37,317 matches
-
Mălina... Mălina era printre fetele robite, legate cu cozile două câte două. Le treceau Nistrul... S-au vorbit și... Și s-au aruncat în bulboană, toate odată... toate... Ștefan îl îmbrățișează, îl strânge aproape. Bârsan, cu capul pe umărul Domnului, plânge încetișor, pe înfundate. Într-un târziu, Ștefan șoptește: Moldovencele mele... Voi înălța, acolo pe mal, o troiță. Și pe ea voi scrie, voi săpa cuvintele: "Ați ales libertatea, fetelor!" Bârsan, cu capul în piept, se retrage încet și pleacă. Ștefan
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
două ori: și Moldova, și pe domnul ei. Te-ai putea gândi totuși că, de mă osândești, zdrobești inima dragei tale surioare și... și urgisești niște prunci ce-ți sunt ție nepoței, cerșește Isaia. Ștefan se întoarce către Sora ce plânge în brațele Mariei. Mă doare durerea ta, Sora... Te rog să mă ierți... Spune! Pot să fac altfel? Sora hohotește, dar din gura ei cuvânt de îndurare nu iese... Isaia se răstește la ea cu brutalitate: Spuneai că mă iubești
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
vinele nepoților curge tot sângele blestemat al Mușatinilor! Spune-i că voi fi răzbunat! Spune-i că vreau să trăiesc! Să mă arunce în temniță! Pe viață! Vreau să trăiesc! Oricum! Nu vreau să mor!!!... Nu vreau să mor!!! Sora plânge în hohote, dar tace, tace... Isaia varsă fiere. Se îneacă... Scuipă fiere...Sarcastic, cu ură, izbucnește: "Dragoste"! O... o scârnă împuțită! O viperă! Viperă! aruncă el vorba grea și scuipă. Ștefan ridică ochii spre cer: Doamne!... "Izbăvește-mă de cel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
un ecou, gândul... "Și eu , Măritul Domn și Voievod a toată Țara Moldovei! Sabia Creștinătății! Athletul lui Hristos! Am fugit! Da! Fugeam! Cădeam! Cădeam și mă târam în patru labe prin mocirlă! Fugeam! Mă agățam de arbori! Îi îmbrățișam! Și plângeam! Plângeam și vărsam! Numai fiere vărsam! Mă sufocam și plângeam!... Răilor! M-ați alungat! Vouă... vouă ce vă pasă?! Ați stat cu sabia! Ne-ați apărat! Și ați căzut până la unu, acolo, la Valea Albă! Ce vă pasă? Dar eu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ecou, gândul... "Și eu , Măritul Domn și Voievod a toată Țara Moldovei! Sabia Creștinătății! Athletul lui Hristos! Am fugit! Da! Fugeam! Cădeam! Cădeam și mă târam în patru labe prin mocirlă! Fugeam! Mă agățam de arbori! Îi îmbrățișam! Și plângeam! Plângeam și vărsam! Numai fiere vărsam! Mă sufocam și plângeam!... Răilor! M-ați alungat! Vouă... vouă ce vă pasă?! Ați stat cu sabia! Ne-ați apărat! Și ați căzut până la unu, acolo, la Valea Albă! Ce vă pasă? Dar eu?... Eu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
toată Țara Moldovei! Sabia Creștinătății! Athletul lui Hristos! Am fugit! Da! Fugeam! Cădeam! Cădeam și mă târam în patru labe prin mocirlă! Fugeam! Mă agățam de arbori! Îi îmbrățișam! Și plângeam! Plângeam și vărsam! Numai fiere vărsam! Mă sufocam și plângeam!... Răilor! M-ați alungat! Vouă... vouă ce vă pasă?! Ați stat cu sabia! Ne-ați apărat! Și ați căzut până la unu, acolo, la Valea Albă! Ce vă pasă? Dar eu?... Eu ce să fac acuma?!... Trebuia să rămân acolo la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
dar singuri!... Singuri!... Am luptat singuri... Am murit singuri... Turcii fac istoria veacului nostru. Aș vrea să fiu profet mincinos, dar teamă mi-i că va veni vremea când vor simți ascuțișul iataganului pe pielea lor. Atunci, în zadar vor plânge, în zadar își vor mușca pumnii; va fi târziu... prea târziu... Și vor fi singuri... Ce-o să mai râd acolo, la Putna! hohotește el. O să hohotesc de-o să-mi salte lespedea de pe piept... ce-o să mai râd!... Parcă am fost
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Săracul Ștefan Vodă, unde-i să vadă?!"" Teodorescu Kirileanu, Ștefan Vodă cel Mare și Sfânt * "Iar pre Ștefan Vodă l-au îngropat țara cu multă jale și plângere la mănăstirea Putna, care era zidită de dânsul. Atâta jale era, de plângea toți ca după un părinte al său, că cunoștiia toți că s-au scăpatu de mult bine și de multă apărătură. Ce după moartea lui, până astăzi ăi zise sfântul Ștefan Vodă, nu pentru sufletu, ce ieste în mâna lui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
