8,708 matches
-
asupra practicii lor și-i lăsăm de o parte pe aceia dintre ei care nu au binevoit să-și explice arta, chiar dacă se plasează printre cei mai mari, ca Beckett, de exemplu, ce nu figurează în această lucrare. Capitolul I Antichitatea Cele mai vechi texte teoretice occidentale ce tratează despre teatru sunt opera unor filosofi. Cei trei mari autori de tragedie, Eschil, Sofocle și Euripide, primul autor de comedie, Aristofan, nu ne-au lăsat nimic din reflecțiile lor, fie pentru că acești
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
obiecte, modelul și obiectul creat, ce întrețin o relație complexă de similitudine și de neasemănare. Obiectul de artă nu este niciodată duplicatul celui real, ci îl transfigurează într-o formă ideală, proces care îi conferă un fel de eternitate. Artiștii Antichității știau acest lucru vizând crearea unei opere imuabile. Estetica s-a născut la om din dorința de eternitate. În Fizica, Aristotel, după ce a constatat că "arta imită natura", distinge două moduri ale mimesisului. "Pe de o parte, arta duce până la
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
actorului a fost mult timp comparată cu cea a oratorului, căci amândouă cer o performanță orală, așa cum a fost asimilată retorica oratorului cu cea folosită de autorul dramatic în cuvintele pe care le încredințează personajelor sale. Într-adevăr, chiar din Antichitate, i se atribuie actorului o poziție și un discurs analoge celor ale oratorului. Tratatele de artă oratorică cuprind adesea scurte analize ale dialogului din teatru și din jocul actorului. Quintilian, în Instituția oratoriei, lucrare latină scrisă în jurul anului 93 d.H.
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
poezie lirică apare timid în epoca clasică. De-abia începând cu Romantismul se impune tripartiția genurilor în liric, epic, dramatic pe care o adoptăm astăzi cel mai des. Criteriul de diferențiere ce le opune nu se mai situează, ca în Antichitate, la nivelul modului de enunț, ci al distanței respective introduse între eu și operă. Joyce, în Dedalus, consideră, ca și Hugo, că în cele trei forme apărute succesiv în istoria umanității, liricul, epicul, dramaticul, distanța între eul artistului și scriere
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
voia lui etc. Prin "obiect", Aristotel înțelege omul sau un alt obiect (însuflețit ca animalul, neînsuflețit ca un peisaj). Criteriul acesta ultim îi permite să diferențieze mai exact pictura, care reprezintă atât omul, cât și natura, de literatură, care, în Antichitate, nu-l reprezintă decât pe om. În interiorul acestor mari criterii, Aristotel introduce subdiviziuni, opunând trei tipuri de obiecte de reprezentare, personajele "nobile" sau mai bune decât noi, personajele asemănătoare nouă și personajele "josnice" sau mai rele decât noi. Să precizăm
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
care se vorbește sunt menționați prin tradiție într-un moment în care comedia avea deja forme determinate. Cui se datorează măștile, prologurile, numărul actorilor și toate lucrurile de acest gen, nu se știe. În ierarhia genurilor, comedia este considerată, în Antichitate, drept un gen minor, judecată care se va menține până în secolul al XVIII-lea." 2. Condamnarea platoniciană Platon se manifestă împotriva teatrului în calitate de metafizician și moralist, totodată. Arta aceasta, care-l menține pe om în universul sensibil și nu-i
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
fost redactată în timpul celei de-a doua șederi a lui Aristotel la Atena, din 355 până la 323 î.H. cu aproximație. Drumul parcurs de această operă, care nu ne-a parvenit decât mutilată, merită să fie povestit. Puțin cunoscut în Antichitate, textul grecesc este tradus în siriacă în secolul al VI-lea d.H. Această versiune este tradusă și ea în arabă în secolul al X-lea, apoi în latină la sfârșitul secolului al XV-lea, când este difuzată mai întâi în
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Aristotel definește piesa de teatru prin suma trăsăturilor sale distinctive. Pentru a le determina, el utilizează cele trei criterii de diferențiere a artelor mimetice pe care le-a enunțat. Dacă tratează, în Poetica, mai ales despre tragedie, care este, în Antichitate, genul dramatic major, definiția pe care o cităm aici este pertinentă pentru orice piesă de teatru, oricare ar fi genul și epoca cărora le aparține. Corneille, în Primul Discurs, subliniază răsunetul general al definiției aristotelice a "poemului dramatic": "Eu spun
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
