5,710 matches
-
Apoi: Nu mi-ai povestit nimic despre jocul vostru de-a Reginele, nu te porți frumos. Dar eu îl cunosc mai bine decât voi și-ți spun că totul acolo are un înțeles și că visele tale și jocul tău, împletite între ele, alcătuiesc plasa ta de păianjen, țesută de tine nu ca să prinzi ceva în ea, ci ca să fii prinsă. Căci noi toți sîntem niște muște care își secretă singure plasa, iar păianjenul e același pentru toți. Ne vizitează doar
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
străduiam să țin minte fiecare cuvânt al lui. Crepusculul de afară îl transformase într-o mare insectă roșie. Priveam covorul de rugăciune, atât de subțiat încît pe alocuri i se vedea urzeala. Fire de lână de mai multe culori se împleteau în el inexplicabil, formând arabescuri complicate. Mi-am adus aminte că, în prima zi, când îmi povestise despre strămoșii lui, îmi vorbise despre un dar minunat pe care neamul său îl dobândise o dată cu înțepătura muștei cu aripi albastre, acolo, pe
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
voievod. Avea pe ea o rochie strâmtă, înflorată, cum se purta prin anii aceia, dar vulgar tăiată și nepotrivită cu talia fetei, iar în picioare - papucii tradiționali: roșii, lăcuiți și cu pompon de iepure. Pleteje lucios de negre și le împletise în două cozi groase; în penumbră, fața ei, frumoasă de altfel, era primitivă ca un idol de lemn. Ne-am îndreptat toate încet, cuprinse de teamă, spre o clădire întunecată, mai înaltă decât celelalte, care se desprindea pe cerul înstelat
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
de fum. Lumea noastră era acum mică și tainică: o sferă de lumină agitată și de căldură. Aruncam pe foc tot ce găseam împrejur, doar pentru plăcerea de-a vedea alte și alte limbi de flacără urcând spre tavan, rupîndu-se, împletindu-se, aruncând scântei. "Focul! Focul!" strigam ca nebunele. Nu știu cine s-a ridicat prima în picioare și-a început să se zbânțuie și să se strâmbe în toate felurile. Am început atunci să jucăm toate, săltând de pe-un picior pe
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
care încă se mai vedeau cele șapte cercuri din jurul tronului. M-am așezat pe scaunul împodobit și Puia mi-a pus pe cap coronița de poleială. M-au înfășurat în ghirlande lungi de hârtie lucioasă roșie ca focul, mi-au împletit în păr garoafe și mi-au pus pe degete inele cu pietre rubinii. Apoi mi-am primit obiectul, un ineluș care părea de aur. Nu eram în apele mele. Aveam sentimentul că nu voi fi la înălțime, că ziua mea
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
mai stătea în preajma Daciei din spatele blocului, avea prilejul să noteze febril bucăți muzicale orchestrate tulburător. Pur și simplu se puteau auzi, cu o limpezime de timbru imposibil de obținut pe cale firească, flaute și viole, cornuri și fagoturi, triangle și timpane, împletindu-și liniile melodice în melodii filigranate sau în disonanțe sclipitoare. Labele arhitectului, cu zeci de articulații la degete, alergau pe sutele de clape, reglau miile de frecvențe concurente, programau simultan orchestre întregi. Stația modestă a orgii Reghin fusese înlocuită de
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
și ei în pulbere. Aceasta nu mai era muzică - sau era muzica de care vorbeau pitagoreicii. Nici o ureche omenească nu mai putea s-o audă, pentru că ea nu mai ținea de sunete, nici măcar de materie, ci pătrundea în pulsațiile cosmice, împletindu-se cu ele și forțîndu-le să se modifice. De-a lungul milioanelor de ani, arhitectul își modulă melodiile care făceau să se accelereze procesul de fuziune din inima stelelor și care producea materia înconjurătoare, melodiile care provocau explozia stelelor ajunse
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
să se apere atîta? Am aflat mai târziu; se temea să n-o judec "creștinește", prin-tr-un criteriu moral sau civil.) Nu toate logodnele sunt sfințite așa. De obicei, mă lămuri Maitreyi, numai soția primește o brățară în care s-au împletit, pe dinăuntru, cele două fire de aur și de fier; soțul poartă numai un inel. Dar pentru că ea nu putea purta brățara de logodnică, trebuia să adunăm ambele simboluri într-un singur inel... Mi-a vorbit mult în seara aceea
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
cu prea-plinul unei lumini selenare. Un asemenea contrast nocturn dintre un fundal de beznă și o strălucire de astru orbește privirea imprudentă a celui îndrăgostit. Aici survine întâlnirea inedită dintre excesul de lumină și cel al întunericului. Cele două se împletesc și își potențează reciproc efectele. Plutind în lipsa de contur și certitudine a beznei învăluitoare, cel captiv rezonanțelor erosului se apropie magnetic de nucleul luminii mult dorite sub magia hipnotică a unei senzuale rătăciri de sine. Deși nu se poate înlocui
