34,136 matches
-
într-un magazin de textile, a avut experiența violentă a relației cu patronul ei. A hotărât să plece la Rio de Janeiro, orașul visurilor sale. Aici a cunoscut un impresar artistic elvețian și patronul unui local de noapte care a convins-o să urmeze o carieră de dansatoare și să meargă în Elveția. I-a cumpărat rochie, pantofi, i-a dat un avans pentru o săptămână. A tentat-o ideea de a dansa, i s-au promis cinci sute de dolari
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
-i revăd niciodată... Dar e mai bine decât să stai cu ochii pe ceas până la următoarea pauză de ceai dintr-o sală sinistră plină cu angajați... De ce nu? Lucrul la o firmă se aseamănă uneori cu prostituția... Autoarea (respectăm convenția) convinge cititorul că este inteligentă și cultă, convinge că are simțul umorului de la nuanțe fine, subtile până la cele grotești. Cu unii clienți poartă conversații ce dovedesc asimilări profunde din literatură și muzică ori interpretări științifice legate de diferite fapte și evenimente
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
decât să stai cu ochii pe ceas până la următoarea pauză de ceai dintr-o sală sinistră plină cu angajați... De ce nu? Lucrul la o firmă se aseamănă uneori cu prostituția... Autoarea (respectăm convenția) convinge cititorul că este inteligentă și cultă, convinge că are simțul umorului de la nuanțe fine, subtile până la cele grotești. Cu unii clienți poartă conversații ce dovedesc asimilări profunde din literatură și muzică ori interpretări științifice legate de diferite fapte și evenimente. Relatează, în trecere, că umblă prin magazine
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
și trăsături, competențe, valori să nu fie făcută; Asocierea - încercarea de a crea o legătură puternică între rezultatul sarcinii și trăsăturile, competențele și valorile sarcinii. Conectarea la succes sau la organizații, grupuri cu statut înalt; Formarea reacției - încercarea de a convinge pe ceilalți și pe sine, că o trăsătură, competeneță sau valoare nu are importanță; Evitarea feedbackului - evitarea ocaziei de a primi un feedback sau de a supune trăsăturile, competențele și valorile unei confirmări; Micșorarea statutului celorlalți - încercarea de a arăta
Atitudinea faţă de bani by GABRIELLA LOSONCZY () [Corola-publishinghouse/Science/365_a_564]
-
și în echipă. Este mulțumit este captivat de realizarea sarcinii în sine și dacă are sentimentul că are libertatea să își aleagă sarcinile și modul de realizarea a lor. MOTIVAȚIE INSTRUMENTALĂ (RECOMPENSĂ) Angajatul este motivat și face performanță dacă este convins că efortul și dedicarea lui vor fi avea drept consecințe directe, recompense materiale (salariu, bonusuri, premii, alte avantaje financiare) sau ierarhice (promovare, carieră etc.). Principale forță motivatoare este recompensa. Vede activitatea sa profesională ca o relație de schimb între efortul
Atitudinea faţă de bani by GABRIELLA LOSONCZY () [Corola-publishinghouse/Science/365_a_564]
-
drept model pe actorul care, deși pronunță cuvinte fictive, iese uneori din scenă tulburat, furat de jocul său. Când vom fi nevoiți să trezim milă, să credem că nenorocirile pe care le deplângem au căzut asupra noastră și să ne convingem că așa este. Trebuie să ne identificăm cu cei pe care îi plângem că au suferit nenorociri nemeritate, amare, să nu le pledăm cazul ca pe o afacere străină, ci pentru un timp să ne asumăm această durere: în felul
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
el însuși, iar cei pe care-i face să vorbească nu sunt oratori." De aceea autorul dramatic, ce recurge la retorică pentru a zugrăvi pasiunile, pentru a arăta unele personaje pradă deliberării, pe altele pline de grija de a-și convinge interlocutorul, trebuie să le folosească plin de precauție. Trebuie ca tirada să apară ca un cuvânt dictat de emoție, și nu ca o bucată de bravură, ca personajele să vorbească pe cât de simplu posibil. Nu am nimic de spus în
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
și aduc față în față impetuozitatea cu legile datoriei sau tandrețea legăturii de sânge, trebuie să depășească în continuare verosimilul și nu ar găsi niciun fel de crezare printre auditori, dacă nu ar fi susținute, fie de autoritatea istoriei care convinge cu forță, fie de preocuparea față de părerea comună care ni-i dă pe aceiași auditori deja convinși. Nu este verosimil faptul că Medeea își omoară copiii, că Clitemnestra își asasinează soțul, că Oreste își ucide mama cu pumnalul, dar acest
