7,924 matches
-
istoria evolutivă a omenirii este comparată cu etapele dezvoltării umane în copilărie, se urmăresc doar nevoile stringente, în tinerețe se descoperă roadele imaginației, iar maturitatea presupune capacitatea deplină de a raționa. Din acest punct de vedere, modernii aparțin maturității omenirii, argumentându-se și din această perspectivă superioritatea lor în fața anticilor. Subsumată astfel aceluiași țel ce unea tabăra Modernilor, Digresiunile conturează totuși o atitudine lucidă și o justă sesizare a unor mecanisme ce concretizează invariabil orice dispută între tradiție și inovație. II
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
acestei imposibilități de a genera un fenomen similar, ajungându-se la o multitudine de explicații. Vom începe prin a o discuta pe cea oferită de Henri Peyre în lucrarea sa extrem de valoroasă Qu'est-ce que le classicisme? în care autorul argumentează, într-o manieră convingătoare, că formula clasicismului este o "marcă" națională franceză, care s-a născut prin concursul unor împrejurări unice, ce țin nu numai de particularitățile culturale ale acelui timp și spațiu, ci și de un anumit context socio-politic
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
piesei Fedra, accentuând ideea clasică a șlefuirii geniului prin exercițiu și raportarea la modele. De asemenea, în același spirit clasic, Voltaire susține imitația naturii, ideea de verosimil precum și, la nivel formal, păstrarea versurilor în cadrul creației dramatice, aceasta din urmă fiind argumentată prin caracterul muzical pe care îl imprimă și care ține de o afinitate umană, în general, și prin faptul că învingerea dificultăților privind redarea în forma versificată va duce în final la o superioritate a expresiei mult mai mult apreciată
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
opinii mai importante, structurându-le în două mari categorii cele care susțin autonomia deplină a clasicismului englez și cele care vizează o anumită impuritate a acestuia. Din prima categorie face parte lucrarea lui Matei Călinescu Clasicismul european în care autorul argumentează individualitatea manifestărilor engleze (cât și a celor din alte spații culturale) prin prisma faptului că, în linii generale, clasicismul ar trebui privit drept o forma mentis care transcende condițiile istorice particulare care au generat-o.136 În acest sens, se
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
argumente aceeași raportare la natură, care amestecă în mod frecvent pe cele două, dar și înlăturarea monotoniei: Permanența tonului grav ține spiritul nostru prea multă vreme încovoiat; din când în când, trebuie să-i mai împrospătăm forțele." De asemenea, se argumentează necesitatea introducerii unor intrigi secundare, care trebuie, totuși, să se armonizeze, să se substituie unui scop comun: "...lipsa coordonării într-o piesă prezintă la fel de multe primejdii și posibilități de abatere de la natură ca și într-un stat. Pe de altă
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
trebuie să considereze ca reguli în judecata sa nici gustul său particular, nici ideile sale proprie." Tocmai această obiectivare rece va fi contestată mai târziu de adepții impresionismului critic. Articolul lui Radu Ionescu coagulează într-o mare măsură idei logice, argumentate cu vitalitate, trasând pe de altă parte încă o dată contururile unei viziuni de sorginte clasică. IV.9. Concluzii Peisajul literar pestriț al epocii pașoptiste a suscitat de-a lungul timpului numeroase explicații, fiecare din acestea contribuind la clarificarea opțiunilor ideologice
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
paradigme estetice este, într-un mod evident, subiectivizată, fiind realizată, de la bun început, pentru a accentua un aspect în defavoarea celuilalt. În acest sens, fraza inițială a textului stabilește, în mod evident, intențiile autorului: "În cele ce urmează, voi încerca să argumentez că, după o sută de ani de romantism, e timpul pentru o renaștere clasică, și că arma specifică acestui nou spirit clasic, atunci când se manifestă în vers, va fi fantezia."263 Declarația făcută în incipitul eseului este directă, asumată și
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
În eseul O filosofie conservatoare, scris în 1912, autorul reia problematica celor două paradigme romantismul și clasicismul, de data aceasta extinzând aria de aplicare a celor două noțiuni și îmbogățind-o cu idei privind conceptul păcatului originar: "Încerc deci să argumentez că în spatele oricărei dihotomii, și ne putem referi la o întreagă serie de subiecte, de la politică la artă, stau de fapt două seturi opuse de prejudecăți referitoare la natura omului pe care le numesc atitudinea romantică și atitudinea clasică." Cu
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
