit o declarație de independență. Sute de voluntari din Statele Unite ale Americii s-au îndreptat spre Republica Texas pentru a o ajuta să-și cucerească independența. Două regimente de voluntari au fost organizate pentru a completa armata regulată texană. Alți voluntari localnici s-au organizat în companii pentru apărarea zonelor ce ar fi putut fi ținta unei intervenții mexicane. De exemplu, printre voluntarii americani de la San
Bătălia de la San Jacinto () [Corola-website/Science/321352_a_322681]
-
-și retragă trupele de pe pământul texan și, în schimbul eliberării în Mexic, să susțină acolo recunoașterea noii republici. Au fost 2 tratate, unul secret și unul public. În cel secret, Santa Anna se angaja să încerce să convingă Mexicul să recunoască independența Texasului, în schimbul escortării până la granița Mexicului. Libera trecere nu s-a materializat, însă. Santa Anna a fost ținut șase luni ca prizonier de război (timp în care guvernul l-a demis și a dezavuat orice acord ar fi semnat el
Bătălia de la San Jacinto () [Corola-website/Science/321352_a_322681]
-
demis și a dezavuat orice acord ar fi semnat el) fiind dus în cele din urmă la Washington, D.C. Acolo, s-a întâlnit cu președintele american Andrew Jackson, înainte de a se întoarce în dizgrație în Mexic la începutul lui 1837. Independența Texasului era, însă, la acea vreme, un fapt împlinit, deși Mexicul nu a recuoscut-o oficial decât prin semnarea tratatului de la Guadalupe Hidalgo la sfârșitul Războiului Americano-Mexican în 1848.
Bătălia de la San Jacinto () [Corola-website/Science/321352_a_322681]
-
Pérez de Lebrón (n. 21 februarie 1794 - d. 21 iunie 1876), cunoscut sub numele de Santa Anna sau López de Santa Anna, a fost un lider politic mexican, general și președinte al Mexicului. Santa Anna a luptat la început împotriva independenței Mexicului față de Spania, după care a întors armele și a susținut-o. El nu a fost primul "caudillo" (lider militar) al Mexicului, dar a fost printre primii. A ajuns la rangul de general și a fost președinte al țării în
Antonio López de Santa Anna () [Corola-website/Science/321359_a_322688]
-
în regimentul de infanterie Fijo de Veracruz drept cadet, împotriva dorinței părinților săi, care voiau ca el să urmeze o carieră comercială. În 1810, an în care Miguel Hidalgo y Costilla a inițiat prima tentativă a Mexicului de cucerire a independenței față de Spania, Santa Anna s-a alăturat armatei spaniole coloniale. În 1811, Santa Anna a fost rănit în brațul sau mâna stângă de o săgeată în timpul unei campanii în orașul Amoladeras, din statul San Luis Potosí. În 1813, Santa Anna
Antonio López de Santa Anna () [Corola-website/Science/321359_a_322688]
-
său Arredondo, aceea de execuții în masă. Istoricii au speculat că Santa Anna și-ar fi modelat propriile politici și propriul comportament din timpul Revoluției Texane pe baza experienței de sub comanda lui Arredondo. În următorii ani, în care războiul de independență a ajuns în impas, Santa Anna a ridicat sate pentru cetățenii refugiați în apropiere de Veracruz. Atunci s-a apucat de jocurile de noroc, viciu care l-a urmărit pe parcursul întregii vieți. În 1816, Santa Anna a fost promovat la
Antonio López de Santa Anna () [Corola-website/Science/321359_a_322688]
-
luptat împotriva expediției Barradas cu o forță mult mai mică și i-a invins pe spanioli, dintre care mulți sufereau de febră galbenă. Înfrângerea armatei spaniole nu doar că i-a sporit popularitatea lui Santa Anna, ci a și consolidat independența noii republici mexicane. Santa Anna a fost declarat erou. De aici înainte, el s-a autoporeclit „Învingătorul de la Tampico” și „Salvatorul Patriei”, și în cele din urmă „Napoleon al Vestului”. Într-o nouă lovitură de stat din decembrie 1829, vicepreședintele
Antonio López de Santa Anna () [Corola-website/Science/321359_a_322688]
-
Guanajuato, Michoacán, Yucatán, Jalisco, Nuevo León, Tamaulipas și Zacatecas. Mai multe state și-au format propriile guverne, cum ar fi Republica Rio Grande, Republica Yucatan și Republica Texas. (doar texanii l-au învins pe Santa Anna și și-au cucerit independența). Rezistența lor a fost alimentată de represaliile comise de Santa Anna împotriva adversarilor învinși. Într-un editorial din "New York Post" scria că „dacă [Santa Anna] i-ar fi tratat pe învinși cu moderație și generozitate, ar fi fost dificil, dacă