să mă consider) infailibil în domeniul celei de a șaptea arte. * În august sau septembrie 1955, la Cluj, mama și una din surorile ei (venită la noi de la București, în vizită, sau ca să aducă vestea?) stau alături pe divan și plâng. Murise fratele lor mai mare, rămas „dincolo”, pe care nu-l mai văzuseră din 1918. Îmi atrage atenția modul în care plânge mama. E un plâns aproape fără lacrimi, spasmodic, convulsionat. Mă încearcă bănuiala că se preface, că plânge „de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
surorile ei (venită la noi de la București, în vizită, sau ca să aducă vestea?) stau alături pe divan și plâng. Murise fratele lor mai mare, rămas „dincolo”, pe care nu-l mai văzuseră din 1918. Îmi atrage atenția modul în care plânge mama. E un plâns aproape fără lacrimi, spasmodic, convulsionat. Mă încearcă bănuiala că se preface, că plânge „de formă” (ceea ce nici n-ar fi fost din cale afară de scandalos, din moment ce, de fapt, se despărțise de el nu acum, ci în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
și plâng. Murise fratele lor mai mare, rămas „dincolo”, pe care nu-l mai văzuseră din 1918. Îmi atrage atenția modul în care plânge mama. E un plâns aproape fără lacrimi, spasmodic, convulsionat. Mă încearcă bănuiala că se preface, că plânge „de formă” (ceea ce nici n-ar fi fost din cale afară de scandalos, din moment ce, de fapt, se despărțise de el nu acum, ci în urmă cu 37 de ani). Mă conving însă repede că bănuiala mea nu are temei: plânge de-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
că plânge „de formă” (ceea ce nici n-ar fi fost din cale afară de scandalos, din moment ce, de fapt, se despărțise de el nu acum, ci în urmă cu 37 de ani). Mă conving însă repede că bănuiala mea nu are temei: plânge de-adevăratelea, așa plânge ea. Și tot așa plâng și eu: cu lacrimi puține, cu fața schimonosită și corpul zguduit de un cutremur lăuntric. Așa am plâns-o chiar pe ea, după 26 de ani, când a murit. * Astăzi, 12
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
ceea ce nici n-ar fi fost din cale afară de scandalos, din moment ce, de fapt, se despărțise de el nu acum, ci în urmă cu 37 de ani). Mă conving însă repede că bănuiala mea nu are temei: plânge de-adevăratelea, așa plânge ea. Și tot așa plâng și eu: cu lacrimi puține, cu fața schimonosită și corpul zguduit de un cutremur lăuntric. Așa am plâns-o chiar pe ea, după 26 de ani, când a murit. * Astăzi, 12 august 1990, se împlinesc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
fost din cale afară de scandalos, din moment ce, de fapt, se despărțise de el nu acum, ci în urmă cu 37 de ani). Mă conving însă repede că bănuiala mea nu are temei: plânge de-adevăratelea, așa plânge ea. Și tot așa plâng și eu: cu lacrimi puține, cu fața schimonosită și corpul zguduit de un cutremur lăuntric. Așa am plâns-o chiar pe ea, după 26 de ani, când a murit. * Astăzi, 12 august 1990, se împlinesc 35 de ani de la moartea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
37 de ani). Mă conving însă repede că bănuiala mea nu are temei: plânge de-adevăratelea, așa plânge ea. Și tot așa plâng și eu: cu lacrimi puține, cu fața schimonosită și corpul zguduit de un cutremur lăuntric. Așa am plâns-o chiar pe ea, după 26 de ani, când a murit. * Astăzi, 12 august 1990, se împlinesc 35 de ani de la moartea fratelui mai mare al mamei (eu sunt cronicarul familiei, eu țin minte tot). Întâiul născut (în 1893), din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
fusese, din fericire, ocupat de armata română și nu de cea germană). A murit la începutul anilor ’70. Era bolnav de inimă. Într-o după-amiază s-a culcat ca de obicei să se odihnească puțin, pe un divan, s-a plâns că-i este frig, tanti Manea l-a acoperit cu un palton... și s-a stins. Atunci, în vara-toamna lui 1956, ne-am fotografiat cu toții, am făcut un tablou de familie. Îl am și acum. „Tabloul” pe care prefer să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
ușile, care, de obicei, stau ziua date de perete; acum însă la mama se află doamna P., vechea ei prietenă, care are un necaz în familie și în ultima vreme vine mai des pe la noi, ca să-și descarce sufletul; se plânge, și plângându-se, plânge; o aud, și totuși includ suferința ei de soție și mamă stării mele de bine, care o digeră, o asimilează fără scrupule: plăcerea trudnică a scrisului, plăcerea cafelei deocamdată neatinse, aburind promițător în ceașcă, plăcerea singurătății
