34,510 matches
-
urmau să fie atacate succesiv forțele românești care apărau trecătorile Carpaților Meridionali, în vederea ocupării prin surprindere a uneia dintre acestea și facilitarea astfel a trecerii grosului forțelor germane la sud de Carpați. Planul de operații român prevedea trecerea la apărarea strategică pe întreg frontul de nord și menținerea de către cele trei armate (1, 2 și de Nord) a aliniamentului Carpaților până la sosirea iernii „"când zăpezile mari ce vor cădea peste munți vor opri operațiile"”. Corpul 1 Armată român ocupa un front
Bătălia de la Sibiu (1916) () [Corola-website/Science/333750_a_335079]
-
permințând astfel finanțarea construcției care - în urma unui concurs de proiecte, i-a fost atribuită sculptorului Vasile Ionescu-Varo. Comitetul format din comandantul "Diviziei I Cavalerie", cei trei comandanți de brigăzi și șeful de Stat Major a hotârât aplasamentul într-un punct strategic din fostul front de luptă al diviziei, fiind aleasă cota 383 de pe valea Oituzului - unde s-au dat luptele cele mai sângeroase. Lucrările au început în 1924 și s-au finalizat în 1925, finanțarea fiind suplimentată inclusiv cu sprijin obștesc
Monumentul Eroilor Cavaleriști din Primul Război Mondial (Pasul Oituz) () [Corola-website/Science/333833_a_335162]
-
a menționat contribuția lui Guderian și a pus accentul pe mișcarea clasică de învăluire spre nord, atacul blindatelor fiind limitat la acțiunea a câtorva divizii de tancuri, care protejau flancul stâng al „loviturii de seceră”, acționând întrucâtva în stilul acțiunilor strategice clasice de recunoaștere ale cavaleriei. Aceste modificări și nemenționarea lui Guderian nu reflectau o modificare a concepției sale generale, ci ele au fost făcute pentru ca să fie acceptate, în ciuda caracterului radical și original, de către generalii conservatori, care ar fi respins cu
Planul Manstein () [Corola-website/Science/333106_a_334435]
-
și au fost prelungite fazele de consolidare ale atacului, în timpul cărora numeroase divizii de infanterie erau concentrate în regiunea capetelor de pod. Diviziile de blindate trebuiau să înainteze în mase compacte cu diviziile de infanterie. Această abordare elimina practic penetrările strategice în adâncimea dispozitivului inamic prevăzute de planul inițial. În practică, Guderian Rommel și ceilalți generali de tancuri aveau să igonore pur și simplu ordinele, înaintând în forță spre [[Canalul Mânecii] și mai departe, spre porturile franceze [[Calais]] și [[Dunkerque]], cu toată
Planul Manstein () [Corola-website/Science/333106_a_334435]
-
Planului Dyle i-a oferit de asemenea Armatei a 7-a franceze posibilitatea să facă joncțiunea cu forțele olandeze prin Breda. Această opțiune avea să se dovedească a fi una riscantă, de vreme ce Armata a 7-a era de fapt rezerva strategică aliată. În timpul luptelor însă, mult-lăudatele obstacole antitanc Cointet s-au dovedit total ineficiente. Armata I franceză, pe de altă parte, avea să se dovedscă egaala Diviziilor a 3-a și a 4-a Panzer germane, cel puțin până când a fost
Planul Dyle () [Corola-website/Science/333134_a_334463]
-
Armatele 1 și 7 franceze au fost încercuite și au înfruntat pericolul anihilării totale. O mare parte a trupelor aliate încercuite pe țărmul Canalului Mânecii a fost evacuată de la Dunkerque în timpul Operațiunii Dynamo. Planul D a fost principala greșeală a planificării strategice aliate și a fost unul dintre factorii decisivi ai înfrângerii aliaților în timpul Bătăliei Franței. Istoricul britanic Julian Jackson consideră că la înfrângerea Franței a contribuit în bună măsură și decizia lui Gamelin de trimitere a rezervei strategice franceze, reprezentată de
Planul Dyle () [Corola-website/Science/333134_a_334463]
-
greșeală a planificării strategice aliate și a fost unul dintre factorii decisivi ai înfrângerii aliaților în timpul Bătăliei Franței. Istoricul britanic Julian Jackson consideră că la înfrângerea Franței a contribuit în bună măsură și decizia lui Gamelin de trimitere a rezervei strategice franceze, reprezentată de Armata a 7-a, într-o zonă departată de principala axă a atacului german, ceea ce i-a împiedicat pe aliați să reacționeze rapid și eficient.
