3,605 matches
-
aceste condiții, este imposibilă. Doar moartea, dezvoltând un la "saselea simt" "Dialogul lui Monos cu Una" [The Colloquy of Monos and Una], altminteri aproape total atrofiat în timpul vieții terestre, poate să dezvăluie Omului, treptat, identitatea propriei ființei cu cea a cosmosului divin. Prin aneantizare fizică a personajelor sale, Poe dizolva, figurativ, nimicnicia lumii materiale, tocmai, pentru a înlesni, astfel, aproximări imaginative ale Absolutului. Conștiința, așa cum o știm în condiția noastră divizată, și materia dispar. Numai că moartea eului individual înseamnă, de
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
pur", actul de percepție, prin care gândirea se vede, de fapt, pe șine, în propria-i lumină. Din acest abis insondabil, spune Valéry, în jurul acestei: "Ființe fără chip, fără origine, la care se raportează orice tentativă de a construi un cosmos"73, care este gândirea pentru ea însăși, atunci când el, poetul, este atent, se ivește pe neașteptate formă seminala, din care inteligență va configura poemul. Poezia nu este, așa cum pare la prima vedere, doar o oglindă întoarsă nu spre sine ci
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
printr-o cunoaștere conjecturala a necunoscutului. Cea de a doua, pe baza continuității și regularității proceselor, extinde analogiile deschise de imaginația poetica. Însă poetul american face o clară distincție între "adevărurile științifice" și "adevărul unic ce participa la înțelegerea structurii cosmosului"95. "Cunoașterea științifică" (subiect al unei satire virulente, în secțiunea "Letter Corked în a Bottle", din Eureka), la care se ajunge printr-un exercițiu riguros de logică, distruge armonia lumii, pentru ca, împărțind-o în fragmente, identifică doar adevăruri contingențe, parțiale
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
ei pot simți cu adevărat - afectul ce însoțește intuiția simetriei divine. Cunoașterea veritabilă, la care conduce doar sentimentul poetic, inseamna descoperirea armoniei lumii, care reprezintă la Poe, Adevărul Suprem. Scopul mărturisit al speculației metafizice din Eureka este să dezvăluie ordinea cosmosului, cu alte cuvinte, să releve Adevărul. Eureka este o "carte de adevăruri", întrucat cuprinde în paginile ei istoria genezei lumii și a armoniei ce a rezultat din asta, dar și un act poetic, pentru că încearcă să reconstituie, în paginile ei
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
209 combustie, 62, 120 comunicare, 33, 177 co-naștere, 26 consistentă, 148, 184 Constantinescu, Pompiliu, 45, 201 construcție, 17, 23, 26, 48, 123, 164, 176, 179, 192, 193 conștiința, 44, 56, 61, 94, 140, 145, 162 cort, 43 cosmologie, 12, 184 cosmos, 80, 102, 142 creație, 11, 13, 46, 57, 63, 68, 69, 73, 74, 78, 90, 103, 104, 106, 112, 113, 115, 118, 120, 123, 124, 127, 128, 130, 137, 138, 139, 141, 143, 163, 176, 177, 178, 180, 193 creator
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
1848): "the Universe ... is the most sublime of poems", and the Divinity, "the Supreme Artist". The sole aim, which legitimizes the poetical act, seems to be the writer's struggle to replicate, through his verse, the unbounded harmony of the Cosmos. His reflection on the "truth" about the origin and the destiny of the universe is clarified, primarily, yet not exclusively, through its aesthetic reality. At the origin of all things, Edgar Poe places the "extreme simplicity", or the absolute unity
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
from that which is above, working the miracles of one". 73 Paul Valéry, "Notes et digressions", în Introduction à la méthode de Léonard de Vinci, 1919, p. 31: "Être sans visage, sans origine, auquel se rapporte toute la tentative du cosmos". 74 Ion Barbu, "V. Aderca: De vorbă cu Ion Barbu. Zece ani de poezie", 1929, în Versuri și proza, 1984, p. 138. 75 Ion Barbu, "Poetica Domnului Arghezi", în Versuri și proza, 1984, p. 152. 76 Idem, p. 160. 77
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
de Valéry, / de zei bătrâni purtată între mâini / te urci sub turme și sub bot de câini / până la stelele de sus ce nu-s / decât un joc secund în mări apus.” Rigoarea și cizelura formei devin pandantul obligatoriu al unui cosmos armonic, ale cărui principii sunt lumina (solară) și muzica, euritmia. „Panta clasică din miazăzi” coexistă cu melosul și plasticitatea divină a „viorii din Cremona”, cântată într-o îndrăgită poemă, lucrată cu scrupul prozodic: „Vioara-i ca din lemn de trandafiri
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285359_a_286688]
-
levitație, lumina a devenit principiul lumii: „Azi soarele-i alt soare... / Și ca destinul, se întâmplă-n toate. / [...] Materiile scad pulverizate / [...] Poți trece, ca prin spirit, prin copaci / și ziduri, spirit însuți...” Dematerializarea și purgarea de accidental au cuprins întregul cosmos, terestru și astral: „Erau copacii scheme și aștrii cerc virgin, / În loc de păsări linii pluteau, pe ceruri line, / Zăpezi curgeau cu-arome, ca din potir de crin.” Când victoria asupra devenirii nu poate fi obținută prin această esențializare și abstractizare, pierderea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285359_a_286688]
