4,058 matches
-
nemulțumiți, poate chiar victime - la acelea renunț, trimițându-le În rai, să nu șomeze „ăla“ - dar și noi fericiți, pe care mi-i păstrez... Orice progres - acum Îl am În vedere pe acela al Lumii - cere victime. Și n’aveți Încotro, urmând termenul lung, și Împăcându-vă cu soarta de simple unelte ale evoluției Lumii; chiar dacă vă doare, În pântece ori În orgoliul de „stăpâni ai Naturii“. À propos de rai, iad și unelte: Ce faceți voi cu coasa știrbită? O
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
pentru a readuce mirosul guzganului nostru la felul clanului. În sfârșit că acea cușcă nu e altceva decât acele interminabile capitole de negociere cu Uniunea Europeană. Pare mi-se că guzganul nostru s’a vârât singur acolo, știind că n’are Încotro, chiar dacă cușca e construită de clan, căruia nu-i strică noi resurse: teritoriale, materiale, umane, culturale, spirituale. Începem a mirosi a Europa. Întrebarea e Însă alta: Până ce vom mirosi astfel Întrutotul e firească concurența, poate chiar ostilitatea clanului, dar sigur
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
mea odraslă, giuvaerul vieții mele, în căsătorie... Dar cine va îndrăzni și nu va reuși, îi voi tăia căpățâna pe butuc, în piața publică din Capitală. Ei, ne-am înțeles? Înțeles, Măria Ta!, au răspuns sfetnicii tremurând și alergând care încotro să-i îndeplinească întocmai și cât mai curând porunca. Fiindcă, în caz contrar, li se tăiau și lor capetele pe aceeași buturugă. Și-au dat ei, sfetnicii lui Timur Lenk, până-n seară, în toate cele patru colțuri ale pământului, sfoară
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
prins pe Dumnezeu de-un picior! Ziceau unii. Dacă ești suficient de abil și diplomat, dacă știi să ți-o aliezi, ajungi unde nici nu visezi... Hai! Hai! Te joci cu focul! Să știi că, până ce-ai să pricepi tu, încotro bate dânsa și ce vrea, îți iese pe ochi norocul unei astfel de companii... Poți să-i faci și curte, că bărbatul e ocupat și s-a săturat de multă vreme de dânsa... Dar, fii atent!... Bibicule, dumneata te afli
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
și apoi comunist? În plus, el s-a înscris în CAP, după aceea s-a retras și cu el aproape jumătate de sat, încât mai-mai s-a desființat gospodăria colectivă de-acolo... Acum, într-un târziu, văzând că n-are încotro, s-a reînscris! Dar, mâine-poimâine, cine știe ce mai face? Toate aceste realități le-am știut, le-am recunoscut și le-am trecut în fișa mea de cadre, de la Institut... Și pentru ele am fost judecat, verificat și răsjudecat în 1965, când
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
Am pornit-o încet, la pas, fără o țintă precisă, prin oraș. Curățenia, ordinea, fizionomia orașului, specific occidentală îți readuce în minte zicala că "tot Banatu-i fruntea...!" Am trecut podul peste Bega. Și-am pornit spre centru. Eram încă nehotărâți: încotro s-o luăm? Unde să ne oprim? La cine să telefonăm dintre prieteni, colegi, cunoscuți? Nu ne vizitase nimeni din Timișoara, în ultimul timp. Și nici noi n-aveam chef să deranjăm pe nimeni. Ar fi trebuit să fi vestit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
-l îndeamnă inima. Mai lenevește în pat. Citește. Se gândește și se pregătește pentru invitați, dacă-s anunțați. Ori, dacă este el însuși invitat, chibzuiește ce flori să cumpere, ce cadou să dea, în funcție de... Așa că, fără să ne mai frământăm încotro s-o luăm, unde să zăbovim, ce ne-am zis: haidem mai bine la biserică! Tocmai ajunsesem în fața uriașei Catedrale Ortodoxe din centrul orașul, o veritabilă operă arhitecturală, în stil clasic, ridicată în ajunul celui de-al Doilea Război Mondial
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
cruce. Fiindcă a zăbovi o clipă era problemă de viață și de moarte...!" În zorii zilei următoare s-a oprit, însetat, într-o margine de sat, la un țăran. Un bătrân i-a dat o cană cu apă și intuind încotro pleacă, i-a spus: Ai grijă, băiete: ia-o pe căi mai puțin umblate! Ocolește centrele localităților! Cată drumurile pustii sau cu lume mai puțină! Să nu carecumva să se afle cineva în treabă, să te rețină...! N-are să uite
