KorAP: Find »[drukola/base=clătina & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...135 136 137 ...249 >

6,220 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227

lui atârnară ghilimele în aer. —E un neuropsiholog. Și un scriitor celebru. —Neurolog cognitivist, o corectă Weber. Mark Schluter se legăna pe călcâie. Un hohot neplăcut de râs se revărsă din el. —Ce-i aia? Un fel de psihiatru? Weber clătină din cap. —Un psihiatru! Deci, ia zi, tu cine ar mai trebui să fii? Weber își înclină capul. —Explică-mi ce vrei să spui. Adică deja știu cine crede dama asta că e. Dar tu? Karin pufni. Am discutat ieri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
au greșit un pic fața. Știi ce vreau să zic? Expresiile sau de-astea. Sora mea râde la glumele mele. Asta e speriată tot timpul. Plângăcioasă. Apropo de ăștia de le sare repede muștarul. O bagi în sperieți foarte ușor. Clătină din cap. Ceva lung și tăcut îl străbătu. —Seamănă. Seamănă mult. Dar sunt la ani-lumină una de alta. Weber își făcu de lucru cu ochelarii lui antici cu rame metalice. Își mângâie creștetul capului cu început de chelie. Mark își

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
zvâcnea și ochii i se închideau, în fața dezamăgirii. Weber îi atinse umărul. — Vrei să mai încerci unul? Uite unul cu forme... —Fă-le tu, dom’ psihiatru. Ești om educat. Sunt sigur că poți să le dai de cap și singur. Clătină din cap, deschise gura și gemu. Atrasă de zgomot, o femeie apăru în cadrul ușii. Purta o fustă plisată roșie și o bluză de mătase crem. Weber avu senzația că o mai întâlnise, dar în alt context - la aeroport, la centrul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
strigă Mark după ea. Domnișoara Gillespie o salută pe Karin cu o fluturare a mâinii. Karin atinse ușor brațul îngrijitoarei. La plecare, Barbara își îndoi degetele spre Weber. Somitate. Deci într-adevăr îl recunoscuse. Weber se întoarse spre Karin, care clătina din cap admirativ. —Îngerul păzitor al fratelui meu. Aș vrea eu, izbucni Mark. Aș vrea eu să mă păzească. De tine. Dacă nu te superi, aș vrea să stau de vorbă cu doctorul între patru ochi. Ca de la om la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
pe ea să-l spună. —Barbara. Chiar știe să-l ia, nu-i așa? Ai spune că vorbește altfel cu ea acum decât ar fi vorbit înainte? Ea privi pe fereastră, la câmpurile întinse. Spuzeala verde a preriei de iunie. Clătină din cap. —Greu de spus. Înainte n-o cunoștea. În seara aceea o sună pe Sylvie de la MotoRest. Era chiar agitat când formă numărul. —Hei, eu sunt. —Bărbate! Speram să fii tu. — Și nu un telemarketer? Nu țipa, iubitule. Te

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
am dat doisprezece pe Glasgow. La cinci ore după internare, aș fi zis că mai aveam puțin și treceam hopul. Luă dosarul înapoi de la Weber și căută prin el, ca și cum ar mai fi putut să oprească ce avea să urmeze. Clătină din cap. —Iată însemnările de a doua zi dimineață. Presiunea intracraniană a urcat la douăzeci, apoi s-a dus chiar și mai sus. A avut un mic atac. Și o hemoragie întârziată. L-am pus pe ventilator cât am putut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
astea. Asta face Rupp. Markie repară utilajele. Își plecă din nou privirea. Adică le „repara“. Își înălță capul și-l privi cu atenție. Ochii ei aveau culoarea monedelor oxidate. N-o să se întoarcă prea curând acolo, nu-i așa? Weber clătină din cap. Cu timpul am învățat să nu fac pronosticuri. Ceea ce ne trebuie nouă acum, ca în multe alte situații, e răbdare și optimism prudent. Da, spuse ea. Încerc. —Spune-mi cu ce te ocupi tu. Buzele ei îl îngânau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
comanda. Scrutând sala cu o privire vinovată, Karin comandă o pizza Supreme. Weber alese la întâmplare. Când chelnerița se îndepărtă, Karin îl privi în ochi. — Nu-mi vine să cred. Și dumneavoastră faceți la fel. Poftim? Ce-am făcut? Ea clătină din cap. — Credeam că o persoană realizată ca dumneavoastră... Weber rânji, dezorientat. — Chiar n-am nici o idee... Ea lovi aerul cu mâna stângă. — Nu contează. Nimic important. E doar o chestie pe care o remarc uneori la bărbați. Weber așteptă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
hârtie. Câte de-astea crezi că avem? Asta-l țintui locului. Furia ei pură îl derutase. Docil, rămase pe loc în timp ce ea potrivi bucățile una lângă alta și cercetă ruptura. —Poate fi lipită, declară ea la sfârșit. Își privi fratele, clătinând din cap. De ce faci asta? Se așeză pe pat, tremurând. Și Mark se așeză, spăsit în fața unui lucru prea grav ca să fie trecut cu vederea. Weber se mulțumi să observe. Asta-i era fișa postului: să observe și să relateze