neutralitate, relația de alianță, numai cea de-a treia este susceptibilă de creare a emoției tragice. Termenul de relație de alianță trebuie înțeles în sens larg: alianță de sânge, prin căsătorie, prin ospitalitate. Se știe că legătura cu oaspetele, în Antichitate, este sacră. Termenul acoperă deci relațiile familiale, relațiile amoroase și relațiile de prietenie. În cazul unei ostilități reciproce sau al neutralității între personaje, răul pe care unul îl face celuilalt nu trezește nicio milă spectatorului. În schimb, dacă sunt uniți
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Europei Renașterii. În a sa Epistolă către Pisoni (Epistola ad Pisones)25, scrisoare din 477 de versuri, scrisă între 23 și 13 î.H., Horațiu tratează despre genurile literare și în special despre teatru 26. Textul este cunoscut, chiar din antichitatea romană, sub numele de Arta poetică (Ars poetica). Quintilian, în Instituția oratoriei, în Cartea 1, scrisă în 93 d.H este cel care o intitulează astfel. Se pot formula, la adresa lui Horațiu, două critici diferite. Pe de o parte, el a
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Aristotel pe care Evul Mediu le uitase în parte. Doctrina clasică, care se elaborează, în principal de la 1630 la 1660, nu s-ar fi putut naște fără ei. 1.1. O nouă lectură a lui Horațiu și Aristotel Revenirea la Antichitate ce caracterizează spiritul renascentist nu are nimic dintr-o atitudine paseistă. Apărarea și ilustrarea limbii franceze, cel mai vechi manifest literar al nostru, redactat de Du Bellay, în 1549, în numele întregului grup al Pleiadei, o dovedește. Dacă acești poeți și
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
paseistă. Apărarea și ilustrarea limbii franceze, cel mai vechi manifest literar al nostru, redactat de Du Bellay, în 1549, în numele întregului grup al Pleiadei, o dovedește. Dacă acești poeți și acești teoreticieni sunt dornici să regăsească secretele de fabricație ale Antichității, nu o fac pentru reînvierea trecutului, ci pentru a șterge urmele "barbariei" medievale și pentru reinstaurarea unei limbi și unei literaturi moderne. Canoanele antice le apar, la sfârșitul atâtor secole de tenebre, singurele susceptibile de a da formă spiritului nou
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
este tradusă în 1561 de Scaliger, un erudit italian instalat în Franța, ca și asupra tratatelor vechilor gramaticieni, în special cel al lui Donatus, Despre tragedie și despre comedie. Ei proslăvesc întoarcereea la "adevărata tragedie", din care fac, ca în Antichitate, genul dramatic major, "cea care este făcută, după spusele lui Jean de la Taille, cu arta cea adevărată și modelul celor vechi, adică Sofocle, Euripide și Seneca". Ce înțeleg ei prin asta? Dacă nu aduce nimic nou față de Horațiu, din care
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de către Castelvetro, cu Comentariile sale, el reflectează îndelung asupra efectelor tragediei la public și asupra caracteristicilor pe care trebuie să le îmbrace eroul tragic. Absolut modern, el își ia exemplele atât din tragediile umaniste cu subiect creștin, cât și din Antichitate. Face o listă de subiecte ce nu sunt susceptibile să declanșeze emoții tragice de milă și teamă. Moartea celui rău, care merită să fie pedepsit pentru crimele sale oribile, cum este Goliath "dușman al lui Israel și al religiei noastre
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ce trebuiau făcute asupra acestor dintâi maxime, ca îndemânarea de a pregăti incidentele, și de a reuni timpurile și locurile, continuitatea acțiunii, legătura dintre scene, intervalele dintre acte, și o sută de alte particularități, nu ne rămâne nicio amintire din Antichitate, iar cei moderni au vorbit atât de puțin despre ele, încât putem spune că nu au scris nimic despre asta. Iată ce numesc eu Practica teatrului." În fața acestor docți, care creează regulile clasice și le impun imediat ca pe o
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
la sfârșitul fiecărui act pentru a face acțiunea continuă." Unitatea de acțiune constă în stabilirea unei legături de necesitate internă între acțiunile secundare și acțiunea principală. Clasicismul inventează, cu unitatea de acțiune, arta de a înnoda o intrigă, ignorată în Antichitate, ca și în Evul Mediu. În teatrul grec vechi, acțiunile secundare sunt ca și inexistente. D'Aubignac atrage atenția că grecii, când voiau să trateze despre un material prea bogat, îl împărțeau în mai multe piese. "Ca și atunci când subiectele
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
găsește niciun fel de neîncrezători. Nu este nici adevărat și nici verosimil ca Andromeda, expusă unui monstru marin, să fi fost scutită de acest pericol de un cavaler zburător, care avea aripi la picioare, dar este o ficțiune pe care Antichitatea a primit-o și așa cum ne-a fost transmisă, nimeni nu se ofensează văzând-o pe scenă." Corneille pune la îndoială eficacitatea scenică a verosimilului obișnuit în materie de tragedie. El admite că acesta s-ar potrivi comediei care pune
