3,612 matches
-
și având amintiri, multe și unele foarte recente, de viață politică împreună, alcătuiesc cea mai mare întrebare pentru Români: chestia națională" (Iorga, 1910, p. 383). Răspunsul la marea întrebare a românilor avea să fie dat opt ani mai târziu, când "crezul românesc" (p. 330) își va găsi concretizarea politică în Marea Unire din 1918. Un mesaj la fel de explicit în sensul întregirii românești îl are ca emitent pe R.G. Melidon (1876), care specifică faptul că prima ratio pentru care a scris manualul
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
este turnată într-o formă maximalistă, astfel încât să stea la baza formării "Imperiului tuturor Românilor", "în vinele cărora curge acelaș dor frățesc" (p. 13), nu putem ignora detaliul, deosebit de important, care în fapt elimină din românitate pe frații ardeleni de crez unitar. Preaslăvind idealul națiunii înarmate și al societății militarizate (ultimul capitol se și intitulează sugestiv "Spre Națiunea Armată", p. 100), Cartea Românului încearcă din răsputeri să demonstreze nu doar necesitatea absolută a armatei pentru apărarea idealului național ("Necesitatea armatei este
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
de competiția pentru impunerea propriei formule a concepției despre lume, societate și viață în cadrul consensului naționalist, rivalități care au înveninat relațiile dintre artizanii principali ai acestor formule, toate cele patru împărtășeau "credința fanatică" în "ideia națională" (Goga, 1927, p. 26). "Crezul generației" (Marin, 1977) [1937] se împărtășea din fanatismul naționalistic, care constituia pecetea ideologică supremă a doctrinelor de extremă dreapta a interbelicului românesc. Această "credința fanatică în patrimoniul specific al neamului" (Goga, 1927, p. 26) era ranforsată de alte trei elemente
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
ai răsărit" (Mehedinți, 2002, p. 147). Reiese că deznaționalizarea, evadarea din captivitatea etnicului, dacă ar fi posibilă, ar echivala cu dezumanizarea. Între națiuni [neamuri, etnii] nu e nimic", postulează Mehedinți (ibidem). Concluzie care a format una din axele intime ale crezului generației legionare (mărturisit și de mai vârstnicul Mehedinți): "Națiunea este ultima rațiune a existenței noastre, dincolo de națiune nu mai avem nimic" (Marin, 1977, p. 64, subl. în original) [1937]. Un individ ipotetic eviscerat din neamul său, scos din nomos-ul națiunii
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
anumită formă a lui. [...] Un uman pur, nedeterminat de-o anumită formă [națională], nu se poate închipui", decât ca o abstracțiune fantomatică (Stăniloae, 1939, p. 11). Convingerea naționalității apriorice a umanității al cărui exponent este teologul ortodox stătea la baza crezului național din care se împărtășea și S. Mehedinți. Acesta din urmă face clar că "personalitatea fără naționalitate este un adevărat nonsens" (Mehedinți, 2002, p. 104). Împingându-și argumentul până la ultimele sale consecințe logice, dogmaticul ortodox pășește pe gura prăpastiei eretice
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
ființa românească este străbătută de duhul ortodox - în care rezidă miezul spiritual și identitar al românismului - teologii națiunii au elaborat eboșa doctrinară a unei soteriologii a salvării colective prin ortodoxism. Iată ce spune unul din profeții neamului românesc, dând glas crezului de generație al cărui făclier era: "mântuirea, în concepția creștinătății răsăritene, se cucerește înlăuntrul comunității de dragoste, laolaltă cu ceilalți oameni" (Eliade, 1990, II, p. 187) [1936]. De adevărul mântuirii colective a neamului românesc prin ortodoxie, "tânăra generație" a lui
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
devine "religia fanatică și intransigentă, cea mai de seamă temelie a vieții noastre de stat" (Goga, 1927, p. 69); și ii) cea a naționalismului critic, care, deși își declară loialitatea națională, nu este totuși dispus să sacrifice necondiționat adevărul în numele crezului național. Accente aparținând ambelor curente sunt reperabile în literatura didactică prin care s-a consolidat memoria istorică românească. Efuziunea naționalismului pasional se manifestă în idealizarea purității, glorificarea neamului și eroizarea trecutului românesc. Rezultatul este un elaborat ideologic pe post de
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
acela de facilitare a scopului ultim - societatea comunistă a-națională. Însă nu toți socialiștii au fost dispuși la compromisul tactic, în care vedeau o ireparabilă compromitere doctrinară. Facțiunea rămasă fidelă purismului socialist, conștientă de inconciliabilitatea funciară dintre doctrina socialistă și crezul naționalist, este reprezentată de antipatriotismul predicat cu ostentație de Gustave Hervé. Refuzând cu obstinație orice compromis doctrinar pe care l-ar recomanda tactica concesiilor politice, Hervé a împins raționamentul socialist până la consecințele sale logice ultime. Iar concluzia terminală, singura autorizată
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