Planul Dyle () [Corola-website/Science/333134_a_334463]
-
Belgiei din grupul aliaților occdentali, cu o zi mai înainte de Remilitarizarea Renaniei. Lipsa unei riposte ferme la remilitarizarea regiunii a dus la întărirea convingerii belgienilor că Franța și Regatul Unit nu sunt dispuse să se lupte nici măcar pentru interesele lor strategice și că Belgia este lăsată să se descurce de una singură. Marele Stat Major belgian era hotărât să lupte conform intereselor naționale proprii, chiar și fără sprijinul unor aliați Francezii au fost înfuriați atunci când au aflat despre declarația de neutralitate
Bătălia Belgiei () [Corola-website/Science/333069_a_334398]
-
era hotărât să lupte conform intereselor naționale proprii, chiar și fără sprijinul unor aliați Francezii au fost înfuriați atunci când au aflat despre declarația de neutralitate a regelui Leopold al III-lea din octombrie 1936. Armata Franceză și-a văzut planurile strategice subminate - nu se mai puteau baza pe o cooperare strânsă cu belgienii pentru apărarea granițelor estice ale celor din urmă, ceea ce creștea șansele succesului unui atac german pe acea direcție. Francezii depindeau de gradul de cooperare al belgienilor. Neutralitatea belgienilor
Bătălia Belgiei () [Corola-website/Science/333069_a_334398]
-
trupe pe continent și erau în plin efort de reînarmare, nu au comentat în nici un fel strategia Franței, care era considerată forța conducătoare în cadrul alianței occidentale. Singura contribuție la dezvoltarea strategiei unui nou război a fost ideea executării de bombardemente strategice asupra regiunii industriale Ruhr. După retragerea oficială a Belgiei din rândurile aliaților occidentali, belgienii au refuzat să se participe la orice întâlnire oficială a Statelor Major francez și britanic de teama compromiterii neutralității. Belgienii nu au considerat invazia germană ca
Bătălia Belgiei () [Corola-website/Science/333069_a_334398]
-
limitată spre Scheldt, sau să întâmpine atacul german pe linai frontierei belgiano-franceze, înaintarea spre cursul râului Dyle avea să reducă lungimea frontului aliat în Belgia centrală cu 70 km, eliberând în acest fel efective numeroase, utilizate mai apoi ca rezerve strategice. Executarea acestui plan ar fi salvat o bună parte a teritoriului belgian, în special regiunile industriale din est. De asemenea, exista avantajul folosirii complete a diviziilor olandeze și belgiene. Gamelin a apărat justețea acestui plan chiar și după înfrângere, folosindu
Bătălia Belgiei () [Corola-website/Science/333069_a_334398]
-
forțele aliate. Evaluarile belgienilor aveau să se dovedească conforme cu realitatea planului conceput de Erich von Manstein. Înaltul comandament belgian a comunicat francezilor și britanicilor toate analizele lor. Belgienii se temeau ca Planul Dyle să nu pună doar poziția lor strategică în pericol, ci întreaga aripă stângă a frontului aliat. Regele Leopold și generalul Raoul Van Overstraeten, aghiotantul regal, i-au prezentat lui Gamelin temerile belgienilor pe 8 martie și, mai apoi, pe 14 aprilie. Gamelin a ignorat punctele de vedere
Bătălia Belgiei () [Corola-website/Science/333069_a_334398]
-
parașutiști la obiectiv. Hitler a propus folosirea unei arme noi, "Hohlladungwaffe", o încărcătură explosivă de 50 kgcare care putea să distrugă buncărele belgiene în care erau amplasate tunurile. Această unitate de parașutiști avea să ducă la îdeplinire prima operațiune aeropurtată strategică din istorie. Armata belgiană putea mobiliza 22 de divizii, dotate cu 1.338 de baterii de artilerie și doar 10 tancuri AMC 35. În schimb, belgienii dispuneau de 200 de vehicule antitanc T-13. Acestea erau dotate cu un tun
