4,545 matches
-
a schimbat abrupt de la Kylie la Led Zeppelin și Bărbații Adevărați au luat cu asalt ringul de dans. Erau ditamai gașca și deodată au început să scuture coame bogate de nu se mai vedea nimic și să cânte frenetic la chitare electrice. În cele din urmă, s-a făcut un cerc în jurul lui Shake; îi lăsau loc maestrului să se desfășoare. Shake a cântat, alunecând în genunchi, lăsându-se pe spate, cu capul aproape să atingă podeaua, cu o expresie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
Gaz s-a apucat să învețe reiki. Mă gândesc cu groază. Shake și Brooke Edison s-au despărțit. Umblă zvonul că domnul Edison l-a mituit, deși Shake neagă. El dă ca motiv pentru despărțire „presiuni profesionale“. Venea finala la chitară electrică și, cu orele de exersat și cu părul lui care are nevoie de îngrijire intensivă, n-apucau să se vadă îndeajuns, zice el. Ornesto a avut un prieten minunat, un australian pe nume Pat. Părea că relația merge foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
Îl numiseră? Supozitor solitar, obeliscul gol, glorie a sârmei, apoteoza pilonului, altarul aerian al unui cult idolatru, albină În inima rozei vânturilor, trist ca o ruină, colos pocit de culoarea nopții, simbol diform al forței inutile, miracol absurd, piramidă indiferentă, chitară, călimară, telescop, prolix ca discursul unui ministru, zeu antic și fiară modernă... Era toate acestea și multe altele, iar dacă aș fi avut cel de-al șaselea simț al Stăpânilor Lumii, acum când mă aflam prins În pânza lui de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
din întâmplare. O întâmplare de-asta (cu codițe, bentiță și matricola tremurând de jenă și nerăbdare pe sânul aproape rotund) l-a terminat pe Andrei printr-a unșpea, făcându-l să schimbe, vreme de-un trimestru, berea pe „Fru-Cola“ și chitara lui Garry Moore pe mandolina lui Tudor Gheorghe. În fine, mai erau unele, parcă mai hoațe decât toate, care-ți întorceau spatele cu bună-știință. Le observai numai de la distanță, cocoțate pe câte-un calorifer lângă cancelarie sau ascunse prin clasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
de tot: mă vedea toată ziua cu băieții, pe terenul de fotbal. În anul următor, am aterizat în liceul „German“, cu detașare. Aici, școala curgea diferit: de la portăreasa amabilă, până la copiii care îmi fumau sub bancă și cântau „Hey, Jude“ (chitară și muzicuță, bineînțeles). Îi iubeam, primisem și-o clasă pe mână, a X-a D, care pleca zilnic în Piața Universității, să protesteze. Directorul, un tip cu barbă roșie de pirat, fugea după mine la demonstrații, să aduc elevii înapoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
câțiva practicanți ocazionali, ca mine. Iar undeva în spatele sălii, contemplativi și cam triști, câțiva canadieni în vârstă, atrași bănuiesc de prospețimea și tinerețea adunării. Serviciul religios la care am asistat a fost impregnat de cântecele edulcorate și naive, interpretate la chitară de sud-americani. Nu-mi plac deloc, sunt prea departe de sobrietatea inițială a acestei confesiuni. Catolicismul acesta de campus nu vrea să supere pe nimeni, massele trebuie să fie mulțumite și încurajate să vină la biserică, fie și cu prețul
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
capete de rață. Africanii pregătesc orezul și frig banana plantan învăluiți în nori de fum. Maghrebinii vorbesc tot timpul fie prea tare, fie prea încet, șușotind, ca și cum ar pune la cale un complot. Sud-americanii se strâng laolaltă spontan, scot o chitară și cântă cântece de dor și jale de pe la ei, trăgând cu poftă din pipa de maté. În fine, chinezii. Ei gătesc tot timpul cu îndemânare incredibilă în wok-uri mâncăruri elaborate, matematic gândite, în care culorile legumelor se combină cu felul
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
al intelectualilor comunei, iar actorul de la teatrul din oraș, venit să ne ajute, atrăgea ca un magnet domnișoarele din comună, care nu lipseau de la nici o repetiție. Unele veneau doar de dragul lui. După ce se terminau repetițiile, actorul cânta muzică folk la chitară și noi îl acompaniam. A fost o perioadă rodnică, de armonie, de înțelegere și de bucurie. Aveam o relație bună cu toată lumea, iar șefii mă apreciau și închideau ochii când uneori ajungeam mai târziu la comună, lunea dimineață în mod
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
