34,291 matches
-
(n. 13 noiembrie 1938, Stavanger) este un artist plastic din Norvegia care lucrează folosind diferite tehnici, precum pictura, desenul, sculptura, țesutul. Fiu al unui director de școli comerciale, și familia sa au locuit în mai multe orașe în timpul copilăriei, atât datorită transferurilor de serviciu ale tatălui său, dar și pentru că familia căuta să-l menajeze pe Jan când acesta era intimidat
Jan Groth () [Corola-website/Science/315233_a_316562]
-
Frederik (pe numele adevărat Erling Frederiksen) unde a învățat să vadă și să deseneze în perspectivă. Între 1957-58 ia lecții de la pictorul Knud Nielsen, de la care va învăța metoda., după care va pleca la Amsterdam, unde face cunoștință cu arta țesutului de goblene. Reîntors la Copenhaga plănuiește să deschide împreună cu țesătoarea artistică Benedikte Herlufsdatter, pe care o cunoscuse la Amsterdam, un atelier de goblenuri, dar mai întâi se duce din nou la Amsterdam la "Weverij d'Uil" să studieze el însuși
Jan Groth () [Corola-website/Science/315233_a_316562]
-
cunoscuse la Amsterdam, un atelier de goblenuri, dar mai întâi se duce din nou la Amsterdam la "Weverij d'Uil" să studieze el însuși goblenul. Își termină "lucrarea de diplomă" în timp record de câteva luni. Cumpărând două războaie de țesut gigantice de la castelul Frederiksborg, cei doi se instalează mai întâi la Ølsted (în regiunea Nord-Sjælland), iar mai apoi la Bråde pe insula Sjælland, unde au cumpărat clădirea unei foste școli. Aici au locuit timp de 18 ani (s-au căsătorit
Jan Groth () [Corola-website/Science/315233_a_316562]
-
În nucleul folicului de păr acest complex poate apoi să altereze rate sintezei a proteinelor în bărbați genetic predispuși calviției. În același timp, DHT joacă un rol important și în funcționarea sistemului nervos central, testiculelor, prostatei, și aproape totul în afara țesutului muscular unde testosteronul este hormonul dominant. Într-un studiu de 5 ani al oamenilor cu vârste cuprinse într 18 și 41 de ani diagnosticați cu calviție ușoară sau moderată, 48% din cei tratați cu Propecia au avut o recreștere a
Finasteride () [Corola-website/Science/315262_a_316591]
-
rămâne necunoscută. Cele trei caracteristici principale ale SM sunt apariția leziunilor (numite și plăci) în sistemul nervos central, inflamația și distrugerea tecii de mielină a neuronilor. Aceste caracteristici interacționează într-un mod complex și încă neînțeles pe deplin, producând distrugerea țesutului nervos, și prin urmare semnele și simptomele bolii. În plus, se crede că SM este o afecțiune imuno-mediată care apare din cauza interacțiunii dintre caracteristicile genetice ale persoanei și factori de mediu încă neidentificați. Se crede că deteriorarea este produsă în
Scleroză multiplă () [Corola-website/Science/318480_a_319809]
-
mai frecventă este iritarea locului de injectare a glatiramer acetatului și interferonului (până la 90% în cazul injecțiilor subcutanate și până la 33% în cazul injecțiilor intramusculare). În timp, la locul injectării poate apărea o scobitură, ca urmare a distrugerii locale a țesutului gras, proces cunoscut sub numele de lipoatrofie. Interferonul poate genera simptome similare gripei; pacienții al căror tratament include glatiramer pot prezenta anumite reacții alergice după injectare, precum hiperemie facială, durere toracică, palpitații, dispnee și anxietate care, de regulă, nu durează
Scleroză multiplă () [Corola-website/Science/318480_a_319809]
-
anticipa evoluția bolii. Au fost propuse câteva soluții care oferă speranțe, cum ar fi: interleukina-6, oxidul de azot și sintaza oxidului de azot, osteopontinul, și fetuina-A. Întrucât evoluția SM se datorează degenerării neuronilor, rolul proteinelor care indică o pierdere a țesutului nervos, cum ar fi neurofilamentele, proteina tau și N-acetil aspartatul, se află în curs de cercetare. În același timp, se încearcă identificarea unor biomarkeri care să diferențieze pacienții care vor răspunde la tratament de cei care nu vor răspunde
