10,834 matches
-
multă subtilitate acest spectacol ambiguu și reinstalează tacit un nou echilibru: între natură și cultură, între amorf și geometrie, între meditație și joacă, între cutie ca obiect derizoriu și cutie ca metaforă a captivității și a speranței. Vlad Ciobanu sau aspirația spre clasicism Înainte de a fi cunoscut cu adevărat ca artist, Vlad Ciobanu este cunoscut ca personaj pur și simplu și ca personaj cultural în egală măsură. Vocea sa profundă și sonoră, care anunță parcă invazii de extratereștri, umbrește zumzetul grupurilor
Artiști în penumbră by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14958_a_16283]
-
în materia moartă, sămînța vie a unei combinații imprevizibile. Vlad Ciobanu pare ușor speriat în fața virtualității formei și atunci o alege pe cea mai puțin riscantă și cu șansele cele mai mari de a fi acceptată. Rezultatul este o permanentă aspirație spre clasiciasm, spre forma viguroasă și așezată ferm, în pofida faptului că acest vis cere mari sacrificii, de imaginație și de spontaneitate în primul rînd. Vasile Rizeanu, între clasicism și modernitate Dintr-un anumit punct de vedere, sculptura lui Vasile Rizeanu
Artiști în penumbră by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14958_a_16283]
-
a construcției suficientă sieși, a imaginarului ca materie primă pentru lumea reală, Vasilica Chifu își deconspiră, de fapt, coordonatele unei existențe morale. Desprinderea de contingent, refuzul modelului și inaderența la ordinea perisabilă sînt tot atîtea modalități de a defini o aspirație unică: spre incoruptibilitatea materiei, spre transcendența formei, spre polisemia visului.
Artiști în penumbră by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14958_a_16283]
-
include piesele Borgia (1936), Nunta din Perugia (1947) și Michelangelo (1948). Tema generală este tentativa eroilor de a se desprinde din vremuri și dintr-o realitate prea strâmte pentru ei și de a pătrunde într-un timp viitor adecvat propriilor aspirații. Adevărul și dramatismul fiecăreia dintre aceste existențe umane atârnă de cauzalități din afara lor, care însă le condiționează deciziile. Trilogia Renașterii ilustrează preferința lui K. pentru teatralitate, fast, senzualitate. Conflictele sunt numeroase și dense, replica bine articulată, caracterele căpătând consistență prin
KIRIŢESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287715_a_289044]
-
care apar abia postum (Nuvele istorice, I-II, 1905-1906), autorul are meritul unui deschizător de drum în literatura ardeleană. Evocarea unor momente istorice dramatice, agrementate cu intrigi sentimentale, precum și alegerea modelului stilistic în scrisul cronicăresc și în limba populară atestă aspirația de a continua o linie nuvelistică ilustrată dincolo de munți de C. Negruzzi și A. I. Odobescu. Câteva însemnări de călătorie (Bărăgan, Pe Dunăre), o traducere din Schiller indică aceeași bună stăpânire a limbii, caracteristică de prim-plan a scrisului său. SCRIERI
LAPEDATU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287746_a_289075]
-
biblice și trimiteri spre folclor, versurile vădesc siguranță. Cărțile următoare, Munții (1978) și Locul unde aștepți (1983), se mențin pe același coordonate, dar aduc teme, elemente și nuanțe noi. E cazul mai ales în Locul unde aștepți, în care pulsațiile încordate, aspirația torturantă către „rotundul întreg”, către acel punct inițial al cosmosului „unde izvoarele vieții și morții se-ntâlnesc”, reafirmarea neostoitului nesațiu pentru febrile interogații, nostalgia, mai accentuată acum, provocată de trecerea vremii, conștiința apropierii orizontului morții coexistă cu liniștea durerii („Lacrima
STANILOAE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289880_a_291209]
-