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
necruțătoare, aspectele unui context ce survine implacabil. Procesul distanțării crește exponențial cu re-survenirea pentru cel părăsit a experienței solitudinii apăsătoare. În vecinătatea unei de curând apuse însoțiri, această experiență transformă eul astfel încercat într-un nod existențial în care se împletesc haotic și de ne-desfăcut toate firele depresiilor, neîmplinirilor și revoltelor ce au zguduit spiritul celui părăsit și persistă în profunzimile sale cutremurate. Pierderea prin distanțare a persoanei îndrăgite reprezintă aici scânteia ce vine să aprindă o materie sufletească deja
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
umană ruinând-o gradual, dispănd-o în nisipuri răsfirate în secole și milenii. Ecoul optimismului de mult apus se stinge și el întru final purtat și fragmentat în adierile cursivităților istorice. Speranțe și obiective, proiecte și ambiții, concretizate sau nu, se împletesc cu spectrul multitudinii de chipuri umane în gigantica trecere pe ireversibila punte a proiecției dinspre trecut spre viitor. Aici nu experiența individuală este vizată ci modalitatea de percepție și ființare a generalității existențiale de către mundaneitatea aferentă viețuirii umane colective. Cetatea
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
întru popasul sub visul hipnotic al artei sau liniștea pășirii întârziate prin spațiul naturii tonifiante, toate acestea sunt forme ale survenirii reculegerii. În circumscrierea sacră oferită de templu, reculegerea îmbracă forma mistică ca stare propedeutică care deschide posibilitatea conlucrării ce împletește pictura și sculptura religioasă, relicvele-mărturii, energia ascendentă a ritualului și proiectul arhitectural materializat prin forța de cuprindere unificatoare. Situarea paradigmatică a credinciosului în saltul spre verticalitatea mântuirii reprezintă o țintă-finalitate a conlucrării acestor componente definitorii templului? Cum se lasă surprinsă
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
tinde să se ancoreze ascendent. Conform unei astfel de matrițe primordiale, arhitectonica templului trebuie să reflecte asemeni unei oglindiri amplificate parcursul mistic al credinciosului individual spre piscurile transcendenței dar și strângerea laolaltă, așezarea împreună a multitudinii de credincioși care-și împletesc venerările zeului într-un flux conic, într-o cascadă spirituală cu torentul inversat dinspre extensia pluriformă a mulțimii către ascuțișul ce focalizează totalitatea proiecțiilor spre Divinitate activate prin ritual și în jurul impulsiunilor sale modelante. Astfel, proiectul arhitectural materializat, relicvele-mărturii, creația
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
tremurat, și părul alb tot începuse să i se rărească. De unde era atât de des, că-l fila, ajunsese câteva fire ; s-a tot rărit, s-a tot rărit, până îi vedeai pân el țeasta. Da baba tot își mai împletea o codiță subțire, și de ce trecea timpul, d-aia se tot subția codița babii. Uite-așa, cât degetu de la mână, și la urmă cât o codiță de șoarice ajunsese codița babii. Și numa-n fotoliu o găseai, și numa cu
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
de musique, en petit Comité. Votre bien-dévouée, Sophie et Stephane Mironesco. În plus, câte tracasări la slujbă ! La sfârșit ai încuiat într-un sertar hârtiile rămase nerezolvate, ce riscă desigur să rămâie sine die acolo ; ordinea și dezordinea ți se împletesc într-un mod foarte neașteptat chiar pentru tine. Plecând ultimul de la birou (așa cum sunt toți obișnuiți să te vadă), ai dat nas în nas, pe la Sărindar, cu amicul Bădescu. A ținut morțiș să mergeți pentru aperitiv la bodegă, la Mircea
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
ba să intervină pentru un vecin funcționar al cărui post s-a redus, ba să recomande ca meditator un student ce se întreține singur, ba să ducă medica mente unei cunoștințe, domnișoară bătrână... Și tot așa aleargă bietul băiat mereu, împletindu-și relațiile, câte le are, într-un mod caritabil și profitabil pentru toată lumea. Acesta este Titi Ialomițeanu, mai ieri un biet provincial, dar capabil să-ți facă legătura, când ai nevoie, cu cineva de la Culte, de la Externe, de la Interne. Pentru că
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