Scleroză multiplă () [Corola-website/Science/318480_a_319809]
-
și acidoză metabolică, autointoxicație. Consecințele, la care converg dereglările metabolismului glucidic, sunt hiponutriția creierului cu eventuale leziuni neuronale: leziuni, distrofii și necroză celulară cu consecințele generale respective. Dereglările metabolismului lipidic în insuficiența hepatică rezultă din mobilizarea intensă a lipidelor din țesuturile adipoase paralel cu incapacitatea ficatului de a metaboliza aceste lipide. În așa mod survine hiperlipidemia de transport, iar din cauza incapacității ficatului de a metaboliza acizii grași - și hiperlipidemia de retenție, invadarea organelor cu lipide, infiltrația și distrofia grasă a ficatului
Insuficiență hepatică () [Corola-website/Science/318701_a_320030]
-
contact. Ca rezultat se compune "oxidul" metalului respectiv. În cazul fierului acest oxid este rugina. a, ca termen tehnic este folosit atât în geologie (diluarea mineralelor de către apă-dioxid de carbon) cât și în medicină (influența negativă a unei inflamații asupra țesuturilor). a naturală este, cel mai frecvent, un proces nedorit prin care multe metale cu potențiale de oxidare pozitive sau slab negative sunt transformate în compuși chimici ai lor. Binecunoscută și deosebit de păgubitoare pentru economie este ruginirea fierului. Pentru ca fierul să
Coroziune () [Corola-website/Science/318713_a_320042]
-
nectar, produs de copacii acacia tot pentru furnicile lor simbiote, si ocazional mai fură larve de la furnicile muncitoare pentru a le mânca. În mod special în timpul sezonului secetos ei mai canibalizează ocazional alți "B. kiplingi". În ciuda consumului ocazional de carne, țesutul păianjenului prezintă o semnătură izotopică tipică pentru animale erbivore, implicând faptul că cea mai mare parte a hranei lor provine din plante. În timp ce au o dietă aproape exclusiv erbivora în Mexic unde populează mai mult de jumătate din copacii acacia
Bagheera kiplingi () [Corola-website/Science/318818_a_320147]
-
articol publicat în "British Journal of Cancer" de către John F. Kerr de la Universitatea din Queensland (Australia) împreună cu Andrew H. Wyllie și Alastair R. Currie de la Universitatea din Aberdeen (Scoția), ca rezultat al observațiilor lor făcute în cursul studiilor efectuate asupra țesuturilor cu microscopul electronic. Fenomenul fusese deja remarcat în 1842 de cercetătorul german Carl Vogt; o descriere mai amănunțită aparține anatomistului englez Walther Flemming (1885). Hippocrate din Cos (460 - 377 î.Chr.) folosise deja termenul de "apoptosis" pentru a descrie "căderea
Apoptoză () [Corola-website/Science/316037_a_317366]
-
remarcat în 1842 de cercetătorul german Carl Vogt; o descriere mai amănunțită aparține anatomistului englez Walther Flemming (1885). Hippocrate din Cos (460 - 377 î.Chr.) folosise deja termenul de "apoptosis" pentru a descrie "căderea oaselor" în procesul de descompunere a țesuturilor după moarte. Apoptoza se deosebește de alte forme de moarte celulară programată, prin faptul că este caracterizată de prezența unui grup de enzime cu activitate proteolitică, așa numitele caspaze, care joacă un rol primordial în procesul de autodistrugere. Acest proces
Apoptoză () [Corola-website/Science/316037_a_317366]
-
la baza neoplasmelor (cancere). Spre deosebire de necroză, apoptoza reprezintă un proces activ al celulei, este o parte a propriului său metabolism ce comportă consum energetic, se desfășoară ca atare sub un control strict, în așa fel încât să nu producă daune țesutului din jur. Contrar necrozei, apoptoza nu provoacă reacții inflamatorii, membrana celulei respective nu este distrusă, celula emite semnale care provoacă fagogitarea ei de către globulele albe, în special de către macrofage. În necroză se observă un fenomen de liză (dezagregare parțială sau
