37,317 matches
-
talie zveltă. Un strop de sânge tătar sau cerchez explica ochii ei negri și veseli, puțin oblici și obrajii rumeni măslinii. Un puf discret, asemănător celui de pe fructele din specia migdalei, Îi mărginea profilul cu un frumos contur strălucitor. Se plângea că părul ei castaniu bogat n-o asculta și o enerva, amenințând că o să și-l tundă scurt și chiar s-a tuns un an mai târziu, dar eu mi-l amintesc Întotdeauna așa cum arăta la Început, Împletit foarte strâns
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
cultivați și cu spirit de discernământ știau că acest politician viclean avea la fel de mult gust și interes față de presiunile estetice ca burghezul rus mediocru de tipul flaubertian épicier (genul care Îl admira pe Pușkin pentru oribilele librete ale lui Ceaikovski, plângea la opera italiană și era fermecat de orice tablou care spune o poveste); dar Nesbit și snobii intelectuali care-i erau prieteni vedeau În el un fel de patron și promotor sensibil, cu suflet de poet, al celor mai noi
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
gâtul foarte clar fotografiat al părții decapitate. Fiind foarte Înstărit, acest colecționar Își putea permite să călătorească și a călătorit mult, Între diversele studii de științe umanistice pe care le-a făcut pentru a-și lua doctoratul În filologie. Se plângea totuși că e urmărit permanent de ghinion, adăugând că, dacă nu va vedea curând ceva cu adevărat zguduitor, s-ar putea să nu mai suporte Încordarea. Asistase la câteva spânzurări acceptabile În Balcani și la o guillotinade mecanică, cu o
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Privirea retrospectivă de azi consemnează surprinzătorul fapt că acești beletriști liberi din străinătate maimuțăreau gândirea Încătușată de acasă, decretând că este mai important să fii reprezentantul unui grup sau al unei epoci decât să fii scriitor individual. Vladislav Hodașievici se plângea În anii douăzeci și treizeci că tinerii poeți ai emigrației Împrumutaseră de la el meșteșugul, dar se conformau principalelor clișee la modă, l’angoisse și remodelarea sufletului. Am căpătat cu timpul o mare admirație pentru acest om Înverșunat, alcătuit din ironie
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
În fr. În orig.). . Scară secretă (În fr. În orig.). . Audiența s-a sfârșit. Nu mai am nimic să-ți spun (În fr. În orig.). . Nepotului meu, lucrul cel mai frumos din lume - o frunză verde (În fr. În orig.). . Plângea În hohote, așezat pe o stâncă (În fr. În orig.). . Se sorb din priviri... A murit În februarie sărmana Colinette... Soarele mai strălucea, eu am vrut să revăd codrii măreți (În fr. În orig.). . Zbătându-se (În fr. În orig
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Român al tuturor timpurilor". Și când, obosit de atâta viață, durere și luptă, s-a îndurat Domnul de l-a chemat la El să se odihnească... "... Pre Ștefan Vodă l-au îngropat țara în mănăstirea Putna... Atâta jale era, de plângea toți, ca după un părinte al său, că cunoștea toți că s-au scăpat de mult bine și de multă apărătură. Ce, după moartea lui, până astăzi, îi zice Sfântu' Ștefan..." pomenește atât de frumos același Grigore Ureche. Domnul Ștefan
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
să buciume, îngână el răgușit, cu fălcile încleștate... Să buciume... Să buciume retragerea la codru!! strigă oștenii porunca Măriei sale... Să buciume!!! Ștefan, rătăcit, orbit, cu ochii în gol... Și pe obrajii mânjiți se preling dâre de sânge îndoit cu apă... "Plânge Măria sa?" "Aiaia Allah!!!Allaaah!!!"... Buciumă... B SIHASTRUL DANIIL ȘI SPOVADA 30 iulie 1476 Fulgeră... Tunetul despică cerul rostogolindu-se în hău, departe... mai departe... O lumânare ce pâlpâie aruncă lumini și umbre pe pereții chiliei, pe trupul unui Christ pironit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
câțiva pași adâncit în sine, se domolește și prinde mâinile bătrânului, i le strânge febril. Înțeleptule... Oamenii vorbesc că ești "Omul lui Dumnezeu", că ești dăruit cu harul profeției. Părinte! Rogu-te! Prorocește! Nu pentru mine! Nu pe mine mă plâng! Soarta Țării! Soarta Moldovei voi s-o aflu! Prorocește! Un tunet undeva, departe... Daniil râde încetișor, cu îngăduință: Prostimea! "Iartă-i pre ei că nu știu ce spun"... De unde, pacatele mele, un prăpădit de schimnic pierdut în pustietăți să știe voia Celui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