această denunțare a războiului între națiuni ca lezând interesele obiective ale proletarilor. De neînduplecat în purismul său doctrinar, Hervé îi înfierează pe socialiștii patrioți care, păstrând o loialitate primară față de națiunile lor de apartenență în caz de război, trădează irecuzabil crezul socialist. "Internaționalismul patriot", la care subscriu socialiștii care declară că în caz război sunt gata să își dea viața pentru patriile lor, pășind spre moarte în comuniune cu stăpânii lor de clasă, este denunțat violent ca o contradicție în termeni
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
manifestare plenară. Placa turnantă spre naționalism pe care s-a angajat regimul comunist matur a dus de la "suprimarea la reafirmarea valorilor naționale" (Verdery, 1991, p. 98). După cum punctează și cercetătoarea americană, "ideia națională" pentru care O. Goga și-a confesat crezul fanatic a fost recuperată și prelucrată ca "simbol suprem" (master symbol). Retorica identitară s-a reconfigurat în jurul ideii de Națiune, aceasta din urmă recâștigându-și locul central pe care l-a avut începând cu sfârșitul secolului al XIX-lea în
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
care patosul naționalist a fost substituit cu la fel de înflăcărata doctrină a internaționalismului proletar. Primul ciclu a debutat în epoca postpașoptistă, când memoria națională românească a prins cheag, evoluând pe parcursul unui secol pentru a-și atinge climaxul în interbelicul înstăpânit de crezul fanatic al ideii naționale (Goga, 1927). Al doilea ciclu, culminând cu dubla canonizare a lui Ștefan cel Mare și a lui Constantin Brâncoveanu, s-a încheiat după 1998, când modul de raportare la trecutul românesc s-a transfigurat radical. Invocându
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
ideea mesianismului național - convingerea cvasi-religioasă în misiunea politică a poporului român de a răzbi împotriva "teroarei istoriei" și de a-și împlini destinul național (i.e., unitate politică a tuturor românilor în cadrul statului-națiune). După cum au evidențiat numeroși analiști ai istoriei politice, crezul mesianic a însuflețit mișcarea naționalistă pe toate coordonatele geografice pe care aceasta s-a manifestat, asigurându-i propulsia pe toată durata secolelor XIX și XX. Fără a atinge cote universale precum cele la care ajunge mesianismul polonez în versiunea lui
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
anii dintâi de după răsturnarea regimului, evocând pe alocuri cultul etnicității care a dat specificul fanaticismului naționalistic al interbelicului românesc. Pe fondul atrocităților înfăptuite în numele purității etnice în cadrul războiului civil din fosta Iugoslavie, care a relevat încă o dată potența distructivă a crezului etnicist, resurgența etnicului românesc a fost potolită prin introducerea în programele de învățământ a "educației civice" ca sedativ la adresa țâșnirilor etnicității. La fel cum construcția societății comuniste a fost acompaniată de eforturile noului regim politic de inculcare a unei "conștiințe
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
mentalitatea colectivă, și iii) modelul uman - tipul antropologic - considerat dezirabil și urmărit a fi instituit prin mijloace educaționale. Democrația de inspirație liberală care a fost luată ca model referențial de către reformatorii politici postcomuniști români presupunea reîntemeierea sistemului de valori și crezuri despre lume, viață și existență (i.e., mentalitatea colectivă) pe fundamentul unei culturi civice democratice. Cultura civică este înțeleasă aici ca fiind sistemul axiologico-atitudinal față de politică și viața socială care susține funcționarea unui regim de democrație participativă (Almond și Verba, 1996
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
Scandalul Sigma" produs de manualul de Istorie publicat de Mitu et al., 1999). Deși statul-națiune, prin exponenții săi umani, continuă să fie defensiv, protejându-și ideologia fundațională care îl legitimează politico-istoric, societatea românească pare să fi intrat sub semnul postnaționalismului. "Crezul fanatic" în dogma "ideii naționale" îmbrățișat cu febrilitate colectivă în interbelic și-a epuizat forța de seducție. Literatura didactică, în special prin discursul emis de manualele de istorie școlară, difuzează acum o emisiune ideologică postnaționalistă, în care identitatea colectivă se
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
pentru Literatură și Artă. Laurian, A.T. (1853). Istoria Romaniloru. 3 volume, Iași [Cu alfabet de tranziție]. Lovinescu, E. (1997). Istoria civilizației române moderne. București: Minerva. Maior, P. (1990). Istoria pentru începutul romanilor în Dachia. Iași: Junimea. Marin, V. (1977). Crez de generație. München: Colecția Europa, Reimprimare a Ediției a II-a, București: Tipografia "Bucovina" I.E. Toronțiu, 1937. Mehedinți, S. (2002). Poporul. București: Albatros. Melidon, R.G. (1874). Manualul invĕtietorului sau Elemente de pedagogie practica în usul șcólelor populare. Bucuresci: Tip. Naționala
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