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
Ilieș. El Îmi explicase pe unde vine și probabil că aștepta de treipatru zile cu sufletul fript să apar pe acolo. În sfârșit mă urnisem, poate fiindcă n-aveam altceva mai bun de făcut, sau poate n-oi fi avut Încotro. Poate, cine știe, dar deja nu mai conta; dacă ești cât de cât hotărât, e mult până te-ai văzut ieșit din casă și uiți din mers că de fapt epuizaseși de o vreme toate aceste metode de a te
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
deloc ușor ca să le dau astfel satisfacție Năsoasei și Tarantoacei și Motănicăi, să se ducă ele acolo, după cum chiar merită, prafu’ și cenușa să se-aleagă de sămânța și neamu’ lor. De trei zile stăteam cu mama pe masă neștiind Încotro s-o iau, frământat de tot felul de gânduri, până-n clipa când Dumnezeu m-a luminat. Atunci a fost când am cedat contractul de Închiriere al garsonierei mele părintești pentru zece mii de lei unui vecin din bloc pe care-l
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
a tot ascuns de moșu’ prin hangar, pe frigu’ ăla, ca până la urmă să i se facă ăluia milă de el. De milă l-a primit iarăși. — E milos al dracului boșorogu’ ăsta, face Laur. Precizează: n-a mai avut Încotro, d-aia m-a primit. Păi ce zicea el că n-are ce căuta la el hoții și țiganii, și până la urmă tot cu hoții și țiganii Își face treaba. Cât i-o mai prinde pe-aici, futu-l În
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
ăsta se Împacă ea cel mai bine, și treizeci de mici, că ei una i s-a făcut foame și de bună seamă că și nouă. Ne Înfierbântasem cât de cât. N-am mai fi avut mult până să uităm Încotro plecasem cu noaptea-n cap. Tot foindu-se și zbuciumându-se printre noi, În entuziasmul ei aferat, Motănica Își pierduse brâul chimonoului și poalele bluzei Îi fluturau ca o cortină deschisă pe lângă sânii ce-și bălăngăneau pe sub nasurile noastre semeția
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
l-a gonit pe văr-tu, ăsta venea să doarmă prin hangar că n-avea unde să se ducă, mi-a spus să nu-l mai primesc și l-am tot ascuns și până la urmă n-a mai avut moșu’ Încotro fiindcă a rămas fără oameni la tuburi. Înțelegi, Relule? Cât a fost văr-tu pe-aici, moșu’ a stat numai cu ochii pe noi. Acuma parcă-l văd că s-a mai liniștit. Andrei privește pe fereastră la zilierii cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
dimensiunile lui miniaturale. — Bă, da’ nu pune mâna pe el, spun. Arată-i fără să pui mâna. Ce naiba! Nu fi de la țară! Părințelul Își retrăsese mâna și râdea ca prostu’ și-am râs și eu și n-a mai avut Încotro nici Viorel. Din râsul lui simțeam cum dispoziția i se răsucește. Strângea din dinți pe dinăuntru Îndeplinindu-și obligația de a se foi printre noi, În timp ce Andrei Îi făcea capu’ mare: — Totu-i pregătit, o să meargă brici când o să vii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
reținut? Stiva de coli ocupând un sfert de cameră, toată povestea aia de o amplitudine monstruoasă și ferecată pe veci Într-o caligrafie perfect ilizibilă, tot bălegarul ăla al vieții mele de care nu mai știam cum să scap și Încotro să fug, și totuși reveneam, mă Învârteam chiaun În loc preț de un ceas, ca să observ dacă nu cumva a amuțit pompa hidroforului și să verific presiunea gazelor care asigură apa caldă a locatarilor. Aș fi putut inventa tot felul de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
barem până la gară și de-acolo om vedea noi În care tren l-om urca, ca să-l scoatem și pe el din gura lupului, ie păcat de Dumnezeu ca să tragă el de pe urma nenorocirilor noastre, și Andrei n-a mai avut Încotro și a fost de acord. Îl vedeam cum stă În cur În mijlocul patului, mahmur Încă de somn și se holba la noi fără să priceapă despre ce e vorba. Unde mai pui că era ca scos din cutie, avea haine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
