KorAP: Find »[drukola/base=argumentare & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...135 136 137 ...167 >

4,155 matches

Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738

constituie o trăsătură inerentă a procedurilor și proceselor de decizie politică. Ele nu pot fi întemeiate nici în baza ideii că ar putea constitui rezultatul unor procese sau decizii politice concrete. Altfel spus, pentru a evita circularitatea sau regresul în argumentare, justificarea lor trebuie să transceandă procesele politice existente sau "politica reală" (i.e., justificarea lor trebuie să recurgă la principii care au o validitate independentă de procesele și deciziile politice curente). De ce ar trebui, așadar, ca toți (sau măcar suficient de

[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
dominație ar fi una falsă, speranțele moraliștilor în realizarea unor idealuri morale prin intermediul politicii ar deveni himerice 13. Chiar lăsând la o parte faptul că Jubb și Rossi operează o echivocație prin intermediul acestor observații (obiectând împotriva moralismului ca metodologie de argumentare în filosofia politică prin argumente împotriva moralismului ca teorie despre specificul și obiectivele politicii), nu pot să nu atrag atenția asupra faptului că ele sunt false. Afirmația că politica poate include și dominația (i.e., că nu toate actele politice sunt

[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
de a participa în procesul de decizie politică este justificată de obicei prin apel la o formă de egalitate morală, precum egalitatea de respect a persoanelor). Mai mult, am rămas totalmente surprins de precizarea potrivit căreia ei și-au sprijinit argumentarea pe modul "convențional" de înțelegere a moralității și a valorilor morale, precum și de descrierea pe care au oferit-o acestuia. În opinia lui Erman și Möller, potrivit modului "convențional" de înțelegere - unul pe care ei îl consideră, se pare, corect

[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
legitime chiar și acele regimuri care, "din punctul nostru de vedere", sunt "opresive și tiranice" față de cei pe care îi exclud din categoria persoanelor îndreptățite la legitimare din partea puterii politice 24. Pe de altă parte, și mai important pentru prezenta argumentare, chiar și restrânsă pentru cazul societăților liberale actuale, acceptabilitatea pentru toți cetățenii rămâne o condiție "moralistă" a legitimității, una care nu poate fi justificată prin citarea valorilor interne ale politicii, ci numai prin întrebuințarea principiului moral al tratării ca egali

[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
să nu le dăm dreptate în aceste observații), situația nu se schimbă prea mult nici în cazul celei mai recente concepții a legitimității politice avansate de Sleat, concepție pe care Erman și Möller nu au luat-o în considerare în cadrul argumentării lor. Probabil constrâns de deficitul de plauzibilitate al amendamentului său la concepția legitimității politice ca acceptabilitate egală, Sleat a optat în cele din urmă tot pentru o concepție realistă egalitariană a legitimității politice, concepție potrivit căreia condiția legitimității este justificarea

[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
pledează realiștii) nu pot fi întemeiate decât cu ajutorul principiului egalității umane fundamentale 29. Realismul radical nu este o poziție metodologică "fezabilă" sau "realistă" cu privire la întemeierea concepțiilor legitimității politice. Exigența metodologică a realismului radical - renunțarea la principiile și valorile morale în argumentarea din filosofia politică - este imposibil de pus în practică. Realismul radical nu este decât un moralism deghizat. La aceeași concluzie ajungem și dacă privim lucrurile din perspectiva propusă de Alice Baderin. În cadrul unei execuții scurte și sumare (dar nu mai

[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
morale). Mai mult, în opinia mea, realiștii s-au putut simți încrezători în legitimitatea și fezabilitatea proiectului alungării moralismului metodologic din filosofia politică nu numai pentru că s-au bazat și se bazează pe asumpții sau premise greșite în evaluarea șanselor argumentării de tip instrumental în rezolvarea problemelor de întemeiere pe care le întâmpină filosofii politici, ci și pentru că s-au sprijinit și se sprijină pe această formă deghizată (și neîntemeiată) de moralism, pentru că, în termenii lui Scheuerman, ei "au introdus prin

[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
fără îndoială, dreptate atunci când susține că ea constituie rezultatul unui "proces de idealizare" - inclusiv, aș adăuga, în sensul unui proces de moralizare - a politicii 37. A doua precizare, ce răspunde imperativului de a fi corect față de realiști, este aceea că argumentarea prezentată în acest capitol nu arată că distincția între realism și moralism este una superfluă. Pentru ca distincția între moralism și realism să fie superfluă trebuie să fie adevărat că valorile morale sunt necesare (apelul la ele este inevitabil) în orice

