3,695 matches
-
să fie oblojite cu niscai explozibil. Să îndrăznească domn’ sărjănt să chițcăie doar, că a mierlit-o. Înțelesu-m-ai, domn’ sărjănt?! Am înțeles! După dumneavoastră, domn’ sărjănt - l-a îmbiat Toaibă în zeflemea, împungându-l cu țeava pistolului în ceafă. Trestie îl flanca la un pas pe sergent... Câteva corturi și-au ițit siluietele din întunericul diluat de irizarea zorilor. Într unul din ele se vedea o părere de lumină. Sentinela din post a somat grupul... După formalitățile de rigoare
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
țeava autometelor lor s-au sprijinit cu nădejde în coastele patrulei. În același timp, buzele lor au șoptit: „Dacă mișcați, sunteți morți!” Soldații din patrulă nici n-au apucat să întoarcă capul, fiindcă mâini ca niște menghine le-au încleștat ceafa. Îndată sergentul cu ai lui a dezarmat patrula, fără nici o împotrivire... Un strigăt de pitpalac a anunțat grupul locotenentului că situația este sub control. În scurtă vreme, se aflau cu toții împreună. Sergentul a apreciat: Domn’ locotenent, avem o recoltă bunicică
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
va trebui În curînd Înlocuit, Își spunea, dar mai Încolo, nu mai avea bani acum. MÎine sau poimîine după-amiază, pînă joi oricum, va vopsi În negru lucios șareta după ce-i va repara Încheieturile...a venit primăvara! Își trase șapca pe ceafă. „Care va să zică s-a terminat cu pămîntul N-a fost să fie...” Cerul lucea deasupra necrezut de albastru. „Vedeți, domnule judecător - Își vorbea - spuneați că dreptul de proprietate... ziceați ceva că mă simțeam stăpîn, sigur pe mine... cînd n-ai noroc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
îi prevestește ceva rău... Vitellius e periculos pentru cei care îi fac prevestiri nefaste. Iar Velunda o fi vrăjitoare, dar e femeie. E slabă. Nu vreau s-o găsească Vitellius. Valerius se întinse pe paie și își duse mâinile la ceafă. — O s-o găsească. Velunda nu se ascunde de nimeni. Închise ochii. Velunda citea destinul oamenilor în mersul stelelor și în adierile ce mângâiau firele de iarbă. Le citea în simbolurile desenate de micile bucăți de lemn pe pământ. Velunda știa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
oamenii să treacă prin fața sa și studie cu atenție toate detaliile. Vântul făcea să unduie crestele de păr roșu de pe coifurile centurionilor și ale așa-numiților optiones, transversale la centurioni - de la o ureche la cealaltă - și longitudinale la optiones - de la ceafă până pe frunte. Nu întâmplător crestele acelea aveau o culoare vie; ele trebuiau să fie văzute de signiferi și de soldați, mai ales de cei din spate, care, mergând în rânduri strânse, nu-și puteau da seama de mișcările întregului manipul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
marginea scorburii. Acum era doar o femeie plăpândă, ce stătea cu spatele la el. — Vorbește! strigă Vitellius. O apucă de umărul fragil cu o mână, în timp ce în cealaltă strângea pumnalul. — Jură că vei păstra tăcerea! Velunda nu răspunse. Vitellius îi vedea doar ceafa albă, delicată, încadrată de părul blond. O smuci, întorcând-o spre el. În clipa aceea scoase un urlet, căci ceea ce văzu fu chipul monstruos al Morții, încadrat de părul blond. Orbitele goale, țeasta, dinții ce clănțăneau - nu avea să uite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
însumi am pus să fie făurit pentru Ferox, unul dintre cei mai pricepuți gladiatori... N-ai idee cu câtă grijă am urmărit lucrătura zăbrelelor care acoperă fața și borurile care fac coiful să semene cu o umbrelă de soare. De la ceafă până în creștet, coiful avea două rânduri de pene mari, roșii, ce făceau statuia să pară și mai înaltă. — Eu am grijă de gladiatorii mei și de armele lor. Nu degeaba școala mea este faimoasă. Nu degeaba Vitellius mi te-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
din nou afară. În orice caz, Rubrus nu-i un bun instructor. Nu așa înveți un secutor să lupte. Valerius nu răspunse; îi privea pe doctores secutores care îi puneau unui începător un coif în formă de ou, având la ceafă un strat gros de piele, iar în față o placă de bronz cu două fante pentru ochi. În jurul piciorului stâng al începătorului înfășurară un bandaj gros, iar deasupra așezară o placă concavă de bronz, ce-i ajungea imediat sub genunchi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