universul diegetic al Decameronului și vor constitui tematica celor zece zile petrecute departe de o lume măcinată de boală și de moarte. Un elogiu adus femeii se constituie nu doar acest cuvânt înainte al naratorului, sub vocea căruia se întrezăresc crezurile autorului, ci și introducerea făcută zilei a patra a povestirilor: asistăm la o mărturisire apreciativă, laudativă chiar, încărcată de devoțiune profundă față de eternul feminin. Femeia se transformă în deziderat, devine unica cale de a accede la profunzimea lucrurilor, de a
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
în sufletul doamnelor de odinioară, azi se preface la noi în găteală și podoabă...”165 Pampinea lansează o critică severă la adresa preocupării excesive pentru cultivarea imaginii exterioare în detrimentul valorilor spirituale, morale. Le cere femeilor consecvență și unitate, aderarea la un crez comun, unificarea într-o singură voce. Tânăra autoritară și emancipată militează pentru scoaterea femeii din conul de umbră al unei societăți ce mai păstra reminiscențe medievale, iar această eliberare nu se poate face decât prin educație: „înzorzonate precum sunt, boite
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
simte nevoia de a se confesa, de a se mărturisi lumii întregi, de a face din existența ei o carte deschisă pentru toți cei interesați. Flecară și impulsivă, câștigă simpatia auditoriului prin sinceritatea cu care își face cunoscute nu doar crezurile, ci și defectele. Dezvăluind secretele soților, târgoveața crede că femeile devin mai puternice și mai unite. „Toate acelea care au secrete în comun constituie o comunitate a puterii”455, făcând din bărbați niște ființe ridicole, insignifiante. Personajul feminin amenință puterea
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
lui Dante, care se simte cu totul neconsolat în absența Beatricei. Naratorul se trezește din reveria sa, cu povestea nefericiților eroi ovidieni în mână, cea care anticipase narațiunea de mai târziu, conferindu-i poemului o structură simetrică, și face un crez din a transpune în versuri, cât mai iscusit, trista poveste a cavalerului îndurerat și a preafrumoasei sale Dalba. Geoffrey Chaucer a ales să debuteze în literatură, acest poem este prima sa creație mai importantă, cu un elogiu adus perfecțiunii feminine
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
Grizilda, Prudenția, Virginia întruchipează prototipul femeii virtuoase, al unei veritabile sfinte, însă din peisajul Povestirilor din Canterbury nu lipsesc nici portretizările unor sfinte autentice, canonizate, nu doar simbolice, care au avut curajul și demnitatea de a și jertfi viața pentru crezul lor lăuntric, ba chiar i-au 854 Ibidem, p. 126. 855 Ibidem, p. 127. 856 Michael Uebel, Public fantasy and the logic of sacrifice in the Physician's Tale, în „ANQ”, summer 2002, vol. 15, nr. 3, p. 33. 857
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
cursul râului, simbolizând, astfel, consacrarea destinului, atât în spațiul uman, cât și în spațiul cosmic al aștrilor cerești: "Șoimanul de soare / E puternic mare, / Umblă să se-nsoare, / Vremea i-a venit / De căsătorit / Și el că mi-și umblă, / Crez, de nouă ani, / Crez, pe nouă cai. / Patru a oborât, / Cinci a ciumpăvit / Și el m-a găsit / Potrivnică-n lume, / Să se potrivească, / Să se nemerească. / Papuc din picior, / Ineluș din deșt. / Și el s-a lăsat. / La nouă
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
consacrarea destinului, atât în spațiul uman, cât și în spațiul cosmic al aștrilor cerești: "Șoimanul de soare / E puternic mare, / Umblă să se-nsoare, / Vremea i-a venit / De căsătorit / Și el că mi-și umblă, / Crez, de nouă ani, / Crez, pe nouă cai. / Patru a oborât, / Cinci a ciumpăvit / Și el m-a găsit / Potrivnică-n lume, / Să se potrivească, / Să se nemerească. / Papuc din picior, / Ineluș din deșt. / Și el s-a lăsat. / La nouă argele / Este-o argelușă
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
vedea nu numai valori morale, ci, în egală măsură, și atribute ale creației autentice. La Weininger, radicalitatea morală a lui Kraus era însoțită de o pledoarie pentru creație drept singurul țel al vieții unei ființe omenești pe deplin dezvoltate. Un crez asumat cu o consecvență nemiloasă prin sinuciderea lui spectaculoasă, după publicarea, în 1903, a cărții sale Sex și caracter. Inspirația viziunii asupra destinului omului a tânărului autor a fost una riguros dualistă. În orientarea vieții, valoarea și plăcerea îi apăreau
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
drept o neașteptată transformare. Conștiința unei înzestrări ieșite din comun a reprezentat pentru Wittgenstein îndreptățirea de a trăi potrivit îndemnului pe care l-a adresat Weininger oricărei personalități care aspiră să se desăvârșească: „Fii pur și creator!“ Acesta a fost crezul vieții lui Ludwig Wittgenstein. În lumina acestui crez, vom putea înțelege pasiunea, dăruirea totală, uitarea deplină de sine care distingeau confruntarea lui cu temele intelectuale și problemele morale care l-au preocupat, ceea ce lăsa o impresie de neșters tuturor celor
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]