Maria Spiridon ș.a., relatarea unor călătorii organizate de breasla scriitoricească etc. Mulți din cei care se află în combinat apar ca figuri fie la limita dintre normal și anormal, fie la treapta inferioară a bunului simț, puțini fiind cei cu aspirații intelectuale, aici promiscuitatea morală întâlnind un mediu propice de manifestare. În paginile trilogiei se regăsesc și pagini publicistice virulente cu adresă la cele petrecute după 1989 în România, precum și versuri de o delicatețe și o profunzime aparte. Pentru că S. este
STANCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289868_a_291197]
-
basmului, fățiș „neverosimil”, dar acceptat prin convenție, învestit cu o funcție parabolică, eventual burlescă sau satirică, ori în cadrele enigmaticului tulburător, marcat de irupția inexplicabilului în cotidian. În aproape toate cazurile se manifestă ceea ce S. definește ca „italianitate”, adică o „aspirație organică spre luminos, spre claritatea imaginii și echilibrul formelor, care alungă teroarea mistică și irațională”. Examinarea subiectului, efectuată în analize micromonografice, relevă cu pertinență particularitățile fiecărui prozator: „magiile și miturile solare”, dar și „rezultatele excelente obținute prin utilizarea elementelor de
STATI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289886_a_291215]
-
laude, închinate de data asta „supremei ființe ardelene”: evocare nostalgic înflăcărată a „munților mei prieteni”, cu „pădurile, gorunii”, a minerilor, a primelor iubiri, toate acestea filtrate prin ceața luminoasă a amintirii. Cărțile tânărului Ș. anunțau un viguros poet al marilor aspirații și întrebări, care știa să evite prin muzicalitate și rigoare alunecările în retorism. Jurnalul de front - publicat postum (1968) de un bun prieten, Laurențiu Fulga, sub titlul Carnetele unui poet căzut în război - conține notații de pe câmpul de luptă, consemnări
SIUGARIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289711_a_291040]
-
exprimă adecvat situarea lui S.: el ar fi „poetul autarhic”. Originalitatea îi este definită, pe de o parte, de nonconformism, iar pe de altă parte, de „grandoarea” proiectului, de „excesivitatea” viziunii și a dicțiunii. Programul său poetic este maximalist, vădește aspirații către îmbrățișarea atotcuprinzătoare a omenescului, fără a eșua în vreun fastidios „enciclopedism” liric. Poezia nu este un joc futil, ci o rostire trăită cu intensitate, el fiind cu adevărat un vates, un poet cu dominantă vizionar-oraculară. Viguros, blazat, parcă vindicativ
SIMIONESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289685_a_291014]
-
unele apărute și în Rime sprintene (1920) -, grupate pe cicluri. Primul, Campanii (1911-1916), cuprinde textele militantului socialist din tinerețe („sunt zămislit din ură și durere,/ Și răzvrătirea-mi gâlgâie-n artere”). Solidar cu „cei în lanțuri”, ale căror gânduri și aspirații „se lovesc de boltă și se frâng de zid”, poetul atacă diferite realități sociale, critică dur tare nocive. Când e vorba de unii slujitori ai condeiului sau ai scenei, o dă pe glumă, unele dispute cu gazetari sau poeți, reflexe
SEVASTOS-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289650_a_290979]
-
înființată la Viena în 1868. Studentul bucovinean C. Aronovici, nemulțumit de faptul că în „societatea literară și științifică” a studenților români la Viena, creată în 1864, numărul membrilor era mic, întemeiază o nouă asociație, cu un program mai apropiat de aspirațiile și idealurile lor. Cea dintâi grupare personifica eforturile depuse încă din 1858 de alt bucovinean, I. G. Sbiera. Dacă această societate, avându-l la conducere pe Iosif Gall, punea accentul pe „cultivarea limbii și literaturii naționale prin producerea de teme
SOCIETATEA LITERAR-SOCIALA ROMANIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289758_a_291087]
-