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Andromaca, că "versurile care sunt recitate la teatru sunt presupuse a fi în proză: noi nu vorbim în versuri în mod obișnuit, și fără această ficțiune, măsura și ritmul lor ar ieși din verosimil."33 Pe de altă parte este convins, contrar lui d'Aubignac, că niște versuri inegale sunt mai apropiate de limbajul conversației decât alexandrinul prea regulat. Dacă l-am crede pe Aristotel, scrie el în Examen la Andromeda, trebuie să ne servim în teatru de versuri care sunt
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Le Menteur), este constrâns la asta de subiect. Ambiguitatea permanentă, pe care ar răspândi-o niște confidențe, trebuie să domnească până la sfârșitul piesei, pentru a permite minciuni și quiproquouri neîncetate. Plasându-se din punctul de vedere al publicului, Corneille este convins că aparteul deranjează. El declară, în Examen la Mincinosul: "Le-am (aparteurile) făcut cât am putut de scurte și rareori mi le-am permis, fără să las doi actori împreună, vorbind încet, în timp ce alții spun ceea ce aceia nu trebuie să
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
calitatea de imitator, trebuie să o îndeplinească în proporția cuvenită, adică în întinderea adevărată pe care a avut-o când se presupune că s-a petrecut lucrul imitat: altfel, ochiul spectatorilor fiind supraîncărcat de obiecte și lăsându-se cu greu convins că în timpul celor trei ore cât a fost utilizat pentru spectacol au trecut luni și ani, mintea, care le judecă pe toate, recunoscând aici ceva imposibil, și că deci acordă atenție unui lucru fals, să nu se relaxeze în ceea ce
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
sfârșitul ei este mereu trist; exact inversul comediei, al cărei început este intenționat destul de trist, pentru că este ambiguu, însă sfârșitul ei este, negreșit, frumos și vesel; una provoacă dezgust de viață, din cauza nefericirilor de care este plină; iar cealaltă ne convinge, dimpotrivă, să o iubim." Ca și în Antichitate, tragedia este considerată în epoca clasică, de docți cel puțin, ca fiind genul major, din cauza nobleței subiectelor și personajelor sale. "De aceea chiar și vedem la curtea Franței tragediile mai bine primite
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
să spun așa, la o mie de ani de ea, și ceea ce este la o mie de leghe." Totuși, Corneille nu este sigur de necesitatea de a crea această distanță între personajul tragic și spectator prin rangul social. El este convins că nenorocirile omului obișnuit ne-ar impresiona mai mult decât acelea care li se întâmplă regilor sau zeilor. Scédase, sărman țăran lovit de nefericiri înfiorătoare în piesa lui Alexandre Hardy din 1624, este demn, după părerea lui, de a fi
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
imaginarul colectiv, începând din Antichitate, familia Labdacizilor ilustrează transgresarea interdicției incestului. În Prefață, Racine explică faptul că nu poate să existe loc pentru relația amoroasă în această piesă în care relațiile familiale sunt nemăsurat de puternice: Într-un cuvânt, sunt convins că sentimentele de tandrețe sau de gelozie ale amanților nu și-ar putea găsi decât foarte puțin loc printre incesturi, paricide și toate celelalte orori ce compun povestea lui Oedip și a nefericitei sale familii." Din subiectul pe care i-
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
timp o mișcare asemănătoare, care ne transformă într-un fel de forță, și ne face să pătrundem în pasiunea ce ne este reprezentată." (Tratat despre Comedie) Dacă teologii secolului al XVII-lea se înverșunează împotriva teatrului, o fac pentru că sunt convinși că el acționează mult mai pernicios asupra spectatorului decât celelalte arte, căci aici spectacolul este dat ca și adevărat. Comparând efectul produs de pictură și cel produs de spectacolul de teatru, Bossuet insistă asupra faptului că prezența reală a actorului
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
a se conforma scopului didactic, ei riscă să compună "scene reci și lipsite de culoare (...), un fel de predici dialogate". Stârnind emoția, spectacolul dramei îl va face pe om mai bun. Este "un gen în care nu trebuie decât să convingi prin sentiment", după cum scrie Beaumarchais în Eseul despre genul dramatic serios. De aceea, dramei îi plac subiectele lacrimogene și exploatează în permanență pateticul. Louis-Sébastien Mercier, în Noul Eseu despre arta dramatică, în capitolul 1, intitulat " Despre scopul pe care trebuie
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de articolul Genève pe care l-a publicat d'Alembert în tomul 7 al Enciclopediei, apărut în 1757. D'Alembert l-a redactat la cererea lui Voltaire, care voia să implanteze un teatru la Geneva, în scopul de a-i convinge pe genevezi, puritani, asupra necesității de a construi un teatru. Furios pentru că orașul reprezintă în ochii lui un loc de odihnă plin de înțelepciune și de fericire, Rousseau ripostează, intitulându-și scrisoarea astfel: "J.-J. Rousseau, citoyen de Genève17 J.