Bătălia Belgiei () [Corola-website/Science/333069_a_334398]
-
lor spre porturile Calais și. Cum pozițiile defensive proprii păreau compromise în Belgia, BEF a luat în considerație retragerea spre Ostend, Bruges ori Dunkirk, ultimul fiind port aflat cam la 10-15 km în interiorul teritoriului francez Propunerile pentru executarea unei retrageri strategice a BEF a fost respinsă atât de Cabinetul de Război cât și de Șeful Statului Major General Imperial (Chief of the Imperial General Staff, CIGS). Generalul Edmund Ironside a fost însărcinat cu informarea lui Gort cu privire la decizia cabinetului și i-
Bătălia Belgiei () [Corola-website/Science/333069_a_334398]
-
erau adaptate pentru a fi folosite pe teren iar armele de foc aveau un design mai puțin avansat așa că armele de foc mici ale soldaților japonezi s-au dovedit deosebit de eficiente în bătăliile de teren sau în asedii. Această diferență strategică în dezvoltarea și implementarea de armament au făcut ca japonezii să domine pe uscat iar coreenii pe mare. Deoarece Japonia a fost în război de la mijlocul secolului al XV-lea, Toyotomi Hideyoshi dispunea de o armată de o jumătate de
Războiul Imjin () [Corola-website/Science/333136_a_334465]
-
notabile arme chinezești de teren a fost ,Tunul Marelui General”. Acesta era un tun mare care trăgea o bilă de fier cu greutatea de 10 kg. Japonezii, pe de altă parte au folosit artilerie pe teren numai când era avantajos strategic atât în asedii cât și în războiul de câmpie folosind de multe ori piesele capturate care erau disponibile. Coreenii au desfășurat de multe ori divizii de cavalerie dar acestea aveau dezavantaje semnificative. Terenul era de multe ori muntos care nu
Războiul Imjin () [Corola-website/Science/333136_a_334465]
-
spre Seoul, obiectivul principal al armatei japoneze. Konishi și So Yoshitoshi care a atacat Busan-ul au întâlnit o rezistență slabă la înaintarea lor (a se vedea bătălia de la Chungju și bătălia de la Sangju). Eșecul în apărarea trecătorii Choryang, un post strategic important a forțat coreenii să se retragă iar japonezii au ajuns la marginea orașului Seul în mai puțin de o lună. Asediul de la Dongrae a fost una dintre primele bătăli ale războiului Imjin (1592-1597). După căderea Busanului, armata japoneză a
Războiul Imjin () [Corola-website/Science/333136_a_334465]
-
forțelor japoneze, în special archebuzele, s-a dovedit decisivă. La primirea veștii atacurilor japoneze, guvernul Joseon l-a numit pe generalul Yi Il comandant mobil de frontieră. Generalul Yi a condus trupele la Myongyong apropiinduse încetul cu încetul de pasul strategic Choryong. Deoarece el trebuia să strângă trupe, a fost nevoit să călătorească mai departe spre sud pentru a aduce trupele staționate în orașul Daegu Generalul Yi a mutat trupele înapoi la Sangju cu excepția supraviețuitorilor bătăliei de la Dongrae care au rămas
Războiul Imjin () [Corola-website/Science/333136_a_334465]
-
cucerească fortăreața. În Coreea se spune că amiralul Yi și marina Joseon-ului a câștigat bătălia iar japonezii au pierdut controlul asupra mărilor din jurul Joseon-ului. Pe de altă parte, în Japonia se spune că această bătălie s-a încheiat cu victoria strategică a Japoniei deoarece japonezii au reușit să protejeze golful Busan și linia de alimentare dinspre Japonia. Japonezii încearcă să dovedească aceasta prin mesajele dintre Daimyou și înregistrările istorice oficiale ale Joseon-ului. De exemplu, în Analele Dinastiei Joseon care este o
