4,115 matches
-
întotdeauna fortăreața ca pe un element al naturii inerte, al regnului mineral. De aceea, apariția mâinii m-a uimit, de parcă ar fi ieșit din rocă. Mâna era într-o poziție nenaturală; presupun că, în celule, ferestrele sunt situate foarte sus, adâncite în zid. Deținutul trebuie să fi făcut un efort de acrobat, ba chiar contorsionat, ca să-și treacă brațul prin două rânduri de gratii, așa încât să-și fluture mâna în aer liber. Nu era un semn al unui deținut către mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
ele după ce-am băut prea multe cocteiluri, dar nici până în ziua de azi nu le-am stabilit. Chiar și așa, eu cred că Yani e o partidă bună. Adriana ținu să zâmbească dulce, nu sexy, străduindu-se să-și adâncească gropițele pe care le făcea când se pisicea așa.. Emmy îi trimise un pupic. — Scumpo, păstrează-ți gropițele pentru următorul tău iubit. La masa asta sunt inutile. Și, în plus, am o veste. — Despre Duncan? întrebă automat Leigh, uitând o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
cârciuma agoră... 10.06.2009 Florăreasa Cum o zi fără băutură e o zi pierdută și irosită În zădărnicie - vorba lui Sandu, care s-a gândit să treacă Într-un caiet dictando astfel de cugetări pe care el le consideră adânci precum fântâna de la țară, până ajunge găleata la lichid fumezi o țigară! -, cei trei cheflii s-au regăsit din nou În echipă completă pe terasa cârciumioarei din cartier. Este după amiază, momentul festiv al oficializării europarlamentarilor a devenit deja tristă
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
a gîndit și la un neauzit - pînă În după-amiaza aceea - glas al sîngelui. A exclus o astfel de posibilitate, nu suportase niciodată paranormalul, povești. Un nejustificat complex de vinovăție ce avea să treacă. Nu a trecut. Nici nu s-a adîncit; oricum, Thomas se gîndea tot mai mult la soarta cîtorva zeci de fii și fiice, poate sute, cărora nu avea să le audă vreodată glasul. De văzut, nici vorbă. Dar de ce nu? Asta l-a făcut să Își piardă de
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
aparențelor, la fel ca toți ceilalți cititori din viitor ai Ceții, până la unul: motivul cărții fatidice, cel al vieții ca o carte, central în Cómo se hace una novela, e clar amorsat aici. Lucrurile se arată însă mai complexe de îndată ce adâncim lectura. Narația în sine e foarte sumară, dialogurile (și „monodialogurile“ pe care le analizează J. M. Valdés) ocupă cam 60% din totalul cărții, ele sunt în general cursive și obișnuite, celor mai elaborate imprimându-li-se și un apăsat caracter
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
mea, cel care scriu acum cu peniță și cerneală comentariul acesta, miracolul conștiinței noastre despre singurătatea și eternitatea omenească. Singurătatea! Singurătatea e miezul esenței noastre, și când ne adunăm unii într-alții, când ne gregarizăm, nu facem decât să o adâncim. Și din ce, din ce oare dacă nu din singurătatea, din singurătatea noastră radicală, a luat naștere acea invidie, cea a lui Cain, a cărei umbră se întinde - bine spunea dragul meu Antonio Machado - peste dezolarea solitară a înaltului deșert
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
el însuși, mihi quaestio factus sum - căci prin problemă trebuie să traducem quaestio -. Și eu mi-am devenit problemă, chestiune, proiect pentru mine însumi. Cum se rezolvă asta? Făcând din proiect, traiect al problemei, metablemă; luptând. Și astfel, luptând, civilmente, adâncindu-mă în mine însumi ca problemă, chestiune, pentru mine, voi trece dincolo de mine însumi, în interior, concentrându-mă pentru a mă iradia, și voi ajunge la Dumnezeul actual, la cel din istorie. Hugo de la Sfântul Victor, misticul din secolul al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
Pe unele le sterilizează complet o decepție, un eșec. Dacă au noroc, ies din ea când au un copil. Dacă nu, sunt pierdute pentru societate. O femeie tandră e o femeie care iar iubește după ce a suferit. Suferința i-a adâncit sufletul.” Și când spunea asta, Tămaș se uita la cer, nu se mai uita pe stradă. „Nii, bă, țoapele!” Țoapele pășeau apăsat, râdeau zgomotos, se îmbrăcau fără gust, aveau puține idei, dar fixe. „Astea vin la facultate numai ca să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
ochi. Oare așa arătam și eu ? Așa de palidă, încordată și chinuită ? — Frumos ! spun politicoasă, uscându-mă pe mâini. Păi, cred că trebuie să mă duc acum. Mai vorbim. Ies de la toaletă și tocmai mă întorc în sala de interviuri, adâncită în gânduri, când aud o voce. — O, Doamne, Samantha ! — Guy ? Ridic ochii șocată și îl văd grăbindu-se pe hol spre mine. Pare în formă și bronzat și zâmbește mai fermecător ca niciodată. Nu mă așteptam ca Guy să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