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Regulile sunt date pentru a satisface această ultimă categorie de spectatori. Numai "cei ce știu arta" (s. tr.), după cum scrie Scudéry, sunt în stare să judece verosimilul unei piese. "Pentru ei scriitorii de teatru trebuie să imite acest Pictor al Antichității, adică să aibă mereu pensonul în mână, gata să șteargă oricare lucru pe care nu l-ar găsi rezonabil, să se creadă permanent la dispoziția lor; să-și facă legi inviolabile din părerile lor; și să se gândească la faptul
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
la Racine care insistă asupra fidelității lor față de izvoarele antice. În Prima Prefață la Andromaca, Racine îl ia ca pavăză pe Virgil, a cărui Eneida conține "în puține versuri întreg subiectul acestei tragedii". "Personajele mele sunt atât de faimoase în Antichitate, încât, cu condiția să le cunoști, vei vedea foarte bine că le-am făcut așa cum poeții antici ni le-au transmis. De asta nu m-am gândit că mi-ar fi permis să schimb ceva din comportamentele lor. Singura libertate
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
este astăzi foarte numeroasă, unii nu au catadicsit să o păstreze, iar alții nu au destulă discreție pentru a se împiedica cel puțin de a o blama, dacă nu sunt destul de rezonabili pentru a o urma după primii oameni ai Antichității, care în general nu au folosit-o fără scop. În ceea ce mă privește, eu le port Anticilor acest respect, de a nu mă îndepărta niciodată nici de părerea, nici de obiceiurile lor, dacă nu sunt obligat să o fac dintr-
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
efect al acestui lucru constă în a propune spiritului, pentru a-l curăți de pasiunile sale dereglate, obiectele ca fiind adevărate și prezente." 6. Estetica purității Separarea stabilită între comedie și tragedie este tot atât de riguroasă în epoca clasică ca în Antichitate. Influența lui Aristotel, redescoperirea, chiar de la începutul Renașterii, a tragediilor lui Seneca, introduc în Italia și în Franța separarea genurilor comic și tragic, necunoscută în rest. Comedia spaniolă, teatrul elisabetan suprapun procedeele de compoziție ale lui Seneca și amestecul de
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
al cărei început este intenționat destul de trist, pentru că este ambiguu, însă sfârșitul ei este, negreșit, frumos și vesel; una provoacă dezgust de viață, din cauza nefericirilor de care este plină; iar cealaltă ne convinge, dimpotrivă, să o iubim." Ca și în Antichitate, tragedia este considerată în epoca clasică, de docți cel puțin, ca fiind genul major, din cauza nobleței subiectelor și personajelor sale. "De aceea chiar și vedem la curtea Franței tragediile mai bine primite decât comediile, scrie d'Aubignac în Practica teatrului
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
printre actorii ei." Numai în aparență totuși el adoptă distincția tradițională dintre cele două genuri, moștenită de la Aristotel. Ea nu mai poate, după părerea lui, să opereze pertinent în secolul al XVII-lea prin rangul personajelor, cum se întâmpla în Antichitate. Numai acțiunea, și nu condiția personajelor, determină, în ochii lui, natura piesei. "Numai prin luarea în considerare a acțiunilor, scrie el în Scrisoarea de dedicație (Epître dédicatoire) la Don Sanche d'Aragon, în 1650, fără nicio considerare față de personaje, trebuie
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ses leçons, Et court chez sa maîtresse oublier ces chansons. Ce n'est pas un portrait, une image semblable; C'est un amant, un fils, un père véritable."50 Molière va opera o răsturnare hotărâtoare în raportul ierarhic stabilit în Antichitate între tragedie și comedie. În Critica Școlii femeilor (La Critique de l'Ecole des femmes), Dorante, care ia, ca și Uranie, apărarea piesei contra unuia dintre defăimătorii ei, Lysidas autor în care se va fi recunoscut Donneau de Visé -, contestă
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
cuviințe, el aduce două motive, de natură foarte diferită, violența subiectului, pe care îl ia de la Fenicienele lui Euripide, și lipsa lui de experiență ca autor debutant. "Dar, de asemenea, este vorba de Tebaida, adică subiectul cel mai tragic al Antichității. Cititorul îmi va permite să-i cer puțin mai multă indulgență pentru această piesă decât pentru cele care o urmează; eram foarte tânăr când am făcut-o." Când reconsideră, mulți ani după aceea, această piesă de tinerețe, pentru a-i
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]