12,690 matches
-
Roma este departe de a fi fost leagănul artei monetare. Când au apărut primele monede romane, Daricul perșilor, una dintre cele mai frumoase și apreciate monede ale antichității exista de mult. Nenumărați suverani și în multe orașe băteau monedă în ținuturile grecești. Principalele monede erau: Obolul atic de aur, Drahma de argint (care se afla în centrul sistemului) și monedele divizionare de bronz. Monedele regilor macedoneni erau dintre cele mai răspândite, iar Starterii lor de aur erau cu deosebire apreciați. La
Feţele monedei: o dezbatere despre universalitatea banului by Dorel Dumitru Chiriţescu () [Corola-publishinghouse/Science/1442_a_2684]
-
că presimțea Thomas Morus atunci când, în 1516, scrie Utopia, de aceea îl face pe navigatorul portughez Hythlodeu să mărturisească: "Dragul meu Morus, ca să-ți spun ce mă frământă și acolo unde toi măsoară totul în bani, ei bine, în acele ținuturi este aproape cu neputință ca dreptatea și prosperitatea să domnească în opinia publică"797. Există o părere de rău că se întâmplă așa. Omul își plânge sieși de milă, într-o zbatere și o relație cu banul și cu puterea
Feţele monedei: o dezbatere despre universalitatea banului by Dorel Dumitru Chiriţescu () [Corola-publishinghouse/Science/1442_a_2684]
-
se ferească Înainte de toate de cel cu un singur picior Încălțat”, care va trece „din ascunzișul abrupt”, pe „țarinile deschise la vedere” și asta „fie că ar fi străin, fie că ar fi din cetate”. Iason vine Într-adevăr din ținutul Îndepărtat unde a fost crescut, În mijlocul naturii sălbatice, de către centaurul Chiron Împreună cu fiicele sale; străin așadar și primit ca atare, dar și cetățean, adresându-se, În această calitate, compatrioților săi, efeb de 20 de ani Împliniți, om dublu cu două
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
Comsomolistul Moldovei”, „Moldova socialistă” ș.a. În 1934, îi apare prima placheta de poezii, Zile mandre, bucuroase, iar în 1935 cea de-a doua, Rasai, luna, de cu seară. În 1936, e arestat și declarat „dușman al poporului”, fiind deportat în ținutul Kolâma (1937-1941), apoi reescortat în regiunea Măgădan. A revenit acasă în 1953. Scrie, apoi, cu preponderenta în stil popular, tratând teme conjuncturale, în stil realist-socialist. SCRIERI: Zile mandre, bucuroase, Chișinău, 1934; Rasai, luna, de cu seară, Chișinău, 1935. Repere bibliografice
DOIBANI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286810_a_288139]
-
DOBROȘINSCHI-MĂLAI, Elena (11.III.1898 - ?), poetă. A făcut studii la școala eparhială din Chișinău. Încadrată din 1916 în învățământul primar, a participat activ la făurirea noilor destine ale ținutului natal, Basarabia, în perioada interbelică. A colaborat la „Viața Basarabiei”, „Ardealul”, „România nouă”, „Școala basarabeană”, „Itinerar” ș.a. În 1940 a fost aleasă în componența comitetului de conducere al Societății scriitoricești. Urmele ei dispar după 1940. Se presupune că ar fi
DOBROSINSCHI-MALAI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286805_a_288134]
-
Alexiu Viciu, Flori de câmp, îngr. și introd. Romulus Todoran și Ion Taloș, Cluj-Napoca, 1976; Cântece populare de dragoste, îngr. și pref. E. V. Junghietu, Chișinău, 1977; Florin Bucescu, Silvia Ciubotaru, Viorel Bârleanu, „Bătrâneasca”. Doine, bocete, cântece și jocuri din ținutul Rădăuților, Iași, 1979; Antologie de lirică populară românească, îngr. și introd. de Ligia Bârgu-Georgescu, București, 1980; Gheorghe Gh. Pop, Folclor muzical din Maramureș, Baia Mare, 1982; Al. Voevidca, Cântece populare din Bucovina, îngr. Vasile D. Nicolescu și Cristina Rădulescu-Pașcu, introd. Cristina
DOINA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286815_a_288144]
-