agent guvernamental secret ? — Poftim ? Nathaniel îmi aruncă o privire interogativă, dar nu reușesc să-i zâmbesc. — Nathaniel... Amuțesc, incapabilă să mai continui. Nathaniel se uită de la unul la altul și pe frunte îi apare o cută de neliniște, ce se adâncește tot mai tare. — Ce se întâmplă ? spune în cele din urmă. În viața mea n-am povestit ceva atât de dezlânat cum îi povestesc lui Nathaniel. Mă bâlbâi, bâigui, mă repet și reiau în buclă aceleași lucruri. Nathaniel mă ascultă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
s-a stins din primele clipe. După ce a străbătut calea pavată cu dale, care urcă dinspre râul Siab, hanul și-a făcut intrarea solemnă prin Poarta Buhara, situată În nordul orașului. Surâdea cu toată fața, ochii săi mici păreau mai adânciți În orbite, mai oblici ca niciodată, pomeții săi reflectau sclipirile chihlimbarii ale soarelui. Și apoi, dintr-odată, dispoziția i s-a schimbat. S-a apropiat de cele aproape două sute de notabilități adunate În jurul cadiului Abu Taher, a Îndreptat către grupul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
se poate abține să nu-și facă, din când În când, o scurtă apariție la curte sau În casa cadiului, să nu pară că-i părăsește Într-un moment de Încercare. Dar rămâne, cel mai adesea, Închis În foișorul său, adâncit În lucrări sau În cartea sa tainică, ale cărei pagini le Înnegrește cu Înverșunare, ca și cum războiul n-ar exista pentru el decât prin Înțelepciunea detașată pe care i-o inspiră. Numai Djahane Îl leagă de realitățile dramei Înconjurătoare, ea Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
Semnalizatoare adiționale sclipiră, altele se stinseră. Fără fanfară, capcanele celor șapte crisalide se deschiseră, iar omizile dinlăuntru ieșeau din nou la lumină. Rupți de visele lor, cei șapte membri ai echipajului lui Nostromo apăreau mai puțin impresionanți ca atunci când erau adânciți în hipersomn. Încă buimăciți de această bruscă schimbare de mediu, se scuturară mai întâi, istoviți, de baia criogenică care le protejase corpul. Serul analeptic nu va întârzia. Într-un timp secund, se aflară goi, cu mintea încețoșată, iar lichidul care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
anunța că nu fuseseră treziți pentru a asista la întoarcerea pe Pământ. Dallas se întreba care era cauza schimbării de program. Ash se ridică, privi în jur cu ochi inexpresivi. După cât de însuflețită-i era fața, părea să fie încă adâncit în hipersomn. ― Parcă sunt mort, zise măsurându-l pe Kane. Ofițerul secund, nu tocmai întors din lumea cealaltă, căsca de-i trosneau fălcile. Ash, ca profesionist călit, își zicea că lui Kane îi plăcea hipersomnul și că acesta și-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
îngrozitor, înainta cu băgase de seamă, neîncrezător, în nici un ungher, pe când înainte se plimba de la un capăt la celălalt cu ochii închiși. Toate lanternele erau aprinse. Și cu toate acestea lumina nu ajungea să străpungă obscuritatea difuză în care era adâncită cea mai mare parte a lui Nostromo. Tuburile de neon nu serveau decât la întreținerea minimală și ocazională a acestor săli și antrepozite. De ce să consume energie pentru luminarea unei nave funcționând automat ― Nostromo făcea parte din această categorie ―, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
în camera goală. Se așezară. Față în față. Se priveau. Buzele ei groase, uscate. Ochii cocliți, glasul gros, răgușit. Se priviră. Privirea ei voalată, dilatată. Un fel de transă dureroasă. Mâinile mici, ezitând, sub cămașă, llin, lin, tremurând, tremurând. Privirea adâncindu-se, îndurerată, incendiată. Mai avu timp să vadă pervazul alb al ferestrei, paharul greu, de cristal, înroșit de vinul dens și leneș. Arsura, apoi, poate altceva, ca o amețeală. Mâinile mici alunecaseră în jos, tot mai jos. Atins centrul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
atunci porțiile acelea de înfometare. Și avea grijă să le vămuiască. Să poată el și alți câțiva supraviețui... Scosese mâinile de sub cearșaf. Le întinsese, paralel, ca o relaxare. Mâini mici, palide, puerile. Insomnia unei nopți bolnave, implorând leacul. Privirea verde, adâncindu-se, flămândă, tot mai întunecată, implorând leacul. Cearșaful se încreți, ca și gura îndurerată, uscată de așteptare. Ghemul de pânză fu zvârlit, înlănțuirea gemu, dăruire și plâns. Într-un târziu, noaptea își regăsi vocea. Arsă, tulbure. E un exemplar instruit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