-i o jale! O ruină fumegândă! Jur împrejur, vrăjmașii colcăie! Mă împresoară întunericul! Nici o lumină... Nici o luminiță... Nici o mână întinsă... Singur!... Părăsit!... Trădat!... Ștefan se sufocă, nu-i mai ajunge aerul. Își desface larg cămașa. Se sprijină de speteaza scaunului. Plânge țara... Și eu... eu ce fac?! Daniil îi pune mâna pe umăr, îi vorbește cu blândețe, dar cu convingere: În aceste clipe grele, ai trebuință de credință în tine! Nu ești omul să te dai bătut! Te vei ridica! N-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Țara Moldovei... pâș-pâș, să spele putina?! Îl vezi pe Ștefan Voievod, pribeag, zgrepțănând la ușile străluciților crai, cerșind umil un culcuș și-un codru de pâine udat cu lacrimi?! Îl vezi pe Ștefan Voievod în surghiun, oploșit la căldurică, putrezind, plângându-și de milă, blestemându-și vitregia ticăloasei sale sorți?! Un trăsnet despică cerul și-apoi tunetul bubuie pierzându-se printre nouri. Doamne, șoptește Daniil înfiorat... Sau îl vezi pe Ștefan Voievod "Sabia lui Hristos", "Izbăvitorul Creștinătății!" continuă Ștefan înfierbântat, ironic
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Fugi!!"... Gândul îl chinuiește: "Și eu, Măritul Domn și Voievod a toată Țara Moldovei, Sabia Creștinătății, Athletul lui Hristos, fugeam! Da! Fugeam! Cădeam! Cădeam și mă târam în patru labe prin mocirlă! Fugeam! Mă agățam de arbori! Îi îmbrățișam! Și plângeam! Plângeam și vărsam! Numai fiere vărsam! Mă sufocam și plângeam!" Apoi, cuvinte de dojană îi încolțiră în minte: "Răilor! M-ați alungat! Vouă... vouă ce vă pasă?! Ați stat cu sabia, ați căzut până la unu, acolo, la Valea Albă! Ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Gândul îl chinuiește: "Și eu, Măritul Domn și Voievod a toată Țara Moldovei, Sabia Creștinătății, Athletul lui Hristos, fugeam! Da! Fugeam! Cădeam! Cădeam și mă târam în patru labe prin mocirlă! Fugeam! Mă agățam de arbori! Îi îmbrățișam! Și plângeam! Plângeam și vărsam! Numai fiere vărsam! Mă sufocam și plângeam!" Apoi, cuvinte de dojană îi încolțiră în minte: "Răilor! M-ați alungat! Vouă... vouă ce vă pasă?! Ați stat cu sabia, ați căzut până la unu, acolo, la Valea Albă! Ce vă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
a toată Țara Moldovei, Sabia Creștinătății, Athletul lui Hristos, fugeam! Da! Fugeam! Cădeam! Cădeam și mă târam în patru labe prin mocirlă! Fugeam! Mă agățam de arbori! Îi îmbrățișam! Și plângeam! Plângeam și vărsam! Numai fiere vărsam! Mă sufocam și plângeam!" Apoi, cuvinte de dojană îi încolțiră în minte: "Răilor! M-ați alungat! Vouă... vouă ce vă pasă?! Ați stat cu sabia, ați căzut până la unu, acolo, la Valea Albă! Ce vă pasă?! Dar eu?! Eu ce să fac acuma?! De
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Ai luat pe umerii tăi toate durerile țării. E prea mult pentru un om singur... Ștefan dă din cap, încet, încet, privind undeva departe: Da... e mult... prea mult pentru un om singur... Mă târam, mă cățăram pe stânci... Sângeram... Plângeam... Urlam... Pe marginea prăpăstiilor priveam în hăul abisului căscat ce-mi răspundea... Ce mă striga... Ce mă chema... Când ai pierdut totul, nu-ți mai pasă nici de viață, nici de moarte... Își cuprinde în palme obrajii ce ard ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
se stropșește Toader la el. Lasă-l să moară în pace cu Dumnezăul lui. În fața morții, nu mai e ură, nici vrăjmășie. Nu e decât tăcere... Să-ți fie milă, aiștea, n-au mamă, n-au tată... nimeni nu-i plânge... Și tinerel mai e, Doamne!... Vai de el! Te pomeni c-o fi chiar vreun pui de românaș turcit de haraciu' sângelui... Tăcere... Fulguiește... Calul bezmetic trece înapoi, tot nechezând, tot căutându-și stăpânul... Gheorghe dârdâie, clănțăne mărunt-mărunt: S-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
că nu-i chip cu muierea dracului, mi-am vărsat năduful pe ea ș-am luat-o la pălmi: "Paștele și Dumnezăii!! Pe mine nu mă arde?!?! Ai?!?!... Știi tu, fă, ce foc arde în mine?!?! Ai?!?!... Știi?!?!"... Scrâșneam, înjuram, plângeam și puneam foc. Am ridicat-o din pulbere; era cârpă, nici glas nu mai avea. Am aruncat-o în căruță, peste boarfe, peste copchii, și-am dat bice! Mă ardea pălălaia în schinare, da' nici c-am înturnat capu', numa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
