4,216 matches
-
explice că el locuia În casă și că era gata să se predea. Atunci un soldat japonez Înarmat ieși din spatele stîlpului porții. Apucă roata din față a bicicletei cu mîna stîngă, degetele lui ținînd cauciucul printre spițe și, cu un țipăt răgușit, Îl aruncă pe Jim În praful străzii. 8 Ora picnicului Neputînd să se predea, Jim se Întoarse cu bicicleta stricată la apartamentul familiei Maxted, În Concesiunea Franceză. De atunci Înainte, locui singur În casele abandonate și În apartamentele din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
bambus, peste fața și pieptul Însîngerate. Doi soldați priveau de pe treptele casei, lovindu-l cu rîndul pe Basie, care Îngenunchease la picioarele lor, pe alee. Jim era bucuros că-i vede pe japonezi. Prin ușa deschisă, Între loviturile grele și țipetele lui Frank, auzea scîrțîitul ale unei orchestre japoneze de dans care cînta la gramofonul pentru picnic al mamei lui. 13 Cinematograful În aer liber Cu brațele Încălzite de soarele de primăvară, Jim se odihnea confortabil În primul rînd de locuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
pînă și doctorul Ransome și Basie ar fi avut aceeași soartă ca și misionarele. Jim observă că, după ce părăsiseră postul de jandarmerie de la ferma de porci, toți Își Îngăduiseră să se Îmbolnăvească. În cursul nopții, japonezii bătuseră un hoț chinez; țipetele bărbatului răsunau peste orezăriile pline cu apă, ondulînd suprafața Întunecată. A doua zi, toată lumea zăcea pe podeaua camionului, Basie din cauza plămînilor, iar doctorul Ransome pentru că nu putea să vadă cu ochiul lui infectat. Jim simțea că are febră, dar urmărea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
pe lîngă terasament. Unii Își deschiseseră gențile de muniții și Își curățau puștile. Alții fumau și beau vin din vasele de ceramică pe care le așezaseră pe capota Buickului. Fiecare cu ale lui, bărbații stăteau tăcuți În lumina Înserării. În timp ce țipetele și fluierăturile căpitanului Soong se estompară În urma lui, Jim mergea repede pe pămîntul tare al orezăriei. Își ciupi nasul, sperînd să oprească sîngerarea, apoi lăsă sîngele să-i mînjească fața În vînt. Cu puțin noroc, orice santinelă staționată pe terasament
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
toate, suflet bun la Dumnezeu. Totul se năruie dintr-o dată. Uiți din ce În ce mai mult. Aluneci. Lupți. Uiți totul. Foc Îți intră pe gură și urli inconștient Înghițind pe nerăsuflate acest foc care este aerul. Apa ți-e străină acum și În țipetele care sunt ale tale și ale casei tale vii pe această lume, la Început pur ca un Înger și prin urletul tău Începi să păcătuiești la 2 septembrie 1947. Incestuos vei suge prima lacrimă de lapte din sânul mamei, apă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
Înfundat de sac plin cu tărâțe căzut din pod și firișoarele de sânge supte de rumegușul călcat sub copitele cailor din arenă. Iar peste acrobat se așterne pelerina roșie. O, ce superb acest trup acoperit cu mantia roșie. Rumoarea sălii. Țipetele copiilor, ca și cum dintr-o dată și-ar fi pierdut părinții. Caii speriați. Orchestra care cântă un marș vesel În timp ce trupul este scos pe targă. Acest zeu cu manta roșie, acrobatul aerului, bucuria și primejdia zburând deasupra lumii, sub cupolă. Pentru el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
și ar fi nuntă și Onicăi inima Îi sparge pieptul și lătureanul cel frumos, ajuns dincolo de grădini, În hotar, se-ntoarce și o cuprinde, iar trupul singur Își alungă iia lăsând liberi sânii rotunzi și tari, gură pe gură astupă țipătul dragostei, iar cerul pune În mișcare roata stelelor peste trupurile celor doi călcând lucerna verde. Noaptea târziu, În capătul uliței dinspre biserică, Onica Îl Întreabă pe feciorul fără nume: „ai să mai vii?” Iar el nu-i răspunde, privirea fetei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
s-a părut că Doamna cu Coasa venise după noi. Îți vine să crezi? Nu-ți face griji, Îi zise ea, frica și vinovăția Îți pot provoca halucinații. —Probabil. Apoi dintr-odată se auzi un sunet ascuțit. Ruby dădu un țipăt scurt, dar puternic: — Doamne, ce-a fost asta? Sam Începu să râdă din nou. —Hei, Ruby, calm, calm. E doar telefonul meu... Deci nu erai speriată, nu? Băgă mâna În buzunar după telefon. —OK, bine, s-ar putea să fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