-
istoria omenirii", anume expansiunea imperiului otoman (p. 234). Cotropit de un pesimism defetist, Blaga este răvășit de conștiința ratării ireversibile a "istoriei". După ratarea momentului Ștefan cel Mare - a doua șansă istorică a românismului de a intra pe "drumul unui cosmos românesc" - "un al doilea prilej atât de prielnic pentru desfășurarea pe plan major a matricei stilistice românești nu se va mai da niciodată românismului. Pentru această matcă bătea atunci un ceas unic, care nu se mai repetă: niciodată! Acest "niciodată
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
Dacă există o astfel de alegorie trebuie să remarcăm că lumea în care tinerii își găsesc loc mai apoi, din turnul lor de fildeș pe aripile propriei lor fantezii, nu este o utopie sau un tărâm de basm, ci un cosmos natural, încântător. Așadar arta părăsește realitatea numai pentru a se întoarce la ea.”138 Tinerii alcătuiesc o lume aparte: „Intenția inițială de a portretiza o societate măcinată de ciumă, care și-a pierdut ordinea civică și morală, plasează acest mic
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
în toate cele 11 ediții ale sale Titru Maiorescu păstrează aici nearticulat: „maestru” tocmai pentru a nu se da naștere la confuzii. Eminescu are, în manuscrise, chiar termenul italian: „maestro”. Este vorba de șeful de orchestră, acel „maestro” care dirijează cosmosul, acel „actor” sau „Demiurg” (cu sensul de administrator al Creației, de „zeu” pe care Vlahuță pare a-l înțelege astfel dar îl particularizează în omenescul bolnav): acesta a înnebunit pentru că „vechiul cântec”, acel „Carmen saeculare” care lustrează, nu se mai
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
înnebunit pentru că „vechiul cântec”, acel „Carmen saeculare” care lustrează, nu se mai aude. Altfel, cum poate crede Vlahuță sau cei care citează acest vers cu același scop că Mihai Eminescu își spunea sie însuși „maestru”?! Satirele descriu degradarea lumii de la cosmos la om cauza fiind că zeii s-au îmbolnăvit de omenesc; în „Luceafărul”, care urmează imediat, se stopează amestecul dintre zei și oameni iar lumea se însănătoșește. Cei care-l văd pe Eminescu însuși nebun în finalul poemului său ar
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
imaginarului colectiv (discursul mitic, categorii cronomorfe, categorii topomorfe) autoarea trece la analiza concretă a materialelor, mai ales din zonă. Aflăm, din lucrare, că discursul poetic specific creației populare din Bucovina se ilustrează cel mai bine prin trei "semne poetice nucleare": "cosmosul antropoorf", "omul-cosmos" și "ghemul vieții". O marcă distinctă a folclorului câmpulungean, care merită pomenită, este cântecul-doină cunoscut într-o multitudine de variante, cu incipitul Mândră floare-i norocu', tratat cu multă sensibilitate în capitolul despre "ghemul vieții", motiv ce i-
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
și universul se organizează ca un tot unitar ( universul-imaginea omului, omul-imaginea universului) a cărui reprezentare semantică este meta-imaginea, în calitate de coexistență și coparticipare. Meta-imaginea se autodefinește prin intermediul ceremonialului care deschide drum cunoașterii individuale și universale. Prin ceremonial umanul se reintegrează în cosmos, recuperându-și sensurile primare, înfățișându-le ca existențial-semantic: meta-imagine. Pentru ilustrarea acestei tipologii a imaginilor ne oprim asupra "imaginii primare" "casă" al cărei nucleu existențial este format de ființarea celor patru elemente arhetipale apa, pământul, focul, aerul Fie că semnifică
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
regăsesc și la nivel microcosmic, reprezentat de om și casă: "omologarea tradițională dintre microcosm și macrocosm raporta cele cinci elemente cosmologice (apă, foc, lemn, aer, pământ) la organele corpului omenesc (...); omul posedă în trupul său propriu toate elementele care constituie Cosmosul și toate forțele vitale care asigură înnoirea sa periodică". 67 Construcția casei începe cu alegerea locului care trebuie să fie "pământ tare, pietros", să nu fie "bahnos (apatos)" pentru "a nu fi purtată de geruri" 68. La temelia casei se
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
de element, substanță esențială și germinativă sau de categorie proteică și generatoare de viață. De la cuplul demiurgic Fârtat / Nefârtat, apa este duală, pe de o parte este sursă a vieții, iar, pe de altă parte, este substanță care va înghiți cosmosul. Cu apa lustrală se spălau copiii la naștere, la nuntă se spălau pe mâini și față tinerii însurați, se stropeau cu apă nuntașii pentru a se purifica nunta, iar la moarte se spăla mortul, se punea apă într-un vas
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