numeroase în sudul Olteniei, în vecinătatea Dunării, și scad pe măsura înaintării spre nord. Intensa circulație monetară din Oltenia și sudul Banatului este asociată de prezența stăpânirii romano-bizantine, care a contribuit la consolidarea elementului romanic și la difuzarea monedei în ținuturile daco-romane. Aria de răspândire a monedei de argint și bronz arată dăinuirea masivă și activitatea economică a populației daco-romane, care a întreținut legături permanente cu lumea romano-bizantină. Frecvența monedei arată că autohtonii aveau o economie relativ dezvoltată, bazată pe sistemul
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
III-lea și în secolul al IV-lea. Dacii liberi și carpii așezați pe teritoriul Daciei romane, după 275, perpetuau vechile lor credințe și tradiții, ei nu erau încă creștinați și romanizați, și la fel erau și dacii rămași în ținuturile vestice și extra-carpatice. Carpii și dacii liberi au contribuit prin integrare și asimilare treptată la consolidarea populației daco-romane locale și la compensarea (parțială) a pierderilor demografice ale Daciei, în urma retragerii romane din 275. O parte a cuvintelor traco-dacice transmise până
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
piedică pentru răspândirea creștinismului). În ceea ce privește sinteza religioasă a poporului nostru (român), ceea ce lipsește aici cu totul este amintirea zeului local, care nu este cel mai mare, ci cel mai activ. Astfel, sfinților nu li s-a repartizat niciodată un anumit ținut, ei nu sunt legați, ca la greci și la francezi, de un anume munte, apă, pădure-doar Mama Pădurii a folclorului vine din cine știe ce vechi infiltrații uralo-altaice, care dau o hâdă viață divină codrului, așa legat, altfel, de neamul nostru.6
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
românesc O problemă controversată este aceea privitoare la apostolatul Sf. Andrei în Scythia (Dobrogea). Cum s-a născut această tradiție? După cum rezultă din cuprinsul epistolelor, regiunile sud-dunărene învecinate au fost evanghelizate direct de Sf. Apostol Pavel și ucenicii săi. În ceea ce privește ținuturile noastre, Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu arată că, după o tradiție consemnată de Sf. Ipolit (170-226), Sf. Apostol Andrei a vestit evanghelia "sciților și tracilor". Ideea aceasta-prezența Sf. Apostol Andrei în Scythia este amintită și într-un pasaj din Istoria
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Andrei a fost consemnată, pentru prima dată, de mitropolitul Dosoftei, în Viețile sfinților. El mai adaugă că în sprijinul evanghelizării Daciei Pontice vin și unele colinde și creații folclorice din Basarabia și Dobrogea, care amintesc de trecerea Apostolului prin aceste ținuturi, ca și unele toponime precum peștera Sf. Andrei, pârâul Sf. Andrei ș.a. Pe baza acestor surse, Pr. Păcurariu scrie: "creștinismul românesc este de origine apostolică".13 Unii istorici, precum Zeiller, consideră "ambiguu" pasajul scriitorului bisericesc Eusebius din Caesarea, "o simplă
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
românesc este de origine apostolică".13 Unii istorici, precum Zeiller, consideră "ambiguu" pasajul scriitorului bisericesc Eusebius din Caesarea, "o simplă posibilitate" de propovăduire a legii noi în provincia romană Scythia Minor (Dobrogea). Mulți teologi și istorici români echivalează Scythia cu ținutul dobrogean, cu zona coloniilor grecești vest-pontice, unde Apostolul Andrei ar fi întemeiat primele comunități creștine. Alți cercetători manifestă reținere față de eventualitatea prezenței apostolului în ținuturile românești, fără a o respinge, iar unii istorici apreciază informația lui Eusebiu ca fiind "dificil
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
noi în provincia romană Scythia Minor (Dobrogea). Mulți teologi și istorici români echivalează Scythia cu ținutul dobrogean, cu zona coloniilor grecești vest-pontice, unde Apostolul Andrei ar fi întemeiat primele comunități creștine. Alți cercetători manifestă reținere față de eventualitatea prezenței apostolului în ținuturile românești, fără a o respinge, iar unii istorici apreciază informația lui Eusebiu ca fiind "dificil de verificat", încât tradiția constituită în jurul misionarismului Sf. Andrei în Scythia "frizează legenda". Geneza și evoluția tradiției scythice a misiunii Apostolului Andrei este interesantă. Astfel
