KorAP: Find »[drukola/base=amic & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...135 136 137 ...235 >

5,855 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914

ți aminte numai de copilăria noastră. Tu sărac, eu asemenea, și cu toate astea ce fericiți am fost. Astăzi stăm mult mai bine, se-ntîmplă supărări, ce-i drept, dar merită ele să-ți amărăști sufletul tău, sufletul tău, dulcele meu amic, care ești atât de bogat de fericire? - Nu, nu merită să se supere cineva, zicea el atunci râzând, capul să traiască, belele curg! Apoi un valț prin casă, apoi [au] uitat tot! Într-o zi veni de tot supărat acasă

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
te iubesc... Nu, nu! nu crede, nu te iubesc într-atît încît să mi te scap... Adio! Cezara Ieronim ș-aruncă mantia pe umeri și ei merseră încet pe țărmul râului, unde Francesco îi dădu barca lui. El îmbrățoșă pe bătrânul amic în felul lui rău și nepăsător, desprinse barca de țărm și merse în josul râului până ce, ajungând pe pla ***, {EminescuOpVII 149} înaltă a mării, el aruncă cârmă și lopeți în apă, se culcă în barcă sub cerul ce-și ridica înstelata

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
ar fi trăit vecinic. Dară ochii ei căzură pe Venus și Adonis, pe Orion și Aurora, limbele albastre ale flacărei căminului începură, să-și tremure răsfrângerile lor pe păreții sculp [t]ați, Venus părea a râde cu șireție de inocența amicului ei, Aurora dezvelea pieptul lui Orion, inima Cezarei începu să tremure, ea-ncepu să plângă, și, plângând, *** sub sărutările ei gura tânărului amic care, înlănțuit de brațele-i, își pierduse mintea. Ea recăzu ca moartă pe patul ei de flori

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-și tremure răsfrângerile lor pe păreții sculp [t]ați, Venus părea a râde cu șireție de inocența amicului ei, Aurora dezvelea pieptul lui Orion, inima Cezarei începu să tremure, ea-ncepu să plângă, și, plângând, *** sub sărutările ei gura tânărului amic care, înlănțuit de brațele-i, își pierduse mintea. Ea recăzu ca moartă pe patul ei de flori înfoiete, numai din când în când o rază mai învia, asemenea unui fulger repede, casa-ntreagă cu rîzîndele ei chipuri și cu scenele

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
moartea... te iubesc! Nu, nu! nu crede că te iubesc într-atît încît să-ți zic să rămâi... Adio... Ieronim ș-aruncă mantia pe umeri și ei merseră pe țărmul râului, unde Francesco i dădu barca lui. El îmbrățoșă pe bătrânul amic, desprinse barca de țărm, se sui și pluti în josul râului până ce, ajungând pe luciul mării, aruncă cârmă și lopeți în apă, se culcă în barcă și adormi adânc. A doua zi soarele era sus când își deschise ochii... El văzu

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
Nu, nu! nu crede că te iubesc într-atît încît să-ți zic să rămâi... Adio... drăguțul meu! Cezara Ieronim ș-aruncă mantia pe umeri și ei merseră pe țărmul râului, unde Francesco îi dădu barca lui. El îmbrățoșă pe bătrânul amic, desprinse barca de țărm, se sui și pluti în josul râului până ce, ajungând pe luciul înalt al mării, el aruncă cârmă și lopeți în apă, se culcă în barcă sub cerul ce-și ridica înstelata sa măreție, și astfel - un grăunte

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
negreșit să fac cu el o cunoștință mai de aproape. L-am văzut în urmă de mai multe ori și, fiindcă o atracțiune instinctivă mă fermeca înspre el, de aceea i-am propus să mă viziteze. Căpătasem în el un amic, care nu mă vizita decât ca să mă certe, care nu se purta decât în [haine] negre, care râdea zile întregi cu un râs de netot în societatea oamenilor, pentru ca să plângă acasă, care ura oamenii și era răutăcios ca o babă

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
părut că-i revezi în fiece stea vânătă a dimineței, în fiece undă albastră a mărei, în fine, [în fie]ce geană azurie ivită pin nori. Cât era de frumos acest copil și ce tânăr a murit. A fost un amic, poate singurul adevărat ce l-am avut, care m-a iubit cu dezinteresare, care a murit pentru mine; și dacă mâna mea diletantă în pictură a putut să reproducă ochii ce ți se par încă frumoși, poți să-ți închipuiești

