5,016 matches
-
după-amiezei zări în depărtare cinci pete întunecate ce se profilau pe întinderea pietroasă: tabăra lui Mubarrak-ben-Sad, imohag-ul din „Poporul Lăncii“ care îi condusese pe soldați până la jaima lui. își făcu rugăciunile și se așeză pe o stâncă netedă să admire amurgul, cufundat în gândurile sale negre, căci înțelegea că aceea avea să fie ultima noapte când putea dormi în pace în această viață. La venirea dimineții trebuia să deschidă în cele din urmă sipetul războaielor, răzbunărilor și urii, despre care, nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
glasurile răsunau cu mai multă claritate, în timp ce soldații se întorceau cu lopețile pe umăr, obosiți și transpirați, cu gândul la mâncare și la mindirul ce avea să-i poarte pentru câteva ceasuri în lumea viselor, departe de infernul din Adoras. Amurgul nu s-a arătat; cerul a trecut aproape dintr-o dată de la roșu la negru, și în curând străluciră lămpile de carbid în barăci. Numai locuința căpitanului avea obloane care nu lăsau să se vadă ce se petrecea în interior, înainte de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
de a visa că a scăpat din acel iad făcea ca inima lui să bată dintr-o dată mai repede, anihilând nevoia lui de a se transforma într-un „om-piatră“. Dar reușise, și acum se trezea dintr-o lungă cumpănă, contempla amurgul și își punea mintea la lucru deșteptând-o din somn, pentru ca, la rândul ei, să-i pună corpul în mișcare, să facă să curgă sângele și fiecare din mușchii săi să-și redobândească forța și flexibilitatea de care aveau nevoie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
și se înfășură complet în turban, acoperindu-și ochii cu litham-ul și lăsând faldurile veșmintelor să se târască pe jos ca să împiedice insectele să intre și să-l ciupească de glezne. Zumzăiau cu milioanele, amenințători, mai puțini, bineînțeles, decât în amurg sau în zori, dar impresionanți prin număr și ferocitate, și trebui să plesnească pe brațe și pe gât, căci erau atât de mulți și așa de mari, încât unii reușiră să-l piște chiar și prin haine. Simți clar cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
aceeași temperatură, aproape de gheață, cum cerea fără nici o discuție guvernatorul Hassan-ben-Koufra, ca să lucreze cu plăcere. Sahara, văzută de acolo, cu un pahar de ceai într-o mână și o Davidoff-Ambassatrice în cealaltă, era suportabilă până la un punct, iar uneori, în amurgurile când soarele părea că se oprește să se odihnească puțin în așternutul de coroane ale palmierilor ce alcătuiau unicul orizont în El-Akab, înainte de a se ascunde de tot în spatele minaretului moscheii, putea fi considerată un adevărat paradis. Jos, sub balcoane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
liniștea acelei naturi tăcute și blând agresive, unde totul era ondulări ușoare și culori șterse, unde nu te pândeau animalele de pradă și nu se ascundeau scorpionii sau șerpii, unde nici măcar un țânțar însetat nu venea să te amenințe în amurg, dar care puțea a moarte deși nu mirosea a nimic, căci în aseptica mare de dune până și mirosurile dispăruseră cu o mie de ani în urmă. începuse să dea primele semne de neliniște, prăbușindu-se în fața nesfârșitei imensități a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
când tocmai îl apucase disperarea, vehiculul facu un salt înainte, roțile din spate trecură peste caporalul Osman și mașina se opri la trei metri mai încolo. Vulturii bătură din aripi, nemulțumiți. Repetă procedeul și avansă încă doi metri. încercă până în amurg și, când hotărî să se lase păgubaș, nu-l despărțeau nici măcar o sută de metri de vulturi și morți. Mâncă și bău, pregăti o supă cu biscuiți, apă și miere, reuși să-l facă pe Abdul-el-Kebir s-o înghită și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
în depărtare privi în jurul său, se orientă, cu toate că pe întinsul podiș nu exista nici o formă de relief care să-i servească drept reper, și porni la drum fără grabă, cu aerul liniștit al drumețului ce străbate o pajiște într-un amurg blând, admirând peisajul, fiecare tufiș, fiecare piatră, fiecare pasăre și fiecare șarpe alunecos. Avea apă, o pușcă bună și muniții; aceasta era lumea sa, inima deșertului pe care-l iubea, și avea de gând să se bucure de drumul lung
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