umanitate cu totul diferită. Alcătuită din inși șterși, cărora S. le închină prima lui carte inspirată de monotonia vieții lor, Floare ofilită, acest mediu închipuie o lume fără orizont, condamnată la un trai rutinier, strivind, sub tirania mecanismului său repetitiv, aspirațiile omenești autentice. Narațiunile, cehoviene, dar cu trimitere și la Maupassant, părăsesc povestirea pentru schiță (O zi ca altele, Câinele, Balta liniștii), nuvelă (Haia Sanis, Faceri de bine, Însemnările lui Neculai Manea, 1907) sau romane (Floare ofilită, Apa morților, 1911, Locul
SADOVEANU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289422_a_290751]
-
Floare ofilită, Apa morților, 1911, Locul unde nu s-a întâmplat nimic) și au subiecte asemănătoare: destine resemnate, supuse la atrofiere sufletească, după ce au riscat, fără succes, un gest de revoltă. Victimele sunt mai ales femei care își trăiesc ratarea aspirațiilor amoroase când au curajul să le dea ascultare, indiferent de opoziția mediului, care are însă ultimul cuvânt. Haia Sanis, personaj memorabil prin obstinația disperată de a refuza o atare soartă, plătește cu viața împotrivirea. Se întâlnesc aici și intelectuali care
SADOVEANU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289422_a_290751]
-
culturii, el observă că s-au preluat din surse străine rezultatele fazei finale de evoluție, fără a se mai trece „prin aceeași lungă și ostenitoare cale a progresului sufletesc” care le-a făcut posibile în țările de origine, încât - în aspirația legitimă a modernizării - „formele culturii române au fost [...] o necesitate pentru dezvoltarea fondului”. Fixând punctul de plecare al teoriei lovinesciene în acest articol, se poate conchide în mod evident că s-a născut într-adevăr ca o replică, dar nu
SINCRONISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289696_a_291025]
-
Vasile Nechita, Alexandru Pintescu, Sânziana Vlad. S. își propune să contribuie la „renașterea politică și culturală a țării”, la „reașezarea în drepturi a adevăratelor valori culturale ale României”, să promoveze „gândirea liberă, o literatură și în general o cultură cu aspirații majore”, să deschidă larg porțile „scriitorilor și operelor mai demult ostracizate de vechile structuri” (Ilie Sălceanu, La „Solstițiu”..., 1/1990). Revista se axează, într-adevăr, pe recuperări și reevaluări în mai multe domenii de activitate, acordând o atenție specială evenimentului
SOLSTIŢIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289789_a_291118]
-
5. Temele existenței. 6. Existența ca problemă. 7. Conștiința morală. 8. Conștiința pervertită. 9. Eul și formele de afirmare ale acestuia. 10. Imaginile eului și semnificația lor. 11. Vârstele Eului (Semnificația psiho-morală a metamorfozelor temporale ale Euluiă. 12. Sentimentele și aspirațiile morale. 13. Ideile morale. 14. Imaginile limitative și deschise ale vieții. 15. Situațiile Închise ale vieții. 16. Situațiile deschise ale vieții. 17. Persoana mea. 18. Persoana celuilalt. 19. Dublul persoanei și cuplul. 20. Tipurile de personalitate În psihologia morală. 21
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
mod independent. Obiectivarea este trecerea subiectivității de la starea sa de „a-fi-În-sine” la starea de „a-fi-În-lume-Împreună-cu-ceilalți”, dar și de „a-fi-dincolo-de-lume”. „A-fi-În-sine” este starea de izolare, de Însingurare, de Închidere. „A-fi-În-lume-Împreună-cu-ceilalți” este starea de deschidere, de comuniune. „A-fi-dincolo-de-lume” este condiția care corespunde aspirației persoanei de a ieși din timpul și din spațiul lumii date și de a se proiecta dincolo de aceasta, pentru a putea transcede, ca existență, În planul ideal al unui spațiu nelimitat și al unui timp neperisabil, al eternului, așa cum este
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