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
cel ce-n curând nu va mai fi. Toma Nour O lacrimă se scurse tremurând din genile [mele] strălucitoare și aruncai scrisoarea în foc. Ochii mei painjeniți de lacrimi și insomnie întrevedeau într-o sălbatecă fantasmagorie capul vânăt al acelui amic nefericit, cu creierii roșii de gândire, cu fălcile înfundate de venin și de mizantropie, cu ochii înfundați și turburi ca ochii unui nebun. Desigur murise. Deschid sertarul mesei și iau puținele portrete ce le aveam împrăștiate prin hârtii. Portretul lui

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
de durere. Într-o friguroasă miazănoapte de iarnă - eu citeam, ceilalți colegi dormeau horăind care-ncotro - bate cineva la ușă. - Intră! strig. Într-o mantă ce părea [a] nu mai putea susține lupta cu vântul, intră tânărul și palidul meu amic, dar paloarea sa era mai adâncă, era vânătă, buzele seci și strânse, râsul amar și peste măsură silit, ochii turburi, părul său negru într-o dezordine cum plită. - Ioane, strig eu, ce ai? I-apuc mâna și mă uit fix

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
oase, albușul ochilor era țesut cu subțiri vine roșii. - Ioane, zisei eu, cum îți e, copilul meu? - Cum îmi e? zise el, surâzând amar. Cum să-mi fie? Am să mor, iată tot. Și tu nu vrei să te consoli, amicul meu? De ce? O, de-ai ști ce fericit voi fi de-oi muri... o să văd pe Sofia. - Aiurezi, Ioane! zisei cu blândețe. - Copil ce ești! Aiurez? Eu?... Eu simt moartea strecurîndu-se răcoare, dar dulce, prin toate vinele mele, și el

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
în sufletul meu și cu acela mă voi înfășura și-n mormânt. Dar... eu n-am avut frate, eu n-am avut soră! Părinții mei au murit, oasele lor s-au amestecat cu pământul. N-am nimica în lumea asta. Amici ce mă tradă, amante cu buzele de gheață ce nu le iubesc, o națiune ce se desprețuiește pe sine însăși - iată avere[a] inimei mele. Și tu... tu ești așa de sinceră, așa de curată., așa de nobilă. De voiam

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
inimă sărmană și zdrobită, știi tu ce ești pentru acest cap sărman și nebun de amor? O, tu nu știi, căci tu n-o poți ști și eu nu găsesc cuvinte de-a ți-o spune. De-ai ști-o, amicul meu, tu ai avea milă de mine, ai minți cel puțin că mă iubești, căci eu nu cer realitatea, minte-mă numai, e destul pentru ca să mă faci fericită. - Aide de! Sofia, zisei eu ridicînd-o din genunchi și punînd-o să șadă

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
zisei eu, fericit de surâsul ei. - Da... și nu. Nu - de nu-mi vei promite că vii și mâne - și poimîne. Îți voi cânta la piano, îmi vei spune povești și te voi iubi ca pe un frate. Vom fi amici buni, buni. - Da... buni! zisei eu mîngîindu-i mînile și sărutîndu-i-le, albe și dulci cum erau... Da, voi veni... și-mi vei cânta pe Palestrina și eu, mulțumit, îți voi săruta mînile și ochii... și tu-mi vei săruta fața, ca

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
lua provient de la uă moară sârbească. Morarul, pentru parale, vându pe tâlhari poterii turcești și într-uă zi, când mergeau după obicei să-și ia trebuincioasele, se pomeniră pe fereastră cu o ploaie de gloanțe, răni dintre 4 dânșii pe Ioani, amicul heroului nostru, ei îl luară pe mâni și fugiră cu dânsul fără altă daună decât că Ioani era rănit de moarte. A doua zi deteră foc moarei și o azvârliră pe apă, legând pe morarul trădător d-asupra pe acoperiș

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
ta de zăpadă, Ștefane? Ea-i întinse mâna slabă, mică, fină pin gratii. - Ștefane! vezi tu regele evreilor! Gătitu-i-ai scaun împărătesc și schiptru pentru mînile lui ca să judece asupra Israilului ca Samoil judecătorul? Dar ai slăbit, tânărul meu amic, zise ea întristată privindu-l din nou, și pare c-ai îmbătrînit tare... de ce postești, să nu postești, făt-frumos ce ești. Dar deodată ea păru a-l recunoaște. - - Nu ești tu cumva Levy Canaan? esclamă ea. Halila! departe de mine

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
amorului doar... Amorul nu!... Să vedem amiciția... Mâne orașul va ști că sunt un cerșetor... Un cerșetor bătrân înamorat de chipul unui angel... A doua zi îi veniră o mulțime de scrisori... femeile-și cereau înapoi biletele lor de amor... Amicii se scuzară că nu pot avea onoarea etc., etc.... O istorie veche se desfășură înaintea ochilor lui... Amicii-i deveneau inamici, lingușitorii-l batjocureau... femeile-l găseau urât și prost... Întunerecul cuprinse sufletul lui... "Părere, părere... Gândeam a căpăta cu