și Își Înfipse unghiile În mâna lui Phil. —Împinge În continuare, o Îndemnă Sam... Mai Împinge... și Încă odată... OK, a ieșit. S-a terminat Ronnie. Bravo. Poți să te relaxezi acum. Câteva clipe mai târziu, bebelușul scoase primul lui țipăt mic și mâțâit. În uralele mulțimii, Sam Îl Înfășă pe bebeluș Într-un prosop și-l puse la pieptul lui Ronnie. —Ce e? Întrebă cineva. Phil care părea cu totul copleșit și mai mult decât absent, mormăi: E un bebeluș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
o putoare de vespasiană amestecată cu un iz de friptură care venea cine știe de unde. Ușa de la lift era larg deschisă, în spatele butoanelor smulse se vedeau firele. — Să urcăm pe jos. Am urmat-o pe treptele unei scări traversată de țipete neașteptate, sclipiri de viață infernală și de televizoare deschise. Pe treptele soioase erau împrăștiate seringi folosite peste care ea trecea fără să le bage în seamă. Vroiam să mă întorc înapoi, Angela, îmi întorceam capul la orice zgomot, temându-mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
contact, dar n-am învârtit-o. Am răsucit butonul radioului în căutarea unui post cu muzică. Mi-am sprijinit capul pe spătarul scaunului. Stăteam la umbră, afară zăpușeala continua să bâzâie în același pustiu. Din când în când câte un țipăt izolat se rostogolea jos din cine știe ce gaură. Am stins radioul. Mi-am întins picioarele dincolo de pedale, am închis ochii pe jumătate și am văzut-o. Printre gene, în deschiderea aceea de cinemascop. Traversa fundația sprijinită pe coloane de ciment a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
sângele a ieșit cu ușurință din încheieturile tăiate. A folosit poate un briceag sau lama de bărbierit pe care o lăsasem acolo. Este important instrumentul cu care alegi să te omori, înseamnă deja un testament. Din întuneric se ridică un țipăt. M-am împiedicat și am căzut peste o grămadă de cârpe: un om care doarme pe jos. Își scoate capul din culcușul lui mizerabil. N-am nimic! Se agită, țipă, crede că vreau să-l fur, ce să fur? Grămada
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
Ne-am dăruit nebunește unul altuia. Iată de ce este atât de ciudată amabilitatea care s-a cuibărit între noi. O privesc și mă întreb ce legătură avem noi doi cu apa asta moartă. Nu se poate termina așa, fără un țipăt, fără nimic. Dacă e să cadă vreun demon peste noi, atunci să ne ardă! Nu putem sfârși pe pământul ăsta neutru. Poate ar fi suficient să schimbăm scenariul. Mă sperie casa ei, cuvertura aceea de culoarea tutunului, șemineul gol, câinele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
și poate că și ea renunță la ceva pentru a-ți salva viața. Îl înșfac pe demonul acela care călărește pe spatele meu, care îmi intră în sex: Fă să trăiască fetița și eu voi renunța la Italia! Se aude țipătul. Acut, intens, perfect: primul țipăt izbucnit între mâinile mele și cele ale mamei tale, între palmele noastre sudate. O lacrimă alunecă pe tâmpla Elsei, se pierde în păr. Bucuria are timp, este placidă, lentă. Aspiratorul a fost stins, lucrurile se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
renunță la ceva pentru a-ți salva viața. Îl înșfac pe demonul acela care călărește pe spatele meu, care îmi intră în sex: Fă să trăiască fetița și eu voi renunța la Italia! Se aude țipătul. Acut, intens, perfect: primul țipăt izbucnit între mâinile mele și cele ale mamei tale, între palmele noastre sudate. O lacrimă alunecă pe tâmpla Elsei, se pierde în păr. Bucuria are timp, este placidă, lentă. Aspiratorul a fost stins, lucrurile se întorc la locul lor. Pactele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
în partea în care își înclinase capul. Acum îmi dădeam seama că de fiecare dată când dădea aerul afară din plămâni gemea ușor. Am stat să ascult. Încet-încet geamătul s-a rupt, s-a stins. Apoi a revenit violent ca țipătul unei păsări speriate. — Italia..., am scuturat-o. Nu s-a mișcat. — Italia! Era probabil foarte amorțită. A întredeschis cu greutate buzele, ca și cum ar fi mestecat în gol, fără să deschidă ochii, poate căuta un cuvânt, dar nu reușea să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
