3,921 matches
-
ele. Numai furnicile nu scăpau; erau prinse și devorate. Copacii vuiau acum ca o mare, frunzișurile lor deveniseră imense, formau valuri și umpleau întreg orașul de o muzică amenințătoare și, totodată, funebră. Iarba devora sub ochii mei pietrele. Trunchiul unui arbust care crescuse lipit și, pe alocuri, chiar înfășurat ca o frânghie groasă de un gard metalic începuse să îndoaie și să roadă fierul. Am vrut să mă apropii, să privesc mai bine și am descoperit cu groază că nu mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ciornă spre lectură, Într-una din seri, Înainte de a se despărți. Când se Întâlniră a doua zi, conform Înțelegerii, pentru a merge la plimbare În grădinile Boboli, o găsi tăcută, aproape tristă. Se gândi că poate era din cauza copacilor și arbuștilor cam sumbri ai grădinii, că dispunerea lor excesiv de geometrică avea acest efect, pe care Îl mai observase și la alți vizitatori, până se așezară pe o bancă din capătul unei alei de chiparoși, iar ea Îi Înapoie foile de hârtie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
la un moment dat, s-au terminat. Abia așteptam pâlcurile de lumină de la sătulețele care nu apucau să se vadă din tren. Astfel, din loc în loc, tot drumul era luminat. Câteodată geamul era un tablou. Se vedea negru pământul cu arbuștii săi, cerul puțin mai deschis la culoare, și în stânga, cum mergeam înapoi se vedeau acele lumini în tot felul de forme și culori. To take pleasure în a vedea totul diferit, în funcție de partea de tren în care ești, până când toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
a lui Robin, jumătate pe jumătate de metru, fotografie pe care o urcară pe masă, proptind-o cu o prăjină. Deci Robin. Prima impresie. Un domn înalt, extrem de înalt, dacă nu cumva își petrecuse viața lăsîndu-se fotografiat pe lângă lizierele unor arbuști foarte pitici. 239 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI Robin îi dăruise primul său șorț de frunze, primul ceasornic, îi predase primele lecții cum poate să apuce halca de carne crudă, fără să se rănească, întrebuințînd furculița. Să nu-ți
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
cufăr vechi. Nimic pe pereți. Nici un fel de ornament nicăieri. Era ceva atât de departe de reședința somptuasă, să zicem, a Liviei Cramm, pe cât de îndepărtată era China. Și totuși era prietenoasă. Zgomote de afară: ciripitul păsărilor. Un foșnet de arbuști stufoși. Urletele sporadice, îndepărtate, ale vreunui câine sălbatic. Nici o urmă de pași, nici un semn al prezenței umanității. O fereastră cu un petic de sac pe post de geam, fluturând în vânt. O ușă acoperită în același fel. Era locuința unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
coșul căruței, prilej cu care putu să descopere priveliștea din fața sa. De o parte și de alta a șoselei se vedeau suprafețe Înguste și necultivate, numite „zone”. Pe acestea creșteau ierburi, bălării Înflorite, cucute Înalte și ici colo câte un arbust pipernicit. Dincolo de zone, pe dreapta pe Întreaga coastă a unui deal abrupt se Întindeau livezi prost Îngrijite, din care cauză vârful era necultivat, iar pe stânga, scăldată În razele soarelui, trona o mare galbenă-verzuie de păpușoi Înspicat, iar În zare
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
de toamnă. O clădire mare și Înaltă, care impunea respect, l-a convins pe băiat că era o mândrețe de biserică. Drumul urma cursul unui râu mic și leneș, cu apă limpede și cu maluri Înalte, străjuite de tufe și arbuști pitici. Pe măsură ce Înainta, Va era cuprins de o emoție greu de explicat și tocmai se Întreba: „Ce-i cu mine că parcă am căpiat?”, Își spuse el imitându-l pe bunicu’ Ghiorghi, care susținea că nu știe de ce-l doare
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
vîrstnice decît Însăși Estrella de Mar, după cum citisem Într-un ghid turistic, duceau la un post de observație construit În perioada războaielor napoleonice. Zidurile Împrejmuitoare ale vilelor alăturate le Înghesuiseră, lăsîndu-le nu cu mult mai late decît umerii mei. De după arbuștii care se năpusteau să ocupe toate spațiile libere, un deltaplan dădea roată pe cerul fără niciun nor; casca de protecție cu vizieră a pilotului se profila pe fundalul prelatei foșnitoare. Ultimele vile creșteau deasupra mea În vreme ce terminam de urcat treptele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