Antonio López de Santa Anna () [Corola-website/Science/321359_a_322688]
-
de James Sylvester l-au prins pe Santa Anna, ascuns într-o mlaștină și îmbrăcat în uniformă de soldat de dragoni. Președintele Texasului, David G. Burnet, și Santa Anna au semnat tratatele de la Velasco, prin care liderul mexican a recunoscut independența Republicii Texas, în schimbul promisiunii de a fi transportat în siguranță la Veracruz. La Ciudad de México, însă, un nou guvern a declarat că Santa Anna nu mai este președinte și că tratatul cu Texasul este nul și neavenit. În timp ce era
Antonio López de Santa Anna () [Corola-website/Science/321359_a_322688]
-
sistem electoral cu două trepte) a fost desființat. De fapt, Parlamentul otoman încetase să mai funcționeze încă din 1920, după ocuparea Istanbulului de către Aliați și înființarea, în același an, a Marii Adunări Naționale la Ankara. Noul sistem, care acorda prioritate independenței naționale și suveranității poporului, a înființat și funcțiile de prim-ministru și de președinte, plasând puterea în mâinile deputaților parlamentului unicameral, Marea Adunare Națională a Turciei|Marea Adunare Națională]]. Deputații erau aleși prin alegeri directe, utilizând sistemul reprezentării proporționale. Proclamarea
Reformele lui Atatürk () [Corola-website/Science/321354_a_322683]
-
de reforme desființa sistemul milleturilor otomane. Acest sistem a fost înlocuit de autoritatea comună seculară. Numeroase comunități religioase nu au reușit să se adapteze noului regim. Situația a fost agravată de emigrație și sărăcirea datorată condițiilor economice dificile de după cucerirea independenței, ca și de prăbușirea sistemului spitalelor și școlilor subvenționate de comunitățile religioase cu bani proprii. Secularismul kemalist nu poate fi considerat antiteism sau antiislamic. De fapt, statul kemalist a sprijinit islamul, după cum o demonstrează înființarea instituției numite Președinția Afacerilor Religioase
Reformele lui Atatürk () [Corola-website/Science/321354_a_322683]
-
Viaceaslav Șișkov. La mijlocul vieții, poetul s-a îmbolnăvit de diabet, maladie care s-a complicat în ultimii săi ani, medicii fiind nevoiți să-i amputeze un picior, iar mai pe urmă, și piciorul celălalt. Alexander Penn a murit în ziua Independenței Israelului din anul 1972 și a fost înmormântat la cimitirul Kiryat Shaul din Tel Aviv. Pe piatra de mormânt s-au încrustat cuvintele "Adamá, admatí, rehumá ad motí" "אדמה, אדמתי, רחומה עד מותי" ("Pământ, Pamântul meu, milostiv până la moartea mea
Alexander Penn () [Corola-website/Science/321386_a_322715]
-
(1916-1918) (în limbile arabă: الثورة العربية, "Al-Thawra al-`Arabīya", turcă: Arap İsyanı) a fost o rebeliune inițiată de șeriful Hussein bin Ali cu scopul câștigării independenței de sub jugul Imperiului Otoman și crearea unui stat arab unificat care s-ar fi întins de la Alep (Siria) până la Aden (Yemen). Naționalismul în Imperiului Otoman își are rădăcinile la începutul secolului al XIX-lea. Naționalismul arab își are originile în
Revolta arabă () [Corola-website/Science/321391_a_322720]
-
ocupe Palestina, Transiordania, Libanul și o bună parte a Peninsulei Arabe și a sudului Sirie. Orașul Medina, deși izolat de restul Imperiului Otoman, nu s-a predat decât în ianuarie 1919. Regatul Unit promisese în timpul negocierilor Hussein-McMahon că va sprijini independența arabilor dacă ei se vor ridica la luptă împotriva otomanilor. Cele două părți au interpretat în mod diferit prevederile acestei înțelegeri. La încheierea luptelor, Regatul Unit și Franța nu au mai respectat promisiunile inițiale și au împărțit regiunea în conformitate cu Acordul
Revolta arabă () [Corola-website/Science/321391_a_322720]
-
un mare imperiu galactic în care se găsesc milioane de lumi unificate. Această poveste are loc în jurul anului 11000 AD (inițial 34500 AD, potrivit cronologiei lui Asimov de la începutul anului 1950), atunci când Imperiul Trantorian cuprindea aproximativ jumătate din galaxie. Planetă independența Sark exploatează planetă Florina de pe care transportă o substanță numită „kyrt”, o fibră versatila și fluorescenta, care poate fi cultivata doar pe Florina. Relația dintre cele două planete este similară cu legăturile care existau între puterile europene imperiale și coloniile