ale existenței.138 2. PĂMÂNTUL " Matrice a apei", pământul originar a dat naștere arhetipului Marii Mame Terra Mater care a creat viața 139. Pământul este "substanța universală", "Prakriti", "haosul primordial, materia primă despărțită de ape".140 Dacă Apele precedă organizarea Cosmosului, pământul produce formele vii: "Apele reprezintă masa nediferențiată, pământul-germenii diferențelor"141. De-a lungul timpului, pământul a fost considerat "matcă a tuturor viețuitoarelor și plantelor", "matricea universală" (Terra Genetrix). Prin darurile sale, pământul se înfățișează pozitiv. Aparținând Regimului Diurn. Pământul
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
desăvârșit de "suflarea divină": "Dumnezeu a suflat și turta a început a crește până când n-a mai putut-o ținea și a lăsat-o pe apă".189 Focul ca și celelalte elemente se înfățișează dual: preexistent, ca adjuvant al plăsmuirii cosmosului, dar și creat după geneza universului: "Fiindu-i urât într-o zi, se duce diavolul cel șchiop la frate-său, sub pământ, și îl întreabă cum îi e. "Nu mi-ar fi rău, zice acela, numai cât e tare întuneric
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
naturii, prin intermediul cărora s-a exprimat ca "ființă simbolică". Cele mai frecvente simboluri în care semnificațiile aerului s-au întrupat au fost "arborele" și "pasărea"; arborele, cu multiplele sale forme de manifestare, are o utilizare mai extinsă, la majoritatea popoarelor. "Cosmos viu", aflat în veșnică regenerare, arborele este "un simbol al vieții în continuă evoluție", semnificând "ascensiunea spre cer", "verticalitatea" 316. Arborele mijlocește comunicarea dintre cele trei niveluri ale cosmosului; rădăcinile descriu lumea subpământeană, trunchiul și crengile plecate prezintă pământul în
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
forme de manifestare, are o utilizare mai extinsă, la majoritatea popoarelor. "Cosmos viu", aflat în veșnică regenerare, arborele este "un simbol al vieții în continuă evoluție", semnificând "ascensiunea spre cer", "verticalitatea" 316. Arborele mijlocește comunicarea dintre cele trei niveluri ale cosmosului; rădăcinile descriu lumea subpământeană, trunchiul și crengile plecate prezintă pământul în toată întinderea sa, iar ramurile din vârf reprezintă cerul în totalitatea sa 317. În mitologia poporului român, Arborele Cosmic, născut o dată cu Universul, este bradul. Legenda spune că "Fârtatul, obosit
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
valorificând semantic dihotomia creat / increat. B. OBICEIURI CALENDARISTICE I. APA Timpul sacralizat, ca ieșire din timpul percepției cotidiene, exprimă pactul ontologic cu universul, determinând manifestarea ritualică a trăirilor, în deplină concordanță cu ritmul cosmic. Timpul mitic reînnoiește periodic relația cu cosmosul, primenind viețuirea în spațiul ritualic al desăvârșirii umanului. Un astfel de ritual, de înnoire a timpului calendaristic, este reprezentat foarte bine de perioada celor 12 zile (20 decembrie-7 ianuarie), când moartea anuală a Moșului Crăciun, identificat cu zeul iranian Mithra
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
structurante ale discursului poetic, universaliile ontologice se prezintă, la nivelul creației artistice, ca arhicod, conținând codurile specifice semnului poetic: În cele ce urmează, ne propunem să ilustrăm discursul poetic, specific creației populare din Bucovina, prin intermediul a trei "semne poetice nucleare": "cosmosul antropomorf", "omul-cosmos", "ghemul vieții". II.3.1. COSMOSUL ANTROPOMORF Supus cunoașterii, omul tradițional "a îmblânzit" universul, făcându-l părtaș la propriul destin. "Suflarea de viață", din care a prins chip lutul primordial, a fost transpusă, ritualic, în trupul materiei din
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
la nivelul creației artistice, ca arhicod, conținând codurile specifice semnului poetic: În cele ce urmează, ne propunem să ilustrăm discursul poetic, specific creației populare din Bucovina, prin intermediul a trei "semne poetice nucleare": "cosmosul antropomorf", "omul-cosmos", "ghemul vieții". II.3.1. COSMOSUL ANTROPOMORF Supus cunoașterii, omul tradițional "a îmblânzit" universul, făcându-l părtaș la propriul destin. "Suflarea de viață", din care a prins chip lutul primordial, a fost transpusă, ritualic, în trupul materiei din care era plămădit traiul de zi cu zi
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
era plămădit traiul de zi cu zi și care s-a lăsat transfigurat de pecetea umanului. Soarta unui om, îngăduită de istoria universului, fie că este vorba de naștere, de nuntă sau de înmormântare, s-a clădit pe temelia unui cosmos care s-a supus, luând înfățișare umană, participând la momentele esențiale ale vieții. Semnificația primordială a universaliilor ontologice presupune ieșirea la viață a haosului, în-suflețirea lumii pre-creaturale. Zămislirea universului din apă, din foc, din lutul primordial sau ca arbore cosmic
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]