5,200 matches
-
mine, să-mi clănțăne dinții. Afară era mai cald decât acolo. I-am spus că nu pot să stau, să mergem la mine, unde e calorifer, sunt singur, poate să doarmă la căldură, de ce să stăm acolo să înghețăm? - Nu înghețăm, zice, fac eu cald... Dar cu ce? N-avea un lemn... - N-are rost, hai la mine, i-am spus. - Nu, de ce, stăm aici, e bine aici, ne băgăm sub plapumă. - Nu mă bag în nici o plapumă. Dârdâiam. Preocupat, vesel
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
se uitase discret la pantofii mei a căror talpă se desfăcuse. Eram veșnic cu picioarele ude, călcând prin lapoviță, dar eram învățat, când eram mic puteam să mă joc cu alți copii ore întregi prin zăpadă, desculț fără să-mi înghețe picioarele. "Îți trebuie, mi-a spus ca și când eu n-aș fi știut, iar dacă știam nu trebuia să mai ignor faptul, o pereche de pantofi noi. Și a adăugat după puțină gîndire: Ai putea să răcești! ar fi dezagreabil". Nu
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
de 4 km. Pentru că se Îndrăgostise atât de mult de mama, nu și-a mai găsit la sfârșitul balului mănușile, fularul și pălăria. Nu mai știa unde le pusese, atât de mult Își pierduse capul după mama. Până acasă, a Înghețat de frig iar prietenii lui glumeau pe seama Îndrăgostelii lui. Nu după mult timp tatăl meu s-a dus să o ceară pe mama de nevastă, de la bunicii mei. S-au potrivit așa de bine, amândoi au avut simțul umorului! Ei
Pete de culoare by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91516_a_107356]
-
încărcate de cadrane, contoare și comutatoare. Câteva aparate mai mari erau agățate de tavan, iar un perete întreg semăna cu tabloul de comandă al unei centrale telefonice automate. Într-un colț erau mai multe cutii, iar la capătul mesei... MARIN ÎNGHEȚĂ, CU NEUTRALIZATORUL ÎN MÂNĂ. Încet, își destinse degetele încleștate pe patul metalic al armei. Înaintă prudent și îngenunche lângă corpul amorțit al unui bărbat care zăcea prăbușit, cu fața în jos. Silueta i se părea familiară; omul respira. În timp ce încerca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
fiul tău și a spus: Foarte bine, de acord, face cum vrea tu". Întrebări corecte, răspunsuri corecte, fără ezitări, fără păcăleli. Convenabil? Când își dădu seama de posibilitatea unui dialog, Marin fu uluit. Dar aluzia Creierului la "agenții" lui îl îngheță. Își aminti de explozia care distrusese sectorul grupului 814. ― Tu ai făcut-o? întrebă mintal. ― Da. Deoarece nu înțelesese ce se întâmplase în apartamentul lui Trask, părându-i-se că evenimentele respective prezentau "aparența" primejdiei, Creierul luase măsuri: "Eu distruge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
dar nici nu se pot cumpăra în cantitate suficientă, mai cu seamă pâinea, care este de o calitate foarte proastă. Un alt neajuns, care sporește cu fiecare zi, îl reprezintă starea precară a adăposturilor; chiar în cele mai bune, soldatul îngheață sau se topește, după cum este amenajată încălzirea. Cifra morbidității, ca și a mortalității este ridicată; dacă va continua tot așa, rușii riscă să piardă o zecime din efectivele lor numai datorită bolilor. Fig. 10. Convoi de soldați bolnavi și răniți
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
realitățile crunte din spitalele militare românești de pe teritoriul Bulgariei: "Fără a ține seama de ordinul după care nimeni nu avea voie să treacă Dunărea, intrai pentru scurt timp pe pământul bulgăresc... Acolo, într-un sat părăsit, văzui lucruri care-mi înghețară sângele în vine... În acest spital întrucîtva părăsit... găsii mulți soldați de-ai noștri aproape uitați și murind din pricina lipsei de doctori și medicamente. Aceasta fu pentru mine o grozavă zguduire, mai ales când îmi dădui seama că întocmirile noastre
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
A deschis ușa înainte ca eu să ajung la ea și m-a lăsat să ies. Am coborât treptele, am ieșit din curtea cârciumei, m-am îndepărtat spre sălciile de peste drum, de lângă pârău. - Unde e, mă, tac-tu, acasă? Am înghețat. M-am apropiat și m-am întors către el brusc. - știi, nene, te-am chemat pentru că vreau să mă plimbi cu tractorul matale când o să fie să însămânțezi și la noi. Vreau și eu să văd cum e. Tata nu
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
fi fost eu bărbat să vezi ce mi-o luam la scărmănat... lână și la adunat poloage. Mamă, mamă. Gurile rele nu mai conteneau. Însă asprimea vocilor obosite de vorbă, de praful pământului ridicat în miez de vară la prășit, înghețat de iernile geroase și încălzite cu rachiu fiert, pălea atunci Mariana zicea “una de pe la noi”. Frunză verde foi ca mura ‘Poi nu mă da, mamă, cu sâla, După flăcău din alt sat Cî bădița meu mi-i drag. Că cel
