3,899 matches
-
se discută despre gradul în care strategia adoptată de statul în cauză este durabilă, sau dacă se află sub presiuni pentru a-și ajusta orientarea. Dacă există presiuni pentru schimbare, atunci ele sunt evaluate în raport cu criteriile care fac distincție între alinierea la hegemon și socializarea liberală. Se analizează dacă există semne că statul își modifică abordarea față de împărțirea responsabilităților astfel încât adoptă un rol mai apropiat de cel al SUA, și dacă există dovezi ale presiunilor pentru internalizarea normelor cooperării atât în
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
căreia în era post-Război Rece există forțe sistemice puternice, care vor încuraja răspândirea unei structuri pașnice a relațiilor dintre marile puteri în politica mondială. El afirmă că liberalismul anticipează că între principalele state va apărea o formă de comportament de "aliniere". Aceasta contrastează cu configurația balanței de putere anticipată de neorealism, și, spre deosebire de instituționalism, nu se bazează doar pe inerția instituțională pentru a anticipa un viitor alternativ (Huntley, 1996, pp. 70-71). La Huntley, metafora alinierii sugerează un tipar al dezvoltării izbitor
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
apărea o formă de comportament de "aliniere". Aceasta contrastează cu configurația balanței de putere anticipată de neorealism, și, spre deosebire de instituționalism, nu se bazează doar pe inerția instituțională pentru a anticipa un viitor alternativ (Huntley, 1996, pp. 70-71). La Huntley, metafora alinierii sugerează un tipar al dezvoltării izbitor de asemănător cu ideea că se poate ca pacea democratică să fi început să genereze efecte puternice de socializare, care îi încurajează răspândirea la scară mondială. Există două trăsături care fac o distincție empirică
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
sistemul internațional, atunci există nevoia de a identifica un set de criterii capabile să localizeze această tendință empirică. Prin urmare, se propune ca tiparul socializării prevăzut în teoria liberală să fie comparat cu tendințele asociate de Kapstein și Mastanduno cu alinierea în cadrul unei structuri de putere unipolare (Kapstein și Mastanduno, 1999; vezi și Huntley, 1996; Finnemore și Sikkink, 1998; Harrison, 2001; Mitchell, 2002). Folosirea lucrării Unipolar Politics drept cadru al proiectului de cercetare reprezintă un punct de plecare convenabil pentru identificarea
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
și Sikkink, 1998; Harrison, 2001; Mitchell, 2002). Folosirea lucrării Unipolar Politics drept cadru al proiectului de cercetare reprezintă un punct de plecare convenabil pentru identificarea a două puncte de comparație distincte și operaționalizabile între aceste tendințe empirice. Prima asemănare dintre alinierea la hegemon și socializarea liberală vizează tiparul general al activității instituționalizate ce apare în sistemul internațional. Ambele tendințe prezic apariția unei structuri pașnice a relațiilor dintre marile puteri la scară globală. Alinierea la hegemon și socializarea liberală pot fi deosebite
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
operaționalizabile între aceste tendințe empirice. Prima asemănare dintre alinierea la hegemon și socializarea liberală vizează tiparul general al activității instituționalizate ce apare în sistemul internațional. Ambele tendințe prezic apariția unei structuri pașnice a relațiilor dintre marile puteri la scară globală. Alinierea la hegemon și socializarea liberală pot fi deosebite prin examinarea tipului sau calității relațiilor instituționalizate ce apar între state importante. Spre deosebire de un sistem hegemonic, un sistem internațional liberal se va caracteriza printr-o structură mai echitabilă a drepturilor și responsabilităților
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
caracteriza printr-o structură mai echitabilă a drepturilor și responsabilităților marilor puteri. Cu toate acestea, efectul general al unei structuri globale pașnice a relațiilor dintre marile puteri este comun ambelor tendințe. Al doilea punct de comparație între socializarea liberală și alinierea la hegemon se referă la ajustările de politică externă făcute individual de state la prăbușirea Uniunii Sovietice. În termenii acestui criteriu, ambele tendințe prevăd că va exista un grad ridicat al variației culturale și instituționale interne în strategiile urmărite de
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
la ajustările de politică externă făcute individual de state la prăbușirea Uniunii Sovietice. În termenii acestui criteriu, ambele tendințe prevăd că va exista un grad ridicat al variației culturale și instituționale interne în strategiile urmărite de principalele puteri. În modelul alinierii, acesta reflectă slăbiciunea presiunilor sistemice care încurajează balansarea, în timp ce în modelul liberal se consideră că gradul de variație indică un decalaj de internalizare, în timpul căruia statele sunt expuse la presiuni sistemice care le încurajează să adopte schimbarea culturală. Astfel, examinarea
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