clădise. Se plimba ca un struț printre vizitatori și zâmbea: „Ce e cu Omar ăsta?“. „Ei, ce e! Îi place să vadă lume!“ Omar plantă o magnolie lângă iaz și vrejuri de mure de-a lungul gardului de la fermă. Puse arbuști de tuia lângă parapetul ce despărțea labirintul de lan și arbuștii rămâneau verzi și iarna. În încâlceala de fibre și frunze cu zimți începeau să se-adune fluturi, iar localul „La Homar & Godun“, care devenise „La Teroristu’“, acum devenea „Labirintul
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
e cu Omar ăsta?“. „Ei, ce e! Îi place să vadă lume!“ Omar plantă o magnolie lângă iaz și vrejuri de mure de-a lungul gardului de la fermă. Puse arbuști de tuia lângă parapetul ce despărțea labirintul de lan și arbuștii rămâneau verzi și iarna. În încâlceala de fibre și frunze cu zimți începeau să se-adune fluturi, iar localul „La Homar & Godun“, care devenise „La Teroristu’“, acum devenea „Labirintul de iederă“. Veterinara, în șa, dispărea ca o fata morgana a
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
v-ați ascunselea, încât nu-i mai păsa. Omar se-avântă ca un înotător într-un râu. În labirint era cald și, brusc, se simți ca mai demult, în deșert, când nu era vânt. Îi păru că și iedera, și arbuștii, ca și celelalte încrengături crescuseră alandala. „Ce uituc și nepriceput!“, se gândi. „Să mă bag aici fără să fi băut niciun strop de apă!“ Începu să grăbească pasul și se pomeni că aproape aleargă printre șerpuirile de lăstari și crengi
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
noaptea? XI ― Ana mi-a vorbit despre Alexandru. Cum începe să vorbească despre el, glasul i se schimbă. Dintr-o dată devine cald, mângâietor și trist. Parcă ar ascunde o taină. M-a dus în mijlocul unui platou pietros, unde creșteau niște arbuști roșii, piperniciți de căldură, și, rupând o nuia, mi-a desenat cortul în fața căruia, zicea ea, tânărul rege privea îndelung cerul înainte de fiecare luptă." Totdeauna s-a ferit să lupte în ceasuri prea însorite, deoarece nu voia să cucerească lumea
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
a explicat ea în șoaptă. Și-a purtat bătăliile pentru a obține ceea ce grecii îi refuzau, recunoscîndu-i meritul de cuceritor al lumii, dar nevrând să i-l recunoască pe acela de cuceritor al unei liniști fără sînge." Am observat că arbuștii roșii făceau o floare veninoasă, care te mușca în clipa când voiai s-o miroși. Ea s-a aplecat să rupă una, iar eu i-am strigat să n-o atingă. S-a întors spre mine: "Dintre cei iubiți de
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
rară și chiparoșii tot mai pitici. Printre firele de iarbă apăreau colțuri de stânci, apoi copacii au dispărut. Cerul avea culoarea nisipului, iar în jurul nostru am recunoscut platoul de piatră pe care mai fusesem; doar că acum nu mai existau arbuștii roșii." Aici poți să fii liniștit, mi-a zis Ana, oprindu-se. Aici poți să nu te mai temi. Nu te vor găsi." "Sigur?" "Și chiar dacă te-ar găsi, aici n-ar avea lemne să ridice un rug. N-au
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
de legendă. Camera dandy e camera lui des Esseintes, eroul lui Huysmans din A rebours. Iar În realitate, reconstituit de amintirile prietenilor, apartamentul lui Eugène Sue arată nu mai puțin impresionant: vechi vitralii colorate, mobile și bibelouri scumpe din belșug, arbuști exotici exhalând arome Îmbătătoare. Sau grădina contelui de Montesquiou, sufocată de hortensii albastre, compusă și Îngrijită ca o operă de artă, În mijlocul căreia se dădeau recitaluri de poezie. Sau interioarele de-o eleganță simplă, de un alb imaculat, ale lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
avea un birou dotat cu tehnologie de ultimă oră, o măsuță pe care se aflau o mulțime de reviste, străjuită de două fotolii care păreau foarte confortabile, o fereastră spre lume pe pervazul căreia erau plante foarte bine întreținute, un arbust de yucca într-un colț, iar podeaua era acoperită în întregime cu mochetă într-o nuanță caldă de culoarea piersicii. Ușa din dreapta dădea într-o magazie în care erau așezate ordonat rânduri de dosare, de jos până sus, și-n
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
de aur, poate chiar mai mult. Ceea ce îndepărta din vorbele ei orice bănuială de slugărnicie era clipirea din ochi ce le însoțea, și mai era apoi și peisajul pe care Hiba îl cuprindea într-un gest absolut: un câmp de arbuști de indigo, pe malurile fluviului Dara, la intrarea în satul în care se născuse. Niște ștrengari dădeau deja fuga în întâmpinarea noastră. A apărut apoi șeful tribului, un om cu pielea neagră, trăsături fine și barbă albă ca un colier
