34,311 matches
-
banate care formau regatul și i-a fost dată denumirea după numele său vechi a acestei regiuni, Zeta. Era formată din Muntenegrul de astăzi, Șerbia Centrală, Croația și Bosnia. În 1941, Benito Mussolini a ocupat Muntenegru și l-a anexat Regatului Italian. Regina italiei, Elenă a Muntenegrului și-a influențat soțul, Victor Emanuel al III-lea al Italiei ca să-i sugereze lui Mussolini să facă Muntenegrul independent de Iugoslavia. După primăvara anului 1942, majoritatea suprafeței regiunii Sangeac, care a fost inclusă
Istoria Muntenegrului () [Corola-website/Science/336056_a_337385]
-
ca regat unificat începe în secolul al VIII-lea. Cele mai vechi descoperiri arheologice din Danemarca datează din 130.000-110.000 î.Hr., în perioada interglaciară Eem. Oamenii au locuit pe teritoriul de azi al Danemarcei din aproximativ 12.500 î.Hr., și există
Istoria Danemarcei () [Corola-website/Science/336055_a_337384]
-
mers la Hedeby și a început creștinarea Scandinaviei. Danezii au fost unificați și creștinați în mod oficial în anul 965 d.Hr. de către Harald Blåtand, a cărui poveste este scrisă în pietrele de la Jelling. Nu se cunoaște întinderea exactă a regatului danez al lui Harald, deși se estimează că se întindea de la linia de apărare Danevirke, incluzând orașul viking Hedeby, până în Iutlanda, insulele daneze și sudul Suediei de astăzi; posibil că mai cuprindea Scania, Halland și Blekinge. Mai mult, pietrele de la
Istoria Danemarcei () [Corola-website/Science/336055_a_337384]
-
Knut cel Mare a reprezentat apogeul epocii vikingilor danezi. Imperiul nordic al lui Knut includea Danemarca (1018), Norvegia (1018), Anglia (1035), și avea o influență considerabilă asupra coastei nordice a Germaniei. De la epoca vikingă până la sfârșitul secolului al XIII-lea, regatul Danemarcei a fost format din Iutlanda, la nord de râul Eider, și din insulele Zealand, Funen, Bonholm, Skåne, Halland și Blekinge. De la începutul secolului XIII, teritoriile dintre râul Eider și râul Kongeåen au fost desprinse din regat, formând ducatele vasale
Istoria Danemarcei () [Corola-website/Science/336055_a_337384]
-
al XIII-lea, regatul Danemarcei a fost format din Iutlanda, la nord de râul Eider, și din insulele Zealand, Funen, Bonholm, Skåne, Halland și Blekinge. De la începutul secolului XIII, teritoriile dintre râul Eider și râul Kongeåen au fost desprinse din regat, formând ducatele vasale Schleswig și Holstein. După sfârșitul secolului XI, Danemarca a parcurs o tranziție de la mai multe căpetenii regionale ("jarls"), cu o instituție monarhică lipsită de putere, la un ținut care se apropia de sistemul feudal european, cu un
Istoria Danemarcei () [Corola-website/Science/336055_a_337384]
-
-lea, mulțumită statutului său neutru, care i-a permis să facă schimburi comerciale cu ambele tabere implicate în războaiele timpului. Pe timpul războaielor napoleoniene, Danemarca a încercat inițial să urmeze politica de neutralitate, pentru a putea continua comerțul cu Franța și Regatul Unit, și pentru aceasta s-a alăturat Ligii Neutralității Înarmate, care includea Imperiul Rus, Suedia și Regatul Prusiei. Britanicii, cu toate acestea, au considerat acel act ca un act de ostilitate, și au atacat Copenhaga în 1801 și 1807, reușind
Istoria Danemarcei () [Corola-website/Science/336055_a_337384]
-
în războaiele timpului. Pe timpul războaielor napoleoniene, Danemarca a încercat inițial să urmeze politica de neutralitate, pentru a putea continua comerțul cu Franța și Regatul Unit, și pentru aceasta s-a alăturat Ligii Neutralității Înarmate, care includea Imperiul Rus, Suedia și Regatul Prusiei. Britanicii, cu toate acestea, au considerat acel act ca un act de ostilitate, și au atacat Copenhaga în 1801 și 1807, reușind la un moment dat să captureze flota daneză și să dea foc la mare parte din capitala
Istoria Danemarcei () [Corola-website/Science/336055_a_337384]
-
(în armeană: Վանի Բերդ, cunoscută și sub numele de Fortăreața Van, în sau în ) este o fortificație masivă de piatră construită de către vechiul regat Urartu în cursul secolelor IX-VII î.Hr. și este cea mai mare construcție de acest fel. Ea are vedere către ruinele orașului Tushpa, vechea capitală urartiană din secolul al IX-lea, care se află pe un teren abrupt. O serie de
Cetatea Van () [Corola-website/Science/336063_a_337392]
-
este cea mai mare construcție de acest fel. Ea are vedere către ruinele orașului Tushpa, vechea capitală urartiană din secolul al IX-lea, care se află pe un teren abrupt. O serie de fortificații similare au fost construite pe teritoriul Regatului Urartian, îndeosebi pe dealuri și aflorimente din locuri care aparțin astăzi statelor moderne Armenia, Turcia și Iran. Cetatea a fost stăpânită succesiv de populații diferite precum mezii, ahemenizii, armenii, parții, romanii, persanii sasanizi, bizantinii, arabii, selgiucizii, safavizii, afșarizii, otomanii și