toate regiunile strategice în care există candidați autentici la un statut de pol. În al doilea rând, există o tendință generală către creșterea egalității de statut între principalele puteri din instituțiile multilaterale. Acest lucru deosebește tendința generală de cea de aliniere în cadrul unei structuri de putere unipolare. SUA sunt încurajate să-și reducă angajamentele în regiuni strategice cheie, și să renegocieze cadrele multilaterale dintre celelalte puteri importante. Acest fapt duce la modificarea structurii aranjamentelor de împărțire a responsabilităților dintre principalele puteri
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
de la 11 septembrie 2001 în termeni similari cu sfârșitul Războiului Rece. De asemenea, vom discuta despre implicațiile evoluțiilor post-1999 pentru caracterul sistemului internațional emergent. Evenimentele de la 11 septembrie 2001 și urmările lor au generat întrebări importante cu privire la durabilitatea tendinței de aliniere a marilor puteri, ce a caracterizat primul deceniu de ajustări după Războiul Rece. Se poate afirma că evoluțiile recente reflectă o revenire la instabilitatea internațională și la balansarea marilor puteri, care au fost anticipate de multă vreme de neorealiști. Așadar
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
de ajustări după Războiul Rece. Se poate afirma că evoluțiile recente reflectă o revenire la instabilitatea internațională și la balansarea marilor puteri, care au fost anticipate de multă vreme de neorealiști. Așadar, vom examina măsura în care aparenta disoluție a alinierii la marile puteri poate fi înțeleasă ca reflectând predicțiile neorealiste despre ordinea emergentă post-Război Rece. Imediat după 11 septembrie 2001 comentatorii s-au grăbit să afirme că era vorba de primul atac direct, la scară mare asupra teritoriului Statelor Unite după
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
la adresa modalității de conceptualizare a dinamicii pe termen lung a sistemului internațional. Consecințele atacurilor de la 11 septembrie 2001 și urmările lor pentru sistemul internațional au generat și multe dezbateri. Mai ales, aceste evoluții au pus presiuni enorme asupra tendinței de aliniere despre care realiștii clasici au afirmat că a caracterizat structura relațiilor marilor puteri după sfârșitul Războiului Rece. Pe căi diferite, 11 septembrie, intervenția în Afganistan și invadarea Irakului au expus contradicțiile și problemele latente ale SUA în încercarea de a
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
fără precedent a invocării lui. Cu toate acestea, dacă este privită ca o declarație a sprijinului diplomatic din partea membrilor europeni ai NATO pentru SUA, și nu ca un angajament militar ferm, și această evoluție poate fi considerată o formă de aliniere. Totuși, neorealiștii rămân sceptici cu privire la posibilitățile menținerii unui consens internațional general asupra unei chestiuni atât de complexe și care acoperă multe arii precum "terorismul internațional". Kenneth Waltz a observat în perioada imediat următoare atacurilor de la 11 septembrie 2001 că SUA
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
al lumii, și parțial pentru că au capacitatea de a recurge la forța militară pentru a contracara aceste amenințări, ca hegemon (Kagan, 2003). Validitatea acestor afirmații după 11 septembrie 2001 a redus relevanța argumentului lui Kapstein și Mastanduno cu privire la tendința de aliniere ce a caracterizat, aparent, sistemul internațional după sfârșitul Războiului Rece. Invers, analiza lui Kagan are un impact major asupra dezbaterilor actuale pentru că reflectă puternic logica teoriei realiste structurale. Lucrarea lui Kagan avea ca țintă mai curând un public alcătuit din
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
faptul că unipolaritatea generează conflicte structurale de interese între SUA și alte state importante. Astfel, în prezent circulă o evaluare neorealistă a naturii ordinii emergente post-Război Rece, ca o consecință a principalelor evoluții apărute în sistemul internațional după 1999. Dacă alinierea la hegemon se dovedește a nu fi durabilă, teoria instituționalistă ar putea oferi un scenariu alternativ și mai optimist pentru viitor. Logica argumentelor instituționaliste tinde să indice că riscul de declin și supraextindere hegemonică intrinsec statutului unipolar al SUA le
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
vrem să înțelegem lumea emergentă odată cu 1989. În cele din urmă, nici măcar specialiștii nu pot fi siguri ce se va întâmpla în viitor și care va fi tendința principală în relațiile internaționale. Dar, cel puțin deocamdată, se pare că tiparul alinierii, identificat de realiștii clasici drept caracteristic primului deceniu al tranziției de la Războiul Rece, se dizolvă. Dacă aceasta este realitatea, atunci controlul SUA asupra sistemului internațional va ajunge să se bazeze pe dominația materială, și nu pe părerea bună a celorlalți
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
westfalic modern de a se prăbuși într-o multipolaritate instabilă și o balansare a marilor puteri în stil neorealist, cu siguranță că acest viitor sumbru pentru politica mondială nu va fi în totalitate surprinzător. Totuși, este posibil și ca dispariția alinierii la hegemon să indice pur și simplu faptul că trăsăturile cel mai puțin stabile ale sistemului internațional după Războiul Rece au fost tocmai elementele sprijinite excesiv de unipolaritate, iar trăsăturile cele mai stabile au fost cele implicate de sistemul de concertare