taifas la lumina focului, ascultând o dată și încă o dată povestirile bătrânului Suilem; istorii pe care le ascultase copil fiind și pe care va continua să le asculte, fără să se plictisească, până când bătrânul sclav avea să amuțească pentru totdeauna. în amurgul celei de-a treia zile descoperi o tabără de jaime și sheribe lângă un puț. Erau tuaregi, făceau parte din „Poporul Lăncii“, oameni săraci, dar amabili și primitori, ce se învoiră să-i vândă cel mai bun mehari, sacrificară în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
să tulbure liniștea unei vieți monotone și simple. Zorii reci când Laila se ghemuia în brațele lui, căutând căldura trupului său; lungile dimineți cu lumină strălucitoare și neliniștea așteptării în căutarea vânatului; amiezile apăsătoare, cu arșiță sufocantă și dulce toropeală; amurgurile cu un cer roșu, când umbrele se prelungeau peste deșert ca și cum ar fi vrut să atingă marginea zării; și nopțile parfumate și dense, la lumina focului, repetând neobosit legende deja știute. Le era frică de harmatan, care vuia când sufla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
și a belșugului timp de multe luni. Peste trei ani aveau să se întoarcă și Laila o să le facă făină, care, amestecată cu miere și curmale, o să-i încânte pe copii. îi plăceau prăjiturile acelea și ducea dorul ceasurilor din amurg, când mesteca o bucată, privind soarele ce se ascundea și sorbea ceaiul fierbinte la intrarea cortului său. Apoi, pe când femeile mulgeau cămilele ori flăcăii adunau caprele, se plimba alene până la ghizdul puțului, să vadă până unde ajunge apa, și refuza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
îndopau copiii ei cu castraveți cu pâine și-i știa liniștiți pentru o vreme și se mai liniștea și ea. O doamnă, gândește-te, și ce mai doamnă-domnișoară trăsnet, umblând pe străzi ca prin grădina raiului când se întorcea, în amurg, de la cantină singurică-singurică, pășind ca și cum ar fi plutit pe lângă ispitele atâtor ochi scurși, jinduindu, și capetele de bărbați întorcându-se și socotind, poate, în sinea lor că n-ar avea cum să-i lipsească, dar nici nu i-ar prisosi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
Ceasuri în șir înțepenea cu coatele pe pervazul ferestrei, cu privirea spânzurând în gol și legănându-se deasupra curții autobazei CET Sud de peste bulevardul Fizicienilor, pe care nu mai apărea Dacia roșie a lui Velicu. Cerul în zori și-n amurg, Mirelo, lumina scăzând și crescând din visul ăla lânced, îmbâcsit de fum, de dincolo de gardul din plăci de beton, înălțat cu o fâșie de sârmă ghimpată: halele garajelor, cimentul cu pete și bălți de ulei ars și câinii murdari umblând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
rece de Șiraz, o lungă siestă pe balconul camerei mele de hotel, sub o umbrelă de soare decolorată, cu fața acoperită de un șervet umed. Dar, În acea zi de 1 mai 1896, o viață avea să se sfârșească la amurg, o alta avea să Înceapă de atunci. Bătăi repetate și furioase În ușa mea. Sfârșesc prin a le auzi, mă Întind, tresar, alerg În picioarele goale, cu părul Încleiat, cu mustățile pleoștite, Îmbrăcat Într-o tunică largă, cumpărată În ajun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
amuze, ne mută. Nu-i metaforă, -aici, El e Stăpânul, numai El joacă. Pe-a existenței tablă de șah ne-mpinge fără-a ne cunoaște, Apoi, ne dă brânci, unul câte unul, În coșciugul Neantului, strâmt. Omar KHAYYAM XXXVI În amurgul de culoarea nisipului, Într-o grădină Înconjurată de ziduri, o mulțime care se vaită. Cum să-l recunosc pe Baskerville? Toate chipurile sunt atât de oacheșe! Mă reazem de un copac să aștept. Și să observ. În pragul unei barăci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
să capteze cu privirea umbra unui peștișor prins de vârtejul ochiului de mare. Am întotdeauna nevoie de timp ca să-mi pot aduce în minte figura lui Naoko. Cu cât trec anii, parcă se lungește și timpul, asemeni unei umbre la amurg. E trist ce spun eu acum, dar e adevărat. La început îmi erau suficiente cinci secunde, apoi zece, apoi treizeci, apoi un minut. Mi-e foarte teamă că într-o bună zi întunericul va înghiți umbra cu totul. Da, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
dinți a lui Naoko, în dormitor era patul în care dormea Naoko. Pentru că am dormit atât de bine, am simțit cum oboseala părăsește fiecare celulă, fiecare colțișor din trupul meu. Am visat un fluture care dansa în lumina palidă a amurgului. Când m-am trezit, ceasul meu de mână indica ora patru și treizeci și cinci de minute. Lumina și-a schimbat intensitatea, vântul încetase, forma norilor era diferită. Transpirasem în somn, așa că m-am șters pe față cu un prosop mic pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