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
mișcat. Acul a sărit. A ajuns până aici, sus. Ce înseamnă asta? Zi-mi ce înseamnă asta. —Trebuie să-l calibrezi, spuse Weber. —Ai mai văzut vreodată biletul? Mark nu scăpa din ochi aparatul. Știi cine l-a scris? Weber clătină din cap. — Nu. Pură curiozitate detașată. — Iar s-a mișcat! Frate. Nu face mișto de mine, te rog. Aici e vorba despre viața mea. Îmi pare rău. Mi-aș dori să-ți pot răspunde. Dar nu știu nimic despre asta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
ne calmăm un pic? — Poate că ați reușit să-i păcăliți pe polițiști. Dar eu vă consider direct responsabili. Dacă lucrurile n-or să meargă niciodată mai bine... Hei! făcu Mark. Mai bine de-atât nu se poate. Tom Rupp clătină din cap. — Se întâmplă ceva foarte nasol cu tine, Karin. Poate-ar fi bine să ceri sfatul specialistului, cât mai stă pe-aici. —Să-l puneți voi să joace curse cu mașini, să-l târâți iar prin toate astea ca și cum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
Se întoarse spre Mark și arătă spre baie. —Ai auzit ce-a spus domnul doctor! Cu o sforțare, Mark se ridică în picioare. Intră pe ușa băii, dar ieși imediat. Oh! S-ar putea să am nevoie de ajutor. Barbara clătină din cap. Nu mai spune, dragă. De data asta să lași prosopul pe tine, da? Mi-a spus „dragă“. Ai auzit-o, nu-i așa, dom’ psihiatru? O să depui mărturie la tribunal? Când ușa se închise din nou, Barbara se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
gol al lui Mark Schluter și trecu repede pe lângă Weber. Weber îl lăsă pe Mark, care radia, și o urmă pe coridor. —Domnișoară Gillespie, strigă el, ceea ce până și pe el îl surprinse. Aveți o clipă? Ea se opri și clătină din cap, așteptând ca el să vină mai aproape, pentru ca Mark să nu poată auzi. — Nu e corect. El dădu din cap, prea clinic. Suferința ei îl surprinse. Cu siguranță vedea zilnic lucruri mult mai urâte. —E o lovitură dură

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
Chelnerița apăru lângă masă, îmbrăcată ca într-un film: jumătate infirmieră, jumătate polițistă de parcare. Era de vârsta lui, fără doar și poate: cu treizeci de ani prea mult ca să servească la mese. Rânji la ea, un idiot grațiat. Chelnerița clătină din cap. Nu cumva ai nevoie de permis ca să fii așa de fericit înainte să-ți bei cafeaua? Ridică două cafetiere Pyrex. El arătă spre cea care nu era portocalie. Uitase cum erau cei din Midwest. Nu-i mai înțelegea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
populației. Sau erau chiar acea medie: partea groasă, mijlocie a graficului, care era redusă la zero pe ambele coaste. Deveniseră pentru el o specie extraterestră, deși făcea parte dintre ei, prin naștere și mentalitate. Își mângâie începutul de chelie și clătină din cap. Puțin mai energic, ea îl întrebă: —Cu ce te servesc, puiule? El privi în jur, derutat. Ea lăsă să-i scape o jumătate de oftat, primul dintr-o zi lungă. — Îți trebuie un meniu? Avem unul cu de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
credea că Judecata o să vină mâine după-masă, la patru și un sfert. Și nimeni dintre cunoscuții ei nu era dispus să facă vreun sacrificiu. Chestia asta îi face și p’ăi din familia ta să-și ia lumea-n cap. Clătină din cap cu tristețe și adună vasele murdare. Nu, copiii ăștia doi n-au prea avut plasă de siguranță. Se întoarse la Bunul Samaritean ca să-l pună la curent pe doctorul Hayes. Trecură împreună în revistă materialele strânse de Weber