Războiul Imjin () [Corola-website/Science/333136_a_334465]
-
linia de alimentare dinspre Japonia. Japonezii încearcă să dovedească aceasta prin mesajele dintre Daimyou și înregistrările istorice oficiale ale Joseon-ului. De exemplu, în Analele Dinastiei Joseon care este o înregistrare istorică oficială, această bătălie este descrisă sumar ca un eșec strategic. Bătălia este descrisă prin textul: Acesta text poate fi tradus astfel: "Yi Sun-sin și flota sa au atacat Busan-ul, locul unde staționau inamicii, dar nu ua reușit să îi învingă. Deși soldații japonezi au fost învinși de multe ori pe
Războiul Imjin () [Corola-website/Science/333136_a_334465]
-
plecat cu soldații spre Geumsan. Au ajuns acolo la 10 iulie și s-au luptat cu o armată japoneză care se retrăsese după ce fusese înfrântă cu două zile înainte în bătălia de la Ichi (8 iulie). Jinju (진주) era o fortăreață strategică care apăra provincia Gyeongsang. Comandanții japonezi știau că controlul asupra Jinju le-ar fi oferit accesul la orezăriile din provincie. Prin urmare, Hosokawa Tadaoki a pornit spre Jinju cu o armată mare. Jinju era apărat de Kim Simin (김시민), unul
Războiul Imjin () [Corola-website/Science/333136_a_334465]
-
înlocuind bandă magnetică, unde lideri de piață erau Sony și Panasonic. După ce și-a stabilit poziția în evenimentele sportive, EVS a început să folosească serverele și în producțiile TV , cu o serie de facilități, incepand cu anul 2002. Această mișcare strategică către producțiile TV, a contribuit cu o creștere a capitalului cu 40% în anul 2012. În plus, EVS a fondat XDC în 2004, un pionier în cinematografial de înaltă definiție, care a fost restructurat în Dcinex Group.EVS și-a
EVS Broadcast Equipment () [Corola-website/Science/333249_a_334578]
-
eșuată de asasinat din partea unui susținător al lui Tromp care a încercat să îl înjunghie cu un cuțit de pâine în holul de la intrare al casei sale. De Ruyter a salvat situația Olandei în Al Treilea Război Anglo-Olandez. Victoriile sale strategice asupra flotelor anglo-franceze mai mari în Bătăliile de la Solebay (1672) și dubla de la Schooneveld și Texel au împiedicat invazia. Noul grad de locotenent-amiral-general a fost creat special pentru el în februarie 1673 când noul Stadtholder William al III-lea de
Michiel de Ruyter () [Corola-website/Science/333206_a_334535]
-
centru comunitar din Provincetown, activând, de asemenea, ca secretar executiv al Comisiei pentru Meserii înființate de Franklin Roosevelt. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Hapgood a fost angajat de Center of Information (care a devenit mai tarziu Office of Strategic Services și apoi Central Intelligence Agency) și Crucea Roșie, si a servit, de asemenea, ca ofițer de legătură între Casă Albă și Oficiul Secretarului de Stat pentru apărare. După război, Hapgood a predat la Colegiul Keystone (1945-1947), Colegiul Springfield (1947-1952
Charles Hapgood () [Corola-website/Science/333260_a_334589]
-
lupte cu rușii de pe poziții superioare numeric. Acest avantaj a avut însă și un cost: corpurile nou-sosite fuseseră trimise de pe Frontul de Vest și absența lor avea să se simtă în . Mai mult, deși aceste victorii germane aveau importanța lor strategică, alte bătălii majore de pe Frontul de Est urmau să se dea în sectorul sudic, între Austro-Ungaria și Russia, acolo unde forțele rusești au reușit la început să pună pe fugă armata austro-ungară. A mai durat un an până când forțele germane
Prima bătălie de pe Lacurile Mazurice () [Corola-website/Science/333255_a_334584]