vedeam chipul și nu-mi dădeam seama de vârsta lor, dar după voce nu păreau foarte tinere. Imediat după ce au dat colțul, au mai apărut patru femei din aceeași direcție și, asemenea grupului de dinainte, au dispărut după același colț. Amurgul părea să învăluie totul. De la fereastra sufrageriei se vedeau copacii și conturul dealurilor. Peste coama lor plutea o dâră de lumină palidă. Naoko și Reiko s-au întors împreună la ora cinci și jumătate. Eu și Naoko ne-am salutat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
verandei, privind grădina și mângâindu-l pe Pescăruș. Mă simțeam epuizat. Soarele era la asfințit și umbrele albăstrui se conturau tot mai puternic. Pescăruș dispăru, dar eu nu mă mai săturam de florile de cireș care, în lumina pală a amurgului, îmi lăsau impresia că sunt gata să explodeze, asemenea bubelor supurânde ce stau să plesnească. În momentul acela grădina se umplu de un miros dulceag, greoi, de carne putrezită și atunci m-am gândit la Naoko. Trupul ei frumos îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
compania unor alte asemenea revelații. Eram pe cale să pătrund În miezul unui mesaj secret În formă de Theatrum raționalist, repede repede, aveam să explorez eu după aceea, Între ora Închiderii și miezul nopții, obiectele acelea care În lumina oblică a amurgului Își dobândeau adevărata fizionomie, de figuri, și nu de instrumente. Sus, doar am trecut prin sălile dedicate meseriilor, energiei, elctricității, căci și așa nu m-aș fi putut ascunde În vitrinele acelea. Pe măsură ce descopeream sau intuiam sensul acelor Înșiruiri, eram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
din viața mea n-a fost a mea - cum, de altfel, n-a fost a nimănui, prin definiție. M-am Îndrăgostit rapid de unica femeie În stare să facă totul fără mine. Apoi Marilena (Marylena? Mary Lena?). Să descriu liric amurgul, părul auriu, funda mare albastră, eu stând drept, cu nasul În sus În fața unei bănci, iar ea mergând În echilibru pe muchia spătarului băncii, cu brațele desfăcute, cumpănindu-și oscilațiile (delicioase extrasistole), fustița fluturându-i ușor În jurul coapselor rozalii. Fiind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
tragă imediat cortina atunci când vedea că Îl iau prea În serios. Reevoca propriu-i trecut, dar numai cu titlu de exemplum, ca să pedepsească vanitatea cuiva. „Eu mă Întreb unde o s-ajungem până la urmă”, zisese el Într-o zi. „Vorbiți de amurgul Occidentului?” „Ce, apune? La urma urmei, e specialitatea lui, nu crezi? Nu, vorbeam de lumea asta care scrie. Al treilea manuscris Într-o săptămână, unul despre dreptul bizantin, unul despre Finis Austriae și al treilea despre sonetele lui Baffo. Sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
Într-o seară În colibă și-ți zice: „Eu a ta, eu cu tine”. În fond e frumos, seara, să stai Întins pe verandă și să privești Crucea Sudului În timp ce ea-ți mângâie fruntea. Trăiești după ciclul de zori și amurguri și nu știi de nimic altceva. Într-o zi sosește o șalupă cu motor cu niște olandezi, afli că au trecut zece ani, ai putea să pleci Împreună cu ei, dar șovăi, preferi să schimbi nuci de cocos pe alte mărfuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
și-mi ziceam să stau liniștit, pentru că acela era modul În care muzeele, bibliotecile, vechile palate Își vorbesc la adăpostul nopții, și că nu-s decât niște dulapuri vechi care se așază mai bine, niște tocuri care reacționează la umezeala amurgului, niște tencuieli ce se cojesc cu zgârcenie, câte un milimetru pe secol, niște ziduri ce-și lărgesc crăpăturile. Nu poți fugi, Îmi ziceam, fiindcă ești aici tocmai ca să afli ce i s-a Întâmplat cuiva care a Încercat să pună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
lemn ce puteau fi apucate mai cumsecade, umplându-ne cartușierele și ranițele cu pietre de diferite mărimi. Câte unul, dintr-o curea de flintă, Își făcuse un bici, strașnic dacă-l mânuiai cu hotărâre. Cel puțin, În orele acelea de amurg, ne simțeam cu toții niște eroi, eu mai mult decât toți. Era atâțarea de dinaintea atacului, aspră, dureroasă, splendidă - adio, frumoasa mea, adio, aspră și plăcută-i truda omului de arme, ne duceam să ne jertfim tinerețea, așa cum ne Învățaseră la școală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]