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
fereastră ca atunci când era copil și mergea cu colinda. Andrei nu va ști sentimentul, iar gândul acesta îl făcu să tresară și să aibă remușcări. și-a aruncat privirea în încăperea mică, sărăcăcioasă, cu focul ce abia pâlpâia în vatră, înghețat de frigul ce intra pe unde apuca. Își aruncă privirea spre masa unde era bărbatul mic de statură, scăldat puternic în soarele de vară și slab ca Vinerea Mare. Omul era chircit lângă sobă, la o masă mică, cu luleaua în
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
de viață, în acea groapă din mijlocul deșertului, în care arșița amiezii îi ține pe oameni departe unul de altul, înălțând între ei zăbrele de flăcări nevăzute și de cristale fierbinți și unde frigul nopții se abate asupra lor năpraznic, înghețându-i unul câte unul în scoicile lor de sare, locuitori nocturni ai unei banchize uscate, eschimoși negri dârdâind în igluurile lor cubice. Da, negri, căci poartă lungi veșminte negre, iar sarea care-i năpădește până-n vârful unghiilor, sarea amăruie care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
cred asta, nu există sfinți, ci numai stăpâni răi prin care domnește adevărul cel necruțător. Da, numai idolul are puterea, el este singurul Dumnezeu al acestei lumi; ura este porunca lui, izvorul de viață dătător, apa răcoroasă ca izma care îngheață gura și arde pântecele. Din acea zi m-am schimbat cu totul, iar ei au înțeles, le acopeream mâinile cu sărutări când îi întâlneam în cale, eram unul de-ai lor, nu mă mai săturam admirându-i, mă încredeam în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
rindea. Lângă peretele din dreapta, nu departe de vestiar, luceau două mari ferăstraie mecanice, bine unse, puternice și tăcute. Hangarul devenise de multă vreme prea mare pentru cei câțiva oameni care lucrau aici. În timpul arșiței asta le prindea bine, dar iarna înghețau de frig. Astăzi însă, spațiul prea mare, lucrul părăsit, butoaiele uitate prin colțuri, cu doagele prinse la bază într-un singur cerc și desfăcute la celălalt capăt ca tot atâtea flori mari de lemn, rumegușul ce acoperea bancurile, lăzile cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
departe brațele, să-l readucă în capul mesei festive. — O fotografă, ai crede ? revine vocea lui joasă, afumată. Nici nu știu cum a ajuns aici, cine a adus-o, cu cine a venit. Privirea asta cucernică... Și câte-o străfulgerare, care mă îngheață. Mișcări restrânse, dar încărcate de dinamită ! Dintr-odată se ridică, mișcarea atât de violentă clatină paharele. Tresărim, surprinși. Mesele din apropiere au resimțit de asemeni șocul, ca un fel de ruptură. Toate capetele se întorc să vadă ce s-a
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
ar fi în stare să privească iar... în jurul gâtului, două salbe subțiri de șerpi. A căror limbă ar vibra continuu, ca un ac negru de busolă. Șocul s-ar amâna, parcă, pentru acea clipă : seninul, nemișcarea făpturii din fața lor ar îngheța aerul, pereții, lumina. Tăcerea ar înghiți totul. Își vor auzi bătăile inimii, măsurate de acul țâșnind dintre dinții șerpilor, ca un metronom în derivă. Veninul unduind, alergând, un senzor în alertă. Singura mișcare pe care ar mai vedea-o. Șerpi
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
ca printr-o ceață deasă și umedă. Nu mai găsea vreun rost să se obosească. Dar tresări, dintr-odată. Femeia încă mai zâmbea... zâmbetul pierduse însă compasiunea, până și simpatia încercată, pentru o clipă, față de dânsul... Rămăsese sila, disprețul. Zâmbetul înghețase : o grimasă. Deținuta adormise, așa părea, sau gata să adoarmă. Sau leșinase, murise, cu acest rictus oribil pe față... și el lovi, nestăpânit, cu capacul metalic al sticlei în cristalul mesei. O lucire dementă îi ascuți privirea. Lovitura pornise, și
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
apoi ? Desenele sau pânzele acelea se născuseră : reale și iluzorii, precum marile întâlniri cu noi înșine. A înțeles abia atunci. A dobândit, chiar dacă pentru scurtă vreme, alți ochi, alte mâini. Strânsă, suptă de o vibrație care o ardea și o îngheța și o înviase. Trăia ? Murind, fără să-și dea seama, în fiecare clipă ? N-a durat, nu s-a confirmat ulterior, fusese doar întâmplare, darul, pierdut curând, al celor câteva luni în care ceruse desenelor să o ajute să reziste
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