vieții și al morții. Dacă înving, sunt plătit; dacă pierd, mor. Nu mi-am pus niciodată alte întrebări. Marcus se întinse pe paie. Nu-l întrebă pe Valerius cum ajunsese la Ludi. Poate că știa deja. Își puse mâinile sub ceafă și începu să povestească despre începuturile luptelor de gladiatori, despre semnificația rituală a luptelor, care se transformaseră, la Roma și în întregul Imperiu, într-o sărbătoare pentru amuzamentul poporului. Dintre spectacolele oferite de magistrați și împărați - curse, teatru, jocuri atletice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
mai frumos cu începătorii; numai atunci se va strădui... Manteus îi tăie vorba, exasperat. — Știi totul, ca de obicei. Abia l-ai văzut, nici măcar n-ai vorbit cu el, dar știi totul. Eu îți sunt recunoscător... Își atinse cicatricele de pe ceafă. Erau urmele unor lovituri de trident care l-ar fi omorât, dar Proculus era un chirurg priceput și îi salvase viața. — N-aș trăi azi, dacă n-ai fi fost tu... Dar eu... — Am venit să-l antrenez pe Valerius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ochii. — Mediculus... Așa îl alinta maestrul lui de filosofie și medicină. — Am rugat să-l mute pe tovarășul tău de celulă. Acum sunt eu aici, cu tine. Maestrul puse mâna pe capul lui Valerius, apoi o lăsă să alunece spre ceafă. Puse degetele la baza craniului și strânse deodată cu putere. Valerius își mușcă buzele ca să nu strige de durere. În clipa următoare, durerea de spate dispăruse. Proculus îi întinse picioarele și îl apucă de cel pe care ochiul lui de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
timp să arunce plasa. Dar dacă se apropia prea mult, intra în raza de acțiune a tridentului, care îi putea lovi scutul, coiful sau piciorul. În clipa aceea, Flamma lovi. Valerius își încordă mușchii gâtului; simți o durere cumplită în ceafă, capul îi fu împins brusc în spate și urechile începură să-i țiuie. Văzu un vârf al tridentului foarte aproape, înfipt într-o gaură a coifului. Își încordă mușchii spatelui, ca să nu cadă. Făcu un pas în spate, eliberându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
frustrate dar mîndre, În final ele sărind de colo-colo printr-un cîmp de anemone. Exact ca-n primul număr al jurnalului de sexologie El și ea, unde pot fi descifrate cîteva sfaturi utile pentru un cuplu cînd se mîngîie: „În jurul cefei sînt centrii nervoși care duc direct la organele genitale și, prin dezmierdare, se poate ajunge la stimularea celor din urmă”. De ce nu se mîngîie de la-nceput organele cu pricina ducînd astfel direct la stimularea cefei este o Întrebare misterioasă Însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
cuplu cînd se mîngîie: „În jurul cefei sînt centrii nervoși care duc direct la organele genitale și, prin dezmierdare, se poate ajunge la stimularea celor din urmă”. De ce nu se mîngîie de la-nceput organele cu pricina ducînd astfel direct la stimularea cefei este o Întrebare misterioasă Însă inevitabilă la coafor. Pe o altă pagină, cu poze sugestive de bătrîni sumar Îmbrăcați din pricina inflației sau a anotimpului, dăm fără să vrem peste tremurînda viață sexuală a celor aflați la vîrsta Întrebărilor, viață etichetată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
de a afla cîți oameni inteligenți pînă la orizontala infinitului au ajuns sexologi marcanți tocmai acum, cînd țara n-are tractoare. Mă duc să mănînc o felie de pîine, o Întîlnesc pe coridor pe Mașa, vreau s-o mîngîi pe ceafă, pe combinat, profitînd de Întuneric și spațiul prea strîmt pentru două persoane căsătorite de atîta vreme, mă Întreabă dac-am citit România liberă, apropo de pensionari. Iau ziarul și găsesc o exclamație: „Pensionarii sînt coloana vertebrală a familiei!” Iată și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
bucureșteni pentru că se dau cu vopsea galbenă pe păr sau pe ce se dau. Printre ei și Lucian Pintilie. Din Franța. Am impresia că totul a pornit de la ultima, celebra replică din Reconstituirea, cînd George Mihăiță moare lovindu-se cu ceafa de șina de cale ferată și, la Întrebarea plină de-ngrijorare a prietenului său dacă se simte bine, dacă-l doare ceva, răspunde muribund a lehamite: „Mă doare-n cur, bă”. S-a tricotat atît pe replica asta, Încît nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