unde o candelă pâlpâie și răsfrânge o lumină palidă, tremurândă, dând viață, parcă, chipului blând al Maicii Domnului. E o icoană făcătoare de minuni, adusă de la Muntele Athos, și care, într-o noapte când se prăznuia răstignirea lui Iisus, a plâns cu lacrimi, cu lacrimi adevărate. Își face cruce și se cufundă în rugăciune. Alături, o Biblie mare, ferecată în argint; de altfel, cărți se află răspândite peste tot. În fundul iatacului, un pat cu baldachin și draperii de catifea purpurie pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Maria tresare speriată și se ridică. Bună dimineața, Maria... o salută Țamblac și își freacă palmele la focul din cămin. Ce zloată! Un câine să nu dai afară. Mă dor toate oasele. Maria tace. El o privește lung, bănuitor: Ai plâns? Tu ai plâns, Maria!... Maria își ferește ochii, se zgribulește înfrigurată: Mi-e dor de soare, unchiule. Aici e frig. Tânjesc după soarele Eladei... Tu ai plâns, Maria... Am... am dormit prost. Pe mine nu mă duci. S-au... s-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
și se ridică. Bună dimineața, Maria... o salută Țamblac și își freacă palmele la focul din cămin. Ce zloată! Un câine să nu dai afară. Mă dor toate oasele. Maria tace. El o privește lung, bănuitor: Ai plâns? Tu ai plâns, Maria!... Maria își ferește ochii, se zgribulește înfrigurată: Mi-e dor de soare, unchiule. Aici e frig. Tânjesc după soarele Eladei... Tu ai plâns, Maria... Am... am dormit prost. Pe mine nu mă duci. S-au... s-au arătat iar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
afară. Mă dor toate oasele. Maria tace. El o privește lung, bănuitor: Ai plâns? Tu ai plâns, Maria!... Maria își ferește ochii, se zgribulește înfrigurată: Mi-e dor de soare, unchiule. Aici e frig. Tânjesc după soarele Eladei... Tu ai plâns, Maria... Am... am dormit prost. Pe mine nu mă duci. S-au... s-au arătat iar? întrebă el cu teamă. Iar, unchiule! mărturisește ea istovită. Iar! Doamne!... Iar?... În ultimul timp, tot mai des, îngână ea, sleită, agitându-se de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
în Sfânta Sofia, înveșmântați în negru, ca de înmormântare, cu lumânări aprinse, cu prapure, cu moaștele făcătoare de minuni ale Sfintei Fecioare din Blacherne ocrotitoarea orașului am îngenuncheat în piață. Ne rugam, ne prosternam cu fruntea în țărână, strigam și plângeam în hohote cu sughițuri, cerând Cerului ajutor... Maria... Te rog... Maria! ...Bubuitul tunurilor și răcnetele luptelor de pe metereze se amestecau cu vaietul mulțimii, cu dangătul clopotelor ce parcă înnebuniseră. Fiecare bolborosea sau își striga păcatele, spovedindu-se Cerului, căci moartea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
A trecut, fetițo... A trecut... Maria, necruțătoare, rece: ...Toți... toți au trecut prin mine, încearcă ea să continue, dar, deodată, o podidesc lacrimile și îngână printre hohote de plâns: Și ... și n-aveam decât paisprezece ani, unchiule... paisprezece ani... Țamblac plânge: Gata fetițo... Gata... S-a sfârșit... A trecut, încearcă el s-o liniștească și o mângâie ca pe un copil, dar cu mâna cealaltă, pe furiș, își șterge lacrimile, bolborosind: S-a sfârșit... S-a sfârșit... ...Niște oameni sărmani, cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ți-o păstrezi și în cea mai neagră mizerie. Asta nu ți-o poate lua nimeni. Și, totuși, să nu te iei după aparențe. Mulți cred că sunt tare! Că sunt teribil! Ce-am ales de viață? Râd, ca să nu plâng: "Joci teatru, bătrâne! Măscăriciule!" Îmi bat joc de toți și de toate, începând cu mine, ca să nu se vadă că de fapt mi-e frică. Folosesc râsul ca o armă și de apărare, și de atac. Sărmanul meu unchi. Să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
bătrâne! Măscăriciule!" Îmi bat joc de toți și de toate, începând cu mine, ca să nu se vadă că de fapt mi-e frică. Folosesc râsul ca o armă și de apărare, și de atac. Sărmanul meu unchi. Să nu-mi plângi de milă. Eram magistru la Academia Platon din Veneția, când dogele Vendramino m-a trimis cu un mesaj al "Ligii antiotomane" în Moldova. "Veni, vidi..." Și-am rămas. În umbra Marelui Ștefan, mi-am găsit limanul. Nicăieri nu m-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Prostii! Ei, Pescăriței, strigă cu patimă Maria, ei i se cuvine slava Domnului! I-a ridicat și curți domnești în Târgul Hârlăului! mai spune și izbucnește în plâns. Țamblac, moale, împăciuitor: Maria... Hai să judecăm fără patimă. Hai, nu mai plânge. Ascultă-mă! Arată-mi un bărbat un bărbat adevărat care să nu mai calce, din când în când, pe de lături, ca, apoi, să se întoarcă acasă cu și mai multă dragoste. Toți voievozii, toți regii, și parcă numai ei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]