Cetatea Van () [Corola-website/Science/336063_a_337392]
-
fost unul foarte greu și discriminatoriu și, deși inițiativa de organizare a prizonierilor români în unități de voluntari a premers intrarea României în război, cei care au susținut-o au fost tratați la început, fie cu indiferență și neîncredere în Regatul României, fie cu ostilitate în Rusia Imperială. De abia în luna septembrie 1916, după ce lagărul de prizonieri de război de la Darnița a fost desemnat de STAVKA drept loc de concentrare a prizonierilor români, demersurile oficiale au căpătat consistență. Punerea în
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
însă, ca efect al ajungerii Partidului Bolșevic la cârma statului, situația prizonierilor români și a voluntarilor înrolați rămași pe teritoriul rusesc s-a înrăutățit semnificativ, cu atât mai mult cu cât Rusia bolșevică a ajuns în stare de război cu Regatul României. În marea lor majoritate, voluntarii care mai rămăseseră fie au trecut pe ascuns - dacă au putut, în România, fie au fost obligați să se retragă cât mai spre est din calea armatelor Puterilor Centrale, pentru a nu fi pedepsiți
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
în bani făcute de către persoane sau asociații filantropice, cerințele financiare au putut fi acoperite doar într-o foarte mică proporție. La declanșarea Marelui Război, mulți dintre politicienii, scriitorii, publiciștii și profesorii din Transilvania au mers pe drumul refugiului în Vechiul Regat, cu scopul de a organiza de aici lupta pentru eliberarea Transilvaniei. În fruntea lor s-au aflat vechiul memorandist Vasile Lucaciu și poetul Octavian Goga. Dată fiind închiderea graniței României cu Rusia pe perioada neutralității, imigrația ardelenească din Regat nu
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
Vechiul Regat, cu scopul de a organiza de aici lupta pentru eliberarea Transilvaniei. În fruntea lor s-au aflat vechiul memorandist Vasile Lucaciu și poetul Octavian Goga. Dată fiind închiderea graniței României cu Rusia pe perioada neutralității, imigrația ardelenească din Regat nu s-a putut interesa de soarta prizonierilor transilvăneni, considerați de statul român drept o problemă internă a Austro-Ungariei. Inițiativa de organizare a prizonierilor români în unități de voluntari a premers intrarea României în război, apărând încă de la începutul conflictului
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
României în război, apărând încă de la începutul conflictului mondial, deoarece mulți dintre prizonieri au dorit să se alăture efortului militar de distrugere a Imperiului Dualist. Cu predilecție, această inițiativă s-a datorat intelectualilor aflați printre captivi și refugiaților transilvăneni din Regat, cu susținerea grupărilor proantantiste din țară. În condițiile neutralității României această acțiune nu a avut sorți de reușită, dar a constituit un mesaj politic cu impact semnificativ pentru susținătorii participării Armatei Române la efortul de război. Conform celor scrise de
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
neutralității României această acțiune nu a avut sorți de reușită, dar a constituit un mesaj politic cu impact semnificativ pentru susținătorii participării Armatei Române la efortul de război. Conform celor scrise de ziarele rusești din epocă, simpla știre a intrării regatului României în război a făcut ca 40 000 dintre prizonieri să solicite înrolarea în trupele române, dar cererea acestora a fost respinsă de către autoritățile țariste. Mai mult, cei care au insistat în continuare cerând eliberarea și înrolarea în Armata Română
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
de la Petrograd, au refuzat să discute cu prizonierii români care au venit să vorbească personal. De asemenea - la ordinul ministrului plenipotențiar Diamandy, nu au răspuns scrisorilor venite de la prizonierii români din lagăre. În prima fază, autoritățile politice și militare din Regat au tratat cu indiferență și neîncredere inițiativa unor intelectuali ardeleni și bucovineni din Rusia, de a fi organizate unități de voluntari dintre prizonieri. Spre diferență de autorități, demersul a fost sprijinit însă de cei aflați în refugiu în România. Mulți
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
depășit 50.000, număr aproximativ echivalent cu efectivele a patru divizii de infanterie. În mod ciudat, după intrarea României în război granița de pe Prut cu Imperiul Țarist a fost închisă ermetic de ruși, astfel că voluntarii au pierdut contactul cu Regatul, contact care fusese stabilit în anii de neutralitate. Deoarece guvernul țarist avea nevoie de mână de lucru pe marile moșii și în fabrici, a privit cu rezervă eliberarea prizonierilor și s-a împotrivit acesteia. La manifestarea rezervei politicii guvernului rus