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
înamorat de chipul unui angel... A doua zi îi veniră o mulțime de scrisori... femeile-și cereau înapoi biletele lor de amor... Amicii se scuzară că nu pot avea onoarea etc., etc.... O istorie veche se desfășură înaintea ochilor lui... Amicii-i deveneau inamici, lingușitorii-l batjocureau... femeile-l găseau urât și prost... Întunerecul cuprinse sufletul lui... "Părere, părere... Gândeam a căpăta cu aur un lucru adevărat... o... recunoștință... o... iubire... Nimic, decât părerea acestora... Cerșitorul se va bucura c-am

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
mă duc... să știi că mă duc, zise el semnificativ. - Ba nu, serios, zise Angelo, și ochii lui se împlură de un întuneric turbure și voluptuos, ce ai să-mi spui? Doctorul era cunoscut ca membru al societății mistice numite: Amicii întunericului, și într-adevăr un om cuminte ca el da oarecare greutate misticismului... Rodope s-apropie și-și puse gura pe urechea doctorului: - Împlinește-ți promisiunea, voi să-l văd înamorat. Ea dispăru. - Crezi în spirite? continuă doctorul neturburat. - Cred

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
dispăru. - Crezi în spirite? continuă doctorul neturburat. - Cred. {EminescuOpVII 262} - Atunci vino cu mine-n astă noapte... Se-nțelege, cu ochii legați. Sufletul lui Angelo se cutremură... Doctorul deveni grav și solemn... Angelo, zise el încet, te vom introduce între amicii întunericului. Mă vezi în societatea oamenilor veseli, cu fruntea senină... Nu sunt astfel totdeuna... îți voi arăta singura realitate a vieței, îți voi arăta adevărul scos în palmă... plăcerea... Amicii întunericului sunt amicii voluptății sufletești. Vei vedea cu ochii minții

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
și solemn... Angelo, zise el încet, te vom introduce între amicii întunericului. Mă vezi în societatea oamenilor veseli, cu fruntea senină... Nu sunt astfel totdeuna... îți voi arăta singura realitate a vieței, îți voi arăta adevărul scos în palmă... plăcerea... Amicii întunericului sunt amicii voluptății sufletești. Vei vedea cu ochii minții tale ceea ce n-ai mai văzut niciodată... vei bea viața ta în o mie de picături de lumină și de sălbatece simțiri... vei trăi... Este asta trăit, cum trăiește lumea

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
zise el încet, te vom introduce între amicii întunericului. Mă vezi în societatea oamenilor veseli, cu fruntea senină... Nu sunt astfel totdeuna... îți voi arăta singura realitate a vieței, îți voi arăta adevărul scos în palmă... plăcerea... Amicii întunericului sunt amicii voluptății sufletești. Vei vedea cu ochii minții tale ceea ce n-ai mai văzut niciodată... vei bea viața ta în o mie de picături de lumină și de sălbatece simțiri... vei trăi... Este asta trăit, cum trăiește lumea? Cu sufletul gol

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
ca [argintul] izbucnind în sus și recăzând în bazinul lor de marmură albă în snopuri înalte de fire de diamant... Angelo ședea în jilțul lui și se uita cu mirare la această zi de primăvară îngropată-n noaptea pământului. Toți amicii întunericului purtau câte o mică jumă [ta]te de mască de catifea care le acoperea fruntea și nasul, numai unele din fetele tinere erau fără mască... O tristă blîndeță era pe fața lor... - Ce frumoase sunt fetițele acelea, zise... în

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
ia din nou... - Nu mă mai duc... nu voi s-o mai văd... - Nu vei mai vedea-o, îți promit... - Atunci... atunci, haide! După ce-i legă ochii, ei ajunseră iarăși cu sania în curtea descrisă deja. Coborâră scările în suteranele amicilor întunericului... De Lys îl lăsă singur... El își luă legătura de la ochi... Se afla într-un cabinet mic, tapisat cu negru... Un cămin de marmură roșie, cu foc, o oglindă-n părete... covoare moi pe jos, o masă c-un

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-mbrăcase și-i ajută și lui, îi îmbumbă cămeșa la gât, îi făcu fiongul de la legătoare... Era blândă ca un miel... - Așa-i că mă iubești, Angelo? {EminescuOpVII 271} - Mai întrebi... Lilla, erai de mult venită în societatea asta a Amicilor întunericului?... - Ah! să-ți spun cum... Eu te-am văzut pe tine în saloanele doamnei N. Mi-ai fost recomandat, dar tu te-ai uitat așa, pe deasupra, la mine, mi-ai spus o banalitate și te-ai dus apoi... și

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]