Apoptoză () [Corola-website/Science/316037_a_317366]
-
se distruge rapid, citoplasma se revarsă în afară cu efect dăunător asupra celulelor înconjurătoare. Aceasta provoacă o reacție imunitară a organismului cu răspuns inflamator. Necroza este prin urmare un fenomen patologic. Moartea celulară programată are un rol esențial în dezvoltarea țesuturilor, atât la animale cât și la plante. Cercetări efectuate asupra embrionului de găină, în special asupra dezvoltării tubului neural, au arătat cum proliferarea selectivă a celulelor combinată cu o apoptoză selectivă determină arhitectonica țesuturilor la animalele vertebrate în timpul dezvoltării. Astfel
Apoptoză () [Corola-website/Science/316037_a_317366]
-
are un rol esențial în dezvoltarea țesuturilor, atât la animale cât și la plante. Cercetări efectuate asupra embrionului de găină, în special asupra dezvoltării tubului neural, au arătat cum proliferarea selectivă a celulelor combinată cu o apoptoză selectivă determină arhitectonica țesuturilor la animalele vertebrate în timpul dezvoltării. Astfel, celulele notocordului (coardei dorsale) produc o cantitate de molecule semnalizatoare denumite "Sonic hedgehog homolog" ("Shh"), care controlează formarea și diferențierea tubului neural. În absența acestei molecule "Shh", sub influența captazei-3, procesul evoluează către o
Apoptoză () [Corola-website/Science/316037_a_317366]
-
o primă fază apoptoică care îl remodelează. Neuronii realizează între ei legături sinaptice întâmplătoare și într-o fază succesivă, prin fenomene apoptoice, sunt eliminate acele sinapse care nu stabiliseră legături utile. Astfel, așa cum ilustrează exemplele precedente, supraviețuirea tuturor celulelor din țesuturile organismelor multicelulare depinde de continua activitate a semnalelor provenite din ambianța extracelulară. Ca răspuns la apariția în organism a unui antigen străin, limfocitele B produc fiecare un anticorp particular, recombinând la întâmplare genele lor codificante de imunoglobuline - recombinări VDJ ("variable
Apoptoză () [Corola-website/Science/316037_a_317366]
-
precum și în condiții de hipoxie, celulele afectate pot răspunde prin inițierea unui proces de apoptoză. Într-un organism adult, numărul de celule conținute de un organ în condiții normale rămâne constant (homeostază). Elementele figurate din sânge și celulele epiteliale ale țesuturilor de înveliș, de exemplu, sunt în mod permanent reînnoite. Această proliferare este compensată print-o constantă moarte celulară. Într-un organism uman mor zilnic cca. 50-70 miliarde de celule datorită proceselor apoptoice. În decursul unui an masa celulelor reînnoite echivalează
Apoptoză () [Corola-website/Science/316037_a_317366]
-
print-o constantă moarte celulară. Într-un organism uman mor zilnic cca. 50-70 miliarde de celule datorită proceselor apoptoice. În decursul unui an masa celulelor reînnoite echivalează greutatea întregului organism. Homeostaza este menținută când amploarea mitozelor (diviziunilor celulare) dintr-un țesut este în echilibru cu moartea unui număr echivalent de celule. Dacă acest echilibru este tulburat pot avea loc două eventualități: Celulele mucoasei intestinale sunt într-o reînnoire perpetuă (cu o durată de viață de câteva zile) și migrează din zona
Apoptoză () [Corola-website/Science/316037_a_317366]
-
poate declanșa un proces apoptoic. Semnalele emise în urma unor daune suferite de către ADN (de exemplu datorită unei iradiații cu raze X) sunt la rândul lor capabile să inițieze apoptoza unei celule potențial canceroase, care trebuie eliminată fără daune pentru restul țesutului adiacent. Semnalele hormonale, în special ale glucocorticoizilor, pot provoca o apoptoză, care - în acest caz - reprezintă o verigă importantă în lanțul sistemului imunitar. Când o celulă are dificultăți în structurarea unei proteine, fapt care duce la acumularea acestei proteine în