Curenții spațiului () [Corola-website/Science/321429_a_322758]
-
I. Ieșit din grațiile regelui, el a dus o viață retrasă, din care s-au păstrat puține informații. Realizările lui au intrat într-un con de umbră timp de peste 300 de ani. La mai multe decenii după ce Brazilia a obținut independența față de Portugalia în secolul al XIX-lea, reputația lui Cabral a început să fie reabilitată de împăratul Pedro al II-lea al Braziliei. Istoricii au polemizat multă vreme privind statutul lui Cabral ca descoperitor al Braziliei, și s-au întrebat
Pedro Álvares Cabral () [Corola-website/Science/321401_a_322730]
-
sud de Calicut unde putea face comerț. Acest oraș era Kochi și flota a ridicat pânzele, ajungând acolo la 24 decembrie. Kochi era oficial vasal al Calicutului, și era dominat de alte orașe indiene. Kochi însă încerca să-și cucerească independența, iar portughezii erau dispuși să exploateze dezbinarea indienilor—așa cum aveau să facă britanicii trei sute de ani mai târziu. Această tactică a asigurat într-un final hegemonia portugheză asupra regiunii. Cabral a făcut o alianță cu conducătorul orașului Kochi, precum și cu
Pedro Álvares Cabral () [Corola-website/Science/321401_a_322730]
-
își asigurase deja mare parte din frontierele de astăzi încă din 1750 și era considerată de Portugalia cea mai importantă parte din întinsul său imperiu maritim. La 7 septembrie 1822, moștenitorul regelui Portugaliei Dom Joăo al VI-lea a obținut independența Braziliei față de Portugalia și, sub titlul de Dom Pedro I, a devenit primul său împărat. Descoperirea lui Cabral, și chiar mormântul său din orașul natal, au rămas în uitare timp de aproape 300 de ani după expediția sa. Aceasta a
Pedro Álvares Cabral () [Corola-website/Science/321401_a_322730]
-
diverse forțe paramilitare sârbe, cu intenția de a desprinde localitatea de Croația și de a o anexa Republicii Sârbe Krajina, care să formeze o uniune cu Serbia și Muntenegru. Asediul s-a desfășurat între august și noiembrie 1991, în timpul Războiului Croat de Independență. Orașul a fost apărat de diverse detașamente militare croate și de voluntari. Asediul s-a terminat cu înfrângerea Gărzii Naționale Croate ("Zbor Narodne Garde" - ZNG), distrugerea Vukovarului, moartea a cel puțin 3,000 de persoane, precum și purificarea etnică a cel
Asediul Vukovarului () [Corola-website/Science/321404_a_322733]
-
Croația, care nu a recâștigat controlul orașului decât în 1998, când refugiații croați au putut, în sfârșit, să se întoarcă la casele lor, a fost totuși o victorie foarte costisitoare pentru Armata Populară Iugoslavă și a câștigat sprijin internațional pentru independența Croației. De asemenea, este considerată un punct de cotitură în desfășurarea războiului.<ref name="Scrinia Slavonica br. 2/2002">"Scrinia Slavonica" br. 2/2002. D. Marijan: Bitka za Vukovar 1991.(sumar în engleză)</ref> Vukovar este un important centru regional
Asediul Vukovarului () [Corola-website/Science/321404_a_322733]
-
croați (43.8%), 31,445 de sârbi (37.4%), 1,375 de maghiari (1.6%), 6,124 care s-au declarat iugoslavi (7.3%), și 8,335 (9.9%) alții sau nedeclarați. Pe 25 iunie 1991, Croația și-a declarat independența față de Republica Socialistă Federativă Iugoslavia. Liderii politici ai minorității sârbe din Croația au reacționat cu vehemență, organizând proteste la scară largă și, ulterior, punând mâna pe arme împotriva guvernului croat pe teritorii întinse din țară, începând cu 1990. Aceste mișcări
Asediul Vukovarului () [Corola-website/Science/321404_a_322733]
-
a facut apel către cetățeni să se opună înrolărilor, pe motivul că „acesta nu este războiul nostru”. Soldații încorporați de JNA din Republica Macedonia au participat la bătălie, însă se pare că nu cu mult entuziasm. Macedonia tocmai își declarase independența față de RSF Iugoslavia chiar în timpul asediului (pe 9 septembrie 1991), iar mulți recruți din Macedonia erau încă obligați să-și satisfacă serviciul militar în JNA de către ofițerii comandanți, majoritatea sârbi. În 2005, Șeful de Stat Major macedonean, generalul Miroslav Stojanovski
Asediul Vukovarului () [Corola-website/Science/321404_a_322733]