chicote de râs și cu țipete. Și cum tineretul știe să facă plăcut și un lucru neplăcut, pana de curent era așteptată cu bucurie de toată lumea. Pe întuneric, oamenii se simțeau cu mult mai liberi. Medicul veterinar venea uneori cu chitara. Era întâmpinat de fiecare dată cu aplauze. Cânta melodiile lui Gabriel Dorobanțu. Semăna destul de bine cu acesta. Fredonam refrenul binecunoscut „Hai, vino iar în gara noastră mică/ Privește-mă să vezi cât mi e de frică... Marea sărbătoare se apropia
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
pe la prânz și că va lua masa în sat. Comandase borș de găină, friptură de pui cu mujdei și pâine de casă. Inginerul de la vie a intrat tiptil în birou: Mâine vine noul medic veterinar! E frumos și cântă la chitară. Se vor îndrăgosti toate femeile din sat de el. Dacă e frumos sau nu, asta contează mai puțin. Vine să stea până obține detașarea sau vine să se stabilească în comună? Vine de tot! E însurat cu o minunăție de
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
avea o dorință mare să ajungă într-o funcție înaltă. El știa că, doar membru de partid cu vechime fiind, putea să ocupe o funcție în conducerea inspectoratului teritorial sau cel județean. Era un băiat bun, săritor, harnic. Cânta la chitară, drept pentru care încă de la început a rupt multe inimi și a câștigat simpatia tuturor. Fără a fi pretențios, era amabil, dar sub aceasta se ascundea o mare ambiție. Era tipul de om care știe ce vrea de la viață și
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
Iar lucrul ăsta mă speria. Desigur, la momentul acela nu îmi dădeam seama care e problema. Puneam totul pe seama călătoriei în Mexic și al vânătorii. Și în cele din urmă i-am spus Theei, într-o seară, în timp ce cânta la chitară - cu un deget mare rotunjit și plasat pe coarda din spate; trata instrumentul cu mare nonșalanță și acesta își dezvăluia forța - i-am spus: Chiar trebuie să mergem în Mexic? Dacă trebuie? mi-a răspus ea și a oprit corzile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
pauză, așternînd pe pieptul bătrînului bucata împletită, iar Dorin, încă transpirat de fuga pînă la autogară, stă jos, la ușa din spate, cu bărbia pe genunchi și cu privirea pierdută în gol. Muzica transmisă la radio niște acorduri dulci de chitară toropește de-a binelea pe toți călătorii. Numai ziarul foșnit de actor îi mai face cînd și cînd să tresară. Dați-mi și mie unul, vă rog! întinde mîna călătorul din spate. Poftiți îi oferă actorul. Dumneavoastră nu vreți? întreabă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
bastonul ca pe un titirez. Se-ntețește arată țăranca spre fereastră, desfăcîndu-și larg sumanul, în interiorul căruia se vede blana deasă de moșar. Pînă la primăvară om ajunge acasă răspunde țăranul cu calmul omului de munte, pornit la drum lung. Ritmul chitarelor se îndrăcește, iar genunchii goi ai fetei, săltați nervos, încep să se frece între ei, mîinile i se frîng a neliniște pînă cînd, aprinsă de-a binelea, fata se ridică de pe scaun, trădînd în ținuta ei încă acea cruzime proprie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
speranța s-o mai lungească. Merge în față, rotește puțin scaunul de lîngă șofer, pe care stă, de obicei, ghidul, se așază căutînd o poziție cît mai comodă și-și aruncă dezinvolt piciorul drept peste stîngul, bătînd aerul, în ritmul chitarelor, cu pantoful ridicat. Frumoase picioare! spune șoferul încet, alintînd cu privirea coapsele dezgolite pînă spre șolduri, a căror culoare de un roz deschis, în lumina palidă din mașină, par două flăcări mocnite, încrucișate. Remarca șoferului o lasă indiferentă pe fată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
scurt șoferul. Fata se ridică și se întoarce la locul ei, uitînd să mai tragă de poala fustei. Tovarășul care nu are loc să vină aici, pe scaun anunță șoferul în microfon, umplînd cu vocea sa difuzoarele mașinii, acoperind ritmul chitarelor de parcă l-ar fi zdrobit. Mulțumesc, stau aici murmură Dorin. Cum doriți conchide șoferul. Valuri de fulgi se lovesc de parbriz, acoperindu-l cu o pînză subțire de apă. Șoferul pornește ștergătoarele, continuînd să privească cu calm și indiferență șoseaua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
Dorin. Cum doriți conchide șoferul. Valuri de fulgi se lovesc de parbriz, acoperindu-l cu o pînză subțire de apă. Șoferul pornește ștergătoarele, continuînd să privească cu calm și indiferență șoseaua umedă, așternută domol înainte, despicînd în două podișul întins. Chitarele au tăcut, iar în locul lor, acum, unul vorbește cu spor de șeptelul în plină dezvoltare, invocînd mereu tonele de carne livrate pieței. Care piață? întrebă încet Lazăr că eu m-am săturat să cumpăr zgîrciuri și oase... Ce vrei? se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