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
de obicei, stau ziua date de perete; acum însă la mama se află doamna P., vechea ei prietenă, care are un necaz în familie și în ultima vreme vine mai des pe la noi, ca să-și descarce sufletul; se plânge, și plângându-se, plânge; o aud, și totuși includ suferința ei de soție și mamă stării mele de bine, care o digeră, o asimilează fără scrupule: plăcerea trudnică a scrisului, plăcerea cafelei deocamdată neatinse, aburind promițător în ceașcă, plăcerea singurătății asistate, prin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
stau ziua date de perete; acum însă la mama se află doamna P., vechea ei prietenă, care are un necaz în familie și în ultima vreme vine mai des pe la noi, ca să-și descarce sufletul; se plânge, și plângându-se, plânge; o aud, și totuși includ suferința ei de soție și mamă stării mele de bine, care o digeră, o asimilează fără scrupule: plăcerea trudnică a scrisului, plăcerea cafelei deocamdată neatinse, aburind promițător în ceașcă, plăcerea singurătății asistate, prin prezența discretă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
fruntea revistei la care lucram pe atunci. Ne aflam, o mică delegație de 3-4 oameni, în biroul lui Zaharia Stancu, președintele de atunci al Uniunii Scriitorilor ce își mai avea sediul în eleganta clădire de pe bulevardul Kiseleff. Venisem ca să ne plângem, împotriva cui oare? Nu mai țin bine minte și nici nu are importanță acum. Fusesem invitați să ne așezăm la o masă lungă, de ședințe, în capul căreia luase loc, firește, Stancu. În biroul președintelui se mai aflau, nu întâmplător
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
aș da orice să pot da de ea... De aproape 15 ani nu-i mai știu însă numărul de telefon, e la secret, la cel mai strașnic, bine păzit secret: acela al nomenclaturii morților... * Mama, care numai leneșă nu era, plângându-se de îmbrăcatul și dezbrăcatul zilnic, dimineață de dimineață, seară de seară. Se săturase, se plictisise de acest ritual interminabil. Pentru „treaba” asta nu mai avea răbdare... La sfârșitul anului în care (azi, 12 martie 1991) scriu rândurile de față
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
a fost coborât în mormânt. * Pentru mine nu acesta a fost momentul cel mai greu - cum a fost, cred, pentru tata, pe care în acele clipe - nu stăteam lângă el, cum ar fi trebuit, ci lângă unchiu’ - l-am „fotografiat”, plângând un plâns, i-aș spune, al nedumeririi: „cum se poate așa ceva? Iată că chiar o bagă în pământ!” Citisem înfiorat de atâtea ori despre ceremonia înhumării și văzusem, cu un nod în gât, atâtea secvențe cinematografice înfățișând-o „pe viu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
pisc alpin imaculat de pe care tronează domnii de pe micul ecran însărcinați cu actualizarea permanentă a vinovăției noastre. Iar cele care au văzut mai mult, martorele cele mai avizate ale „fărădelegilor de tot soiul” au fost femeile. * De reținut: nu se plânge prea mult după un unchi. Moartea lui unchiu’, survenită la 2 mai 1990, a constituit pentru mine un eveniment surprinzător de palid. Poate pentru că, de aproape un an de zile, știam că sfârșitul său e aproape. În iulie 1989 făcuse
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
cunoscut și eu pe cineva despre care nu aș putea să afirm în nici un caz că a trăit urât, dar căruia aș fi avut ce să-i imput și care, lovit de o boală necruțătoare, a murit fără să se plângă, cu o decență și un curaj pe care nu i le bănuiam. A ști să trăiești și a ști să mori... Se pare că una o presupune pe cealaltă. Pot exista surprize în ambele sensuri. * Efectul lamentabil pe care îl
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
lui Dumnezeu și toate celelalte ni se vor da nouă. Și multe altele am descoperit. Si inca de atunci mi-a venit un dor să merg să văd și eu Grădină Ghetsimani, grădină tainelor, a durerilor, unde Domnul meu a plâns și pentru mine nevrednica. Să văd curtea lui Pilat unde L-a judecat. Să văd Drumul Crucii cu durerile care le-a suferit Domnul și Golgota cu tainele ei. Dar anii au trecut. Cu munca și viața mea tristă s-
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]