datorită aspectului binecunoscut al greutăților pe care le-ar presupune un astfel de demers, ce ar trebui să țină cont de o multitudine covârșitoare de elemente biografice, literare, sociale etc. De aceea, vom rezuma analiza noastră la ideile afirmate și argumentate în mod clar de către criticul T.S. Eliot. Acest aspect este valabil, de altfel, pentru toți scriitorii avuți în vedere, după cum s-a mai precizat în capitolul introductiv. Revenind la declarația lui Eliot, trebuie accentuat faptul că și celelalte două coordonate
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
că fiecare vorbește singur. Opțiunea pentru această imagine alegorică este sugestivă în ceea ce privește atitudinea de respingere pe care Călinescu o manifestă privitor la modernism, perceput drept fragmentarism. Totodată, se resimte puternic oroarea de individualizare, ce ține de aceeași viziune clasică. Călinescu argumentează că Revoluția Franceză a fost dominată în ceea ce privește actanții ei de viziunea clasică. Aristocrații nu au fost surprinși de ghilotină, preferând în continuare să converseze, să delibereze. De cealaltă parte, revoluționarii "aveau o satisfacție într-un fel livrescă de a repeta
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
care plâng”. (Origen, Despre principii, cartea a II-a, II, 6, în PSB, vol. 8, p. 142) „Cât despre dogmele atinse în Simbolul credinței privitoare la întruparea Domnului, noi nici nu le-am pus în discuție și nici nu am argumentat acceptarea lor, pentru că depășesc puterea noastră de înțelegere, întrucât, după cum știm, în momentul în care ne atingem de simplitatea credinței atunci nu vom mai putea pune capăt discuțiilor, pentru că veșnic principiul contradicției ne va duce tot mai departe și vom
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
al unei activități de o viață. Când îl susținea, în 1913, la Gand, C. I. Parhon avea 39 de ani și era în cel dintâi an de profesorat la Iași. La sfârșitul carierei sale vom regăsi aceleași idei, cele mai multe amplificate argumentat cu numeroase fapte noi, între timp elucidate. Încă din 1913, C. I. Parhon întrevedea ca metode utilizabile pentru studiul relațiilor endocrino-psihologice următoarele căi: a) studiul clinic: studiul alterațiilor psihice legate de endocrinopatii și al modificărilor psihice din perioadele de modificări
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
Iași, din 15 iulie 1876, se intitula chiar Cestiunea Orientului. Imperiul Austro-Ungar preconiza "o confederație dunăreană, sub protecția Austriei", după cum suna propunerea oficiosului Post din Viena, sperând că Rusia va renunța la supremație în această zonă geopolitică. Eminescu reacționează imediat, argumentând că hegemonia Austriei într-o asemenea confederație ar fi ruinătoare pentru țările balcanice: "Robia economică a noastră și a Orientului întreg, supremația culturii extrafine din Budapesta și Viena, poate fi visul diplomaților de la Post, dar exemplul României ar trebui întipărit
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
puțin vecinul, în vreme ce în România turcul era invizibil." Altfel spus, România nu avea nici un interes de a se poziționa alături de Rusia împotriva Turciei. Era, în principiu, și poziția lui Eminescu, adept al neutralității în conflictul care se profila. Poetul va argumenta că independența era deja coaptă față de Poartă, că urma doar să fie recunoscută de jure, fără vărsare de sânge, căci abia acum imperiul se găsea în pragul căderii, nu la 1711, cum crezuse Cantemir. Războiul era necesar Rusiei nu pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
8 iulie 1877. Și poetul citează masiv din acea notă a contelui, din care se văd planurile Rusiei la viitoarele negocieri, precizându-se că împărăția își revendică dreptul de a lua Basarabia ca pe o compensație pentru cheltuielile de război, argumentând că foloasele României vor fi cu mult mai mari comparativ cu pierderea provinciei. Petersburgul dădea mână liberă Austriei să-și revendice Bosnia și o parte a Herțegovinei. Poveste veche, care se va mai repeta, în privința României, în altă ecuație, prin
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
și ideile juridice, politice, etnografice, sociale și economice constituie un tot organic, un sistem de noțiuni, gânduri și instituții închegate."122 Să nu ne întrebăm de ce un specialist în drept de talia avocatului Titu Maiorescu n-a fost capabil să argumenteze, în epocă, dreptul românesc asupra Basarabiei, așa cum a făcut-o Eminescu. Explicația vine de acolo că juriștii vremii erau înrobiți conceptului raționalist de justiție, ignorând raționalitatea istorică în favoarea celei instrumentale: "cel ce se plasează pe pozițiile raționalității istorice nu-l
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
cu pagubă de fiecare dată: "noi însă am rămas consecuenți, adică rezervați, plini de respect, dar demni și hotărâți." (30 aprilie 1878). Am văzut cum Ion C. Brătianu a încercat un act de demnitate în fața cinicului duplicitar Bismarck, încercând să argumenteze cu moțiunea G. Vernescu, semnată de 46 de parlamentari și votată pe 26 ianuarie 1878, care stipula că nu trebuie cedată nici i palmă de pământ dintre granițele țării în schimbul Dobrogei. Principele Carol I însuși avusese în vedere cedarea celor