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
o afirmație, cea mai bună posibilitate pentru amândoi. Pași mărunți, spuse ea. Doar un pic. Doar până când Mark... N-o să-mi porți pică dacă...? O durere reflexă îi străbătu chipul. Îl lăsase ea vreodată să-i poarte pică pentru ceva? Clătină din cap, decența fiind mai puternică decât amintirea. — Dacă n-o să mi-o iei în nume de rău. — N-o să dureze mult, îi promise ea. Nu prea mai pot face mare lucru. Ori se face bine repede, ori... Se opri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
nave de război ca s-o facă invizibilă? Mark o cercetă cu atenție. De unde știi că nu poate? Se uită întrebător la Bonnie, care ridică din umeri. Își întoarse din nou privirea către copia în mărime naturală a casei lui, clătinând din cap a neîncredere. Karin stătea pe imitația de canapea, în timp ce părți mari din ea agonizau. Ceața asta nu se va risipi niciodată. În curând, fratele ei va avea dreptate: întreaga lor viață, o copie. În timp ce Bonnie aducea lucrurile lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
toată povestea cu mașinile așa cum probabil că ți-am lăsat impresia. —Exact ce ziceam. Dar mersi că ai recunoscut. Simplifică nițel viața. Preluă conducerea turului, arătând spre fiecare suport de bere care fusese mutat de la noaptea accidentului. În timp ce mergeau, țâțâia, clătina din cap și repeta: Nu, nu, nu. Casa asta nu-i Homestar. Bonnie îi aduse înăuntru gențile de voiaj. Începu să se țină după el. —O să aranjăm totul, Marker. O să punem tot exact cum vrei tu. Karin se așeză pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
primele clădiri noi cu care se îmbogățise Farview, un oraș mort după criza fermelor. Pe toată strada fluturau perdele, dar nimeni nu ieși afară ca să stea la taclale cu mașinistul de la abator cu creierul bolnav. Mark se plimba în susul străzii, clătinându-se. —Trebuie să fi costat o avere. Probabil că mă țin sub observație grupa mare. Aș vrea să știu doar de ce am devenit atât de important. Bonnie îl luă de braț. Karin se aștepta să audă de la ea ceva religios

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
la orizont. Timp de câteva clipe, pământul se lichefiază, așa cum se întâmpla când el și adevărata lui soră erau mici și se învârteau pe loc, apoi se opreau brusc. Se uită la înlocuitoarea lui Karin; și ea pare să se clatine. Mark, trebuie să stăm de vorbă. Despre bilețel. Întregul lui corp țâșnește afară din groapa pentru stâlp. Știi tu ceva? Aș... vrea eu să știu. Acum, Mark. Mark! Termină. Ascultă-mă. Dacă cine-o fi scris biletul ăsta n-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
pur și simplu naivi. Reverendul Billy zice că treaba asta cu Irakul e de fapt profețită în Biblie, adăugă Bonnie. Trebuie să se întâmple ceva înainte de final. Karin sugeră că fiecare bombă lansată ar putea crea alți teroriști. —Doamne! Mark clătină din cap. Ești o trădătoare mai mare decât soră-mea. Încep să cred că n-ai nici o legătură cu guvernul! Corul mormonilor se prăbuși epuizat și fu înlocuit de un country rock profund creștin. Grupuri de vecini, strânse în jurul propriilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
doctorului Tower. A trombonit. Zicea că n-au lăsat pe nimeni să mă vadă în noaptea aia, în afară de rudele de gradul întâi. Dar tu mi-ai zis că pe tine te-au lăsat. Nu se leagă, nu-i așa? Ea clătină din cap, capitulând în fața legilor lumii lui. — Nu, Mark. Într-adevăr nu se leagă. O oră, cât dură ședința, stătu la bufetul spitalului, calculând gradul în care se autoiluziona. Terapia nu-l ajuta cu nimic. Ea se agăța de știința

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
întindea până la linia orizontului, cu un firicel de asfalt topit care-l arsese pe mijloc. Mark rătăcea pe șosea, la fel de uluit ca și cireada de Simmental de pe delușorul aflat la trei sute de metri în dreapta lui. Doar că vacile rătăcitoare nu clătinau din cap. În ce direcție mergeam? Ea arătă spre vest, înapoi spre oraș. Oricare ar fi fost probele pe care le căuta, acestea fuseseră de mult spulberate de niște forțe chitite să-l radă de pe fața pământului. —Vezi? Nu-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
din nou spre est, dând din cap. Ceva pe drum. Chiar aici. Karin simți cum șira spinării îi ia foc. Da, șopti ea. Așa e. Altă mașină? Care patina pe linia de mijloc. Venea spre tine, pe banda ta. El clătină din cap. Nu. Nu aia. Un fel de coloană albă. — Da. Farurile... — Nu era o mașină, ce naiba! O stafie sau așa ceva. Plutea pur și simplu, zbura. Apoi a dispărut. Își aplecă gâtul în față, iar ochii i se măriră, în timp ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]