-s de părerea tovarășului Săveanu, că spectacolul n-ar avea final începe Doina. Spun spectacol, pentru că și eu am citit textul, pe care, acum, pe scenă, îl găsesc mult îmbogățit. Finalul nu-mi place însă. În text, eroul piesei strunea chitara și murmura acele versuri : "Un elefant se legăna...", care erau de fapt o mare și amară ironie, vecină cu batjocura, la adresa soartei, a soartei, nu a destinului, deși aș înclina să-mi reamintesc și aici, la finele spectacolului vorbind, cugetarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
balcon, cu haina pe braț, și au plonjat În jos pe scări către mulțimea haotică, făcându-mi loc cu coatele ca să mă pot zbânțui În voie. Aici se cântă genul meu favorit de muzică, foarte tare, cu melodii bune și chitare „supărate“ din belșug. Grupuri de băieți braț la braț urlau versurile celor mai vesele cântece; când se punea ceva mai Întunecat și mai zgomotos, schimbau placa și se aruncau unii spre ceilalți, zbierând ca nebunii. Din fericire, mă Încălțasem cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
profundă în sufletul lui Emma, care începu să se întrebe: „Oare nu cumva sunt irevocabil legat de muzică?“. — Cred că e timpul să apari în public. — Nu sunt încă pregătit. — Ai auzit de Joshua Bayfield? — Vag. Cel care cântă la chitară? — Cântă la chitară dar și la lăută. M-a întrebat dacă n-ai vrea să cânți cu el. Și BBC-ul e interesat și aveți posibilitatea să înregistrați un disc. Și apoi mai e și flautistul despre care ți-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
lui Emma, care începu să se întrebe: „Oare nu cumva sunt irevocabil legat de muzică?“. — Cred că e timpul să apari în public. — Nu sunt încă pregătit. — Ai auzit de Joshua Bayfield? — Vag. Cel care cântă la chitară? — Cântă la chitară dar și la lăută. M-a întrebat dacă n-ai vrea să cânți cu el. Și BBC-ul e interesat și aveți posibilitatea să înregistrați un disc. Și apoi mai e și flautistul despre care ți-am vorbit - doar știi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
municipale, vulpile nu mai stau în centrul atenției primăriei.) Alex face rareori vizite, dar vechii ei prieteni vin s-o vadă, ba chiar și noile cunoștințe, cărora Gabriel le spune „turiștii“, inclusiv succesorul părintelui Bernard, un preot tânăr cu o chitară. Îi face plăcere să primească mici cadouri, orice o bucură, flori, șocolată, sau mici animale de ghips pe care le colecționează. Nu citește prea mult, nu se uită la televizor, dar ascultă tot timpul radioul, chiar și programele de muzică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
niciodată la Roma cu familia Tempesta - și le dădu voie. Emma Închise ușa fără a o Încuia, ca și cum ar fi trebuit să se Întoarcă imediat. Încărcă În Panda valizele, cărțile de școală ale lui Kevin și ale Valentinei, discurile, jucăriile, chitara și pijamaua vinovată. Astăzi prefera să nu se gândească la asta, dar picătura care umpluse paharul fusese o pijama. Pe 22 decembrie luau micul dejun pe verandă, ca În toate diminețile de când cumpăraseră acel apartament din Carlo Alberto - cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
nici nu putea fi vorba. Valentina se strecură În spatele aparatului de taxat și Își rezemă rucsacul de geam, pornind walkmanul. Cu o voce mormântală, Brian Warner, alias Marilyn Manson, strigă COUNT TO SIX AND DIE, acoperind zidul de sunete al chitarei electronice și al bateriei, purtând-o Într-o altă lume. O lume fără constrângeri, a libertății, În care nu existau periferii dezolant de Îndepărtate de centrul orașului, și nici autobuze supraaglomerate, nici moșnegi scorbutici sau babe ramolite, Înarmate cu triviale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
să facă Înconjurul lumii. Dormind În sacul de fâș, și făcând cu mâna la camionagii, pentru a le cere să-l ducă dintr-o parte În alta, ar putea umbla pe drumuri, până la adânci bătrâneți. Altul și-ar cumpăra o chitară, un pian cu coadă, o cameră video digitală sau un aparat foto digital, un computer sofisticat pentru a Înregistra muzică. Abia În clipa aceea Înțelese că lucrul cel mai dezgustător de pe foaia aceea albastră nu era semnătura titularului de cont
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]