se impuneau singure printr-o somație fericită și urgentă semnele, amprentele, culorile, emoțiile care deveneau repede altceva, prin jocul liber al mâinii și gândului, urme subțiri și bizare ale necunoscutului. Simonetta devenită pustiul Sia Strihan, cu ochii orbi și deznădejdea înghețată în ridul surâsului... așa mi-o redă coșmarul, așa o adopt, o revendic, îi pot onora prăbușirea în oglinda meschină a prezentului, a mascaradelor care m-au născut. Nimeni n-ar accepta că monstrul care a devenit - în anii care
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
ne-am născut noi, orfanii prezentului, micii ingineri ai celulei fără speranță, dispar, cum se cuvine, unul după altul. Întins pe spate, în același costum - ca un sicriu elegant, din stofă groasă, gri. Cămașă albă, cravată lată, violet, obrazul lungit, înghețat sub înaltul azur al iernii. Nasul acvilin - care stiliza chipul iluștrilor bărbați din vechime - se va fi ascuțit. Lustruit, sfărâmicios. Inutil, ca o batjocură târzie. Înmormântarea va fi o farsă cu saltimbanci sprinteni și tandri ai mahalalei, cu care a
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
treptat în urmă. Nu se decidea să revină la hotel. Somnul pieri, pierduse oboseala. Suflul nopții îi împrospăta pulsul. Se simțea fortificat și ușor. Coborî spre faleză, pe digurile de piatră care avansau în mare. Pietre reci și umede, timpul înghețat în ele ; se așeză. Orele pline ale fiecărei zile îi dăruiseră peisajul marin. Spor de rezistență pentru tranșeele furnicarului, care îl rechemau. Scurtă absență de la datorie, început de cădere. Contribuim, da, slujim dezastrul, organizăm funcționarea. Tânăr condotier ? Se gândea la
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
în cavitatea umedă, urmele lipicioase din care cresc degete, muchia unui os încă lichid, nodul unei încheieturi. Vecinătăți fluide, urme gelatinoase, spută și sânge în marea mucoasei până ce membrana se sparge, îngăduind lumina. În frigul luminos al zilei, învelișul sleiește, îngheață și cade, eliberând mecanica unui corp de oase rigide, răcit, singur : bărbat ! Jefuit de iluzii, înfruntând incendiul zilelor, urletul lor rece, înfometat. În amețeala serii, se clătina camera părintească : scaune desperecheate, dulapul pătat, masa rotundă, pe trei picioare groase, patul
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
soției sale, pentru a primi mai mult decât îi dăruia privirea ei intensă și ostilă sau doar ironică sau doar afectuoasă, scurtcircuitul, intensitatea malefică, regeneratoare. Își trece palma prin păr, parcă pentru a-i spulbera încărcarea. Tăcerea stânjenită în care înghețaseră toți se fisurează. Vera sparge din nou firescul, scaunul ei se rotește, dintr- odată, smucit : întoarce spatele soțului chiar în clipa când el începea să facă parte din grup ! În bătaia luminii din fereastră, chipul ei se lungește. Batjocura sau
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
ușoare, lungi, lungi și subțiri și până în adânc, în adânc. Bătrânul Johann Caspar Lavater nu pare deloc dispus să-și pună rochia și peruca și să apară, cu chipul blând și ramolit al coanei mari, să rupă blestemul. Chiriașul a înghețat în scaun, ghemuit, cu privirea în pământ... ochii întâlnesc doar picioarele groase ale mesei, arabescurile galbene verzi roșii ale covorului, botul ridicat al pantofilor negri, prăfuiți. Și, dintr-odată, articulațiile excesiv tensionate cedează... un sunet scurt și încă unul, încă
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
opor tun, n-are puterea. — Totul pare acum o prostie, poate chiar și este. S-ar putea spune, știu, la fel de bine că eu nu mi-am făcut datoria atunci, pe plajă. Oricum, nu te mai gândi, a trecut. Mustața subțire, înghețată saltă pe buzele vinete, la fiecare cuvânt. Cerul pâclos al după-amiezii. Domnul nu știe cât de imprudenți devin uneori bărbații în amețeala durerilor de cap. Apăsarea în tâmple, greutatea frunții, povara care strânge ceafa. Colegul trage încuietoarea metalică a mapei
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
am uitat împrejur să caut stâlpii spânzurătorilor. Stâlpi nu erau, dar în schimb în fiecare copac atârnau oameni, agățați de crengi, cu capetele goale și cu tăblițe de gât, pe care scria "trădător de patrie", în trei limbi. Mi-a înghețat inima în piept și totuși n-am îndrăznit să tremur. Ca să-mi pot tăinui mai lesne înfiorarea, mi-a trecut prin minte să-i număr, să văd câți sunt... Închipuiește-ți ticăloșie de om! Dar cum să-i numeri, când toată
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]