toate era târziu. Mai bine am fi mers cu Rabele cu clienții noștri, dar Andrei nici nu vrusese să audă. Cine știe ce le-o mai da proștilor prin cap dacă ne suim În mașinile lor? Și nu trebuie să știe ei Încotro o luăm și bine că le-am luat banii și lasă-i dracului să se ducă. Nu avea rost și eram prea vlăguit ca să-l contrazic. A trecut de unșpe, da’ dacă ne grăbim poate prindem ultimul metrou de la Republica
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
se mai Învârtea chiaun În loc fără să știe după ce. S-o luăm noi Înainte, vine și el după noi... Ba nu. Laur s-o ia Înainte cu geanta. Noi doi mai rămânem, că mai avem puțină treabă pe-aici. Păi Încotro, vere? vroia să știe Laur. Nu comenta altminteri, și asta era deja un lucru bun. S-o taie prin triaj și s-o țină drept pe linia tramvaiului, Îi spuse Andrei, cât poate de repede, că-l ajungem noi din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
-mi aduc aminte că epuizasem tot felul de metode prin care să mă mențin pe linia de plutire, că scotocisem și devastasem În neștire toate subteranele memoriei, pe câtă vreme văr-miu abia se dumirește pe ce lume s-a pomenit și Încotro s-o ia. Mi se pare pe deplin Îndreptățit părințelu’ ca să nu stea În loc de Laur, iar pe de altă parte n-aș avea cum să uit că el a insistat și a tras de mine și a pus la cale
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
altceva el Îi făcu semn lui Laur spre geantă. De-acum Își Învățase bine meseria de hamal. Se ținea ca un cățel de noi prin aglomerația peronului, cu ochii cârpiți de somn, mut și golit de orice interes sau curiozitate Încotro mergem și ce avem de gând, surâzând parcă-n vis și având grijă totodată să nu ne piardă din ochi. După două stații ne-am dat jos din autobuzul ăla pe care-l luasem din fața gării. Trebuie să luăm altul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
ceasornicării și cizmării și ateliere de croitorie. Mergeam pe trotuarul lat de un pas, prin lumea la fel de grăbită ca oriunde la ora asta a dimineții. Și noi ne grăbeam și aproape că o luasem din nou la fugă, poate că Încotro ne mâna foamea. Un iz de prăjeală ne trăgea de nas Într-acolo. Era un fel de piețișoară cu trei rânduri de tarabe din șipca vopsită verde, ocupate cu cinci-șase țărani cu grămăjoare de poame-n față. Peste drum văzusem
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
mă rătăcesc și nu mai puteam de picioare până să ajung să nimeresc la tine-n Bariera Vergului. Am așteptat cât am așteptat acolo la ușă-n Întuneric și dacă am văzut că nu mai vii n-am mai avut Încotro și am tras la Unitate. Nu că mi se făcuse dor de Viorel să-l frec În găoază, da’ vă știam pe voi acolo, vere, pe tine și pe părințelu’, care-mpreună cu voi nu mi-e frică de nimenea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
n-am cum să-nțeleg altceva, și n-aveam altceva de făcut decât să ne holbăm la ușa aia și s-o pândim pe Steluța și pe bărbatu-su. — Și ce nu-ți convine, Relule? vezi doar că n-avem Încotro. Pepino ne bagă pe fir cu văr-su. Pepino ne scapă... Andrei scutură din cap să-și alunge somnul, i se Închid ochii și pare să fi pierdut firul, Pepino, da, da’ și Steluța... Un grup de cinci-șase puradei cobora
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
de se zbârlea carnea pe tine. Andrei deja intrase printre ei să le-mpartă dreptatea cu brânciuri și șuturi În fund, și de ce dați bă În el? Băgare-aș pula În mămicile voastre de garoi urâți. După ce-i Împrăștie care Încotro și am rămas doar cu protejatul nostru, ăsta continua să orăcăie Îndârjit, roșu ca racul și cu mucii proaspeți atârnându-i și legănându-i-se până la brâul chiloțeilor tetra scroțiți de jeg, muncindu-se din răsputeri să rupă bolovani din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
aici, vere, n-ar mai fi nici o pricopseală. Îți spun io că ar fi rău de noi dacă ne-ar prinde. Uite-l pe văru' Laur că a Început să nu-i mai priiască, deși chiar n-ar mai avea Încotro s-o ia până nu s-o deschide din nou sezonul pe litoral. Iar i s-a făcut de ducă și de pricopseală, dar pe banii cui? Și ce-ar fi fost dacă l-aș fi lăsat În tren? N-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]