pironiți în ceața solară, cu inima dormindu-i într-un dulce plictis la adăpostul pieptului călit în furtuni; împrejur, liniștea proiectată de îndepărtatele zvonuri ale pământului, iar acolo, sus, în vârful cerului, două stele gemene revărsând un balsam invizibil. Un țipăt strident sfâșiè liniștea, zicând: „La Correspondencia!“ Și Augusto întrezări lumina unei noi zile. „Visez ori trăiesc? - se întrebă el, trăgându-și cuvertura peste cap -. Sunt vultur sau om? Ce-o fi zicând ziarul ăla? Ce noutăți îmi va aduce noua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
alea mari pe care le-ai văzut la noi și pe care le tot îmbracă și dezbracă Elena. — Ele n-o să vă moară. — Așa e. Și totul mergea foarte bine și eram extrem de mulțumiți. Somnul nu mi-e tulburat de țipetele copiilor, n-aveam de ce să-mi bat capul dacă o să fie băiat sau fată și ce-o să fac cu el sau cu ea... Și-n plus, am avut-o mereu la dispoziție pe nevastă-mea, comod, fără obstacolele sarcinilor sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
patrie, nenorocirea nemeritată, ești tu, e iubirea ta de mamă, e tot ce este sacru pe pământ...“ Nu pot continua să-l ascult pe Mazzini. Citind acestea, inima cititorului aude căzând din cerul negru, de deasupra norilor buluciți în furtună, țipetele unui vultur rănit în zbor pe când se scălda în lumina soarelui. Poezie! Divină poezie! Consolare ce-mi este întreaga viață! Da; poezia reprezintă toate acestea. Și este și politica. Celălalt mare proscris, cel mai mare fără îndoială dintre toți cetățenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
celelalte neveste de pe strada noastră, adică nu foarte bine. Dar nu știu de ce, mă simt atașat de ea. Am închis robinetul, am traversat încăperea și am urcat alte câteva trepte până în holul de la etaj. Apropiindu-mă mai mult, am auzit țipete, chicoteli și o voce de femeie care fredona ușor: „Vaporul meu are pânze de mătase“. Greșise un pic notele. „Ce fel de mamă le cântă copiilor Kurt Weill?“ întreabă soacra mea. Ce fată se căsătorește cu un nou-venit despre care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
gata ieșite de pe linia de producție. Voiam să îi arăt lui Susannah casele pe care le construiam. Când am intrat pe șantierul plin de noroi, cu bârne de lemn care se ridicau din șanțuri, a lăsat să îi scape un țipăt. Am întrebat-o ce s-a întâmplat. A spus că scena îi amintea de pozele cu orașe bombardate care încă mai împânzeau în fiecare săptămână paginile revistei Life. Ar fi trebuit să îmi dau seama încă de pe atunci cu ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
minusculă și neagră pe o față furioasă și roșie. Am așteptat să vină o asistentă să îl ia în brațe. Nimeni nu părea să-l audă. Nu puteam să înțeleg. Eu eram de partea cealaltă a geamului și îi auzeam țipetele. Era scandalos. Era sadic. Mi-am strâns pumnul și am bătut în geam. O asistentă cu părul blond decolorat ieșindu-i în dezordine de sub bonetă își ridică privirea. O ușoară lovitură în geam îi atrăgea atenția, dar țipetele unui copil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
îi auzeam țipetele. Era scandalos. Era sadic. Mi-am strâns pumnul și am bătut în geam. O asistentă cu părul blond decolorat ieșindu-i în dezordine de sub bonetă își ridică privirea. O ușoară lovitură în geam îi atrăgea atenția, dar țipetele unui copil nu. Am arătat spre fiul meu. Ea stătea și se uita la mine. Vă rog, am șoptit. Cum îi place socrului meu să spună, prinzi mai multe muște cu miere decât cu oțet. A clătinat dezaprobator din cap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
mine din fereastră. Tocmai de aceea trebuie să o faci pentru mine. Un tânăr cu o tunsoare îngrijită, într-un halat alb scrobit, tăie prepuțul fiului meu fără vreun ritual prealabil și, deși David își arătă protestul doar printr-un țipăt, nu au mai fost și alte consecințe imediate, exceptând, poate, privirile piezișe pe care le aruncam copiilor cărora li se schimbau scutecele sau bărbaților din pisoare. Numărătoarea era îmbucurătoare. Dacă astăzi ar veni soldații în America, jumătate din populație ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
Am tot spus că ar trebui să ne luăm un animal. — Am spus? Sigur, când familia Wieners și-a luat pudelul. — Asta a fost acum un an. Dacă nu îl vrei... am început eu, și fiicele mele protestară cu un țipăt, cum eram sigur că or să facă. Madeleine se uită la mine și clătină din cap. Crezi că o să le cer copiilor să aleagă între mine și un animal mic și pufos? Nu, îmi place, dar de ce nu ai luat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]