Întinde o tabletă gălbuie cu miros de banană”. Petrică Încetează să se mai pisicească și e cuprins de mîhnire mai ales că pe planeta Coralia vede ființe care au „capul imens, doi ochi mari - unul În frunte și altul În ceafă, și un singur membru superior cu multe degete”. Șapte. Fiori grăbiți ne cuprind carnea, cum scrie, textual, scriitorul. „Fugim ca niște besmetici printre stele.” Cum? „Prin procesul de aspirație subcuantică, zice Urm”, lăsîndu-ne pe toți, spectatori, cititori, detectivi, goi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
aspirație subcuantică, zice Urm”, lăsîndu-ne pe toți, spectatori, cititori, detectivi, goi de gînduri. Numai În suspans. Dar paragraful culminant este acela În care naratorul (Petrică?) se apropie de Lacar, Îi ridică gulerul costumului Nasa și „prin grosimea blănii Îi simte ceafa. Ea se Încruntă, apoi freamătă”. Noi fierbem. O facem degeaba, deoarece cîteva rînduri mai jos naratorul (Petrică?) uită complet de blana deasă și-o ia razna În chip astronautic: „Pielea ei fină ca un bot de căprioară... Ah, Lacar, oare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
reorganizare. Deoarece ultima oară cînd a rezolvat o ecuație exponențială, a căzut privata peste el. Din Europa nu mai remarc decît o caricatură, enigmatică precum o conductă. Constituția e desenată ca un dreptunghi cu raze. Un grup de cetățeni cu cefe expresive de oameni de bine o aplaudă. Un alt grup e supărat. Un om, de la PNL, Își duce mîna la ochi și zice: „Pe unii dintre noi ne-a orbit”. Iar pe alții i-a tîmpit. În cele din urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
aproape zeflemitoare, cu zâmbetul ei fardat (căci, ceea ce e curios, fața ei și fața d-nei Sen se împlineau una pe alta în memoria mea, și gura înroșită de pan a mamei trecea alături de ochii mari și părul negru, adunat pe ceafă, al fetei). Rămăsei câteva clipe contemplînd-o, cu o mirare și o dulce suferință ispitindu-mi sufletul (să fi fost absența ei. să fi fost teama că în curînd-va trebui s-o văd și poate să-i vorbesc?). Prezența lui Harold
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
face jăratic să-l coacem, dar e bun și așa. Ține de foame. Darie se hotărî să-și vâre batista în buzunar, tocmai când bocancul i se afundă într-o groapă. Era gata să cadă, cu ranița alunecîndu-i brusc pe ceafă, când îl prinse de braț Zamfira. - Doamne-ajută! că dacă vă scrânteați piciorul tocmai acum, nu era bine. - Când aluneci într-o groapă și nu cazi, se spune că e semn bun, își aminti Iliescu. Darie își îndesă batista în buzunar
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
întîmplă cu d-ta? Pari de pe altă lume. - Au reînceput insomniile, răspunse încruntat Pantelimon. Tovarășul Năstase avea dreptate: am răcit săptămâna trecută. M-a pătruns ploaia și deși mi-a dat o aspirină, părul mi-era ud, mai ales la ceafă, și am răcit. De aceea tot voiam să-mi cumpăr o umbrelă solidă. Poate una din acelea de-acolo, adăugă întinzînd brațul și arătîndu-le. Ieșind din magazin, Ulieru îi spuse. - Dacă n-ai altceva de făcut, haide cu mine... Nu
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
mai mult, ca și cum s-ar fi pregătit să treacă prin apă, a apărut, parcă ar fi ieșit din peștera verde a oglinzii și, fără ca nimic să fi pregătit această mișcare, își dădu deodată capul pe spate, își împreună mâinile la ceafă și începu să râdă. Era un râs pe care nu și-l cunoscuse până atunci, un hohot continuu, cristalin, irezistibil, pe care, chiar dacă ar fi încercat, nu și-l mai putea opri. Începuse să se plimbe prin fața oglinzii, descoperind necontenit
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
cap. Buzele-i tremurau. Era bătrîn și doar eu Îl știam de zece ani la Chicote. — No hay derecho, Îi spuse demn. Dar oamenii continuau să rîdĂ și, fărĂ să observe că muzica Încetase, bărbatul Îl mai stropi o dată pe ceafă. Chelnerul se Întoarse cu tava-n mînĂ. — No hay derecho, Îi spuse. De data asta nu mai era vorba de nici un protest. Era deja o inculpare și am observat cum trei bărbați În uniformă se ridică de la masa lor și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
pentru care ne chinuiam mereu să facem rost de cartușe. Tipu’ era foarte Înalt și fața-i era unsuroasă și Înnegrită de fum. Avea o cască de piele cu o creastă din piele Întărită care o străbĂtea de la frunte spre ceafă și cu o bordură tot din piele Întărită. — De unde vii? — Casa del Campo, Îmi spuse cu o intonație muzicală, așa cum auziserăm la un valet În holul unui hotel din New Orleans, și care devenise acum o glumă Între noi. — Uite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]