Apoptoză () [Corola-website/Science/316037_a_317366]
-
excesivă rezultă într-un proces patologic de îmbătrânire precoce (de ex.: Sindromul Werner sau "Progeria adultorum"), care duce la disfuncții de organe. Senescența celulară este un fenomen prin care celulele diploide pierd capacitatea de a se divide. În culturi de țesuturi, numărul de diviziune al celulelor este în jur de 50, dar multe celule îmbătrânesc înainte de a atinge acest număr ("limita Hayflick"), deoarece ADN devine mutant și afectat de diferiți radicali. Procesul normal de îmbătrânire evoluează teptat către senescență, stadiul final
Apoptoză () [Corola-website/Science/316037_a_317366]
-
Trecerea de la stratul unicelular la stat multicelular este însoțită de pierderea de individualitate și schimbările legate de structura și funcția de celule. Odată cu apariția și diferențierea legată de specializarea multicelulară a Thallului , trebue văzută ca primul pas spre evoluția în țesut ( histogeneză ) și organe ( organogeneza ). În funcție de locația de celule multicelulare, thallus algelor poate fi reprezentat de formele filamentoase sau lamelare. Înmulțirea algelor poate fi vegetativă, asexuată și sexuată. Înmulțirea vegetativă se realizează prin diviziunea celulelor solitare sau prin fragmentarea talului la
Algă roșie () [Corola-website/Science/316067_a_317396]
-
aspectul macroscopic și histologic: Cel mai frecvent tip de RMS este cel embrionar, urmat de cel alveolar. RMS pleomorf este mai frecvent la vîrsta adultă, dar este un sarcom foarte rar. RMS nu este rar. Reprezintă aproximativ 20% din sarcoamele țesuturilor moi. Este cel mai frecvent sarcom al țesuturilor moi la pacienți cu vârsta sub 20 de ani. RMS are predilecție pentru sexul masculin, în special copii și tineri. RMS embrionar are cea mai mare frecvență de la naștere pînă spre 15
Rabdomiosarcom () [Corola-website/Science/316175_a_317504]
-
de RMS este cel embrionar, urmat de cel alveolar. RMS pleomorf este mai frecvent la vîrsta adultă, dar este un sarcom foarte rar. RMS nu este rar. Reprezintă aproximativ 20% din sarcoamele țesuturilor moi. Este cel mai frecvent sarcom al țesuturilor moi la pacienți cu vârsta sub 20 de ani. RMS are predilecție pentru sexul masculin, în special copii și tineri. RMS embrionar are cea mai mare frecvență de la naștere pînă spre 15 ani, varianta alveolara domină la vîrsta de 10-25
Rabdomiosarcom () [Corola-website/Science/316175_a_317504]
-
al coapselor. RMS localizat la nivelul membrelor este întâlnit aproape cu aceeași frecvență atât la nivelul membrului superior (în special antebraț și mâna), cât și la nivelul membrului inferior (în special la nivelul piciorului). RMS crește rapid, distruge și invadează țesuturile vecine. De aceea el devine palpabil sau vizibil la suprafață pielii (orbită, antebraț, picior, gamba, mâna) sau în cavitățile mucoase (vezica urinară, vagin, uretra). De obicei nu ajunge la dimensiuni prea mari pentru că devine palpabil sau vizibil. RMS nu este
Rabdomiosarcom () [Corola-website/Science/316175_a_317504]
-
și piciorului. De cele mai multe ori nu apar calcificări intratumorale. Arteriografia: poate evidenția vascularizația bogată, element comun oricărei tumori maligne. Limfografia: este utilă atunci când sunt bănuite metastaze limfonodale. Este investigația cea mai importantă. Evidențiază localizarea, volumul, limitele și relația RMS cu țesuturile vecine. Ajuta la identificarea metastazelor osoase. A. Macroscopic RMS este o masă tumorala unică, uneori plurilobulată, în general de consistentă moale datorită prevalentei componenței celulare și apariției cu timpul a unor arii mixoide și chistice. Culoarea variază de la gri-palid la
Rabdomiosarcom () [Corola-website/Science/316175_a_317504]