[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
legitimității nu epuizează însă, firește, sfera teoriilor politice normative. După câte îmi pot da eu seama, realiștilor le rămâne la dispoziție cel puțin un tip de concepții politice normative în privința cărora pot susține în mod consecvent realismul ca metodologie de argumentare: concepțiile referitoare la regulile dezirabile sau idealurile de organizare socială și politică. Nu văd nimic "nefezabil" - deși, desigur, aceasta nu înseamnă și că nu văd nimic indezirabil - în proiectul argumentării pe temeiuri pur instrumentale, de genul celor pentru care insistă

[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
cărora pot susține în mod consecvent realismul ca metodologie de argumentare: concepțiile referitoare la regulile dezirabile sau idealurile de organizare socială și politică. Nu văd nimic "nefezabil" - deși, desigur, aceasta nu înseamnă și că nu văd nimic indezirabil - în proiectul argumentării pe temeiuri pur instrumentale, de genul celor pentru care insistă realiștii, pentru sau împotriva acestui tip de concepții politice normative. Ca atare, în opinia mea, o distincție între moralism și realism rămâne, în principiu, posibilă, chiar dacă, desigur, una cu o

[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
Nozick (principalii filosofi politici pe care i-a considerat și desemnat drept moraliști). Iar în aceste recenzii Williams pare mai curând un realist moderat decât unul radical. Afirmațiile sale nu sună deloc precum cele ale unui adept al tezei că argumentările și proiectele de natură morală sunt nejustificate, lipsite de valoare sau importanță, irelevante sau indezirabile pentru filosofia politică. Dimpotrivă. Spre exemplu, în recenzia la A Theory of Justice, Williams scrie despre lucrarea lui Rawls că reprezintă nu doar "o mare

[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
condițiile dezacordului (moral) rezonabil generalizat, filosofii politici sunt obligați să renunțe la orice fel de principii morale (inclusiv cele care nu constituie susțineri perfecționiste despre binele moral sau cele nederivate din concepții particulare despre binele moral, precum presupozițiile morale ale argumentării identificate în "etica discursului"22 sau principiul demnității umane egale, care constituie o "axiomă", fie și doar implicită, nu o concluzie a diverselor concepții morale particulare rezonabile 23) și să recurgă la temeiuri și argumente pur pragmatice. În prima interpretare

[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
încerce să ofere soluții sau justificări acceptabile pentru toți cetățenii în cazul acestui gen de probleme? Nu cumva răspunsul la aceste întrebări constă tocmai în principiul egalității de demnitate și respect 25? Nu cumva temeiul aflat la baza standardului de argumentare susținut de Waldron pentru filosofii politici în cazul acestui gen de probleme este temeiul că acest principiu îi obligă din punct de vedere moral să ofere soluții și justificări acceptabile pentru fiecare cetățean rezonabil? Întrebările care se ridică în privința condițiilor

[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
este temeiul că acest principiu îi obligă din punct de vedere moral să ofere soluții și justificări acceptabile pentru fiecare cetățean rezonabil? Întrebările care se ridică în privința condițiilor egalitariene ale legitimității se ridică, firește, și în privința "condițiilor de legitimitate" ale argumentării filosofice. Iar răspunsul la aceste întrebări nu poate fi, desigur, decât unul și același 26. Nici Mark Philp nu a reușit, în opinia mea, să aducă un argument legitim pentru teza că filosofia politică nu este doar o diviziune a

[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
gânditori precum Machiavelli, filosofia politică este obligată să abordeze și probleme precum natura corupției în politică, problema virtuților necesare unui bun politician, problema "mâinilor murdare" și a relației dintre etică și politică, analiza discursurilor politice, natura deliberărilor publice și a argumentării politice, rolul emoțiilor în procesul de decizie politică, natura suveranității, natura și justificarea violenței politice etc.32 Ca atare, ea nu poate fi redusă, din punctul de vedere al lui Newey, la cercetările de "etică aplicată"33. Nu am de

[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
în baza metodelor și competențelor de investigare specifice filosofiei - probleme ale unor discipline precum sociologia, antropologia sau psihologia politică, retorica, teoria statului, teoria relațiilor internaționale etc. Mai trist este că Newey pare conștient de posibilitatea unei astfel de obiecții la adresa argumentării sale, însă nu face nimic pentru a arăta în vreun fel că ea este greșită sau problematică. Tot ceea ce spune Newey este că, în opinia sa, această obiecție este rezultatul temerii arogante de a nu "perverti" sau de a nu

[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
argument realist "moderat" împotriva ideii că filosofia politică este o ramură a eticii. În finalul capitolului anterior, am arătat că realiștilor le rămâne la dispoziție cel puțin un tip de concepții politice normative în privința cărora pot susține în mod consecvent argumentarea pur instrumentală drept singura metodologie adecvată: concepțiile referitoare la regulile dezirabile sau idealurile de organizare socială și politică. Ne putem imagina, așadar, că unii dintre ei s-ar putea grăbi să proclame: aceasta este calea de urmat pentru filosofia politică