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Culianu). Între aceste limite, se succed ani de toleranță, de conflicte și reconcilieri, de reacții violente și reveniri spectaculoase-legislația imperială, prevederile sinoadelor Bisericii, scrierile epocii reflectă starea de incertitudine specifică secolului. Păgâni și creștini în Scythia Minor Tabloul religios al ținutului dintre Dunărea de Jos și Marea Neagră, în vremea Principatului, se prezenta plin de "complexitate și varietate" (D. M. Pippidi), "vitalitatea" vechilor credințe împletindu-se cu aspirații și tendințe noi, orientate către "monoteism și universalitate". În Scythia, lupta dintre vechea și
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
de alți factori precum înglobarea la Imperiu a părții de sud a teritoriului transdanubian: sudul Banatului și Dacia Ripensis (zona dintre vărsarea Cernei și a Oltului până la "Brazda lui Novac"). Structurile bisericești din sudul Dunării s-au extins și asupra ținuturilor din nordul ei, astfel încât bisericile daco-romane din așezările situate în sudul Daciei s-au aflat în directă și continuă legătură cu creștinătatea sud-dunăreană. Consecințele acestei situații au fost stimulative pentru comunitățile din nordul Dunării, ale Daciei postaureliene, înlesnite de similitudinea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
în sudul Daciei s-au aflat în directă și continuă legătură cu creștinătatea sud-dunăreană. Consecințele acestei situații au fost stimulative pentru comunitățile din nordul Dunării, ale Daciei postaureliene, înlesnite de similitudinea culturii și limbii. În plus, trecerea unor creștini în "ținuturile barbare", din cauza măsurilor excesive luate de statul roman, a contribuit la reușita noii religii în rândurile daco-romanilor. Numărul descoperirilor creștine, datate între 275 și 375, în provincia Dacia, a variat: locașe de cult la Slăveni (jud. Olt) și Porolissum (Moigrad-jud
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
termenilor "priveghea", "priveghere", priveghi", proveniți din latinul pervigilare ("a veghea toată noaptea") și a "comânda" ("a da de pomană"), "comând" ("pomană") provenite din lat. commendare (a încredința) sunt dovezi indirecte ale perpetuării vechii cutume funerare în nordul Dunării. Într-un ținut ca cel nord-dunărean al fostei provincii Dacia, rămas politic-administrativ și bisericesc în afara Imperiului, un conflict acut între vechea și noua credință a fost puțin probabil, dimpotrivă, putem presupune, intuitiv, că n-a fost teritoriu mai propice conviețuirii păgâno-creștine ca cel
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Roma.28 Răspândirea creștinismului în regiunile extra-carpatice consolida legăturile dintre comunitățile nord-dunărene și cele din sudul fluviului, acestea fiind favorizate și de extinderea jurisdicției arhiepiscopiei de Constantinopol, la sfârșitul secolului al IV-lea, asupra eparhiilor din dioceza Tracia și a "ținuturilor barbare" dependente de acestea. Difuzarea credinței s-a manifestat prin evanghelizarea neamurilor de la gurile Dunării-în acest sens s-au desfășurat și acțiunile Sf. Ioan Gură de Aur și ale reprezentanților lui în zonă, precum episcopul Teotim I de Tomis. Un
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
felurile de daci". Aceste afirmații ale lui Paulin de Nola au provocat vii dezbateri și s-au formulat diverse ipoteze în legătură cu aria misionară a Sf. Niceta. D. M. Pippidi a emis ipoteza-în general acceptată-că Sf. Niceta a predicat numai în ținuturile din sudul Dunării, aflate în apropierea scaunului său episcopal. Dar oricum, acțiunea sa evanghelizatoare s-a desfășurat într-o zonă populată cu daco-romani, pentru ei predica și scria în latinește. Paulin de Nola scrie în poemele sale: "aleargă la tine