nici Înțelege În totalitate. Subiectul uman are câteva caracteristici proprii. Este interiorizat, dar se obiectivează. Intră În relație empatetică cu subiectul altei persoane, creând o relație de interioritate reciprocă. Construiește și este construit la rândul său din sentimentele morale și aspirațiile persoanei pe care Eul individual le surprinde ca trăiri În sfera propriei sale conștiințe. Are tendința și capacitatea de a se autodepăși. Transcendența este actul prin care subiectul uman se depășește pe sine și realitatea, plasându-se Într-un registru
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
care Eul individual le surprinde ca trăiri În sfera propriei sale conștiințe. Are tendința și capacitatea de a se autodepăși. Transcendența este actul prin care subiectul uman se depășește pe sine și realitatea, plasându-se Într-un registru ideal conform cu aspirațiile sale. Percepându-se pe sine ca subiect, persoana se dedublează În planul conștiinței sale. Ea se vede pe sine ca Într-o oglindă. Dar cea care vede este persoana cugetătoare, iar cea care este privită este persoana ca subiect al
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
care eu Încep s-o Înțeleg și s-o cunosc. Din acest moment, cunoscând, pot Începe să prevăd, deci să sper. Speranța este deschidere. Ea este așteptare, dar și credința În Împlinirea dorințelor ideale. Eul tinde permanent să devină conform aspirațiilor sale, Întrucât orice devenire este o Împlinire a propriei subiectivități. Idealul este imaginea Eului subiectiv ca realizare de sine. Un Eu care caută cu orice preț să se realizeze trebuie să-și Împlinească aspirațiile. Această autodepășire ideală este trecerea de la
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
Eul tinde permanent să devină conform aspirațiilor sale, Întrucât orice devenire este o Împlinire a propriei subiectivități. Idealul este imaginea Eului subiectiv ca realizare de sine. Un Eu care caută cu orice preț să se realizeze trebuie să-și Împlinească aspirațiile. Această autodepășire ideală este trecerea de la Eu la Supra-Eu. Se poate afirma, din acest moment, că orice Psihologie Morală este o psihologie care are ca obiect atât Eul, cât și Supra-Eul. Prin aceasta ea Își va concentra studiul său asupra
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
aș cădea pradă disperării și totul ar avea un final tragic, care se va Încheia prin a mă Închide În izolare și disperare. În schimb, comuniunea mea interioară cu ceilalți mă Îmbogățește, mă consolează și mă pregătește ca să pot realiza aspirațiile mele ideale: depășirea lumii și ieșirea din ea, pentru a putea intra Într-un alt registru, superior, al existenței. Speranța Îmi deschide perspectiva spațială a unui orizont pe care Îl aștept, Îl doresc, Îl simt, către care tind. Credința Îmi
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
Dar mai există Încă un aspect esențial de care depinde existența și echilibrul ființei mele: egotismul - sentimentul fundamental al autoconservării și al autocunoașterii. El este cel care mă protejează permanent, punându-mă la adăpost de pericole. Din el derivă nevoia, aspirația persoanei către eternitate. Departe de a fi un viciu care Închide persoana, egotismul, ca instrument al conservării, are rolul de a-l capta pentru sine pe celălalt sau pe ceilalți. Altruismul este un egotism proiectat, deschis asupra celuilalt, pe care
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
condiția. Transcendența este o virtualitate a ființei umane, pe care Însă o pune În valoare, o mobilizează, educația. Ea este tendința ființei mele de a mă proiecta dincolo de lume și de limitele acesteia. Omul, ca ființă a naturii nu are aspirații transcendente. La el este dominant instinctul de conservare, cel de autoapărare, legat direct și imediat de ființarea mea ca individ. Dar, spre deosebire de transcendență, autoconservarea mă fixează aici. Ea nu este un act de aspirație proiectivă. Autoconservarea nu mă scoate din
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]