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
unirea provinciilor locuite de români, fiind de natură să constituie o piedică în calea planurilor ruse de expansiune spre Peninsula Balcanică și Europa Centrală. Totuși în octombrie 1916 la insistențele guvernului român, guvernul țarist a acceptat să permită trecerea în Regat a 15.000 de prizonieri etnici români, în schimbul a 15.000 de prizonieri germani și austrieci. În urma unor circulare date de comandamentul rus, ofițerilor, subofițerilor și intelectualilor cu grade inferioare aflați în lagăre (nu și simplilor soldați), li s-a
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
etnici români. Conform calculului realizat de aceștia, resursele umane care puteau veni în ajutorul trupelor române cuprindeau un număr de 115.000 de potențiali voluntari, din care 100.000 se aflau prizonieri în Rusia și 15.000 ca refugiați în Regatul României. Activitatea de concentrare a prizonierilor a început în a doua jumătate a lunii noiembrie 1916, astfel că la sfârșitul lunii decembrie erau deja adunați la Darnița 220 de ofițeri și 1.200 de intelectuali cu grade inferioare. Un Comitet
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
de depozitele de alimente. O parte dintre voluntari au plecat, totuși, până la urmă, odată cu francezii, spre a lupta în cadrul Legiunilor în curs de formare din Franța și Italia. Din cei aproximativ 20.000 de transilvăneni aflați în martie 1918 în Regat și care trebuiau demobilizați, peste 10.000 erau cei proveniți din prizonieratul rusesc, marea lor majoritate fiind țărani. Serviciul central al "Corpului Voluntarilor", înființat la 28 noiembrie 1917 și subordonat Ministerului de Război, a continuat să funcționeze, despărțindu-se, la
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
s-a înrăutățit vizibil, iar haosul instaurat a făcut imposibilă orice acțiune organizată. Ruperea legăturilor dintre guvernele bolșevic și român a pus într-o grea situație voluntarii, considerați acum periculoși pentru Rusia bolșevică - aflată într-o stare de război cu Regatul României. Aceștia nu se mai puteau întoarce nici pe teritoriul Imperiului Austro-Ungar, unde erau considerați sperjuri și trădători, iar România în urma semnării Păcii de la Buftea ajunsese sub dominația inamicului. În marea lor majoritate, voluntarii înrolați la Darnița - deghizați în militari
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
spre deosebire de asigurarea cu personal care a putut beneficia de folosirea unor resurse proprii (printre voluntari s-au aflat câțiva intelectuali cu experiență anterioară câștigată la diferite publicații din Transilvania și Bucovina). Publiciștii și tipografii săi - toți emigranți, au venit din Regatul României odată cu militarii care au avut sarcina de a-i organiza pe voluntari. În fruntea lor s-a aflat Sever Bocu - fost redactor al Tribunei arădene. Deși subiectele gazetei au fost diverse, toate a fost însă legate de problematica specifică
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
motiv, conferințele Pugwash au fost privite cu suspiciune. Inițial, guvernul britanic a crezut că acestea sunt un fel de „adunări comuniste”. Cu toate acestea, el l-a convins pe J. D. Cockcroft, un membru al Autorității pentru Energie Atomică a Regatului Unit, să-i sugereze pe cine să invite la conferința din 1958. El a rezistat cu succes la o încercare ulterioară de a prelua conferințele, făcându-l pe un funcționar superior din Foreign Office să scrie că „dificultatea constă în
Joseph Rotblat () [Corola-website/Science/336064_a_337393]
-
originar din Basarabia. S-a făcut cunoscut prin cercetări de istorie militară și ale Holocaustului, precum și prin scrieri cu caracter literar și de popularizare a unor subiecte istorice. Shahan s-a născut în 1933 la Hotin, Basarabia, atunci parte a Regatului României, într-o familie de evrei, Iacob și Tania Șadhan. După trei ani i s-a născut o soră, Myriam (ulterior Myriam Shadhan Tzahar). Un timp familia sa a locuit în cartierul evreiesc din comuna Komarov din zona Chelmenți. În
Avigdor Shahan () [Corola-website/Science/336067_a_337396]
-
de oameni în fiecare an, chiar zeci de ani după finalul conflictelor pentru care acestea au fost plasate. Jiao Yu în prefața lui la "Huolongjing Quanzhi", scrisă în 1412 AD, a susținut că al 3-lea Cancelar Zhuge Liang a Regatului Shu, nu a folosit numai "arme de foc", ci și mine de teren în Bătălia de la Hulugu Valea împotriva forțelor Sima Yi și fiul lui Sima Zhao din Regatul Wei. Această afirmație este dubioasă, deoarece praful de pușcă pentru război
Mină de teren () [Corola-website/Science/336080_a_337409]