[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
instrumentală drept singura metodologie adecvată: concepțiile referitoare la regulile dezirabile sau idealurile de organizare socială și politică. Ne putem imagina, așadar, că unii dintre ei s-ar putea grăbi să proclame: aceasta este calea de urmat pentru filosofia politică în ceea ce privește argumentarea pentru regulile și idealurile de organizare socială. Drept urmare, ea nu poate fi "redusă" la investigarea, pe baze morale, a conținutului valorilor sociale și politice fundamentale și la argumentarea (fie și doar parțial) morală pentru anumite reguli sau idealuri de organizare

[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
grăbi să proclame: aceasta este calea de urmat pentru filosofia politică în ceea ce privește argumentarea pentru regulile și idealurile de organizare socială. Drept urmare, ea nu poate fi "redusă" la investigarea, pe baze morale, a conținutului valorilor sociale și politice fundamentale și la argumentarea (fie și doar parțial) morală pentru anumite reguli sau idealuri de organizare socială și politică. Invocând un astfel de argument ei ar cădea însă pradă, desigur, aceleiași confuzii între filosofia politică și științele politice căreia i-au fost victime și

[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
o formă de moralism. Așa cum insistă și susținătorii săi, în ciuda caracterului său "politic", liberalismul centrat pe rațiunea publică rămâne o teorie a "moralității politice", un răspuns la întrebări de natură morală cu privire la sfera politicului sau/și un proiect filosofic de argumentare pentru idealuri care, deși justificate fără recursul la concepții morale comprehensive, ci numai în baza unor idei de natură morală implicite și (deja) acceptate în cultura politică a societăților liberal-democratice, rămân idealuri morale (idealuri care încorporează și sistematizează valori morale

[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
Versiunea lungă - pentru a cărei expunere adecvată aș avea nevoie, practic, de o nouă carte - ar face apel, spre exemplu, la ideea că una dintre problemele importante ale filosofiei politice este specificarea conceptului de dreptate socială și la faptul că argumentările foarte atente, complexe și solide ale lui G. A. Cohen, Andrew Mason, David Estlund sau Anca Gheauș au arătat că plauzibilitatea morală este singura constrângere pe care trebuie să o satisfacă un ideal al dreptății 1. Nu cred că veți

[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
pluralismului religios și valoric, problema naturii discriminării și a temeiurilor morale ale principiului non-discriminării7 etc. - sunt, după cum o sugerează și formularea unora dintre ele, probleme de natură morală sau probleme pe care ei le-au tratat (și) prin apel la argumentarea de factură morală. De vreme ce astfel de probleme fac parte din categoria celor mai importante probleme ale filosofiei politice, mi se pare evident că ea constituie, într-adevăr, în linii mari, o ramură a eticii, că nu poate fi izolată de

[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
filosofii politici nu trebuie să investigheze conceptul de dreptate socială, că ei nu au investigat între timp și alte probleme prioritare sau că aceste probleme nu sunt tot probleme de natură morală sau probleme tratabile și în baza recursului la argumentarea morală. Raymond Geuss, în schimb, nu ne lasă loc de prea multe interpretări. Teza sa că puterea - și nu, așa cum au crezut sau cred Rawls și mulți alții, dreptatea și temele corelative (precum drepturile individuale sau egalitatea) - constituie, de fapt

[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
nerezonabile sau chiar "nebunești". Și de destule ori, unele dintre aceste teze "nebunești" se dovedesc, la o analiză mai atentă, a nu fi chiar atât de "nebunești" sau neverosimile. Aceasta pentru că, de obicei, filosofii care propun astfel de teze prezintă argumentări foarte elaborate, meticuloase și atente pentru ele (sau, în orice caz, argumente mult mai elaborate, meticuloase și atente decât cele de care dispun tezele dominante, al căror adevăr este acceptat în mod obișnuit ca fiind "de la sine înțeles"17). Din

[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
de la sine înțeles"17). Din păcate, Geuss nu este un autor care să procedeze în acest mod. Atunci când vine vorba despre cele mai "curajoase" și neverosimile dintre opiniile sale, el nu ne oferă practic aproape niciun argument. Poate că lipsa argumentării serioase este acceptabilă în eseistică, domeniu literar în care Geuss pare să exceleze (cel puțin din perspectiva plasticității - și, uneori, a eleganței - în exprimare). Geuss ar fi trebuit însă să știe că ea este cu totul inacceptabilă în filosofie - și

[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]