albe. Printre firme și vitrine, cometa color a zilei: pietonul maestru, trișorul disponibil. Rolurile toate la purtător, pregătite. Gata pregătite cancanul, bârfa, bancurile, citatele pedante, zeflemeaua. Calcă moale, tandru, cu mare grijă. Nu poartă decât pantofi microporos, în care te adâncești plăcut și ai chiar și siguranță: laba raței se așază lată, elastică, se curbează agale, se ridică fără grabă, lipa-lipa, un pas și încă unul. Lăbărțat, clătinându-se ca rața. Liber, hei! ce liber sunt... ce-mi pasă, cotu’ și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
strâns în coc. Fusta trasă sus, peste burtă, dezgolind coloanele abundente ale picioarelor albe și umflate. Sandale, laba piciorului imensă. Piciorul, un corp în sine, independent. — Dumneata? — Pentru soț, Vlădescu Dragoș. Doctorul Marga caută dosarul Vlădescu Dragoș, îl găsește, se adâncește în lectură, ridică în sfârșit ochelarii din hârtii, scrutează zdrahonul din fața sa, reia lectura, zâmbește, livrează, până la urmă, concluzia celor citite. — Cam opuși. Vă aflați la poli opuși, înțeleg. Dumneata și soțul, vreau să zic... cam opuși. Soția Vlădescu pleacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
ruinat viața în acest ungher/ pe întreg pământul la fel ți-ai distrus-o...“ Irina se ridică, îi privește pe amândoi, nu-i vede. În ochii măriți, primăvara fabuloasă, duhnitoarea, magnifică Alexandrie. Iese pe terasă, sub cerul nopții otrăvite. Privire adâncită în Saturn și în Calea Lactee. Din când în când parvine, iarăși, vocea neobositului Bombonel, logoree și insistență. În tinerețe am bătut și eu voinicește pasul, în tot felul de coloane. M-am simțit exilat, până la urmă. Dreptul de a participa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
de familie, lecturile, mâncarea gătită acasă, ordinea, politețea copiilor, prieteniile... Pentru toate astea nu mai e timp în lumea modernă, nu-iașa? Pe când noi, ostatecii...“. Dar pleacă deja doctorul Marga. Se ridică, la un moment dat, se înclină, dispare. Noaptea se adâncește brusc. Se simt, dintr-odată, mai singuri, complici, mai complici. Hai pe terasă... și glasul ei aspru se încălzește, parcă. Cerul senin, intangibil. Tăcere netedă, sloiuri, beznă peste care lunecă secera tăioasă a lunii. Irina aduce din casă sticla și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
mișcare, în continuă expansiune, exprimând neliniștea, frământarea marilor trăiri ale poetului. Această expansiune are un îndoit dinamism: se petrece atât pe vectorii spațiali, cât și pe dimensiunea timpului, ca o sete neistovită de cele două necuprinsuri. În Melancolie perspectivele se adâncesc în trepte, în cercuri de rezonanță succesive. De la perspectiva selenară inițială, se trece la priveliștea clar obscură tulburătoare în care "biserica-n ruină" este ecoul spiritual și vocalic al vaierului, al aiuritului de jale (de aceea s-a utilizat un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
din Freiburg de la Hölderlin -, afirmă: "Arma secretă a terțului inclus este cuvântul poetic" cu ajutorul căruia se pot deschide Suprarealitățile virtuale aflate în "vidul plin" al spațiului cuantic. Este o concepție interesantă, a cărei veridicitate hazardată științific se amplifică și se adâncește infinit poetic. Neliniște și catharsis Un vers frumos te-nalță când inima ți-e grea. Hafiz Neliniștea este intrinsecă, structurală, nu doar psihologic, ci ontologic omului. Apare sub două hipostaze: existențială și metafizică. Cea dintâi are cauză moartea, cealaltă misterul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
-i mădularul, frământându-l, belindu-l, trăgând de el întărâtată, ciudoasă, ca și cum ar fi vrut să i-l scoată din trup. „Altfel mă ia dracii!“ Răcnet hulpav, țipăt disperat, flămând, ars, de vintre spintecate. Îl încălecă zorită, băgându-l în ea, adâncindu-l în ea, scotocindu-se cu el, cutremurându-se cu el, scurgându-se în el, horcăind în el. „Numai să nu te-ndrăgostești și tu de mine, ca Irimia“, gemu într-un târziu. „Doctorică ăsta a-nceput să fie gelos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
de ani va deveni umană prin căldura și liniștea pe care timpul avea să i-o imprime. Dar acum se afla în Neozoic și-și studie încă o dată agenda. Era, fără îndoială, o pierdere scurtă de memorie și închise ochii, adâncindu-se în meditație până în Precambrian. Mioara și Autorul percepeau, totuși, existența fiecărei ființe și fiecărui obiect în parte, simțindu-le importanța pe care acestea o emanau. Toate radiau orgoliul. Când Mioara spunea: Simt orgoliul de om, Autorul răspundea: Radiază importanță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]