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
Rusia ar fi avut pretenții și asupra altor părți din Principatele Unite, cum, de altfel, avea în plan țarul. Cu această moțiune, guvernul trecea, așa cum sesiza Eminescu, dintr-o atitudine în alta, dând apă la moară poziției Rusiei. Moțiunea Vernescu argumenta, în cinci puncte, refuzul primirii Dobrogei în schimbul realipirii celor trei județe sudice la Rusia. Se pornea de la teza că, de rasă latină fiind, România are misiunea istorică de a rupe "formidabila unitate a rasei slave". După semnatari, a primi Dobrogea
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
pace de la Brest-Litovsk (20 noiembrie/3 decembrie 1917) cu Puterile Centrale. Toate îi dădeau dreptate lui Stere și analiza profundă pe care o face în articolele din Lumina subliniază carențele politicii românești din ultimii ani în plan extern. În esență, argumenta Stere, cheia realizării României Mari este Basarabia, nu Ardealul, cum credeau Ionel Brătianu, Nicolae Iorga sau A.C. Cuza. Duiliu Zamfirescu, "prim guvernator" al Basarabiei, îi va da dreptate. Însă momentul istoric așeza România între munții fioroși care se bat în
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
rusească 165. Deja în cântecele și în școlile rusești fluviul Dunărea era elogiat "ca fluviu național rus"166, în doctrina autocrației rusești imperiul fiind văzut ca moștenitor al Bizanțului. Chiar înainte cu două zile de izbucnirea războiului, istoricul rus Mitrofanov argumenta că Rusia trebuie să învingă Germania pentru că aceasta e obstacol în fața expansiunii sale spre sud. Stere face o incursiune în rațiunile anexării Basarabiei la 1812, reamintind că Alexandru I voia transformarea Principatelor în patru gubernii, că Moscova a știut mereu
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
Imperiului Habsburgic: "Austria a căzut în momentul când nu mai era picior de soldat rus pe teritoriul ei, dar după ce a izbucnit revoluțiunea în Rusia, după ce s-a prăbușit țarismul. Și din prăbușirea Rusiei a rezultat prăbușirea Austro-Ungariei."191 Stere argumentează că și Tratatul îndelungat cu Puterile Centrale, reînnoit în 1913, avea ca prioritate Basarabia în realizarea idealului național, Ardealul însuși recunoscând această prioritate: "Da, dlor, toată politica de 40 de ani a statului român dovedește că ea era întemeiată pe
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
Borisov ș.a.), a trecut la punerea în practică a deciziei. Șmecheria a pariat pe credulitatea românilor transnistreni, impresionați că, pentru prima oară, nu vor mai fi oprimați ca în regimul țarist, ci considerați "oameni" de către bolșevici. (În realitate, după cum bogat argumentează Alexei Memei, teroarea comunistă deja începuse din 1919, chipurile împotriva "chiaburilor" și "burghezilor", declanșând răscoale în sânul țărănimii.). S-au organizat adunări prin sate, moldovenii cerând rapid înființarea Republicii, promițându-li-se școli românești, fericire și un trai mai bun
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
pe această temă ne-o relatează Paul Goma. În ianuarie 1978, Noël Bernard voia să-i încredințeze noului sosit din România o emisiune pe tema drepturilor omului. Goma i-a pus însă o condiție: să-l angajeze la "secția Basarabia", argumentând că aici el ar fi putut face mai mult pentru România întreagă, destrămată abuziv de Uniunea Sovietică prin raptul din 1940. Goma a mai invocat și faptul că se afla în relație de prietenie cu președintele Jimmy Carter, deci beneficiul
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
independență națională, cu fața spre Vest, să accepte oferta președintelui Carter, dar Elena Ceaușescu a reacționat violent, "clamând că americanii "vor să cumpere România pentru 147 miliarde de dolari". Ea și soțul ei au petrecut toată noaptea la Blair House, argumentând pro și contra, o dezbatere între soți și colideri, în care nu au îndrăznit să intervină nici unul dintre specialiștii calificați din delegația română."310 Femeia s-a dovedit mai tare decât bărbatul îmbolnăvit, între timp, de laudele mincinoase ale adulatorilor
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
deschizând iminența unei "revoluții" sângeroase, în vreme ce, la jumătatea deceniului nouă, Moscova lui Mihail Gorbaciov a declanșat perestroika, însemnând, de fapt, sub un anume aspect, continuarea drumului blocat de geniul rău al Ceaușescului. Nu întâmplător, la avertismentele gorbacioviste, conducătorul român a argumentat că el făcuse deja perestroika și că, dacă ar fi întreprins pasul următor, ar fi însemnat să distrugă sistemul comunist însuși. Și avea perfectă dreptate, spre deosebire de naivul Mihail Gorbaciov care credea sincer că sistemul poate fi reformat, după cum îl convinsese
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]