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
o cruciuliță și o cupă getică cu cruce, la Mitoc-jud. Botoșani, cruciulițe din sidef din secolul III, iar la Tăcuta, la nord de Vaslui, obiecte ceramice având semnul crucii și morminte creștine 33. Un bastion al păgânismului l-au constituit ținuturile de vest și nord-vest (Crișana și Maramureș), locuite din vechime de dacii mari, sunt mai puțin cunoscute, lipsesc informațiile scrise, după 275, ca și descoperirile arheologice. Materialele aflate aici nu sunt unitare, instabilitatea etno-demografică din zonă era accentuată. Sub aspect
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
zona Dunării, în secolul al IV-lea, proveneau din medii sociale diferite, soldați, veterani,orășeni, iar numele lor erau latine sau grecești. În momentul în care, în 313, împăratul Constantin a acordat libertate noii credințe, aceasta era puțin răspândită în ținuturile latine de la Dunăre, la Niceea (325) au participat doar trei episcopi din această zonă. Pe malul Dunării nu se afla pe-atunci încă nici o episcopie și nici între Dunăre și Haemus, înainte de 325, nu erau decât opt comunități (centre) creștine
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
istorice din secolele amintite, este biruința categorică a creștinismului. Spiritul noii religii se regăsește peste tot: în atitudinea civică, concepția urbanistică, creațiile artistice, viața cotidiană, cu excepția domeniului funerar, unde se mai resimt atavismele vechii religii, păgânismul este complet obnubilat (învins). Ținutul Dobrogei devenise un bastion al religiei creștine din Imperiul de Răsărit, cel mai avansat din spațiul românesc. Episcopia Tomisului Numărul tot mai mare de creștini, ca și dezvoltarea orașului, a capitalei, a dus în mod firesc la înființarea unei episcopii
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
extra-carpatice s-a înfăptuit prin întărirea legăturilor cu cele din Imperiu, în urma a două evenimente importante pentru istoria creștinismului nord-dunărean. În primul rând, recunoașterea prin deciziile conciliului IV Chalcedon (451) a jurisdicției arhiepiscopiei de Constantinopol asupra diocezei Thracia și a "ținuturilor barbare" teritoriile din nordul Dunării a episcopiilor Moesia Secunda și Scythia Minor și înființarea episcopiilor dunărene, toate latinofone. Extinderea jurisdicției asupra Bisericii din nordul Dunării, statut ce s-a păstrat până la prăbușirea graniței dunărene, în 614, în ciuda distrugerilor barbare. Consecința
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
neoromanice (românești). Aceasta influență s-a reflectat în terminologia creștină românească, în organizarea și ierarhia bisericească, care sunt sud-slave (bulgare). În același timp, în secolele X-XII, Episcopia de Halici și Biserica ortodoxă rusă exercita o anumită autoritate asupra Moldovei, a ținutului est-carpatic și în Rusovlahia. În general, după secolul al X-lea, odată cu revenirea Imperiului la Dunăre, comunitățile creștine românești țineau de ritul oriental-răsăritean, de Biserica bizantină, prin patriarhia de Constantinopol, apogeul a fost atins în secolele XIII-XIV, prin mitropolia de
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
X-lea, odată cu revenirea Imperiului la Dunăre, comunitățile creștine românești țineau de ritul oriental-răsăritean, de Biserica bizantină, prin patriarhia de Constantinopol, apogeul a fost atins în secolele XIII-XIV, prin mitropolia de Vicina. Ruptura din 1054 a găsit comunitățile creștine din ținuturile românești în sfera de influență a Constantinopolului, a ortodoxiei. La sfârșitul secolului al X-lea și începutul celui următor, teritoriile românești s-au aflat sub jurisdicție bisericească papală, bizantină, bulgară, moraviană, rusă, suprapuse sau paralele cu cele autohtone. Împreună cu moștenirea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]