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
semnificativă, modificând cadrul acțiunii în scopul de a le reprezenta spectatorilor parizieni realitatea lor. Teoreticienii dramei îi păstrează acțiunii unitatea unitate pe care Mercier o numește "unitate de interes" , chiar dacă unitatea de acțiune nu este totdeauna realistă, căci ei sunt convinși că atenția spectatorului nu ar putea rezista trecerilor succesive de la o acțiune la alta, și că plăcerea lui ar fi alterată din această cauză. "Acțiunea teatrală nu face pauză; și amestecarea a două intrigi înseamnă oprirea alternativă a uneia și
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de personajul său. Diderot o ia ca exemplu pe D-ra Clairon, căreia i-a observat timp îndelungat jocul, pentru a-și sprijini argumentația. "Ce joc mai perfect decât cel al lui Clairon? Totuși urmăriți-o, studiați-o, și veți fi convins la cea de-a șasea reprezentație că își știe pe de rost toate amănuntele jocului ca și toate cuvintele rolului. Fără îndoială că ea și-a făurit un model căruia a încercat mai întâi să i se conformeze; fără îndoială
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Conștient, fără a dori să o mărturisească explicit, de contradicția în care s-a închis, el îi sfătuiește pe germani în cele din urmă, în ciuda admirației sale vii recunoscute față de Shakespeare, să imite mai curând teatrul lui Diderot. El este convins că estetica lui scenică corespunde mai bine gusturilor și preocupărilor germanilor timpului său decât opera lui Shakespeare, încă foarte ancorată în universul feudal. 3.2. Realismul în serviciul moralității Pentru Lessing, ca și pentru toți adepții Iluminismului, scena este o
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Măcar de-ar fi vrut soarta să ne rămână un Laocoon ! Din puținul pe care îl spun despre el câțiva gramaticieni antici, nu se poate trage nicio concluzie în privința manierei în care poetul a tratat acest subiect. Cel puțin sunt convins că nu l-ar fi putut face pe Laocoon mai stoic decât pe Filoctet sau pe Hercule. Tot ceea ce este stoic este antiteatral, și mila noastră este totdeauna direct proporțională cu suferința pe care o manifestă personajul care ne interesează
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
răcelii sale, este mult mai de folos teatrului decât celălalt. După ce s-a limitat destul de multă vreme la contrafacere, a cules totuși un număr oarecare de mici reguli, conform cărora învață să acționeze pe contul lui." (întâia Seară) Lessing este convins că actorul, contrafăcând semnele exterioare ale unei emoții, mânia de exemplu, va încerca această emoție pe tăcute, ceea ce va ajunge pentru a declanșa o reacție corporală, ca sub efectul unui reflex condiționat. "...să presupunem că de-abia a învățat de la
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
trăiesc piesa; o declamă, încearcă să-și scoată din ea fiecare un succes personal, fără să se preocupe câtuși de puțin de ansamblu." Acest tip de joc, adaptat tragediei și dramei romantice, nu i se potrivește teatrului naturalist. Zola este convins că fiecare formă dramatică nouă trebuie să fie servită teatrului de interpreți diferiți, și dorește apariția unei generații de actori capabili să joace cu naturalețe. Există o lege, scrie el în Naturalismul în teatru: și anume că orice perioadă literară
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
care s-a transformat profund. El atribuie impasul acesta în care se găsește atunci teatrul faptului că acesta evoluează totdeauna mai greu decât celelalte genuri literare, căci se lovește de obiceiurile publicului și de educația artistică a comedianților. El este convins că acesta va muri dacă nu se va schimba. Teatrul va fi naturalist sau nu va fi deloc", proclamă el. Zola, a cărui clarviziune este uneori imensă, s-a înșelat magistral în acest caz. Teatrul, cu generația care a urmat
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
născut din mișcare și provin (chiar dacă mișcarea lor s-a deformat) din mișcarea forței umane. Noi o știm, căci avem însăși dovada istoriei." Această mișcare este studiată de el atât la nivelul corpului omenesc, cât și al scenei. Gestul, este convins de asta, este o arie încă larg neexplorată, bogată în potențialități infinite. În cursurile pe care le susține, cel despre Mișcare este determinant. Trebuie lucrați actorii, cerându-li-se să analizeze și să compare mișcările cele mai diverse, cele ale
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]