Margot. Iar doamna Mironescu, păstrând pe chip o expresie echilibrată între victorie și nemulțumire - iată dandanaua promisă ! -, se îndreaptă spre clopoțel : va veni Nela, copilul se va întoarce la rosturile lui și salonul la viața civilizată. Dar vocile celelalte se împletesc, cerând păsuirea vinovatei, și amfitrioana face un gest de renunțare care îi dezvelește, prin deschizătura rochiei, brațul pietros și alb. O încurajezi și dumneata la rele, îi spuse mustrător musafirului, amenințându-l cu degetul în glumă. Și toți fac la
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
își înfige tot mai adânc în carnea lui ghearele însângerate. însă pe el, la fel ca pe micul spartan, niciun tremur al glasului n-are să-l trădeze ! Va vorbi, înfășurându-se tot mai tare în dantelăria pe care i-o împletește rivalului (acesta este mediocrul tânăr Ialomițeanu, să nu se mai mintă singur), încercând să se apropie. Atât de aproape s ajungă, încât să-i poată pipăi celuilalt mișcările sufletului. — Doar vedem modul nesolidar, lipsit de politețuri, cu care se tratează
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
în fine pe Sophie într-un loc izolat, nemaifiind silit să o păzesc. Venindu-mi acest gând, nu m-am putut decide dacă este așa sau nu. De mult am observat, și la mine, și la alții, impuritatea afecțiunii, repede împletită cu ostilitate, plictiseală, dorință de evadare, sau reapariția unor emoții legate de sentimente de mult pierdute ; nemaipunând la socoteală dorințele (uneori violente) ce cheamă atât de des în afară, ca și nevoia firilor visătoare pentru frumoase idile. Rareori se vorbește
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
vei oferi luxul de a remarca și analiza prin ce procedee ți s-a pregătit o astfel de capcană. Procedee, termenul e de altminteri neîncăpător, din moment ce nu le simți înseamnă că harul inexplicabil învăluie totul. Biografia ta de cititor se împletește cu biografia unor personaje, mai reale decât cele întâlnite în viață. Și care dintre cititorii Gabrielei Adameșteanu va putea să pretindă de acum înainte că n-a cunoscut-o personal pe memorabila Madam Delcă, zisă și Coana Vica, inimitabila mahalagioaică
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
păduri. E incredibil cum s-a Înseninat deodată și s-a luminat totul În jur, vedem În sfîrșit unde sîntem. Din marginea clădirii infirmeriei se Întinde o pajiște mărginită de gardul de sîrmă ghimpată al unității, pe care s-au Împletit tufe de zmeură. Pajiștea e plină de brîndușe mov de toamnă. Mergem pînă la gard și dincolo de el e o pantă destul de abruptă, Îmbrăcată În iarbă; jos, pe fundul văii, se vede un drum forestier Însoțit de un pîrÎu ca
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
melodramelor interioare, urmează ecranizarea propriei mele biografii, filmul se termină cu un cadru În care protagonistul dansează pe o stîncă deasupra unei mări agitate, vîntul Îi flutură hainele și ploaia Îi udă chipul Îndîrjit. În fundal se aude coloana sonoră, Împletită cu sunetul mării care se sparge de poala falezei Înalte - doar linia melodică, fără versuri. E ceva smintit În gesturile lui, se rotește și sare de pe un picior pe altul Într-o manieră de dans originală (deși e foarte greu
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
Valerie și Nesta studiau sociologia la Școala Politehnică din Ennistone. În picioare pe trepte, cu gleznele muiate de undele bulbucate ale apei, se găsea un grup de fete în costume de baie foarte decoltate, părul lung și ud atârnându-le împletit în cozi pe ceafă și pe umeri. Trupurile lor suple, catifelate, erau ușor bronzate de înotul zilnic, afară, pe vreme de iarnă. Erau înalte și zvelte și satisfăcute de ele însele ca niște tinere spartane. Deasupra, pe platforma alunecoasă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
iar Pearl într-un furou bleumarin și ciorapi de mătase bleumarin. Hattie era așezată pe pat, Pearl pe unul din scaunele orientale de bambus. Amândouă stăteau drepte, atente, alerte, ca la o întrunire. Părul aproape argintiu al lui Hattie era împletit într-o coadă lungă, groasă, care-i atârna pe spate și avea un aspect aproape vegetal, ca ceva ce ar fi putut să crească într-un arbore exotic. Ochii ei de o paloare marmoree își plimbau privirile cu îngrijorare, ca și cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
schimbat calitatea umană. M-a făcut mai rău“. În acea clipă se ciocni de Diane, care înota la fel de puternic, venind din direcția opusă. Reușind să se recunoască numai când se găsiră foarte aproape, din cauza vizibilității reduse, brațele lor întinse se împletiră, apoi intrară în acțiune călcâiele, împingându-se unul pe celălalt la o parte. Scuzați-mă! Diane! Lui Tom îi fusese arătată, cu multă vreme în urmă, metresa fratelui său, poate chiar de către Valerie Cossom, care se interesa atât de mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]