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
87 Polonia: incidentul referitor la graniță / 78, 85 linia Oder-Neisse / 78 NATO / 85 Proliferarea nucleară: China; India / 129 Coreea de Nord / 100, 126, 174 Japonia / 102 Pakistan / 125 Pye, L. W. / 132 Pyle, K. B. / 102, 104, 111, 113-114, 116, 119 R Aliniere / 41-44, 46-49, 53, 73, 151, 158, 169, 172-173 Raționalitate / 55, 69 Războiul din Golf / 79, 100-101, 103, 113, 122, 170-171 Războiul Rece, sfârșitul / 27-29, 32, 34-35, 41-42, 47-48, 50,52-53, 56, 67, 75-76, 78, 84-85, 88, 99, 106, 108-110, 112-113
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
de dorința sau acțiunea conștientă a unui stat sau altul structura va influența comportamentele în această direcție. La nivel de unitate, teoria trebuie să abordeze modul în care va fi prescris comportamentul statului. Există două tipuri de comportament: contrabalansarea și alinierea. Imperativul securității face ca rațional să fie primul contrabalansarea puterii superioare a unui stat sau a unei alianțe de state. Alinierea la statul mai puternic nu este o soluție, întrucât mai târziu acesta se poate întoarce împotriva actualilor parteneri, iar
RELATII INTERNATIONALE by Lucian-Dumitru Dîrdală () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1513]
-
teoria trebuie să abordeze modul în care va fi prescris comportamentul statului. Există două tipuri de comportament: contrabalansarea și alinierea. Imperativul securității face ca rațional să fie primul contrabalansarea puterii superioare a unui stat sau a unei alianțe de state. Alinierea la statul mai puternic nu este o soluție, întrucât mai târziu acesta se poate întoarce împotriva actualilor parteneri, iar statul va rămâne descoperit în fața amenințării. Contrabalansarea unui potențial agresor (și oricine poate fi, mai devreme sau mai târziu, un potențial
RELATII INTERNATIONALE by Lucian-Dumitru Dîrdală () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1513]
-
să treacă proba falsificabilității, însă recunoaște că, deoarece se prezice doar o vag definită și inconstantă condiție de echilibru, e greu de spus dacă vreo distribuție dată a puterii falsifică teoria. De asemenea, în ceea ce privește comportamentul statelor, Waltz susține că adoptarea alinierii în locul contrabalansării, frecventă în istoria sistemului internațional, nu face parte dintre preocupările teoriei sistemice, ci este de resortul teoriilor la nivel de unitate (teorii ale politicii externe). Waltz arată că teoria sa este parcimonioasă e simplă și explică lucruri importante
RELATII INTERNATIONALE by Lucian-Dumitru Dîrdală () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1513]
-
sunt subsumate curentului managerialist. Se pune astfel problema care ar fi structura optimă de capital a firmei pentru a limita costurile agentului: o finanțare bazată pe credit sau pe capital social? Principala preocupare este aceea de a identifica modalități de aliniere a intereselor agenților cu cele ale principalilor (proprietarilor legitimi). Teoriile behavioriste ale firmei resping raționalitatea instrumentală pe care se bazează primele două teorii. H. Simon (1945) este cel care a introdus conceptul de raționalitate limitată, referindu-se la limitările indivizilor
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
gestionează relațiile dintre actori din perspectiva interesului comun. Dacă În cazul proprietății, reglementările legale vizează garantarea acesteia prin suspendarea relațiilor (oportuniste) ce ar putea s-o pericliteze, În cazul organizațiilor reglementările vizează realizarea cooperării și astfel a scopurilor organizaționale, prin alinierea intereselor angajaților și angajatorilor. Concluzia este că organizațiile constituie o platformă legală de realizare a cooperării distinctă pieței și care produce Într-o măsură mai mare „corelarea” intereselor părților. 8. Negociere și reciprocitate: asigurare și Încredere Anterior am distins Între
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
Hart (1993), incomplet asumate acțional, dar soluționate instituțional În cadrul piețelor și ierarhiilor, sunt clarificate În virtutea Încrederii În comportamentul pro-social al partenerului. Cercetările etnografice realizate de Uzzi (1996) arată că „Încrederea acționa ca un mecanism de guvernare (governance structures - mecanisme de aliniere a recompenselor - O. Williamson) În cazul schimburilor implicate În rețele de relații. Aceasta facilita schimbul de resurse și informații cruciale pentru performanța schimburilor, dar dificile de apreciat și tranzacționat pe piață” (p. 678). Pe măsură ce schimbul devine reciproc, se formează Încrederea
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
parametri" (V.N.). Un prim parametru este preferința majorității manifestată în timp. Al doilea, capacitatea de a-și atașa o multitudine de sensuri. Al treilea cuprinde interacțiunea vie și compatibilitatea cu diverse domenii valorice și tipuri de discurs, dar nu și alinierea la ele. Încă un parametru semnificativ este capacitatea de a crea durabilitate și transcendență estetică. Alt parametru la care apelează Virgil Nemoianu (și ca argument în favoarea canonului ca rezultat al presiunilor populare), trimite la operele canonice care au rol de
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]