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
să plece. Și chiar a înghițit toate porcăriile astea? — Cred că i-a plăcut faptul că îmi aduc încă aminte de ea. Mergeau prin ceea ce părea a fi un campus universitar sau o grădină privată. Se zăreau șiruri ordonate de arbuști, toate frumos irigate cu furtunuri negre. Peste tot împrejur erau sculpturi moderne, vesele, inclusiv o coloană gigantică de oțel, vopsită în roșu, care se dovedea a fi un fluier canin la scară mare. Pe aleea principală existau indicatoare ce ghidau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
să mai rămână o vreme ascunși în pântecele Mamei lor telurice, ca să se poată dezvolta și maturiza mai bine. În alte mituri amerindiene se vorbește despre vremurile de demult, când oamenii răsăreau din Pămîntul-Mamă tot așa cum răsar în zilele noastre arbuștii și stuful.21 Credința că Pământul naște oameni este universal răspîndită.22 În multe limbi, numele dat omului înseamnă "născut din Pămînt". Se crede că pruncii "vin" din adâncurile Pământului, din peșteri, grote, prăpăstii, dar și din mlaștini, izvoare ori
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
cifru" decât dintr-o perspectivă religioasă. Doar omul religios descoperă în ritmurile vegetației taina Vieții și a Creației, cea a reînnoirii, a tinereții și a nemuririi. S-ar putea spune că toți arborii și toate plantele socotite sacre (de pildă arbustul ashvatha, în India) își datorează acest statut privilegiat faptului că reprezintă arhetipul, imaginea exemplară a vegetației. Pe de altă parte, faptul că o plantă este îngrijită și cultivată se datorează valorii sale religioase. După unii autori, toate plantele cultivate în
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
singur pe peronul unei halte În care trenul tău nu oprește, tot așa se Îndepărta tot mai mult cutare sau cutare paznic al unui parc cenușiu, În timp ce parcul continua să curgă mai departe, purtându-ne spre sud, spre portocali și arbuști, spre mimozele ca puful de pe obraz și spre un cer impecabil, ca un pâte tendre. Grădini suspendate pe dealuri, o succesiune de terase, cu trepte de piatră de pe care țâșneau cosași plin de ostentație, coborau trepte spre mare, În timp ce măslinii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
lăsat sarmalele, apoi am ieșit pe balcon. M-am strecurat pe sub rufele întinse la uscat și m-am rezemat de rama metalică. Veturia avea câteva ghivece mari de flori, un fel de chiupuri smălțuite, în care pusese un soi de arbuști care înfloriseră. Flori mici, galbene, dese, primele flori ale primăverii. Urca dinspre grădina din fața blocului aburul acela lăptos de pământ dezmorțit, trezit în primăvară, abur de prunc de curând alăptat, răspândind în răsfățul lui mireasma mamei mustoase, cu țâța mozolită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
liniștit și micuț cu nisip alb, pentru a urca fără grabă ca să piară pe țărmurile Înalte și enorme, de care se spărgeau mugitoarele valuri ce veneau dimpotrivă. Priveliștea Îl neliniști. Fără Îndoială că plouase În absența lui, iar cactușii și arbuștii crescuseră peste măsură, Împrăștiindu-se printre stînci și blocurile de lavă, căutînd cu aviditate orice bucățică de pămînt fertil adusă de vînt și Îngrășată cu excrementele a milioane de congeneri de-ai săi, formînd o pistă accidentată și sinuoasă, dificilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
ajunse În dreptul ei, se strecură cu grijă Înăuntru și puse mîna, fără grabă, pe cîteva cuțite late, ață de pescuit și cîțiva metri de lanț de ancoră. Se Întoarse cu toate acestea, tot pe brînci, adăpostit acum de stînci și arbuști, și porni grăbit și silențios către apus, către zona cea mai sălbatică a insulei. În curînd, găsi ceea ce căuta. Bărbatul, mic și oacheș, fără Îndoială o corcitură de indian și alb, cu părul lung și negru, nasul incaș și gura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
propun... Ce s-a Întîmplat azi nu a fost decît un avertisment... Valea! Cu capetele plecate, tăcuți, rumegîndu-și teama, durerea și mînia, cei patru bărbați se Îndepărtară În direcții opuse. Iguana Oberlus Îi privi cu atenție În timp ce se pierdeau printre arbuști, scoase o pipă veche și Înnegrită, probabil cadoul unei neveste către unul dintre membrii echipajului de pe Madeleine, acum răposat, și o aprinse foarte Încet, expirînd, satisfăcut, un nor gros de fum. Era stăpînul. Era stăpînul absolut și știa asta. - Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]